Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Oamenii din șenilată

Oamenii din șenilată

Preț de câteva zile, Ialomița a resimțit din plin furia iernii. Viscolul a încremenit în nămeți un județ întreg. Zeci de oameni au sunat continuu la numărul de urgență 112, cerând să fie protejați de furia naturii dezlănțuite. În sprijinul tuturor au venit militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, care au folosit în misiunile de salvare un vehicul cu șenile, adus de la Suceava. Cu ajutorul șenilatei, 100 de ialomițeni au ajuns în siguranță înapoi acasă sau la spitale, pentru a primi îngrijirile medicale de care aveau nevoie. Militarii care au manevrat utilajul susțin faptul că iarna aceasta mașina s-a întrecut pe sine...

Șenilata care sfidează viscolul După 72 de ore petrecute la manșa șenilatei, înfruntând furia viscolului din Bărăgan, plutonierul major Ovidiu Dedeagă (36 de ani), din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, vede utilajul pe care l-a manevrat ca pe un soldat disciplinat. Unul care și-a purtat cu eroism uniforma metalică, camuflată de o copertină impermeabilă. «Am avut un sentiment de panică, pentru că nu se vedea nimic în față... Șenilata funcționează foarte bine dacă există vizibilitate. Dar noi nu am putut să vedem nimic. A fost o senzație pe care o simți doar în filmele SF, atunci când stai pe loc și vezi cum totul trece pe lângă tine... Mașina aceasta nu este proiectată pentru astfel de misiuni, dar a rezistat bine viscolului!» susține militarul. Alături de alți doi colegi, înregimentați în cadrul aceluiași Inspectorat pentru Situații de Urgență, plutonierul major Dedeagă susține că misiunile de salvare la care a participat în Ialomița au fost dificile și complexe, însă este mândru de faptul că a reușit să-i sprijine pe oamenii care au cerut ajutorul militarilor ISU la numărul de urgență 112. «Cel mai important este faptul că am reușit să-i ajutăm pe oamenii care au solicitat sprijinul nostru. E drept, ne-a ajutat foarte mult și șenilata!» spune, zâmbind, militarul.

Vehiculul amfibie Șenilata ajunsă în Ialomița din inima Moldovei este de producție canadiană și a intrat în dotarea ISU Suceava în urma unei sponsorizări, anul trecut. La fel ca și cei trei membri ai echipajului care au adus-o în Ialomița, se află la prima sa misiune în care a trebuit să înfrunte un viscol adevărat. Are tracțiune 8X8, este fabricată în Canada și poate fi folosită și în mediul acvatic, fiind considerat un vehicul amfibie. Mai mult decât atât, deși are caracteristicile unui tanc, ea se conduce la fel de ușor ca o motocicletă. «Comenzile șenilatei sunt ca ale unei motociclete, dar se deplasează ca un tanc. Este, dacă vreți, un tanc în miniatură... Poate să funcționeze atât cu șenile, dar și fără ele. Participă și la misiuni pe apă, dar nu în ape curgătoare pentru că poate fi luată de curenți... Are 4 locuri și o targă pe care poate fi transportat un pacient...» explică militarul Ovidiu Dedeagă.

Tur de forță prin Bărăgan Vehiculul cu șenile adus de la Suceava a fost angrenat în cele mai importante misiuni de salvare desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița în prima zi de viscol. Utilajul a străbătut județul în lung și-n lat pentru a scoate de sub nămeți oameni înzăpeziți sau pentru a facilita accesul către intervenții al echipajelor Serviciului de Ambulanță al Județului Ialomița. Lupta cu vântul puternic și zăpada abundentă a fost crâncenă. «Cea mai dificilă misiune a fost între Platonești și Movila. Inițial ni s-a spus că este vorba despre un bărbat prins într-o mașină. Când am ajuns acolo erau două persoane de fapt... Am fost nevoiți să urcăm cu șenilata pe un dâmb de zăpadă. Abia apoi am realizat că am trecut cu ea peste un copac acoperit de zăpadă. La fel de dificil a fost și la Iazu, când a trebuit să ajungem la un incendiu. Am avut senzația că pierdem axul drumului, dar am reușit să ne redresăm...» ne povestește plutonierul adjutant Nicolae Lazăr, comandantul echipajului sucevean care a adus șenilata tocmai în Ialomița. În afară de județul nostru, utilajul cu șenile din Suceava a mai fost angrenat în misiuni și pe raza județului Bacău.

17 Ianuarie 2017, 10:10 (8975 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Victor Moraru s-a îndrăgostit de-o șenilată!
Echipamente de intervenție noi la ISU Ialomița

Comentariile cititorilor:


Andrei:
(19 Ianuarie 2017, 18:36)
Felicitari celor de la ISU.
Oare mai avem primar??! Pe o scara de la 1 la 10, ii dau 1 (unu). Pentru prezenta.
P.S. Sa nu uiti domn' primar sa iti ei salariul!!
mihai:
(17 Ianuarie 2017, 17:55)
nu are legatura cu articolul, dar, inspirat dintr-un drum facut la fisc pe langa faimosul restaurant Zahana, trebuie sa semnalez aspectul cu speranta ca cineva va lua vreo masura.
Aspectul este: aleea de acces din bdul Matei Basarab spre Piata pe langa restaurant Zahana, in zona restaurantului, are stratul de zapada de peste 1 metru, batatorita si inghetata, cu o poteca pe care se poate merge de numai 30 cm latime. In opinia mea aceasta zona este periculoasa si, daca proprietarul restaurantului nu este in stare sa curete zona, aceasta trebuie inchisa pentru a preveni accidentele.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 156,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 156,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2025, 12:25
(5927 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 3 ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2025, 14:00
(5952 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Sinistrați din Țăndărei!

Miercuri, 14 mai 2025, în intervalul orar 13,45-17,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Sinistrați, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2025, 14:10
(5316 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Luni, 12 mai a.c., în jurul orei 7,00, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe strada Vatra Nouă, din Jilavele, o autoutilitară cu remorcă. Vehiculul transporta material lemnos, î ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 14:20
(4394 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița se alătură demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului cultural «Noaptea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 12:55
(4216 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 434,07 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna aprilie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 10:25
(8671 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 08:25
(5489 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orei 3,00, pe strada Primăriei, în localitatea Munteni-Buzău, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:30
(4677 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Atenționare privind noi metode de înșelăciune on-line

IPJ Ialomița informează cu privire la apariția și extinderea unei noi metode de înșelăciune on-line, semnalată tot mai frecvent în ultimele săptămâni. Aceasta se desfășoară prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:25
(1011 vizualizări - 0 comentarii)


Controale și amenzi ale polițiștilor ialomițeni

În perioada 10-11 mai a.c., polițiștii din Slobozia au desfășurat acțiuni pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a faptelor stradale, a faptelor antisociale și menținerea climatului de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:20
(6519 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole vestimentare contrafăcute, confiscate

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești au identificat două persoane, de 24 și 26 de ani, care se deplasau cu o autoutilitară pe strada Călărași din Fetești. ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:15
(4836 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără din Slobozia, arestată pentru deținere de droguri

Sâmbătă, 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au pus în executare un mandat de executare a pedepsei, emis de Judecătoria Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:10
(8383 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia droguri


Slobozia: Prinși în flagrant în timp ce vindeau pește ilegal

Slobozia: Prinși în flagrant în timp ce vindeau pește ilegal

Polițiștii au depistat în flagrant delict, la Slobozia, trei persoane, care ar fi transportat cu un autoturism o cantitate de pește, fără a deține documente de proveniență, pe care o ofereau spre ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2025, 14:00
(12079 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia flagrant


AJOFM Ialomița: 6,02%, rata șomajului înregistrat în luna martie 2025

La sfârșitul lunii martie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4714 șomeri de (din care 2110 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2025, 13:30
(14940 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 12:25
(12971 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 mai 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 10:30
(7777 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița caută candidați pentru școlile militare

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița caută candidați pentru școlile militare

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița anunță deschiderea perioadei de recrutare a candidaților pentru instituțiile de învățământ militar din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 09:50
(7446 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 12,5 tone de morcovi cu pesticide, retrase de pe piață

În perioada 1 ianuarie-1 mai 2025, în cadrul Laboratorului Sanitar-Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița al DSVSA Ialomița au fost efectuate analize privind prezența pesticidelor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 14:30
(8783 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa Generală a Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 23 mai 2025, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la sediul Agenției Locale din ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 13:00
(6256 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Amenzi de aproximativ 44 mii de lei aplicate de jandarmi în luna aprilie 2025

IJJ Ialomița: Amenzi de aproximativ 44 mii de lei aplicate de jandarmi în luna aprilie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 699 misiuni de ordine publică, dintre care 93 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 11:40
(16800 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 7200 de firme pe lista contribuabililor bun-platinici a ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 11:00
(9948 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea consumului de alcool și substanțe interzise la volan

Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea consumului de alcool și substanțe interzise la volan

În perioada 1-4 mai 2025, polițiștii IPJ Ialomița, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în trafic, în special pentru combaterea ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 16:15
(9369 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: Expoziție dedicată Olimpiadei Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei-etapa județeană

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 09:40
(8566 vizualizări - 0 comentarii)


Salonul Național de Artă Plastică «Atitudini Contemporane», ediția a XVIII-a, 2025

Marți, 6 mai 2025, orele 17,00, în Sala «Arcadia», Centrul Cultural «Ionel Perlea»din Slobozia, «TRUICART Events Brand» și Dan Tudor Truică-curator independent ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 09:20
(5320 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Principală din Fierbinți-Târg!

Vineri, 2 mai 2025, a survenit o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din orașul Fierbinți-Târg. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2025, 12:55
(8596 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru «furt calificat»

Marți, 30 aprilie 2025, polițiștii din Slobozia au reținut patru bărbați, din municipiul Slobozia, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2025, 16:00
(6517 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA de «1 Mai-Ziua Muncii»

Joi, 1 mai 2025, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru plata facturilor abonații au la dispoziție următoarele variante ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2025, 09:30
(13975 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei. Arme letale deținute ilegal!

Percheziții la Țăndărei. Arme letale deținute ilegal!

Marți, 29 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza orașului Țăndărei. Într-unul dintre imobilele supuse perchezițiilor, polițiștii au descoperit î ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2025, 16:00
(9122 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Libertății din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Libertății din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2025, 13:10
(11020 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România accelerează digitalizarea în județul Ialomița: circa 69% dintre clienți vor avea instalate contoare inteligente până la finele anului 2025!

Rețele Electrice România accelerează digitalizarea în județul Ialomița: circa 69% dintre clienți vor avea instalate contoare inteligente până la finele anului 2025!

Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, își menține angajamentul de a digitaliza rețelele de distribuție a energiei electrice, în beneficiul clienților ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2025, 12:25
(10947 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...