Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Un pacient s-a aruncat de la balcon

Anchetă internă la Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Un pacient s-a aruncat de la balcon

Întâmplare șocantă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Rămas nesupravegheat de medici sau asistente, un pacient a ieșit din salon și s-a aruncat în gol de la un balcon aflat la capătul holului secției unde era internat. Mai mult, se pare că ușa care ar fi trebuit să asigure ieșirea către balcon era defectă. Deși s-au făcut numeroase referate prin care s-a solicitat reparația respectivei uși, conducerea unității medicale a tratat totul cu indiferență. «Referatul acesta e vechi de un an! Sunt zeci de referate pe masa mea. La care să mă uit primul?» ne-a declarat Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Slobozia. În jurul cazului a fost demarată o anchetă internă.

S-a întâmplat la Spitalul Slobozia
La începutul săptămânii precedente, bărbatul a fost internat pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia, aflându-se sub supravegherea unui medic. Potrivit fișei medicale a pacientului, acesta avea probleme din cauza alcoolului și se afla în sevraj. În baza unui consimțământ asumat de pacient și rudele acestuia, s-a luat decizia ca omul să fie legat de pat pentru a primi medicația necesară. La câteva zile de la internare, lăsat nesupravegheat, bărbatul a reușit să-și rupă legăturile și să se ridice din pat. A ieșit pe holul Secției Neurologie și s-a îndreptat către balcon. A deschis ușa și s-a aruncat în gol de la etajul al treilea al Spitalului Județean de Urgență Slobozia... Din fericire, căzătura nu i-a fost fatală, pacientul alegându-se cu câteva fracturi. A fost transportat de urgență și internat pe Secția Anestezie și Terapie Intensivă. Potrivit explicațiilor oferite de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia, supravegherea pacienților pe timp de noapte este foarte dificilă din cauza numărului limitat de asistente... «Este regretabil că s-a întâmplat acest incident. Pe timpul nopții, pe Secția Neurologie, de exemplu, este doar o singură asistentă... Cum ar putea să aibă grijă de toți pacienții? Este destul de complicat să-și desfășori activitatea în aceste condiții!», ne-a declarat medicul Nina Precup Vâlcea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Situație contradictorie
Mai grav este faptul că incidentul ar fi putut fi evitat dacă ușa de acces către balconul de la care pacientul s-a aruncat în gol ar fi fost reparată. Oficialii Spitalului Județean de Urgență Slobozia recunosc faptul că respectiva ușă avea o defecțiune la sistemul de închidere. Surse din cadrul aceleiași unități medicale susțin faptul că au fost depuse mai multe referate prin care s-a solicitat înlocuirea clanțelor, însă nu a fost luată nicio măsură în acest sens. Contrar acestor informații, Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia susține că ultimul referat cu privire la starea defectuoasă a respectivei uși a fost făcut în urmă cu un an... «Referatul acesta e vechi de un an! Sunt zeci de referate pe masa mea. La care să mă uit primul?! Imediat după ce s-a întâmplat această situație am luat decizia să reparăm ușa. Acum totul este în regulă și nu mai sunt probleme... De asemenea, am schimbat și încuietorile defecte și de la alte uși din spital!» ne-a mai declarat Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Căldură raționalizată în spital În urmă cu o săptămână, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost organizată o conferință de presă care a avut ca temă situația instituției la 3 luni și jumătate de la instalarea în funcția de manager interimar, pentru o perioadă de 6 luni, a Marianei Iancu... În cadrul întâlnirii, Mariana Iancu și-a asumat public faptul că va face demersuri pentru a transforma în bine imaginea unității medicale. Cu toate acestea, veștile neplăcute legate de activitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia continuă. Una dintre ele vizează faptul că la Spitalul Slobozia saloanele sau cabinetele medicilor sunt încălzite cu porția, acest aspect generând nemulțumiri în rândurile pacienților și personalului medical. Informația a fost însă infirmată. «Nu este nicio problemă cu căldura. Este cald și în saloane și în cabinetele medicilor. Avem pacienți care închid ei singuri caloriferele, pentru că le este cald. Avem într-adevăr și un program de distribuție a căldurii, dar acest lucru nu generează disconfort pentru nimeni!» ne-a declarat Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Continuă exodul medicilor Dincolo de problemele administrative, activitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia este grav afectată de lipsa specialiștilor. În cadrul conferinței de presă organizată săptămâna trecută, managerul interimar Mariana Iancu i-a prezentat pe cei doi medici specialiști pe care i-a convins să vină la spital, în cele 3 luni și jumătate de la preluarea funcției. Este vorba despre medicul Valentin Minciună, specialist în Chirurgie-Urologie, și medicul Cătălina Arjocu, specialist în Oftalmologie. Cu toate acestea, exodul specialiștilor din cadrul unității medicale continuă. Astfel, medicul Violeta Șapira și-a anunțat demisia, urmând ca de pe 24 februarie 2017 să părăsească definitiv Spitalul Județean de Urgență Slobozia! Plecarea Violetei Șapira va afecta desfășurarea activității secției Neurologie, unde, în prezent, există doar doi specialiști. De asemenea, de la 1 martie 2017, medicul Mihaela Nourescu va renunța definitiv la contractul în baza căruia presta activitate la Spitalul Slobozia cu jumătate de normă... Mai mult, alte surse medicale apreciază faptul că și proaspăt venita Cătălina Arjocu ar intenționa să plece din spital. Aceasta ar fi deranjată de faptul că nu-și poate efectua consultațiile, nefiind lăsată să folosească aparatura medicală din dotarea secției de Oftalmologie...

9 Februarie 2017, 20:05 (18287 vizualizări - 42 comentarii)

Citiți și:
Linie de gardă și chimioterapie administrată automat, pe Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Anchetă penală la Spitalul Județean de Urgență Slobozia în urma decesului unei paciente
Un pacient internat la Spitalul Slobozia a vrut să «evadeze» din salon pe o schelă metalică

Comentariile cititorilor:


@impozabil:
(10 Februarie 2017, 15:53)
Clar ca nu e in stare sa schimbe un bec daramite sa repare o usa! Dar ca director are responsabilitatea sa dispuna buna functionare/ repararea/ inlocuirea. Si-a canalizat energiile spre partea economica, siguranta oamenilor e pe ultimul plan. Moraru, acest Dragnea al Ialomitei se scufunda incet dar sigur, cu tot cu lingaii lui.
sa traiti la fel de bine !:
(10 Februarie 2017, 14:26)
Ceea ce se intampla acum este rezultatul muncii administratorilor din ultimii 10-15 ani. Asta e mostenirea care au lasat-o, jaf - jale si oameni incompetenti. Ce face armata de mecanici, electricieni, instalatori si altii angajati in spital ??? Astia nu schimba un bec daca ii soliciti, trebuie sa te rofi de ei 2 zile si sa te mai certi inca 2 ca sa se miste si sa isi faca treaba pentru care primesc salariul. Toti astia au fost angajati de vechii manageri pe relatii si cunostinte, ei fac zilnic tot felul de ciubucuri in afara spitalului sau policlinicii. Aici procurorii sa analizeze si responsabilitatile si munca lor. In rest traiasca PSD ca ei ne-au distrus orasul si judetul !
Impozabil:
(10 Februarie 2017, 10:48)
Bai nea marcule nu menegeru repara usa bre nene !!!Succesc Mariana Iancu!
Cineva:
(10 Februarie 2017, 10:32)
@ Marius...culmea si eu am fost zilele trecute la UPU....multumesc lu Dumnezeu nu am avut nici o problema...Oamenii stateau pe sala si le spuneau pe un ton rastit " aveti de asteptat" si erau oamenii cu probleme destul de grave care se plangeau de dureri si aveau picioare si capete umflate...pe desupra ii mai si certau...de parca ei isi doreau sa le "deranjeze"....Sa nu mai zic de personalul care nu are in primul rand nici macar bacalaureatul!!!! Sunt angajati doar pe scoala postliceala pe care oricine o promoveaza!! WTF!!! In ce lume traim??? !!!! Din bun simt si decenta,cred ca oricine care lucreaza in orice domeniu, are nevoie de examenul maturitatii! 
Gigi duru:
(10 Februarie 2017, 10:19)
Ala a sarit de la balcon sa scape de ciuma rosie, dar nu si-a dat seama ca ialomita e pesedista pana-n maduva oaselor
adrian:
(10 Februarie 2017, 09:18)
Doctorita Nourescu statea la Spital 2 ore sa-si opereze pacientii de la cabinetul privat.
maria:
(10 Februarie 2017, 08:52)
Succes d-na Mariana! Abia acum am aflat ca sunteti noul director de la Spital si am plans de bucurie.Sunteti un om minunat,cu mult suflet si cand o sa-si dea seama cei care lucreaza acolo ce OM sunteti o sa va aprecieze.
vasile:
(10 Februarie 2017, 08:47)
Vai, nu se poate. Cum nu mai este d-na Sapira manager? Cum d-le Moraru ai putut sa faci asa ceva? Televiziunea sa vina, protestatarii din toata tara, hai frate s-o sustinem pe d-na ca va fi vai si amar de noi! Poate o duce cu ea si pe nebuna de T. sa lucreze doctorii aia la UPU linistiti. Eu nu vreau decat atunci cand ajung in acest spital sa fiu respectat si vad ca lucrurile incep sa se miste.
Eu:
(10 Februarie 2017, 08:00)
Vai... si nu plange nimeni dupa doamna profesor doctor docent honoris... ??? Cu siguranta spitalul se va prabusi dupa plecarea somitatii... mai ales restaurantele unde facea cinste ! Doamna manager interimar, lasati obiceiurile psd-iste (angajari pe bani -fac asistentele cu tupeu nesimtit), lucrarile de reparatii cu 1000 euro metru patrat si indreptati-va atentia spre lucruri importante precum nevoile oamenilor ! "DA ???"
Marius:
(10 Februarie 2017, 01:33)
@Cineva --> cred ca parerea ta despre asistentele de la UPU este pur eronata, eu m-am numarat zilele trecute printre pacientii de la UPU si nu mi s-a parut sa se poarte cineva urat cu mine sau cu alti pacienti de acolo, si am stat cateva ore bune timp in care am fost tratat cu respect si am plecat "reparat". Ce-i drept pot spune ca intreg sistemul UPU s-a miscat putin greoi dar asta se datoreaza multor pacienti care s-au prezentat in acea zi (prima zi in care Slobozia s-a transformat in patinoar) si s-a simtit o capacitate scazuta de a face fata acelei zile. Dar sa nu uitam ca si ei sunt oameni.
Fata de anii trecuti sunt mult mai amabili, comunicativi si mai bine organizati, o schimbare spre bine zic eu.
Stima.
Cineva:
(9 Februarie 2017, 21:43)
In primul rand, sa se ocupe de asistentele scarboase de la UPU care se poarta foarte urat cu pacientii!! Daca nu mai au chef de meseria pe care o fac, sa se apuce de altceva!
marcu:
(9 Februarie 2017, 21:19)
Asa se intampla cand pui cizmar la catedra si gunoier manager la spital. Demisia madam Iancu, din cauza ca "ai multe rapoarte pe birou" era sa moara un om bolnav , internat la matale in unitate! Cand ajungem la spital speram sa ne prelungim viata , nu se ne grabim spre moarte ca managerul nu e in stare sa repare usile si ferestrele! DEMISIA!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: «Zilele Porților Deschise» la Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița se alătură campaniei Ministerului Educației «Să știi mai multe, să fii mai bun!». Timp de două zile, elevii din județ pot ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2013, 19:32
(12029 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minoră dispărută, căutată de Poliție

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale încearcă să-i dea de urmă adolescentei Iuliana Ionica Negoiță, de 17 ani, din Slobozia, care a dispărut de la domiciliu. În momentul în care a ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2013, 19:30
(8198 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: La un pas de închisoare, după ce și-a vîndut pămîntul de două ori

O femeie de 50 de ani, din localitatea ialomițeană Albești, este pe cale să intre după gratii în urma unei tranzacții mai puțin legale. Ea a încercat să vîndă o suprafață de teren de două ori. Cazul a fost ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2013, 19:11
(8844 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidente

Din cauza ninsorii și a gheții de pe carosabil, în dimineața zilei de 26 martie, pe raza localității Țăndărei, s-a produs un accident de circulație. În urma evenimentului rutier, o tînără de 23 de ani a ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2013, 19:11
(11644 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

27 Martie 2013, 09:06


anunț angajare

SC CARPATICA ASIG SA
angajează inspectori asigurări pentru sucursala Slobozia

Cerințe:
-studii medii sau superioare;
-experiență în asigurări constituie un avantaj;
-cunoștințe operare PC;
-disponibilitate la program prelungit;
-permis de conducere categoria B.

Se oferă salariu atractiv și comision din vînzări.
Relații la telefon 0243/236.641, e-mail [email protected]

26 Martie 2013, 02:12


RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma avertizărilor meteo, privind atenționările de Cod Galben și Portocaliu de ninsoare și viscol pentru mai multe județe, la nivelul SC RAJA SA s-a luat măsura activării Comandamentului pentru Situații ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2013, 02:11
(7320 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Avanpremieră la Ziua Poliției Române

IPJ Ialomița: Avanpremieră la Ziua Poliției Române

Poliția Română aniversează, la data de 25 martie, 191 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiție ca, în contextul aniversării Zilei Poliției Române, oamenii legii să se afle alături de cetățeni ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 18:28
(8990 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dunărea, la cota de atenție

Oficialii din cadrul Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au emis o avertizare Cod Galben ce constă în creștere de niveluri și depășiri ale cotelor de atenție pe sectoarele Dunării ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 18:25
(7509 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic restricționat pe podul Giurgeni-Vadu Oii

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a restricționat traficul pe podul Giurgeni-Vadu Oii din cauza lucrărilor de reparații. Această situație va dura pînă la finalul lunii mai 2013. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 18:24
(9750 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoții dezmembrează vagoanele CFR

În dimineața zilei de 17 martie, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției Fetești a observat pe DN3B doi bărbați care transportau mai multe bunuri. La vederea oamenilor legii, suspecții au abandonat ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 18:20
(8830 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Documente false pentru obținerea de credite

Polițiștii de investigare a fraudelor au dispus începerea urmăririi penale față de 4 persoane pentru comiterea de infracțiuni economico-financiare. În cauză sînt cercetate două femei de 27, respectiv 6 ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 18:20
(8111 vizualizări - 0 comentarii)


23 martie: Slobozia marchează Ora Pămîntului

În fiecare an acțiunile care marchează Ora Pămîntului sînt tot mai numeroase. Pentru a marca și a da o notă festivă evenimentului, factori cu responsabilitate în acest domeniu au proiectat o serie de acțiuni ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 18:16
(7402 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele Sfîntului Ioan Rusul, la Catedrala din Urziceni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 28-31 martie 2013, vor fi aduse spre închinare Moaștele Sfîntului Ioan Rusul, în Catedrala din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 18:08
(8404 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Dosare penale pentru neplata obligațiilor fiscale cu reținere la sursă

Polițiștii de investigarea fraudelor din cadrul Poliției Urziceni efectuează cercetări față de un bărbat de 29 ani, din comuna Borănești, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. În fapt, suspectul ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 18:07
(11646 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale la proprietarii de ecvidee

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în cadrul Programului acțiunilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor pentru anul 2013, a efectuat analize de laborator ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2013, 14:13
(9756 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

19 Martie 2013, 20:08


Fetești: A încercat să violeze o bătrînă de 67 ani!

Un călărășean domiciliat în comuna Unirea a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de «tentativă de viol». El a încercat să batjocorească o bătrînă de 67 ani... Femeia se afla pe un ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 16:09
(6207 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Primele arestări după înșelăciunile telefonice prin metoda «Accidentul»!

Polițiștii ialomițeni și procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au efectuat primele rețineri în cazul înșelăciunilor telefonice prin metoda «Accidentul». Este vorba despre o ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 15:11
(14648 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în agricultura finlandeză

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza o bursă a locurilor de muncă pentru lucrător sezonier în agricultură din Finlanda. Sînt oferite 35 locuri de muncă pentru cules căpșuni, mazăre ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 14:12
(8043 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Se prostitua la 14 ani

În urma unor acțiuni preventive desfășurate pe raza orașului Țăndărei, polițiștii au descoperit o minoră, de 14 ani, care practica prostituția. Ea a fost escortată de oamenii legii către locuința de domiciliu ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 11:12
(11936 vizualizări - 4 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-8,11%

La sfîrșitul lunii februarie 2013, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrați 8427 șomeri, din care  3271 șomeri indemnizați, respectiv 5156 șomeri ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 10:17
(7956 vizualizări - 1 comentariu)


Grindu: Arestat pentru «abandon de familie»

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grindu au depistat pe raza localității un cetățean, de 51 ani, din județul Botoșani, cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de «abandon de familie» și pe ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 10:10
(10254 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Încasările la bugetul general consolidat, în scădere

Pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a încasat la bugetul general consolidat, în luna februarie 2013, aproximativ 47,96 milioane lei, cu 2,40% mai puțin ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 09:53
(8990 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evazioniști cercetați de polițiști

Administratorii a trei societăți comerciale din Slobozia sînt cercetați de către polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor pentru comiterea de infracțiuni economice. În primul caz este ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 09:24
(8397 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 125 locuri de muncă în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința persoanelor interesate că, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 125 locuri de muncă în străinătate. Astfel, este ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2013, 08:43
(12166 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Martie 2013, 17:54


Slobozia: Program after-school la Școala nr. 6

Vineri 15 martie 2013, de la ora 10,00, cadrele didactice ale Școlii nr. 6 Slobozia vor demara un proiect after-school ce va funcționa în cadrul unității de învățămînt, denumit «Școală după școală». Festivitatea ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2013, 15:34
(13657 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 422 de pașapoarte noi în luna februarie 2013

Conform informațiilor furnizate de către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, în luna februarie 2013 s-au primit și înregistrat la ghișeu 422 cereri de eliberare ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2013, 12:30
(7114 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, în cifre

Un raport al Instituției Prefectului Ialomița precizează că în decursul lunii februarie au fost verificate 490 de acte administrative emise de către autoritățile locale și județene. Dintre acestea, 22 au ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2013, 11:29
(8390 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...