Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

AJFP Ialomița: Lista debitorilor la bugetul de stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabililor interesați că, în Monitorul Oficial nr. 87 din 31 ianuarie 2017 a fost publicată Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 558/2016. Potrivit noii proceduri nu fac obiectul publicării obligațiile fiscale restante al căror cuantum total este sub următoarele plafoane:
a) 500000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;
b) 250000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;
c) 100000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligații fiscale restante și din desfășurarea de activități economice în mod independent sau exercită profesii libere;
d) 15000 lei, în cazul debitorilor persoane fizice, altele decât cele de la lit. c) (anterior era 1500 lei).
Organele fiscale au obligația, potrivit prevederilor art. 162 din Codul de procedură fiscală, de a publica pe pagina de internet proprie, lista debitorilor persoane fizice și juridice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații.
Menționam că lista cuprinde obligațiile fiscale restante la sfârșitul trimestrului și neachitate la data publicării acesteia (plafonul fiind stabilit prin ordin al președintelui ANAF) și se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni, din trimestrul următor celui de raportare.

7 Februarie 2017, 14:50 (5186 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei
AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată
AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19145 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18859 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20059 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20830 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20010 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20692 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20343 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20747 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19726 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19795 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...