Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

IUREȘ OLTENESC

Handbal, Liga Națională, SCM Craiova-CSM Unirea Slobozia 33-28 (18-11)

IUREȘ OLTENESC

Departe de a fi mincinos, scorul final al întâlnirii dintre SCM Craiova și Unirea Slobozia nu oglindește întru totul ceea ce s-a întâmplat pe teren. Gazdele au avut doar câteva secunde de emoții în a doua repriză, iar în rest au profitat la maxim de breșele apărării ialomițene. Dacă aveai proasta inspirație de a rata dintr-un anumit motiv startul jocului, ai fi găsit pe tabelă încă din minutul 10 categoricul 6-0 înscris în dreptul oltencelor. Nikolic, Landre și Zamfir au marcat tot ce le-a dat mâna, în vreme ce atacul slobozean s-a dezmorțit abia în minutul 11, când Andreea Enescu a transformat o aruncare de la 7 metri. Uniristele s-au mai apropiat de adversare grație inspirației lui Horobeț, dar au bătut pasul pe loc când aceeași simpatică extremă dreapta a nimerit doar bara. Craiovencele și-au văzut de joc și au continuat să se desprindă. La Unirea, Enescu transformă tot ce prinde la 7 metri, iar bucuria e mare când vedem că liderul ialomițencelor a revenit la forma și apetitul ofensiv pe care i le cunoșteam, mai ales că greul abia acum începe și e nevoie de brațul ei iscusit. În fine, Ivan și Landre pun punct prin reușitele lor istoriei primei părți. La pauză, este 18-11 pentru Craiova.

Ratări cât Jiul Și a venit repriza secundă, una în care speranțele pentru suporterii Unirii frizau fantezia. Gazdele au continuat să-și dovedească supremația, iar noi am lovit sporadic prin Enescu, Iovănescu sau prin extremele Toma, Horobeț sau, mai cu seamă, Predoi. 27-17 în minutul 48, iar Bogdan Burcea, antrenorul Craiovei, bagă în teren linia a doua. Slobozia profită, golurile curg, iar scorul se strânge la 31-28 în minutul 57. Craiova rămâne în doar 4 jucătoare de câmp preț de peste un minut, iar gluma se îngroașă. Toma scapă singură cu portarul Pașca, dar aruncă total aiurea aducându-l pe Dumitru Muși în culmea disperării. Atât ne-a fost dat să avem emoții pe malul Jiului. Zamfir și Landre au aranjat în final lucrurile pe făgașul normal, iar Craiova a trecut de Slobozia, absolut meritat, cu 33-28. Pentru Unirea au marcat: Enescu-11 goluri, Horobeț-4, Predoi-3, Iovănescu-3, Toma-2, Ilie-2, Ivan-1, Georgescu-1, Strahan-1.

Victorie obligatorie cu Clujul Este inutil să mai amintim că Unirea Slobozia se găsește pe același loc 12, cu doar 5 puncte. În momentul actual ne despart 6 puncte de locul 10, cel care oferă salvarea de la emoțiile barajului. Echipa antrenată de Dumitru Muși mai are de disputat 7 jocuri, iar revenirea în lupta pentru locul 10 poate începe chiar din următoarea etapă. Marți, 14 februarie 2017, la Slobozia vine Universitatea Cluj. Tânăra echipă pregătită de Florentin Pera are ca atuuri experiența portarului Ionica Muntean și a pivotului Florina Chintoan, dar și execuțiile de la 9 metri ale marii speranțe ale handbalului românesc, Cristina Laslo. Cu toate acestea, ardelencele nu trec prin cea mai bună formă, iar de acest lucru se poate profita. Cuvântul de ordine pentru jocul cu Clujul va fi victoria, singurul rezultat care ne mai poate menține în economia campionatului.

7 Februarie 2017, 13:05 (4014 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Au câștigat grupa de play-out!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo

Comentariile cititorilor:


sssssssst:
(13 Februarie 2017, 23:04)
Localnicule, mai treci pe la scoala!
localnic:
(10 Februarie 2017, 10:55)
Mai bine sa ne lasam de sportul asta si sa nu mai aruncam bani multi pe aceste fete s a mearga la alt sport
Pt musi:
(9 Februarie 2017, 14:17)
Pleacă odată de la echipa asta bai Muși
Pfff:
(9 Februarie 2017, 14:15)
Muși, boșorogule, pleacă odată de la echipa asta ca le retrogradezi, bosoroguleee

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 26 Iun 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 28 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26185, fiind înregistrate 25 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 16:20
(11323 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna martie 2022

Ministerul Finanțelor a emis, începând de marți, 1 martie 2022, noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 4,55%, 5,05% și 5,40%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 14:20
(9845 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

societate comercială cu profil agricol
angajează mecanic agricol
se oferă salariu motivant și alte avantaje
(poate fi pensionar)
telefon 0733/484.848

28 Februarie 2022, 13:55


Incendii la Slobozia și Axintele

Incendii la Slobozia și Axintele

Sâmbătă, 26 februarie a.c., în jurul orei 00,30, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un foișor de lemn, în Slobozia. Un echipaj de pompieri cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 13:35
(4210 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 28 Februarie-«Ziua Protecției Civile din România»

La 28 Februarie sărbătorim «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr. 468», a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 11:20
(5680 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 27 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26160, fiind înregistrate 19 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2022, 15:50
(6329 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Bărbat mort după ce a căzut într-o fântână

Miloșești: Bărbat mort după ce a căzut într-o fântână

În cursul zilei de sâmbătă, 26 februarie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit într-o acțiune de recuperare a unei persoane căzută într-o fântână, la o adâncime de aproximativ 20 de metri. Intervenția ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2022, 10:30
(6683 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 67 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 26 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26141, fiind înregistrate 67 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2022, 15:40
(9484 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 99 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 25 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26074, fiind înregistrate 99 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2022, 15:50
(10756 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 134 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 24 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25975, fiind înregistrate 134 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2022, 15:30
(8954 vizualizări - 0 comentarii)


Silviu Mihai, noul președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița

Silviu Mihai, noul președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița

Luni, 21 februarie 2022, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița a organizat Adunarea Generală anuală, destinată alegerii conducerii Asociației, în urma expirării mandatului statutar ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:35
(5041 vizualizări - 1 comentariu)


Autorii unor «furturi», depistați într-o mașină la Andrășești

Patru persoane, bănuite de furt în județul Tulcea, au fost depistate în trafic, în cursul zilei de marți, 22 februarie a.c., de polițiștii ialomițeni, în cadrul unui filtru rutier pe DN2A. Astfel, în jurul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:30
(3310 vizualizări - 0 comentarii)


Petrecere privată, întreruptă de polițiștii din Urziceni

Marți, 22 februarie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Urziceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Urziceni, este organizat un ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:25
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive dedicate siguranței tinerilor

Marți, 22 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe lina prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, a abandonului și ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:15
(2015 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 60000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 66 de evenimente, dintre care 61 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, constatându-se 8 infracțiuni. Pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:05
(1475 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 121 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 23 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25841, fiind înregistrate 121 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 15:50
(1807 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șase persoane, reținute pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut în cursul zilei de luni, 21 februarie a.c., șase persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:30
(3571 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Depistat în trafic cu permisul suspendat

În seara zilei de luni, 21 februarie a.c., în cadrul unui filtru rutier pe DN2, în comuna Sinești polițiștii rutieri au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:15
(2815 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a urcat la volan în stare de ebrietate

Luni, 21 februarie a.c., polițiștii din Slobozia au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat ,de 63 de ani, din municipiul reședință de județ. Acesta a fost depistat în trafic sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:00
(3049 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 22 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25720, fiind înregistrate 119 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 15:30
(6908 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de mărțișoare și podoabe

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează miercuri, 23 februarie a.c., o expoziție de mărțișoare și podoabe. Expoziția se deschide începând cu orele 17,00. ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 12:00
(3359 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Verificări privind munca nedeclarată

În perioada 25-31 ianuarie 2022, inspectorii din cadrul ITM Ialomița au făcut verificări privind munca nedeclarată. Au fost efectuate 21 de acțiuni de control în urma cărora a fost sancționat un angajator ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 11:45
(2108 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 28 februarie 2022, termenul limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că luni, 28 februarie 2022, este termenul-limită pentru depunerea Formularului 207-«Declarația informativă privind ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 11:10
(9066 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton ucis de o mașină

Slobozia: Pieton ucis de o mașină

În dimineața zilei de marți, 22 februarie a.c., la ieșire din municipiul Slobozia către Urziceni, s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 10:15
(2432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr de 17 ani, depistat la volanul unei mașini cu bunuri furate

Vineri, 18 februarie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism ce avea o deplasare sinuoasă. La volan a fost identificat un tânăr de 17 ani, ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 17:20
(10266 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea carantinei/izolării și nepurtarea măștii de protecție

4 persoane au fost sancționate pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu, iar 59 de persoane au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecție. În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 17:10
(9430 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 71 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 21 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25601, fiind înregistrate 71 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 15:30
(1623 vizualizări - 0 comentarii)


Casă din Manasia, mistuită de flăcări

Casă din Manasia, mistuită de flăcări

Vineri, 18 ianuarie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Manasia. Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 12:50
(3030 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 20 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25530, fiind înregistrate 60 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2022, 15:50
(1285 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 99 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 19 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25470, fiind înregistrate 99 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2022, 16:05
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Vasile în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...