Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Alegeri parlamentare 2016

Ialomița a votat PSD-60%!

UPDATE Repartizare mandate parlamentari: 3 deputați PSD, 1 deputat PNL, 1 senator PSD, 1 senator PMP

Încă de la primele ore ale dimineții de duminică, 11 decembrie 2016, ialomițenii se prezintă la urne. După deschiderea secțiilor de votare, la centralizarea prezenței la vot, deja se prezentaseră peste 3500 de ialomițeni la vot. Procentual, 1,47% dintre cetățenii cu drept de vot din Ialomița trecuseră pe la secțiile de votare încă de dimineață. Revenind, să adăugăm că, prin comparație cu alegerile locale din iunie 2016, numărul ialomițenilor cu drept de vot a scăzut. Potrivit statisticilor, la momentul alegerilor din iunie 2016, erau înregistrați 235745 ialomițeni cu drept de vot, la momentul decembrie 2016 fiind înregistrați 234505. De asemenea, să reamintim că în Ialomița sînt deschise 220 secții de votare.

UPDATE La alegerile locale din iunie 2016, a fost înregistrată o prezență la vot de 53,67%, acest procent indicînd faptul că 126536 de ialomițeni s-au prezentat la urne.

UPDATE Județului Ialomița îi sînt repartizate 6 mandate de parlamentari, 2 de senatori și 4 de deputați. Pentru legislatura 2012-2016 și beneficiind de prevederile fostei legi electorale, județului Ialomița i-au fost repartizate 9 mandate de parlamentari, 3 de senatori și 6 de deputați.

UPDATE În perioada 10-11 decembrie a.c., 144 de polițiști, alături de jandarmi și pompieri, asigură măsuri de pază și protecție la cele 220 de secții de votare organizate în 182 de locații din județul Ialomița. 145 de polițiști, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, vor fi în teren pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, iar ofițeri de poliție au fost desemnați pentru acordarea de sprijin polițiștilor din teritoriu. Polițiștii de la Rutieră vor fi prezenți în stradă și vor acționa pentru siguranța traficului rutier. Totodată, pentru soluționarea solicitărilor și semnalărilor cu privire la nerespectarea prevederilor legislației electorale, 70 de polițiști vor acționa în cadrul echipelor operative constituite. La nivelul Inspectoratului, a fost înființat și un efectiv de rezervă pregătit să intervină atunci când situația operativă o impune.

UPDATE Prezența la vot în Ialomița, la 10,30, a fost de 7,58%. Astfel, au fost înregistrați aproximativ 18000 de votanți.

UPDATE Scrutinul  de duminică, 11 decembrie 2016, nu a fost lipsit de incidente electorale. Toate neregulile care au bulversat procesul de votare la nivelul județului Ialomița au fost sesizate Biroului Electoral Județean. Potrivit BEJ, un alegător din Reviga a sesizat la 112 calitatea îndoielnică a hîrtiei din care au fost făcute buletinele de vot. De asemenea, la Alexeni s-a reclamat existența unor afișe cu mesaje electorale în preajma unei secții de votare. La Valea Ciorii, o altă sesizare adresată către BEJ evidența faptul că un grup de consilieri locali ar fi influențat alegătorii să voteze cu un anumit partid politic. O sesizare a fost făcută și la Slobozia. La Secția de Votare Nr. 27, din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia, s-a reclamat faptul că a dispărut o ștampilă de vot. «Nu găsim o ștampilă. Probabil vreun alegător a plecat cu ea acasă!» a declarat Gheorghe Arpășanu, președintele Secției de Votare Nr. 27. La fața locului s-au deplasat chiar și polițiștii, ștampila fiind descoperită de unul dintre membri Secției imediat după ce oamenii legii au pătruns în sediu.

UPDATE Prezența la vot în Ialomița, la 15,30, a fost de puțin peste 24%, votînd aproximativ 58000 de alegători.

UPDATE Prezență la vot ridicată se înregistrează la Vlădeni (42%), Sărățeni (41%), Cocora (38%), Buești (37%), prezență la vot scăzută înregistrîndu-se la Țăndărei (17%), Ograda (18%), Grivița (19%), Bordușani (19%).

UPDATE La orele 18,00, prezența la vot în Ialomița era de aproape 32%. De reținut că, pentru prima oară în istoria proceselor de votare de după Revoluția din 1989, Ialomița se află sub procentajul prezenței la vot pe țară, la orele 18,00, la nivel național înregistrîndu-se aproximativ 35% prezență la vot.

UPDATE La orele 20,00, prezența la vot la nivel național înregistra aproape 39%, în timp ce în Ialomița înregistra aproape 36%. În topul prezenței la vot sînt localitățile Colelia (62%), Moldoveni (58%), Buești (58%) și Albești (54%). Cea mai redusă prezență la vot se înregistra la Bărbulești (15%).

UPDATE Potrivit numărătorii parțiale a voturilor, în Ialomița, la Senat PSD a obținut 59,56%, PNL-19,05%, ALDE-6,06%, PMP-5,05%, USR-4,66%, PRU-3,04%, UDMR-0,14%. La Camera Deputaților, PSD a obținut 59,73%, PNL-19,08%, ALDE-5,61%, PMP-4,96%, USR-4,49%, PRU-2,83%, UDMR-0,12%.

UPDATE
Din numărul total de alegători înscriși pe liste în Ialomița-234694, s-au prezentat la urne 83726, adică un procent de 35,67%.

UPDATE Potrivit ultimelor informații, redistribuirea voturilor la nivelul Ialomiței indică obținerea de către PSD a 3 mandate de deputați. Astfel, Mihăiță Găină, Andrei Pop și Ștefan Mușoiu vor fi deputații PSD pentru legislatura 2016-2020. Ultimul mandat de deputat a fost obținut, prin redistribuire, de PNL, Gheorghe Tinel fiind cel care va ocupa această funcție în următorii 4 ani. În ceea ce privește Senatul, 1 mandat a fost adjudecat de PSD (Marian Pavel) și, prin redistribuire, 1 mandat a fost obținut de PMP (Gabi Ionașcu).

11 Decembrie 2016, 10:10 (26295 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Biroul Electoral Județean Ialomița a înmînat mandatele de parlamentar
Mușoiu NU mai e deputat. Pericli a intrat în Parlament!
Ialomița are 100 de candidați pentru Parlament

Comentariile cititorilor:


Sfarleaza cu fofeaza:
(15 Decembrie 2016, 11:07)
Se pare ca psd ul putea pune pe lista si oameni de zapada ce la primavara se topeau.De ce se cer CVuri?Mecanismul de vot perfectionat continuu de 26ani functioneaza!Prostimea si pu**mea stampileaza"la orb".Deci si daca vedeau pe Lăbuș, catelul din Parcul Mare pe foaia de vot,angajatii de la stat+pensionarii stampilau.Tinerii si multi romani au "taxat"prin neprezentare sistemul politic.Zic ei.Ca dragnea abia astepta.Astfel a lasat mortii in pace,folosindu-se de astilalti,neriscand alti 2ani de carcera.Daca votau romanii ce pupa in lacrimi tricolorul prin alte tari,cei ce sunt chinuiti,stiu ca psd nu dobandea nici 4%.
mar:
(14 Decembrie 2016, 20:59)
MIhaita Gaina
Experiență profesională
Activitate
1988-1992: IACM Ialomita - Inginer
1992-2001: Inspectoratul pt. Protectia Muncii - Ialomita - Inspector
2001-2004: Agentia pt. Protectia Mediului Ialomita - Director
2005-2008: Consiliul Judetean Ialomita - Director Executiv Adj.
2008: Consiliul Judetean Ialomita - Vicepresedinte
Educație și formare
Studii
Universitatea Petrosani- Facultatea de Mine-Inginer
Universitatea Craiova- Facultatea de Drept- Jurist
Specializări
Doctorand in Dreptul mediului .... un intelectual-savant chiar
mar:
(14 Decembrie 2016, 20:57)
da, bre, e bun sa vedem cv-urile. Sa vedem cum au reusit oamenii astia asa usor in viata. Unde trebuie sa pupi, pe cine, cum, cat de inteligent trebuie sa fii. Pe oamenii ăstia alesi ii recomanda carierele de succes, succesul societatilor din care provin, munca, profesionalismul, nu oportunismul, caterinca. Păi...   In continuare vedem cvuri
cetatean:
(13 Decembrie 2016, 20:54)
auzi- cv-ul celor alesi. Pai e simplu de aflat- exemplu> dl.senator Pavel Marian s a remarcat printr-o activitate senatoriala extraordinara. un om implicat in problemele celor amarati si multi.un model de senator . ceilalti? bineinteles ca-s la fel- oameni integri, morali etc. 
astia sunt- nu ca nu ar fi altii mai buni- dar se face ce vre un vlase si altul si altul. 
oare ei or citi mesajele astea? nu de altceva dar sper ca in noul mandat s-or mai schimba...nu de haine... 
singura surpriza placuta- Musoiu. Bv.
Cine sunt fericiții?!:
(13 Decembrie 2016, 10:26)
Spune ți ceva despre fiecare ales din Ialomița ! Nu i cunoaștem , cine sunt, ce au făcut? Unde găsim Cv pentru fiecare? Anonimi.
Obiectiv- cica!:
(13 Decembrie 2016, 03:21)
Trb.sa recunoastem ca a fost un vot antiiohanis. Din pacate aceasta e realitatea. Romanica e in agonie. Daca cei care ajung la putere nu fac ceva.pierim fratilor- sunt si in masura sa ajute.nu? Un pavel senator? Bine ca nu i rau ...e nevoie de bancuri ca ce putem face decat sa ne inventam hazul de necaz... Ce va fi? Oricum la.multe sa nu spermam cu politicienii din intamplare si mai ales epigoni curultari. Sa fim realisti insa ca pana la urma tot la W dc si la bruxelles se decide in legatura cu colonia romanica. Trist...
Alina_Burghiu:
(12 Decembrie 2016, 23:55)
Tinel e cel mai tare si valoros ! Bravo domnu' Tinel sa ne reprezentati cu cinste nu ca penalii cu trei trandafiri care vor sa schimbe legile si sa le faca pentru hotiile lor.
mar:
(12 Decembrie 2016, 23:02)
6 parlamentari pentru un judet precum Ialomita?! Da ce facem, legi extraordinare- universale? Mai pui ca votezi pe unii si  ies altii- redistribuire. 
SENATORUL MELCILOR:
(12 Decembrie 2016, 22:56)
FA-TE, MAI ROMANE, DEPUTAT! SA NU I PRIND PE AICI CA SE PLANG AIA CARE N AU VOTAT!!! VA MERITATI SOARTA, JUDET JALNIC!
Ana:
(12 Decembrie 2016, 21:19)
O mai mare răsplată ca asta nu i se putea da lui Ionașcu. A otrăvit un oraș întreg și devine senator! Imunitate, bani, influență de om incapabil, oriunde ar fi! Este greu de conceput Ionașcu Gabriel senator, și eu așteptam să facă pușcărie pentru crimă!!!! Nici măcar un dosar penal nu are? Rău am mai ajuns!
Kamikaze:
(12 Decembrie 2016, 21:19)
Dragnea acuză greaua moștenire: “Cioloș nu a furat nimic. Va trebui să furăm mult ca să aducem țara unde era. Ne-au nenorocit!”
Dragnea a cerut răgaz până de Crăciun pentru a pune Romania în mișcare. Motivul este guvernul Cioloș, adică greaua moștenire. Citez: “Nefurând nimic, ca niște nesimțiți, tehnocrații ăștia au reușit într-un an de zile să nenorocească țara. Eu și partidul meu vom fi nevoiți să furăm mai mult decât era prevăzut ca să nu-i dezamăgim pe români.
Nelutu:
(12 Decembrie 2016, 20:57)
Saltimbancul porcusor de Guineea Tinel si-a cunoscut prea bine performantele in judet din moment ce pentru a-si asigura scaparea a premeditat mutarea lui Pocora la Senat,care a acceptat ca o gasca visand marirea,negandind ca va dispare din peisaj astfel si ca ii face un serviciu .
mircea:
(12 Decembrie 2016, 20:28)
@TNRoman, gresesti, restul de 60% despre care spui tu ca au fost destepti si au fugit, nu-i asa, CT  Popescu a spus o vorba mare, 90% dintre elevii care termina un liceu sunt analfabeti functionali, adica, stiu sa citeasca dar nu inteleg nimic, asa si cu aia 60% de destepti care au fugit, cat despre speranta ca pe alte meleaguri insorite isi vor face un viitor...am mari rezerve, mai sus de o ingrijitoare de batran sau muncitor pe plantatie, putini se ridica, apoi, cu bancuri rasuflate nimic nu rezolvi, pe bune...
eu:
(12 Decembrie 2016, 19:41)
Nu mai inteleg nimic pnl are mai multe voturi decât pmp si nu i se da mandat de senator si ii da lu Ionascu care ieste cea mai mare javra......
alegator:
(12 Decembrie 2016, 17:47)
Ionascu in parlament maaaaaaaaaa????? Suntem nebuni???? Jarla asta din cauza caruia suferim de ani de zile ca ne-a lasat fara apa????? 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
302 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(11894 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1426 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(731 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2877 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(12449 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(3847 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(2424 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1877 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(1103 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(3615 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(7900 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(6665 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(632 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(5889 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1706 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(6496 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(694 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(2350 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(1094 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(9831 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(1102 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3977 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2588 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(3734 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(4380 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(2040 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1531 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2685 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(979 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...