Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

1000 de kilometri în scaunul cu rotile

1000 de kilometri în scaunul cu rotile

Din scaunul cu rotile, Gheorghe Chivăran (66 de ani ) militează pentru drepturile persoanelor cu handicap din Ialomița de 26 de ani. A mers peste 1000 de kilometri pentru a-i susține pe invalizii județului, însă consideră că drumul său este abia la început. «Să știți că este greu de spart zidul indiferenței între handicapați și valizi...» ne spune Gheorghe Chivăran.

Visul postdecembrist Imediat după Revoluție, Gheorghe Chivăran (66 de ani) a fost primul invalid din Ialomița care s-a gîndit să militeze pentru drepturile celor ca el. Așa a înființat Asociația Handicapaților Neuromotor, un fel de ONG, prin care le-a cerut aleșilor județului de la vremea respectivă să fie atenți la nevoile persoanelor cu handicap. «Voiam doar să-i facem să înțeleagă că și noi existăm. Să ne acorde și nouă facilități de transport, de masă și cazare... Pentru că nimeni nu se arăta interesat de soarta noastră!» spune bărbatul. După cîțiva ani de funcționare, a renunțat însă la ideea sa pentru că s-a mutat la țară. «Am vrut să continui activitatea, dar din cauza problemelor medicale am fost nevoit să mă mut la țară și să renunț... Nu mi-am abandonat însă și visurile pe care le-am construit atunci...» spune, hotărît, Gheorghe Chivăran.

33 de ani în scaunul cu rotile Gheorghe Chivăran este invalid de 33 de ani. Era în floarea vîrstei cînd, din cauza unui accident, a ajuns în scaunul cu rotile. Își amintește nefericita întîmplare cu o luciditate ieșită din comun. Fața i se înmoaie, ochii stau să izbucnească în lacrimi, mîinile îi tremură, iar omul povestește: «am suferit un accident, cînd mă întorceam de la muncă. M-am lovit la cap, am suferit o fractură craniană și am rămas paralizat de partea stîngă. Am fost de urgență la Spitalul Numărul 9 (n.red.: actualul Spital „Alexandru Obregia“ București). Doctorii mi-au spus de la început că nu voi mai putea să-mi mișc partea stîngă. Mi s-a recomandat să folosesc scaunul cu rotile...» rememorează bărbatul. Așa se face că ultimii 33 de ani din viață, fotoliul cu roți recomandat de medicii din București i-a devenit omului cel mai bun prieten. Adunați unul lîngă altul, Gheorghe Chivăran spune că a mers cu scaunul cu rotile peste 1000 de kilometri, cei mai mulți pentru a susține drepturile persoanelor cu handicap. În ciuda șirului lung, drumul său este abia la început. «Să știți că este greu de spart zidul indiferenței între handicapați și valizi...» ne spune Gheorghe Chivăran.

O luptă greu de purtat Bărbatul locuiește acum la Fetești și este președintele Filialei locale a Fundației «Ridică-te și umblă!», o Asociație cu acoperire națională care militează pentru drepturile persoanelor cu handicap. Entitatea pe care o conduce are aproximativ 80 de membri activi, care se întîlnesc periodic în sediul Casei de Cultură Fetești. Aici dezbat probleme curente și pun cap la cap idei despre cum și-ar dori ca invalizii să fie priviți de societatea în care trăiesc. «Pînă acum s-au făcut doar foarte puține lucruri pentru noi, persoanele cu handicap... Nici măcar rampele de acces nu sînt cum trebuie! Vrem și noi condiții mai bune de viață. De exemplu, dacă te duci într-o stațiune nu există camere pentru persoanele cu dizabilități... La Amara există doar o singură cameră ca asta în toate hotelurile!» spune Gheorghe Chivăran.

Un sprijin real Toate acțiunile pe care Gheorghe Chivăran le-a întreprins au fost susținute cu ajutorul soției sale Vasilica Chivăran. Deși i-a fost greu să accepte faptul că destinul i-a țintuit soțul într-un scaun cu rotile, femeia susține faptul că nu s-a gîndit nicio clipă să-l lase singur. «Am jurat că voi fi alături de el la bine și la greu. Așa că mi-am făcut curaj și am decis să-l ajut. Nu mi s-a părut niciodată o povară!» susține Vasilica Chivăran. Femeia este chiar unul dintre voluntarii care se implică activ în acțiunile întreprinse de mica Fundație din Fetești. «Ajut cu absolut ce pot. Aduc oamenii la întîlniri, organizez dezbateri, îi motivez pe cei descurajați!» adaugă femeia. Transformată în militant pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, Vasilica Chivăran consideră că, de asemenea, societatea în care trăim mai are de învățat pînă cînd îi va accepta așa cum trebuie pe invalizi. «Se tot spune că persoanele cu handicap nu sînt folositoare, că se aruncă bani inutil pentru susținerea lor. Nu este deloc adevărat. Fiecare om trebuie ajutat și prețuit pentru ceea ce este...» conchide Vasilica Chivăran.

Eveniment în premieră Gheorghe Chivăran ne-a spus povestea vieții sale în cadrul unui eveniment, organizat în urmă cu o săptămînă de Consiliul Județean Ialomița. Este vorba despre Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap, manifestare sărbătorită pentru prima dată în ultimii 26 de ani la Slobozia...

21 Decembrie 2016, 13:35 (4563 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Un turc:
(24 Decembrie 2016, 15:58)
In județul acesta trebuie să existe urgent ,,Societatea handicapatilor de orice fel, adunați-vă!"
Ialomitean:
(24 Decembrie 2016, 15:17)
exista deja,asociatia handicapatilor locomotor Ialomita.
Toni:
(21 Decembrie 2016, 22:30)
Aveti dreptate d-le Chivaran nu se face nimic nimic....cum te vede la usa lor(a functionarilor ) zice ca ai venit la cersit de parca dau de la ei.Poate am nevoie de un sfat de o adeverinta ceva.... .
eu nu sunt in carucior am proteza de coapsa (amputatie 1/3 medie ) si am vrut sa platesc ceva la impozite si taxe ....imi trebuia o copie...nu au vrut sa mearga in alt birou sa faca un xerox... .
Poate facem o filiala a persoanelor cu handicap neuromotor si la slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
229 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(12987 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(11967 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14331 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(14898 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12426 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11847 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11073 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14188 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13681 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11776 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14729 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12692 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11481 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(13794 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:52
(11816 vizualizări - 1 comentariu)


Brazi confiscați la Fetești

Brazi confiscați la Fetești

8 brazi pentru care nu existau documente de proveniență potrivit legii au fost confiscați de polițiștii feteșteni. Aceștia au acționat joi, 17 decembrie a.c., pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:47
(10736 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:40
(14822 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița se circulă în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că pe majoritatea arterelor de pe raza județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă. Nu există tronsoane de drum închise circulației, traficul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:46
(12184 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din mașini, prinși în flagrant

Hoți din mașini, prinși în flagrant

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți, acuzați că au acționat pe raza municipiului Slobozia și orașului Țăndărei, săvîrșind zece furturi din autoturisme. În cursul zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:44
(11988 vizualizări - 0 comentarii)


Viscolul-41 de localități fără energie electrică, Slobozia fără apă

Potrivit subprefectului Gigi Petre, «viscolul a afectat rețelele electrice din întreg județul Ialomița, parțial sau integral 41 de localități rămînînd fără energie electrică». «Noaptea trecută a fost un ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 16:28
(11340 vizualizări - 0 comentarii)


Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Din cauza blocajelor din trafic, prefectul Mădălin Teculescu a emis astăzi, la orele 10,45, o dispoziție prin care interzice circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:47
(11527 vizualizări - 0 comentarii)


Permanență 24 din 24 la sediul DSV

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în perioada 19 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, în scopul prevenirii apariției unor evenimente ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:37
(12888 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare pentru șoferi

Atenționare pentru șoferi

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii autovehiculelor de mare tonaj că la intrare în localitățile Slobozia și Urziceni au fost instituite filtre ce restricționează accesul mașinilor neechipate ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 16:55
(10352 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:37
(12311 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:28
(11914 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:18
(15452 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:40
(11012 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:38
(10349 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:36
(12803 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:22
(14646 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...