Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări !


Dreptmăritori creștini,
Nașterea Domnului este sărbătoarea darului și a bucuriei de a dărui și de a putea asculta vestea cea bună că, într-o noapte îndepărtată în această istorie, însă aproape de inima fiecărui om, un înger al Domnului s-a adresat unor păstori de oi cu aceste cuvinte: „Vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Este o veste bună și pentru noi, deoarece și noi aparținem acelui popor căruia i-a fost adresată această bunăvestire și această făgăduință de mântuire. În Pruncul Iisus, născut în sărăcie și taină, ni s-a descoperit slava lui Dumnezeu, chipul unui Dumnezeu apropiat de oameni, a unui Dumnezeu care S-a făcut om, după cum ne învață Sfântul Evanghelist Ioan: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).
Descoperirea îngerului Domnului le face cunoscut păstorilor că trebuie să pornească la drum: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut” (Luca 2, 15). A primi vestea Nașterii Domnului înseamnă să te interesezi de evenimentul care a avut loc și drept urmare „să mergi și să vezi”. Scopul călătoriei păstorilor este o realitate paradoxală și omenește de neînțeles: Mântuitorul, Mesia, Cel mult așteptat, are înfățișarea unui Prunc înfășat în scutece și culcat în iesle. Tocmai aceasta este taina Nașterii Domnului: Fiul lui Dumnezeu S-a născut în afara orașului său, într-o iesle, așteptat și primit de oameni marginalizați social, precum păstorii, refuzat și nebăgat în seamă de mai marii poporului Său. Este taina lui Dumnezeu care S-a făcut om, care S-a născut între noi și pentru noi, care și-a asumat și împărtășit în mod deplin condiția noastră omenească. „Nu le-a binevestit cărturarilor și fariseilor bucuria aceasta, pentru că nu i-ar fi dat crezare, vicleni și pierzători fiind, ci unor păstori fără de viclenie și răutate. Și, întrucât Păstor al poporului avea să fie, unor păstori li se face cunoscut în primul și în primul rând. Se mai arată și un alt lucru: că păstorii oilor cuvântătoare primesc înaintea celorlalți descoperirea tainelor dumnezeiești” (Efthimie Zigaben, Tâlcuire la Evanghelia după Luca, București, 2006, p. 36).
Sărbătoarea Nașterii Domnului ne amintește că fiecare om este cercetat și iubit de Dumnezeu; un Dumnezeu Care este apropiat omului, Care a vrut să locuiască împreună cu oamenii și să împărtășească aceeași viață cu noi. Acesta este sensul Crăciunului: Fiul veșnic al lui Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu după har. Prin întruparea sau înnomenirea Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeu a ieșit în întâmpinarea omului căzut, și-a deschis brațele părintești și ne-a adoptat pentru totdeauna în iubirea Sa infinită. Urmările călătoriei păstorilor la Betleem nu au rămas fără roade, ei au devenit martorii nașterii și întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Prunc. Ei au devenit primii misionari și vestitori ai tainei de care s-au apropiat cu credință și inimă curată: „Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil” (Luca 2, 17). Tot așa trebuie să facem și noi. Dacă primim vestea Nașterii Domnului, dacă cunoaștem câte ceva despre Hristos Mântuitorul, este cu neputință să ținem numai pentru noi această veste și bucurie minunată. Un creștin trebuie să îndemne și pe ceilalți adresându-le invitația: „Veniți și vedeți!”. Nu numai prin cuvânt, ci mai ales prin exemplul unei vieți pe deplin în concordanță cu Evanghelia și, deci, un exemplu luminos și atrăgător, deoarece este inspirat de iubirea față de cel sărman, cel singur, cel bătrân, cel suferind, cel străin, cel bolnav sau cel umilit.

Iubiți frați și surori în Domnul Iisus Hristos,
Sfântul Evanghelist Luca ne spune despre Fecioara Maria, mama Pruncului Iisus, că: „păstra toate aceste cuvinte pe care le vesteau păstorii, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19). Această expresie pune în lumină atitudinea Fecioarei Maria față de cuvintele pe care le asculta și evenimentele pe care le trăia: „adică punându-le în sine cap la cap cu binevestirea cea de la început a lui Gavriil, cu zămislirea cea fără sămânță, cu sarcina cea fără de durere, cu nașterea cea fără de stricăciune și dobândind încetul cu încetul mai desăvârșită încredințare” (cf. Efthimie Zigaben, Tâlcuire la Evanghelia după Luca, p. 38). Maria păzea în inima sa toate acestea ca pe un tezaur prețios și valoros, ca să fie meditat continuu în tăcerea interioară a inimii. Și noi suntem chemați să coborâm în adâncul inimii noastre să gustăm, dincolo de agitația de zi cu zi a vieții, din bogăția nemărginită a tainei lui Dumnezeu, Care S-a făcut om și din darul inestimabil pe care această taină ni l-a făcut nouă. Să ne lăsăm surprinși și uimiți de învăluirea slavei și luminii tainei Nașterii Domnului. Să facem ca frenetica căutare de daruri pentru prunci, părinți și prieteni, pregătirile exterioare pentru această sărbătoare, luminile care ne răpesc privirea într-o lume a consumismului, care ne este străină, să nu întunece „lumina cea adevărată” pe care această Taină a adus-o lumii. Să ne oprim o clipă și să ne așezăm în fața icoanei Nașterii Domnului, înaintea Pruncului Iisus, pentru a putea medita la rostul existenței noastre și să contemplăm mântuirea lui Dumnezeu, care lucrează în viața noastră.
Sfântul Evanghelist Luca subliniază faptul că „Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa”, pentru că, împreună cu Dreptul Iosif, n-a înțeles imediat și pe deplin taina întrupării lui Dumnezeu. Maria și Iosif au primit de la Dumnezeu misiunea sfântă de a fi părinții după trup ai lui Iisus, care i-au oferit cadrul legal și familial al venirii Sale în lume. Ei l-au crescut pe Pruncul Iisus în casa de la Nazaret până la vârsta majoratului religios, când El a devenit „fiu al preceptului”, adică până când a arătat în mod public, la vârsta de 12 ani, că știe nu numai să citească, ci și să interpreteze Legea, astfel încât să-i uimească cu înțelepciunea Sa pe învățații vremii de la Templul din Ierusalim. Sfântul Evanghelist Luca vorbește de creșterea Copilului Iisus „cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul lui Dumnezeu și la oameni” (Luca 2, 52). Iisus n-a frecventat nicio școală rabinică. Creșterea Sa a fost legată de experiența lucrurilor și a evenimentelor care se desfășurau în micuțul sat din Nazaret și, mai ales, din experiența familială, din viața zilnică trăită alături de Fecioara Maria și Dreptul Iosif. De la Dreptul Iosif, Copilul Iisus a învățat probabil să respecte cu strictețe Legea, să facă față ostenelilor de zi cu zi, umilințelor, să refuze afișarea ostentativă, dragostea față de ceea ce pare mic și neînsemnat, sensul dreptății și demnității fiecărei persoane, dezaprobarea ipocriziei. De la Fecioara Maria este ușor de înțeles că Pruncul și apoi Copilul Iisus a deprins sensul contemplării celor dumnezeiești, sensibilitatea față de cei sărmani și suferinzi, respectul față de femei, atenția care trebuie acordată fiecărei persoane umane și spiritul slujirii dezinteresate. La aceste valori pe care le-a cunoscut în familia după trup, Copilul Iisus a deprins din contextul sărac al Nazaretului capacitatea de a vorbi în termeni simpli și accesibili tuturor, deschiderea față de toți, sensul prieteniei și atenția față de cei mici și neînsemnați.

Dreptmăritori creștini,
Astăzi, când valorile tradiționale ale familiei sunt puse la îndoială de unii dintre concetățenii noștri, Sfânta Biserică, cea mai veche instituție a poporului român, ne îndeamnă să reflectăm la familia după trup a Pruncului Iisus, din care să deprindem modelul de referință pentru fiecare familie creștină. Din experiența familiei sfinte a lui Iisus, putem învăța cel puțin trei lucruri:
În primul rând, vedem din descrierea oferită de Sfântul Luca Evanghelistul, că familia după trup a lui Iisus participa la momentele religioase importante din vremea lor. În fiecare zi de Sabat, când respectau ziua de odihnă, mergeau la sinagogă să se roage și să asculte cuvântul lui Dumnezeu, întorcându-se acasă întăriți duhovnicește. An de an mergeau într-un pelerinaj de credință la Templul din Ierusalim, cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic. După exemplul lor trebuie și noi să recuperăm obișnuința de a merge la Biserică împreună cu membrii familiilor noastre în fiecare Duminică, când serbăm Învierea Domnului, și să participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, să ne deprindem cu citirea și meditarea Sfintei Scripturi, la viețile luminoase și pilduitoare ale Sfinților, pentru ca, astfel întăriți duhovnicește, să putem merge mai departe în viață și să reușim să facem față nenumăratelor provocări cu care ne confruntăm.
În al doilea rând, învățăm că părinții după trup ai lui Iisus, Dreptul Iosif și Fecioara Maria, i-au creat condițiile „creșterii cu vârsta și înțelepciunea”, însă suntem siguri că, la rândul lor, și ei au avut multe de învățat de la dumnezeiescul Copil. „Creșterea”, putem afirma fără să greșim, a fost reciprocă. Trebuie și noi să facem tot posibilul ca și familiile noastre să devină locul unei astfel de creșteri a copiilor noștri, nu numai cu vârsta, ci să crească duhovnicește prin harul lui Dumnezeu, după cum ne învață Sfântul Apostol Petru: „să crească în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos” (2 Petru 3, 18).
În al treilea rând, înțelegem din Sfânta Evanghelie că Iisus creștea „în har”, adică se bucura de simpatia oamenilor, era îndrăgit de toți. Era un stil de viață deprins în familia după trup de la Nazaret, deschis și binevoitor cu alții, angajat în rezolvarea problemelor semenilor. Și familiile noastre creștine pot să învețe din acest exemplu să fie atente și sensibile la problemele sociale, la binele comun, disponibile să se ajute unele pe altele, ceea ce creează simpatie între ele, acesta devenind un mod de a trăi și de a împărtăși credința și stilul de viață creștin altora.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Acestea sunt numai câteva îndemnuri, pe care vă chem sa le împliniți în viața voastră zilnică, la acest moment de bucurie, al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Așa vom putea fi cu adevărat făclii luminoase, așezate într-un loc înalt, care să lumineze tuturor celor ce sunt întru întuneric (Matei 5, 15). Din nefericire, trăim într-o lume în care întunericul se extinde, într-o lume a păcatului, a urii, a egoismului, a consumismului, o lume care pare să fi uitat de lumina și cuvântul adevărului aduse de Mântuitorul Iisus Hristos. Noi, creștinii, suntem chemați să răspândim lumina lui Hristos prin exemplul vieții noastre, prin mărturisirea pe care trebuie să o facem în fața lumii aflate în întuneric. Să nu vă rușinați să mărturisiți că pentru noi Domnul Hristos este „Calea, adevărul și viața” și că El este singurul care poate salva această lume de întunericul păcatului și al urii! Normalitatea omului este dăruită de viețuirea cu Dumnezeu.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2017 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și
bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor


24 Decembrie 2016, 15:30 (4841 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Parintele Pandelica:
(29 Decembrie 2016, 00:16)
Parintele Pandelica vorbeste mai frumos!
dreptmaritorii crestini:
(27 Decembrie 2016, 17:53)
cate acte crestinesti face multpreafericitul nostru???nu se inghesuie decat la luat, noroc ca ialomitenii inca sunt credinciosi si ii merge. cate familii a ajutat din averile bisericii pe care le tot sporeste din birurile platite cu greu de preoti??obiecte de cult pretioase, aur, argint, biserici peste biserici, catedrala care a inghitit d zeu stie cat....se roaga bine multpreamult fericitul, dar pt el si ai lui, pt chefurile proverbiale, dar n-am vazut sa sara vreodata in sprijinul vreunui amarat, batran, bolnav sau napastuit.si unui om de rand i ar fi rusine sa iasa in public si sa faca pe lupul moralist, daramite unei fete-fete asa bisericesti/?cand s o destepta tot romanul, or sa fie muritori de foame, credinta in d zeu nu are nimic de a face cu opulenta pe care o afiseaza astfel de personaje, total opusa moralei crestine. el propovaduieste iubirea aproapelui, ajutorul, binele, pt fraieri, nicidecum nu  le aplica ! sa i fie rusine in sfanta zi de sarbatoare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(4246 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(8820 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(1963 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(10897 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(4453 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(5888 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(8661 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(7277 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2731 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(4976 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(3686 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(6657 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(11861 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3160 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(3188 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(4584 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(5494 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(6314 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(4096 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(3767 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(4157 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(10558 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(7260 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(4285 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(6922 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7032 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(5898 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(7016 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(5757 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...