Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Polițiile Locale supervizează Ialomița

Polițiile Locale supervizează Ialomița

Deși statistic șefii Poliției ialomițene par să fi rezolvat problema deficitului de personal, realitatea face ca aceasta încă să persiste. Cea mai mare criză de agenți se resimte la nivelul secțiilor de Poliție din mediul rural. Astfel, în Ialomița există localități unde își desfășoară activitatea cel mult doi polițiști sau care sunt păzite de oameni în uniformă importați din alte comune. Sătui să mai aștepte încadrările promise de Inspectoratul General al Poliției Române, unii dintre primarii din județ și-au făcut Poliție proprie, prin înființarea Polițiilor Locale. Cu legea de partea lor, 11 administrații locale din județ și-au înființat astfel de entități. «La nivelul comunei noastre au scăzut furturile!» susține mândru de inițiativa pe care a avut-o Vasile Șincan, primarul comunei Sudiți, unde funcționează o secție de Poliție Locală încă din 2015.

Realitatea din secțiile rurale de Poliție
Potrivit statisticilor, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița are un efectiv de peste 600 de polițiști. Deși, potrivit acestei cifre, ar trebui ca ialomițenii să se simtă mai în siguranță, realitatea este total opusă. Ialomița se confruntă cu un deficit de polițiști, iar cea mai acută problemă o reprezintă posturile din mediul rural. În majoritatea comunelor ialomițene, al căror număr de locuitori sare de 2000 de suflete, există 2 agenți care trebuie să asigure paza și protecția cetățenilor. De asemenea, tot în Ialomița există și posturi de Poliție unde nu este încadrat niciun agent. În astfel de cazuri, măsura adoptată de oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița fiind importul de agenți din comunele învecinate. Cu toate acestea, instituția este optimistă și consideră că poate face față acestui deficit de personal. «În urma reîncadrărilor din sursă externă, peste 100 de agenți își vor desfășura activitatea în serviciile din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița...» susțin reprezentanții IPJ Ialomița, prin Biroul de Presă al instituției.

Condiții de lucru inadecvate
Nici nu-i de mirare că, o dată ajunși la posturile din mediul rural, agenții ar face orice să-și dorească să ajungă pe o altă poziție sau să părăsească definitiv sistemul polițienesc. Datele Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița arată faptul că secțiile de Poliție din mediul rural ialomițean sunt un adevărat dezastru în ceea ce privește condițiile și confortul pus la dispoziția agenților. În Ialomița există 7 secții de Poliție cărora le sunt arondate 59 de posturi de Poliție, existente în fiecare comună a județului. Dintre acestea, doar două posturi sunt racordate la rețeaua publică de apă a localităților unde funcționează. Toate celelate Posturi de Poliție nu au acces la rețeaua publică de apă. De asemenea, niciun post de Poliție din Ialomița nu beneficiază de rețea de canalizare, iar în majoritatea cazurilor agenții sunt nevoiți să se încălzească pe timp de iarnă la sobe cu lemne. Statistica IPJ Ialomița arată faptul că doar 3 posturi de Poliție din județ sunt racordate la rețeaua publică de gaze naturale. Este vorba despre Postul de Poliție Ciulnița, Gârbovi și Grindu.

Satele pariază pe polițiștii locali
Problema nu este una care ține exclusiv de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, ci trebuie gestionată direct de la București, de către oficialii Inspectoratului General al Poliției Române. Aceiași care au promis încadrarea pe funcții la nivelul comunei Sudiți a trei agenți... În prezent, Postul de Poliție Sudiți funcționează cu agenți importați din alte localități. Pentru a preveni toate incidentele care puteau apărea la nivelul comunității primarul Vasile Șincan a decis să înființeze o Poliție Locală. Astfel, trei agenți fără grade sau epoleți supraveghează comuna pe timp de zi și pe timp de noapte, trăgându-i la răspundere, în limitele conferite de lege, pe oamenii puși pe rele. «Am primit notificări de la Inspectoratul General al Poliției Române că vor aduce agenți la noi în localitate, dar demersurile au fost abandonate. Tocmai de aceea avem trei agenți de Poliție Locală care asigură paza și ordinea publică pe raza comunei Sudiți și a satului Gura Văii. Să știți că de când îi avem a scăzut numărul furturilor sau a stărilor conflictuale pe stradă. Cetățenii îi respectă și îi ascultă! Fac misiuni de patrulare pe timp de noapte, asigură buna desfășurare a cursurilor în timpul zilei...» ne-a declarat Vasile Șincan, primarul comunei Sudiți.

Comuna supravegheată video
Tot din cauza numărului insuficient de agenți de poliție angajați la Postul din localitate, Stelică Gheorghe, primarul comunei Ciulnița, a trebuit să apeleze la măsuri în sensul asigurării pazei și ordinii publice la nivelul întregii localități. Astfel, Ciulnița a fost împânzită de camere de supraveghere video, iar din 2014 administrația locală a înființat și un serviciu de Poliție Locală. Trei agenți ai Poliției Locale Ciulnița asigură un climat de liniște și ordine pe ulițele prăfuite ale satelor arondate acestei comune. Iar edilul Stelică Gheorghe precizează faptul că «se vede foarte bine interesul pe care și-l dau agenții Poliției Locale!». «Asigură paza obiectivelor, ba, mai mult, datele arată că datorită lor am mai scăzut la furturi sau fapte antisociale... Este drept, nu-și depășesc atribuțiile și colaborează eficient cu polițiștii de la Post. Dacă este o situație pe care nu o pot gestiona, declină cazul către cei doi agenți pe care-i avem la nivelul localității noastre...» ne-a declarat Stelică Gheorghe, primarul comunei Ciulnița.

11 Poliții Locale rurale în Ialomița
Potrivit statisticilor, 11 primării rurale din Ialomița și-au înființat Poliții Locale. Ele sunt împărțite astfel: în zona Fetești, există Poliție Locală în comuna Stelnica; în zona Țăndărei polițiștii locali își desfășoară activitatea în comunele Sudiți și Mihail Kogălniceanu; în zona Slobozia există Poliții Locale la Ciulnița, Bucu și Grivița; în zona Urziceni au înființat Poliții Locale Primăriile Ion Roată, Sfântu Gheorghe, Balaciu, Dridu și Maia. În mediul urban, Poliția Locală există în orașul Țăndărei și municipiile Slobozia, Fetești și Urziceni.

Agenți de vânzări sau casieri, îmbrăcați în uniformă de polițiști Concursurile de încadrare din sursă externă a agenților de poliție, organizate de Inspectoratul General al Poliției Române, au făcut ca în sistemul polițienesc să pătrundă oameni fără pregătire profesională în domeniu. Așa se face că, printre cei peste 100 de agenți angajați în Ialomița, să existe agenți de vânzări, casieri, foști funcționari bancari, studenți, operatori de calculatoare, frizeri sau învățătoare. Oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița susțin faptul că toți cei care s-au calificat la testările organizate sunt însă apți pentru a profesa munca de Poliție. «Toți cei care au promovat au corespuns din punct de vedere al regulamentului de organizare și desfășurare a concursului privind recrutarea din sursă externă...» au explicat reprezentanții Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

3 Februarie 2017, 16:25 (6549 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ion:
(9 Februarie 2017, 15:15)
Salut initiativa Primarului din Ciulnita de a suplimenta numarul politistilor din aceasta comuna dar il rog in acelasi timp sa ia masuri de iradicare a faptelor antisociale, unele care pun in pericol chiar vita satenilor. In satul Poiana sunt indivizi care poseda carnete auto si care ZILNIC, stau in circiuma citeva ore dupa care sub aburii alcoolului se urca la volan si fac ture prin sat cu viteze uluitoare sfidind orice regula. Ma intreb de ce de luni de zile nu-i opreste nimeni. Cred ca deja numele lor se stiu, mi-e imposibil sa cred ca la ora aceasta nu sunt in atentia politiei intr-o localitate asa mica. 
Nedumerire!:
(6 Februarie 2017, 11:49)
Ok cu politia comunitara, dar in Slobozia nu inteleg un lucru. Toata ziua ii vezi in masini facand o cheltuiala inutila, blocand circulatia, etc. Eu credeam ca aceasta politie comunitara are si ea un sector, 500, piata, gara, MB-uri, etc in care sa cunosaca locatarii, ce probleme au , cine face scandal, cine da muzica tare, etc , iar aceste masini sa fie la un dispecereat si sa se apeleze  la ele in  situatii de urgenta, suport operativ, etc. Daca ii intrebi ce au facut in timpul programului de lucru ce vor raspunde''plimbat cu masina si blocat circulatia". Si cand te gandesti ca sunt plati din bani nostri si suportul lor nu se vede!!
parfum cu iz demagarii:
(5 Februarie 2017, 23:10)
Au fost angajati politisti locali pe langa Urziceni platiti din banii publici ai primariilor,contribuabilului care au spre competenta dezapezirea curtilor primarului si vicelui, stiti o fii adevarat? Au fost angajati sa spele Loganul proprietate personala a edilului ori sai care bagajele nevestei pana la locul de munca din comuna. Hai ca daca rasufla mai tare iar arnca gunoiul menajer pe islazul comunal.Ce dumnezu au pus militieni comunali sa ce ? Ca sa respire putoarea de transpiratie si mirosul emanat de gura secretarei personale a primarului Bili gagicarul. Hai ca suneti tari rau chiar simpatici. Ce ziceati voi de militia locala ? Gluma ruseasca fratilor banii fraierilor aruncati in buzunatele unora care freaca menta lustruind limba pantofilor unor primari cate nu se pot apleca dr burtile ghiftuite dr fripturile carciumilor. Nu pot sa scriu mai mult ca nu vor publica nimic onor ziar online independantul pnlista
Candidat:
(3 Februarie 2017, 21:11)
Unii ajunși polițiști au picat testările psihologice la alte instituții iar poliția i a ( le-a) îmbrățișat.sa vedem cum vor reacționa in cadrul serviciului. Se pare ca examinatorilor nu le a pasat prea mult de Abilitățile psihologice ale candidaților.
Aron:
(3 Februarie 2017, 20:06)
La București este poliție locală doar pentru bani .Se fură că în codru .
mar:
(3 Februarie 2017, 19:31)
poti sa nagajezi 1000 de agenti iin politia traditionala, dar daca multora le lehamite sa isi faca treaba, ori cei care sunt angajati inchid ochii la cererea sefului angajator sau sefului-mentor. Din  pacate, cârpim în continuare o Românie căreia i se vede fundul. Pana cand nu ne facem treaba fiecare pe portiunea sa, prin treaba intelegand nu doar sa astepti plangeri, ci actiuni de preventii, initiative, sesizari din oficiu, o  sa devenim si mai saraci, si mai prosti.  Cat despre conditii, astea sunt pentru toata populatia si  pentru toate serviciile, fara gaze, canalizare si apa, acum v-ati trezit ca nu avem? Ramane insa o intrebare- cum dracu s-au furat padurile, cum s-a facut atata evaziune pe TVA, cine a furat toate CAP-urile, fabricile, cum de vezi in fiecare zi incalcari de legislatie in munca, mediu, consumatorului  s.a.m.d, dar ăștia, politistii, impreuna cu procurorii nu stiu nimic? 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Infractoare de 62 ani, încarcerată

Polițișii din Țăndărei au organizat, sîmbătă, 25 septembrie, o acțiune pentru depistarea persoanelor urmărite. În cadrul acțiunii a fost prinsă o femeie de 62 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:18
(16213 vizualizări - 1 comentariu)


Șoferi băuți la volan

Sîmbătă, 25 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un taxi. Pentru că șoferul mirosea a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul Drager. Iar bănuielile polițiștilor s-au confirmat ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:17
(13727 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic de persoane în Ialomița

Patru persoane, dintre care două în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată de oamenii legii pentru trafic de persoane și trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2010, 10:43
(17992 vizualizări - 1 comentariu)


Și-au bătut copilul de 8 ani pentru că era «neascultător»

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Slobozia efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a survenit vătămarea corporală a unui copil în vîrstă de 8 ani, din Slobozia. Minorul a ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2010, 10:42
(18551 vizualizări - 0 comentarii)


Inconștiență: Beți și fără permise, la volan!

Agenții Postului de Poliție Giurgeni, aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei, au oprit pentru control un autocamion înmatriculat în județul Argeș, la volanul căruia se afla un bărbat ce emana ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2010, 10:40
(17934 vizualizări - 0 comentarii)


Armă cu aer comprimat deținută ilegal

În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, a fost depistat un tînăr, de 25 de ani, din Borănești care deținea fără drept o armă neletală, supusă ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2010, 10:35
(21237 vizualizări - 0 comentarii)


«Let’s Do It, România!» cu Jandarmeria

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița, în parteneriat cu Asociația «Eco Asist Romania», participă sîmbătă, 25 septembrie, la campania națională de ecologizare «Let’s Do It, România». Jandarmii se ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2010, 15:33
(18591 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Și-a dat foc grajdului din greșeală

Un bărbat din Vlădeni a dat foc grajdului de furaje din propria gospodărie aruncînd la întîmplare o țigare aprinsă. Incendiul a fost anunțat miercuri, 22 septembrie, iar pompierii militari din Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2010, 15:27
(16157 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Fetești: Jandarmii, de pază la cele sfinte

20 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, vor asigura, duminică 26 septembrie, între orele 7.00-12.00, măsurile de ordine publică impuse de sfințirea bisericii cu hramul ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2010, 15:25
(17192 vizualizări - 0 comentarii)


Prichindeii slobozeni au serbat «Săptămâna Mobilității Europene»

Prichindeii slobozeni au serbat «Săptămîna Mobilității Europene»

În perioada 16-22 septembrie 2010 se desfășoară cea de-a IX-a ediție a «Săptămînii Mobilității Europene», manifestare europeană anuală sprijinită de Comisia Europeană prin Direcția Generală de Mediu. În ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2010, 14:30
(14129 vizualizări - 0 comentarii)


Autovehicule furate, găsite la Țăndărei și Fetești

Un autoturism și un scuter, ambele figurînd în bazele de date ca fiind furate, au fost depistate în ultimele 24 de ore de polițiștii ialomițeni. Astfel, în cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2010, 14:26
(16871 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Centre de colectare fier vechi, controlate de polițiști

Trei firme cu punctele de lucru în Fetești, ce desfășoară activități în domeniul colectării deșeurilor industriale reciclabile, au fost verificate de polițiști. Urmare a controalelor, față de administratorul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2010, 14:22
(15992 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă a Poliției la Bărcănești și Bărbulești

Marți, 21 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza comunelor Bărcănești și Bărbulești, încercîndu-se astfel prevenirea și combaterea unor infracțiuni. În acest sens, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2010, 14:19
(19078 vizualizări - 0 comentarii)


Plăți APIA de peste 1,2 miliarde de euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a plătit, la data de 17 septembrie2010, suma de aproape 113 milioane de euro pentru măsuri delegate din Programul Național de Dezvoltare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2010, 14:13
(15901 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 18:48
(10110 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 18:21
(8637 vizualizări - 0 comentarii)


«Agroial Partener», trei zile la Slobozia

Tîrgul Internațional de Agricultură și Industrie Alimentară «Agroial Partener» și «Salonul Auto Slobozia» își deschid porțile. Deshiderea oficială se va organiza, joi, 23 septembrie, în fața Centrului ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 16:47
(14737 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Dridu

Miercuri, 22 septembrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», Consiliul Județean Ialomița, Biblioteca Comunală Dridu și Primăria Dridu inaugurează un nou serviciu «Biblionet-lumea în biblioteca mea ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 16:47
(19087 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu Biblionet


59 de posturi vacante la «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 24 septembrie, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți», la Slobozia. Acțiunea se va desfășura la sediul Agenției din strada ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 14:37
(16218 vizualizări - 0 comentarii)


Muncă «la negru» în domeniul confecțiilor

În perioada 16-17 septembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat Campania națională în domeniul confecții-textile. În cadrul acțiunii au fost verificați 10 agenți economici, cu un număr ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 14:37
(14740 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au furat capace de canalizare

Doi tineri feteșteni au furat noaptea trecută cinci capace de canalizare. Ghinionul tinerilor a fost că pe traseu au fost opriți de polițiști. Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, respectiv ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 14:35
(15775 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți și fără permis la volan

Șoferii băuți la volan sau indisciplinați în trafic au fost noaptea trecută ținta polițiștilor din Slobozia și Fetești. În urma unor acțiuni, în trafic au fost depistați doi conducători auto ce șofau deși ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 14:34
(14743 vizualizări - 0 comentarii)


Nu a văzut mașina staționată și a intrat direct în ea

Marți, 20 septembrie, în afara localității Bucu s-a produs un accident de circulație,. Incidentul a fost produs pe fondul neatenției de un șofer de 76 ani, din Constanța. Pe scurt, în timp ce bătrînul de ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2010, 14:33
(14640 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Miriștile incendiate, fenomen incontrolabil

În doar două zile, respectiv sîmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină la nu mai puțin de 14 arderi necontrolate. Focul s-a manifestat pe miriști, vegetație ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2010, 20:19
(16522 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Găini furate pentru majorat

Duminică, 19 septembrie, la primele ore ale dimineții, un bătrînel din Fetești alerta Poliția prin 112. Bărbatul reclama faptul că în noaptea precedentă fusese «călcat» de hoți. Feteșteanul de 84 ani rămăsese ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2010, 17:05
(19287 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt găini


Manasia: «Șofer» fără permis, depistat la volan

Deși nu avea permis de conducere, un tînăr de 24 ani din Manasia s-a urcat la volanul unei mașini și a fost prins de polițiști. Plimbarea cu ghinion i-a adus tînărului un dosar penal, actual fiind cercetat ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2010, 16:57
(17400 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

La sfîrșitul săptămînii precedente, sîmbătă, 18 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune preventivă al cărei scop principal l-a constituit activitățile comerciale ilegale, organizate ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2010, 16:55
(16651 vizualizări - 0 comentarii)


A fugit de acasă

Un adolescent de 14 ani din comuna Roșiori a fugit de acasă. Dispariția copilului a fost anunțată, joi, 16 septembrie prin 112, de către mama sa, o femeie de 32 de ani, din București. Adolescentul, Păun ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 21:20
(19286 vizualizări - 0 comentarii)


Ucigaș încarcerat

Joi, 16 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Slobozia au reținut un bărbat în vîrstă de 36 de ani, din localitate. Pe numele bărbatului, la data de 14 septembrie, Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 21:19
(17157 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu două victime

Două persoane au fost rănite, joi, 16 septembrie, într-un accident rutier produs în apropierea localității Țăndărei. Incidentul s-a produs în timp ce un un bărbat, de 37 de ani, din localitatea Săveni, ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 21:18
(15015 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...