Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

organizare concurs

Primăria comunei Sfântu Gheorghe, județul Ialomița, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea postului aferent categoriei funcționarilor publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Sfântu Gheorghe, după cum urmează:
A. DENUMIREA FUNCȚIEI PUBLICE
-Referent, clasa III, grad profesional debutant-Compartiment Buget, Programe, Prognoze, Contabilitate
-Nivel studii-medii
B. PROBE DE CONCURS
1. Selecția dosarelor de înscriere
2. Proba scrisă
3. Interviu
C. CONDIȚII DE PARTICIPARE LA CONCURS
a) să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare
b) studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat în domeniul științelor economice
c) cunoștințe operare PC
D. CONDIȚII DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI
1. Data depunerii dosarelor de înscriere la concurs-în termen de 20 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (ultima zi de depunere a dosarelor de concurs-11.01.2017)
2. Selecția dosarelor-12.01.2017, orele 9,00
3. Proba scrisă-27.01.2017, orele 10,00
4. Interviul-03.02.2017, orele 10,00
5. Locul desfășurării probelor-sediul Primăriei comunei Sfântu Gheorghe, str. Principală, nr. 36, sala de ședințe
E. BIBLIOGRAFIE
1. Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, modificată și completată
2. Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, modificată și completată
3. Legea nr. 7 din 2004, privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată
4. Ordonanța Guvernului 92/2003-Codul de procedură fiscală, republicată, modificată și completată
5. Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, modificată și completată ulterior
6. Ordinul nr. 1917/12.12.2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia
7. Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, modificată și completată ulterior
8. Legea nr. 69/2010, a responsabilității fiscal-bugetare, republicată, modificată și completată
9. Ordinul nr. 1.792/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, modificat și completat ulterior
F. ACTE OBLIGATORII LA DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS
1. Formularul de înscriere
2. Copia actului de identitate
3. Copiile diplomelor de studii și a altor acte care atestă efectuarea unor specializări
4. Copia carnetului de muncă și adeverința care atestă vechimea în muncă și/sau în specialitatea studiilor dobîndite după data de 01.01.2011 dacă este cazul
5. Cazierul judiciar
6. Adeverința care atestă starea de sănătate corespunzătoare
7. Declarația pe propria răspundere sau adeverința care să ateste că nu a desfașurat activități de poliție politică
G. RELAȚII SUPLIMENTARE
Relații suplimentare se pot obține de la Compartimentul Secretariat din cadrul Primăriei comunei Sfântu Gheorghe, telefon 0243/262.001

21 Decembrie 2016, 10:20 (2979 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 24 Iun 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Cotorca: Groaznic accident rutier cu 4 morți și 12 răniți

Circulația rutieră pe DN2 Buzău-Urziceni este restricționată în zona localității ialomițene Cotorca, după un accident teribil. Astfel, la primele ore ale dimineții de joi, 27 septembrie a.c., un microbuz ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2012, 07:47
(15856 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

26 Septembrie 2012, 17:36


Accidente la Luciu și Lilieci

Marți, 25 septembrie, în jurul orei 10,30, Poliția a fost sesizată că pe raza localității Luciu s-a produs un accident rutier. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:24
(11306 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul Neacșu sună goarna în Parlament: Mobilizare generală pentru o nouă sesiune parlamentară!

Deputatul ialomițean Marian Neacșu a declarat că «este absolut necesară o mobilizare generală pentru actuala sesiune parlamentară», care «deși este cea mai scurtă, este sesiunea pe umerii căreia fosta conducere ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:19
(8123 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Romi la expoziție

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială și cu Inspectoratul Școlar Județean Ialomița organizează vineri, 28 septembrie a.c., începînd cu orele 11,0 ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:14
(25690 vizualizări - 43 comentarii)


Pocora nu minte, e parlamentar cuminte: «Am reparat încă o nedreptate făcută românilor în guvernarea PD-L!»

Printr-un comunicat de presă, parlamentarul ialomițean Cristina Ancuța Pocora anunță că, în sfîrșit, activitatea ei de parlamentar a dat roade. După 4 ani, deputatul de Fetești-Țăndărei anunță electoratul ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:08
(9257 vizualizări - 1 comentariu)


Săptămînă plină pentru pompierii ialomițeni

În urma ploilor căzute în data de 21 septembrie a.c, gospodăria unui cetățean din cartierul Bora al municipiului Slobozia a fost inundată. Un echipaj de pompieri s-a deplasat la fața locului cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:06
(7288 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestată pentru că a furat un telefon mobil

O tînără de 27 ani, din Urziceni, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Fapta a fost sesizată Poliției sîmbătă, 22 septembrie a.c., de către un bărbat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:05
(8022 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 8 persoane, reținute în urma conflictului din cartierul Vlașca

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii ialomițeni cu privire la conflictul ce a avut loc în zilele de 19 și 20 septembrie, în cartierul Vlașca din Fetești, 8 persoane au fost reținute. Potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:57
(9480 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Furt calificat în familie

Polițiștii efectuează cercetări față de trei femei, cu vîrste cuprinse între 23 și 38 ani, toate domiciliate în comuna Vlădeni, suspecte de comiterea infracțiunii de furt calificat. Sîmbătă, 22 septembrie ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:55
(9689 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Vlădeni furt


IPJ Ialomița: «Săptămîna prevenirii criminalității»

În săptămîna 24-28 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară o serie de acțiuni specifice prin care marchează «Săptămâna Prevenirii Criminalității». Sub acest slogan «Săptămîna ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:54
(9782 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fraude de milioane depistate de polițiști

Luni, 24 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au dispus începerea urmăririi penale față de patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 27 și 44 ani, doi ialomițeni, un ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:50
(6738 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 urmăriți internațional, prinși de polițiști

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Birourile de Investigații Criminale Slobozia și Fetești, în colaborare cu Secțiile Rurale de Poliție Slobozia și Grivița și Serviciul de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:47
(8902 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A furat de două ori din aceeași biserică

Polițiștii au reținut vineri, 21 septembrie a.c., un tînăr de 27 ani, din comuna Grivița, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Suspectul a pătruns în noaptea de 19/20 septembrie ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:46
(9390 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la Amara

Incendiu la Amara

O dependință a unei gospodării din localitatea Amara a fost mistuită de flăcări în după amiaza zilei de marți, 25 septembrie. Focul a fost provocat din cauza unei pîini lăsată prea mult la cuptor... Proprietarul ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:11
(8006 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Scrimă: Iulian Teodosiu și echipa CSS Slobozia, campioni naționali de juniori la sabie

În perioada 12-16 septembrie 2012, Sala Sporturilor din Iași a găzduit Finalele Campionatului Național de Scrimă-Juniori, în organizarea FRS și DJST Iași. Pentru a doua oară consecutiv, echipa masculină ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2012, 10:11
(11632 vizualizări - 2 comentarii)


Tenis de cîmp: Sorin Iordache, în primii 70 din Europa

Începînd cu 11 septembrie 2012, Sorin Iordache, tenismenul slobozean legitimat la TenisCon Slobozia, s-a aflat la Chișinău, unde a participat la două foarte puternice turnee internaționale de tenis. Într ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2012, 10:10
(23948 vizualizări - 32 comentarii)


AJOFM Ialomița: 53 locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă Ialomița a făcut publică lista locurilor de muncă vacante la data de 21 septembrie 2012. Angajatorii pun la dispozție însă 53 de locuri de muncă... Cele ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2012, 18:17
(7956 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Simpozion pe teme istorice

Baza arheologică de la Orașul de Floci a fost vineri, 21 septembrie a.c., gazda celei de-a XX-a ediție a evenimentului denumit «Zilele europene ale patrimoniului». Astfel, la ruinele fostului oraș medieval ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2012, 18:17
(7257 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii vor dona sânge

Ialomița: Jandarmii vor dona sînge

Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Județean de Jandarmi Ialomița se vor alătura campaniei «Întinde o mînă-salvează o viață», în cadrul căreia aceștia vor merge la Centrul de Transfuzii ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2012, 17:18
(7914 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se redeschide «Salonul Anual de Carte»

Lumea cărților își redeschide porțile la Slobozia. Mai sînt cel mult două săptămîni și începe «Salonul Anual de Carte». Cel mai important eveniment cultural al Ialomiței a ajuns anul acesta a la cea de ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2012, 19:00
(8522 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Tipografii» de bani falși, trimiși la răcoare

Falsificatorii de bani din Movilița au fost trimși la închisoare. Magistrații Judecătoriei Slobozia au admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a trei dintre cei 10 suspecți acuzați ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2012, 17:57
(7666 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Două familii de țigani s-au luat la bătaie pentru fier vechi! 35 de persoane, audiate de polițiști!

Scandal de proporții în seara zilei de miercuri, 19 septembrie a.c., la Fetești. Două familii de romi din cartierul Vlașca s-au luat la bătaie din cauza mai multor componente de fier vechi pe care fiecare ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2012, 17:53
(11812 vizualizări - 0 comentarii)


Lăcusteni: Au săpat după cablu telefonic și i-a prins Poliția

Patru «vînători de comori», cu vîrste cuprinse între 17 și 58 ani, din Fetești, au fost prinși în noaptea de 19/20 septembrie a.c. pe un cîmp din apropierea localității  Lăcusteni, în timp ce săpau ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2012, 16:54
(8895 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

19 Septembrie 2012, 18:23


Slobozia: Se redeschide «Salonul Național de Artă Plastică»

Casa de Cultură Municipală din Slobozia va găzdui vernisajul expoziției de pictură «Atitudini Contemporane», în cadrul Salonului Național de Artă Plastică. Evenimentul a devenit deja o tradiție în rîndul ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2012, 18:11
(6571 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Descoperiți cu o bîtă și un cuțit în mașină

În noaptea de luni spre marți, 17/18 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliției Slobozia au identificat pe bulevandrul Matei Basarab doi tineri, de 21 și 27 ani, din ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2012, 17:57
(6339 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Vecina i-a furat poarta!

Poliția a fost sesizată marți, 18 septembrie a.c., de către o femeie de 25 ani, din Fetești, cu privire la faptul că vecina sa i-a sustras poarta de la intrarea în curtea locuinței. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2012, 17:54
(6870 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident de muncă la Mînăstirea Hagieni

Marți, 18 septembrie a.c., în jurul orei 16,00, Poliția a fost sesizată despre faptul că la Mînăstirea Hagieni un perete a căzut peste trei persoane. Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2012, 17:52
(9982 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Perimetrul unităților de învățămînt, patrulat de jandarmi

Începînd cu data de 17 septembrie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița revin cu misiuni specifice în zona unităților școlare. Patrulările au loc în scopul prevenirii și a contracarării ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2012, 17:50
(6660 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Suporter în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Alin în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» marius în CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026 Toma în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! cetatean în Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj» Anca în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Vasile în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...