Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Un pacient s-a aruncat de la balcon

Anchetă internă la Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Un pacient s-a aruncat de la balcon

Întâmplare șocantă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Rămas nesupravegheat de medici sau asistente, un pacient a ieșit din salon și s-a aruncat în gol de la un balcon aflat la capătul holului secției unde era internat. Mai mult, se pare că ușa care ar fi trebuit să asigure ieșirea către balcon era defectă. Deși s-au făcut numeroase referate prin care s-a solicitat reparația respectivei uși, conducerea unității medicale a tratat totul cu indiferență. «Referatul acesta e vechi de un an! Sunt zeci de referate pe masa mea. La care să mă uit primul?» ne-a declarat Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Slobozia. În jurul cazului a fost demarată o anchetă internă.

S-a întâmplat la Spitalul Slobozia
La începutul săptămânii precedente, bărbatul a fost internat pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia, aflându-se sub supravegherea unui medic. Potrivit fișei medicale a pacientului, acesta avea probleme din cauza alcoolului și se afla în sevraj. În baza unui consimțământ asumat de pacient și rudele acestuia, s-a luat decizia ca omul să fie legat de pat pentru a primi medicația necesară. La câteva zile de la internare, lăsat nesupravegheat, bărbatul a reușit să-și rupă legăturile și să se ridice din pat. A ieșit pe holul Secției Neurologie și s-a îndreptat către balcon. A deschis ușa și s-a aruncat în gol de la etajul al treilea al Spitalului Județean de Urgență Slobozia... Din fericire, căzătura nu i-a fost fatală, pacientul alegându-se cu câteva fracturi. A fost transportat de urgență și internat pe Secția Anestezie și Terapie Intensivă. Potrivit explicațiilor oferite de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia, supravegherea pacienților pe timp de noapte este foarte dificilă din cauza numărului limitat de asistente... «Este regretabil că s-a întâmplat acest incident. Pe timpul nopții, pe Secția Neurologie, de exemplu, este doar o singură asistentă... Cum ar putea să aibă grijă de toți pacienții? Este destul de complicat să-și desfășori activitatea în aceste condiții!», ne-a declarat medicul Nina Precup Vâlcea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Situație contradictorie
Mai grav este faptul că incidentul ar fi putut fi evitat dacă ușa de acces către balconul de la care pacientul s-a aruncat în gol ar fi fost reparată. Oficialii Spitalului Județean de Urgență Slobozia recunosc faptul că respectiva ușă avea o defecțiune la sistemul de închidere. Surse din cadrul aceleiași unități medicale susțin faptul că au fost depuse mai multe referate prin care s-a solicitat înlocuirea clanțelor, însă nu a fost luată nicio măsură în acest sens. Contrar acestor informații, Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia susține că ultimul referat cu privire la starea defectuoasă a respectivei uși a fost făcut în urmă cu un an... «Referatul acesta e vechi de un an! Sunt zeci de referate pe masa mea. La care să mă uit primul?! Imediat după ce s-a întâmplat această situație am luat decizia să reparăm ușa. Acum totul este în regulă și nu mai sunt probleme... De asemenea, am schimbat și încuietorile defecte și de la alte uși din spital!» ne-a mai declarat Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Căldură raționalizată în spital În urmă cu o săptămână, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost organizată o conferință de presă care a avut ca temă situația instituției la 3 luni și jumătate de la instalarea în funcția de manager interimar, pentru o perioadă de 6 luni, a Marianei Iancu... În cadrul întâlnirii, Mariana Iancu și-a asumat public faptul că va face demersuri pentru a transforma în bine imaginea unității medicale. Cu toate acestea, veștile neplăcute legate de activitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia continuă. Una dintre ele vizează faptul că la Spitalul Slobozia saloanele sau cabinetele medicilor sunt încălzite cu porția, acest aspect generând nemulțumiri în rândurile pacienților și personalului medical. Informația a fost însă infirmată. «Nu este nicio problemă cu căldura. Este cald și în saloane și în cabinetele medicilor. Avem pacienți care închid ei singuri caloriferele, pentru că le este cald. Avem într-adevăr și un program de distribuție a căldurii, dar acest lucru nu generează disconfort pentru nimeni!» ne-a declarat Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Continuă exodul medicilor Dincolo de problemele administrative, activitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia este grav afectată de lipsa specialiștilor. În cadrul conferinței de presă organizată săptămâna trecută, managerul interimar Mariana Iancu i-a prezentat pe cei doi medici specialiști pe care i-a convins să vină la spital, în cele 3 luni și jumătate de la preluarea funcției. Este vorba despre medicul Valentin Minciună, specialist în Chirurgie-Urologie, și medicul Cătălina Arjocu, specialist în Oftalmologie. Cu toate acestea, exodul specialiștilor din cadrul unității medicale continuă. Astfel, medicul Violeta Șapira și-a anunțat demisia, urmând ca de pe 24 februarie 2017 să părăsească definitiv Spitalul Județean de Urgență Slobozia! Plecarea Violetei Șapira va afecta desfășurarea activității secției Neurologie, unde, în prezent, există doar doi specialiști. De asemenea, de la 1 martie 2017, medicul Mihaela Nourescu va renunța definitiv la contractul în baza căruia presta activitate la Spitalul Slobozia cu jumătate de normă... Mai mult, alte surse medicale apreciază faptul că și proaspăt venita Cătălina Arjocu ar intenționa să plece din spital. Aceasta ar fi deranjată de faptul că nu-și poate efectua consultațiile, nefiind lăsată să folosească aparatura medicală din dotarea secției de Oftalmologie...

9 Februarie 2017, 20:05 (18073 vizualizări - 42 comentarii)

Citiți și:
Linie de gardă și chimioterapie administrată automat, pe Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Anchetă penală la Spitalul Județean de Urgență Slobozia în urma decesului unei paciente
Un pacient internat la Spitalul Slobozia a vrut să «evadeze» din salon pe o schelă metalică

Comentariile cititorilor:


serban n :
(11 Februarie 2017, 18:40)
eu am fost internat in acest spital stind aproape o luna la terapie etaj 4  si am ramas placut surprins de activitatea cadrelor medicale medici si asistente eu chiar doream ca un ziarist obiectiv sa vina sa vada munca acelor asistente care alearga toata ziua si noaptea de colo colo sunt la fel de multumit de medicii de la cardiologie foarte competenti

me:
(11 Februarie 2017, 15:23)
vai si amar de spitalul slobozia e tot ce pot sa spun... sa numai pomenim despre concursurile ''fake'' care le organizenza cand posturile sunt deja cumparate....pacat asa pierd multi asistenti medicali pregatiti si da ocazia sa profeseze unor persoane care nu sunt pregatite deloc in domeniu!
angela:
(11 Februarie 2017, 13:47)
Lucrez in Spitalul asta de 18 ani si va spun ca n-am vazut pana acum nicio iarna asa caldura in Spital si nu am auzit pana acum pacienti care sa fie multumiti de calitaea mancarii ca acum. Da,nu ne place ca ne sufla in ceafa de oriunde directoarea,nu ne place ca intra in saloane si vorbeste cu pacientii, nu ne place ca intra in cabinete peste medici si asistente, sau ca zi si noapte este in Spital,dar cred ca este primul Director care spune lucrurilor pe nume. Apropo de Sectia ATI- de vreo doua saptamani de cand tot vine un anestezis nou la discutii ",doamnele" tinere ameninta cu demisia...... 
MITI:
(11 Februarie 2017, 13:25)
Case pentru medici nu a avut de unde sa dea profesoara Sapira,dar ea locuieste in apartament cu 4 camere de la Primarie.
nicoleta:
(11 Februarie 2017, 13:22)
In sfarsit s-a spart monopolul in acest Spital!! Noureasca pleaca pentru ca nu mai poate sa opereze pacientii ei de la cabinet! Parga opera noaptea tot pacientii lui,acum decand a venit dr.noua sta zilnic la  program. La orl sunt doua doctorite tinere foarte de treaba.Nu ii mai vaitati pe astia care stau in spital doar sa-si trimita pacienti la cabinetele private,au tras destul pe carca spitalului.Cat despre Sapira nu mai plangeti atata ca bani de reparat usile nu avea dar sa-i cumpere lui M. aparate noi de mii de euro a avut.
jonel:
(11 Februarie 2017, 13:09)
Pai pe vremea demisionatei de acum, au plecat in total prin demisie vreo 8- 9 doctori. de ce? din acelasi motiv cu dr anghel. au fost dati in judecata de tanti sapira care a actionat marsav pe din dos. se intalnea zilnic cu ei prin spital, le zambea frumos si cacacios  si apoi le trimitea citatii acasa! pai, care doctor e prost sa mai vina la slobo?  credeti ca astia au tacut din gura si nu au mai zis la inca 15 doctori de peste tot, aia la inca 15 ori 15, etc.
Ion:
(11 Februarie 2017, 12:31)
@un fraier, care e treaba cu nourescu si managera? Scandal?
Iar sumele alea de plata sunt vechile chirii sau alte chestii?
Español:
(11 Februarie 2017, 12:22)
Doamna Wanda aveti perfecta dreptate asa este la Slobozia.Las putas enfermeras ! Toate asa zise asistente sunt sub orice critica sunt niste ,,LEPRE"cele tinere mai ales
Un fraier:
(11 Februarie 2017, 11:11)
@ Jon : si cu cine le inlocuiesti bah ? Cu ma-ta ? O aduci de acasa sa fie doctorita ? Daca pleaca alea se inchide UPU de tot, sa nu mai vorbim de Terapie intensiva, de operatii, etc. Las' ca o bagi pe ma-ta !

@eu : o minti, dar aveti idee cat costa caldura ? Ati stat in salon ? Ba unuia ii este cald, ba altuia ii este frig... Cand ard caloriferele tre' sa tina geamurile deschise ! Musai ! Cand sunt inchise, e frig, se rationalizeaza caldura ! 

@ion : la neurologie, inainte de sapira, erau 3 medici. a venit profesoara, au plecat 2 in primele 3 luni. Ar fi frumos un reportaj despre "motivele" pentru care au plecat. Mai ales ca unul dintre medici, doctorita Anghel, lucreaza in cladirea Diana si poate spune multe, Si, dupa parerea mea, se va intoarce dupa plecarea cotoroantei. Aaa, daca doamna mare manager va binevoi sa scoata posturile de medici vacante la concurs. Ar mai fi interesant un punct de vedere al doamnei mare manager despre "motivele" plecarii d-nei doctor nourescu din spital. Se pare ca "sistemul" a fost spart, sa nu zic descoperit ! Pe cand articolul ?

PS. Aceasta saptamana a fost una extrem de grea pentru angajatii spitalului. Au inceput sa apara primele decizii in dosarele pe care spitalul le-a deschis actualilor si fostilor angajati pentru returnarea unor sume "inventate" de sapira... deja, dr. Kazemi are de plata mai bine de 25,000 lei.... DE UNDE ????
Jon:
(11 Februarie 2017, 00:16)
Înlocuirea hodoroagelor de dr anesteziate din ATI de peste 70 ani care tremura că piftia cu alții mai tineri ele nu mai au capacitatea fizica și psihică ,atii mai tine ,ele. Gata afffara ! 
Jon:
(11 Februarie 2017, 00:09)
Demisia urgent ! Nu are nicio competenta cu funcția ! Affarrra! Hooooo! 
eu:
(10 Februarie 2017, 20:23)
Doamna manager minte cu nerusinare!Caldura uneori lipseste cu desavarsire noaptea!E frig!Da,caldura e cu portia!!
Ion:
(10 Februarie 2017, 19:47)
Din cate vad eu: pleaca sapira, ramane un singur medic pe neuro, deci s-a cam dus in cap sectia de neuro unde sunt o groaza de paturi. Pleaca nourescu si presupun ca dispare sectia de orl si daca pleaca si oftalmoloaga aia nici oftalmo nu mai are zile multe cu un singur om. In schimb urologul are un nume fantastic :)
Wanda :
(10 Februarie 2017, 19:47)
Domnilor,luati masuri,in acel spital se moare cu zile,personal varza,asistente dobitoace,fara studii si cel mai esential lucru,fara omenie.Sunt exagerat de obraznice,arogante si proaste de miros de la o posta.Cat despre cazare si ceva de-ale gurii...execrabil totul.Sunt oameni umili care s-ar multumi cu putina atentie,o hrana pe masura si un un patut al suferintei curat.Am asistat la o scena imposibil de relatat,zilele trecute,mi-am internat o ruda din Brasov pe sectia de chirurgie al acestui spital infect.Dupa ore bune,nebagati in seama de o sumedenie de asistente ce se tot perindau pe la parter,la serviciul de urgenta,am fost intr-un final anuntata ca pe respectiva ruda o interneaza la acea sectie deplorabila,nu vorbesc de medici,au fost amabili cei de la acel etaj,vorbesc in speta de acele cadre medii,care mi-au spus pe un ton irascibil"asteptati sa se elibereze un pat,ca sa o bagam si pe ea.." am inteles mi-am spus cat de cat multumita,insa deplorabilul moment s-a intamplat in momentul in care acea persoana a parasit acel pat,imediat in acel moment am crezut ca nu realizez destul de bine ce se intampla...in acele asternuturi o gazduiau si pe noua venita,atunci am ripostat,indreptatita fiind,dar raspunsul a venit prompt.."vai de noi doamna,stam prost cu lenjeriile de cand a venit asta" upssss care asta...atunci politicos am cerut un transfer catre orasul meu,unde nu se intampla niciodata asa ceva.Pacat,orasul Slobozia nu era asa in anii copilariei mele,sau sistemul era acelasi dar nu aveam pe-atunci de-aface cu el.Va multumesc celor ce cititi,zile bune sa aveti sa nu fiti nevoiti sa ajungeti pe mana la astfel de cioclii unsurosi,jegosi si cu ochii numai dupa buzunarele amaratilor ce le trec pragul.
Jan de Traianu:
(10 Februarie 2017, 17:16)
Deci Mariana noastra a ajuns aici. Sigur a jucat la doua capete. Daca Vasile iese cu ordonanta, lasa locul de manager. Si daca ordonanta pica ramane manager . Sa spuna ca nu este asa.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 13 Oct 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiune privind modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului Ialomița. Astfel, miercuri, 4 noiembrie a.c., oamenii legii au ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2020, 18:10
(5683 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sfaturi preventive oferite de polițiști

Pentru a fi în siguranță în propria locuință, polițiștii ne recomandă să evităm postarea pe rețelele de socializare imagini cu obiectele de valoare pe care le avem în locuință. De asemenea, este important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2020, 18:05
(2025 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 101 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 5 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2434, cu 101 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2020, 15:05
(3510 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție în premieră la Spitalul Județean de Urgență Slobozia: protezare parțială de umăr

Marți, 3 noiembrie 2020, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost realizată o nouă intervenție chirurgicală în premieră. Astfel, un bărbat de 74 de ani a beneficat de o protezare parțială de umăr ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 17:50
(7036 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean aflat în «izolare la domiciliu», identificat la plimbare pe stradă

Marți, 3 noiembrie 2020, în jurul orelor 22,10, un slobozean aflat în «izolare la domiciliu» a fost identificat de jandarmi plimbându-se cu prietena în zona Spitalului din Slobozia. Bărbatul a fost sancționat ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 17:20
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni de aproape 10000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de combatere a COVID-19

Pe parcursul zilei de marți, 3 noiembrie 2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 16:15
(3793 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Controale la transportatorii de persoane și de marfă

În cursul zilei de marți, 3 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Ialomița, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 16:10
(1993 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 58 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 4 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2333, cu 58 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 15:05
(2850 vizualizări - 1 comentariu)


DN21: Accident între Slobozia Nouă și Iazu

Un accident rutier s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 3/4 noiembrie a.c., în jurul orelor 22,45, pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu. În accident au fost implicate două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 11:40
(2693 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două persoane au fost rănite într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs în seara zilei de marți, 2 noiembrie a.c., la ieșire din localitatea Urziceni. Din primele informații, șoferul unei mașini, domiciliat în județul Satu Mare, a intrat în impact ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 00:00
(6238 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus

Pe parcursul zilei de luni, 2 noiembrie 2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2020, 18:05
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 3 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2275, cu 119 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2020, 15:05
(3702 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Adolescenta dispărută a fost găsită de polițiști

Adolescenta de 14 ani dispărută din Complexul pentru Protecția Copilului Urziceni a fost identificată de polițiști. Oamenii legii au găsit-o pe fată pe raza comunei Grădiștea, din județul Ilfov. După ce ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2020, 11:30
(4674 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 2 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2156, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2020, 15:10
(3137 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți

Pentru remedierea unei avarii survenite  pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Sfântul Pantelimon, din localitatea Sudiți, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2020, 12:45
(2653 vizualizări - 0 comentarii)


Poiana: Tir răsturnat în apele râului Ialomița

Poiana: Tir răsturnat în apele râului Ialomița

Accident rutier în dimineața zilei de luni, 2 noiembrie a.c., în zona localității Poiana. Un tir încărcat cu sticlă s-a răsturnat în apele râului Ialomița. Șoferul autovehiculului, identificat în persoana ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2020, 10:30
(2831 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Poiana accident


Urziceni: O adolescentă de 14 ani a dispărut dintr-un centru de plasament

Urziceni: O adolescentă de 14 ani a dispărut dintr-un centru de plasament

Polițiștii din Urziceni caută o adolescentă de 14 ani care a plecat din Complexul pentru Protecția Copilului Urziceni, aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2020, 21:45
(6956 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 1 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2140, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2020, 15:10
(2966 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 31 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2136, cu 32 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2020, 15:30
(3555 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat întrerupt de polițiști

În cursul zilei de vineri, 30 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2020, 15:25
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 5 persoane rănite într-un accident rutier

Urziceni: 5 persoane rănite într-un accident rutier

Pompierii și polițiștii au intervenit în seara zilei de vineri, 30 octombrie 2020, pentru acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier. Din primele informații, se pare că un tânăr, de 24 de ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2020, 11:00
(2308 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Movilița: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Movilița: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de vineri, 30 octombrie 2020, în cazul unui accident rutier, produs în zona localității Movilița. În evenimentul rutier au fost avariate 3 autoturisme, dar din ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 20:30
(2093 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 30 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2104, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 15:05
(2203 vizualizări - 0 comentarii)


Dragoș Soare depune jurământul de primar ales al Sloboziei. Premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment!

Dragoș Soare depune jurământul de primar ales al Sloboziei. Premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment!

În conformitate cu Ordinul Prefectului Județului Ialomița nr. 552 din 29.10. 2020, se convoacă consilierii locali declarați aleși pentru ceremonia de constituire a Consiliului Local Slobozia, eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 13:35
(3686 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Aleea Fabricii din orașul Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la nivelul vanei de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe Aleea Fabricii din orașul Țăndărei, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 11:55
(2463 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 10 profesori și 40 de elevi, infectați cu COVID-19

Potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, în județ există 59 de școli care studiază în «Scenariul Verde», 33 în «Scenariul Galben» și 35 în «Scenariul Roșu». În ceea ce privește ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 19:05
(2921 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină răsturnată între Movila și Fetești

Mașină răsturnată între Movila și Fetești

În dimineața zilei de joi, 29 octombrie 2020, între localitățile Fetești și Movila, s-a produs un accident de circulație. Din datele polițiștilor prezenți la fața locului a reieșit faptul că un bătrân, ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 15:55
(2687 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2057 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 29 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2057, cu 41 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 15:20
(1853 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. Trei persoane din Fetești aflate în «izolare la domiciliu», amendate!

Pe parcursul zilei de miercuri, 28.10.2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 13:55
(2676 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit că ar fi intrat în locuința unei persoane din municipiul Slobozia, pe care ar fi lovit-o. Polițiștii Biroului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 13:50
(3189 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...