Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Instanța cu un singur magistrat

Stare de avarie la Judecătoria Fetești

Instanța cu un singur magistrat

Cu peste 6800 de dosare pe rol înregistrate anul trecut, Judecătoria Fetești se află în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea în condiții optime. Deși schema de personal a instanței prevede 7 posturi, în prezent doar un singur magistrat susține ședințele de judecată. Situația a fost generată de reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii, care au aprobat cererile de transfer ale unora dintre judecătorii care își exercitau funcțiile la Fetești. Pentru a evita riscurile desființării instanței, reprezentanții Tribunalului Ialomița au apelat la măsuri de avarie.

Dosare pe bandă rulantă
Potrivit informațiilor, schema de personal a Judecătoriei Fetești prevede 7 posturi active. Dintre acestea au fost ocupate efectiv doar 6. Două dintre judecătoarele de la Fetești au intrat în vara, respectiv toamna, anului trecut în concediu de creștere a copilului, iar ceilalți patru fie au promovat concursuri de ocupare a funcțiilor de conducere organizate la nivelul altor instanțe din țară, fie au solicitat transferul către judecătoriile din alte orașe. În toate cazurile, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat solicitările făcute de către magistrații care ocupau posturile din cadrul Judecătoriei Fetești. «Din motive mai mult s-au mai puțin înțelese, CSM nu a ținut cont de solicitările pe care le-am făcut cu privire la situația de la Fetești și a aprobat solicitările de transferuri!» a precizat judecătorul Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița. Așa se face că, de la 1 ianuarie 2017, la Judecătoria Fetești își desfășoară activitatea doar un singur magistrat care, printre altele, este și președintele instanței. Situația este delicată având în vedere faptul că instanța din Fetești ocupă primele locuri la nivel național în ceea ce privește volumul de activitate. Conform statisticilor, în 2016, pe rolul Judecătoriei Fetești s-au aflat în lucru peste 6800 de dosare, media per judecător fiind cuprinsă între 1000 și 1500 de dosare.

Soluții de avarie
Având în vedere situația generată de lipsa magistraților, Judecătoria Fetești ar putea oricând să se desființeze. Potrivit actelor normative privitoare la activitatea instanței, nicio judecătorie nu poate funcționa cu mai puțin de trei magistrați activi. În cazul în care CSM ar dispune pentru desființarea instanței din Fetești, situația ar fi complicată și ar bloca activitatea celorlalte instanțe din județ. «O posibilă desființare ar fi însemnat o catastrofă pentru județul Ialomița, pentru că Judecătoria Fetești, prin activitatea pe care o desfășoară, este importantă pentru zona de Est a județului Ialomița. Dincolo de probleme pe care le-ar fi generat în sistem, această decizie ar fi avut efecte și asupra justițiabililor care ar fi fost obligați să facă drumuri la Slobozia...» a mai explicat Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița. Astfel, pentru a evita situația desființării, s-a adoptat decizia aprobării delegării lunare a unora dintre magistrații care își desfășoară activitatea la alte instanțe. Pentru luna ianuarie 2017 au fost delegați la Fetești magistrații Ion Reghină, președintele Secției Penale a Tribunalului Ialomița și Ciprian Purice, judecător în cadrul Judecătoriei Slobozia. Magistratul Ion Reghină își continuă delegarea și în februarie, alături de el venind la Fetești și judecătorul Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița. În martie 2017, au acceptat delegarea la Fetești două judecătoare din cadrul Judecătoriei Urziceni. Din aprilie 2017, se încearcă redresarea situației prin reîncadrarea în funcția de magistrat a unor foști judecători, precum și prin organizarea de transferuri sau concursuri de ocupare directă pe post, susținute de juriștii cu peste 5 ani de experiență în domeniu. «Am apelat la reîncadrări în funcții ale magistraților ieșiți la pensie. De asemenea, la solicitările noastre, Consiliul Superior al Magistraturii va organiza concursuri pentru ocuparea pe post și va deschide o nouă sesiune de transferuri!» a adăugat judecătorul Ion Toma.

Probleme de personal în instanțele ialomițene Problemele de personal care afectează Judecătoria Fetești sunt comune și celorlalte 3 instanțe din Ialomița, Tribunalul Ialomița și Judecătoriile Urziceni și Slobozia. Tribunalul are o schemă de 17 judecători, însă unul dintre aceștia se pensionează luna viitoare, iar un altul și-a luat transferul la București. Din cei 15 care rămân activi, 8 ar putea oricând să iasă la pensie. Dacă ar rămâne cu doar 7 judecători activi, cea mai mare instanță din Ialomița nu ar putea funcționa. Judecătoria Urziceni are prevăzute în schema de personal 6 funcții de magistrați. 3 dintre aceștia așteaptă decizia de pensionare, iar ceilalți 3 fac periodic demersuri în vederea transferurilor. O situație similară se petrece și în cazul Judecătoriei Slobozia, instanță a cărei schemă de personal este permanent afectată de transferurile periodice ale magistraților care-și desfășoară activitatea aici.

Foștii procurori, reactivați în funcție
Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești duce, de asemenea, lipsă de magistrați. În prezent, aici își desfășoară activitatea doar doi procurori. Pentru ca situația să nu prejudicieze activitatea de urmărire penală, s-a luat decizia ca doi dintre foștii magistrați care au lucrat în cadrul Parchetului Fetești să se întoarcă la serviciu. Cel mai probabil, aceștia vor fi reactivați de luna viitoare.

21 Februarie 2017, 20:10 (11046 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


iorgovan:
(22 Februarie 2017, 18:42)
si se mai vrea si calitate...de unde?..copy-paste si urmatorul...la noroc...trei pe stanga unu pe dreapta ..si tot asa..apel..recurs si asta a fost, astia suntem noi si atat putem.
gavrila:
(22 Februarie 2017, 17:12)
Dureaza un dosar ani de zile ...iar hotii se plimba bine mersi
condamnabil "by default":
(22 Februarie 2017, 15:09)
pai ce nevoie au de mai multi? judeca aceleasi dosare copy-paste, doua declaratii calomnioase de la puscariasi, incadrarea larga la abuz si asta e dosarul, 5 pagini cu tot cu copii de buletin. In ritmul asta faci circa 100 de sedinte pe zi.
Eu propun sa judece la gramada pe loturi cate 30-40 cati incap in sala e aceiasi fapta....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 22 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(8238 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(7287 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(15087 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(1125 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4950 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2910 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(7469 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4850 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6614 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(4127 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(15382 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6646 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(7116 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8542 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6567 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(7005 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3811 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(2179 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(927 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(1059 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6923 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2374 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2552 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5868 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(3247 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(1227 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2996 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(5243 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1383 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Inhalosedatul în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Maria în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...