Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Taxele lui Mocioniu

Legea 227 din 2015, reinterpretată

Slobozia: Taxele lui Mocioniu

La sfârșitul anului precedent, pe 19 decembrie, Consiliul Local Slobozia a aprobat un proiect de hotărâre privind taxele și impozitele locale aferente anului 2017. Proiectul inițiat de către primarul Adrian Mocioniu conține o serie de inadvertențe și/sau interpretări eronate ale legislației în vigoare, care reflectă diletantismul administrației Mocioniu și al funcționarilor din subordinea acestuia. Printre «aberațiile» identificate de noi se numără și «taxa pentru publicitatea sonoră» sau «taxa pe comis-voiajor».

Drumul spre iadul bugetar...
Administrația Mocioniu se confruntă cu una dintre cele mai mari crize bugetare din ultimii ani. Aprecierea nu ne aparține, aceasta fiind făcută în repetate rânduri în cadrul ședințelor de Consiliu Local de anul trecut. Pentru a evita falimentul administrativ, Adrian Mocioniu a luat o serie de măsuri menite să asigure buna funcționare a administrației locale și «continuarea investițiilor multianuale». Una dintre aceste măsuri o reprezintă împrumuntul de 25,4 milioane de lei pentru finalizarea investiției din Piața Revoluției. De asemenea, administrația locală a salvat Parcul Industrial de la faliment printr-o infuzie de capital de 27 mii de lei, într-o încercare disperată de a evita rambursarea investiției înainte de termenul scadent. O altă încercare de a bloca hemoragia financiară bugetară prin relansarea investițiilor o reprezintă Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, gândit să aducă în oraș fonduri europene de peste 40 milioane de euro. Pe de altă parte, terenul sintetic de fotbal, noua societate de transport public sau viitorul parc auto al DADP sunt tot atâtea investiții cu risc major la care administrația Mocioniu nu este dispusă să renunțe.

Mare e grădina lui Mocioniu
În acest context, una dintre puținele surse garantate de venit o reprezintă taxele și impozitele încasate de la contribuabilii slobozeni. Interesul lui Adrian Mocioniu în acest sens este manifest, el declarând în repetate rânduri că nu mai este dispus să tolereze neîncasarea posibilelor venituri bugetare. Din păcate însă, pe lângă impozitele legale, primarul Adrian Mocioniu a inclus și o serie de taxe aberante, dovadă clară a dilentantismului administrativ al celor de care primarul Sloboziei s-a înconjurat. Vă oferim câteva exemple culese la întâmplare din lista taxelor zilnice pentru utilizarea temporară a locurilor publice. Astfel, începând cu luna ianuarie a anului 2017, administrația Mocioniu va încasa o taxă de 1,4 lei pe zi pentru «ocuparea temporară a domeniului public cu panouri publicitare (inclusiv capre)», 1,4 lei pe oră pentru publicitate sonoră «efectuată de pe mijloace de transport» sau, nu râdeți!, 2,9 lei pentru «trecerea prin domeniul public cu ocazia efectuării comercializării directe de către comis-voiajori». Și lista poate continua, căci imaginația administrației Mocioniu e un izvor inepuizabil de erori...

Domnule primar, treziți-vă! Nu vrem să fim impertinenți și să îi explicăm domnului Mocioniu cum ar putea încasa domnia sa împreună cu funcționarii din subordine taxa pe comis-voiajorii care vând parfumuri contrafăcute prin birourile Primăriei (și multe alte taxe pe care nu le mai nominalizăm aici)... Suntem în măsură însă să-l atenționăm că modalitatea de (re)interpretare a prevederilor articolului 486 din Legea 227/2015 a atras atenția Instituției Prefectului... Și că, în cel mai scurt timp, instituția va sancționa toate aceste erori și aberații administrative, recomandând, ca și în cazul celorlalte 20 de hotărâri de Consiliu Local ilegale de la instalarea sa în funcție, «reanalizarea în vederea revocării». La bună revedere!

27 Ianuarie 2017, 10:15 (6175 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu
«Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu

Comentariile cititorilor:


Ponta :
(3 Februarie 2017, 02:13)
Cum Dracu a shuns si asta primar
Ieremia:
(29 Ianuarie 2017, 20:31)
Taxa pe prostie! Taxă pe incompetentă, taxă pe jigodism... cine le recunoaște? Ce de bani s-ar aduna pentru ajutoare sociale! Iei de la proști, dai la hoți! Avantaj, hoții!
un om:
(29 Ianuarie 2017, 16:36)
VREM TAXA PE CATEI , PISICI , PORUMBEI SI PROSTI. Ne scoatem . Primarele , ne anunti si pe noi ce taxe avem de platit, in acest prim an de taxe reduse, prin saptamanalul oficios sau pe site-ul, nefunctional , al institutiei? Iti amintesc ca platim prt a fi informati. Asta daca ai placerea . Poate ca cineva de la Institutia Prefectului va trece peste iubirea politica si va considera ca acest individ chiar isi bate joc de noi.
Offf:
(27 Ianuarie 2017, 23:22)
Pai astia s edili??? Sau edil- dl.veterinar? Sa fim seriisi. Ei sunt oameni de inalta aroganta politica. E suficient.
Cineva:
(27 Ianuarie 2017, 13:03)
Ati descoperit roata! Taxele astea sunt mai vechi, nu doar de anul asta.
Mary:
(27 Ianuarie 2017, 12:54)
  Pe cand taxa pe prostia edililor?! Sa vezi incasari!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(10059 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5439 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(8064 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(10063 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14753 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7290 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5349 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(26254 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(6935 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8328 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(9165 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(5868 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(18100 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6231 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(831 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10647 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8594 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8755 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2331 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(8336 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7745 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7564 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(9132 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 19 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2025, 10:15
(7877 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetați penal pentru «înșelăciune»

În cadrul operațiunii «JUPITER», procurorii și polițiștii din Slobozia au reușit să probeze activitatea a trei bărbați din zona București-Ilfov, acuzați de «înșelăciune ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 16:20
(1215 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 15:05
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 14:55
(1374 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...