Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Amendă pentru... vânturi!

Slobozia: Amendă pentru... vânturi!

În toamna anului trecut, un cetățean din comuna Săveni-Ialomița a fost sancționat de Poliția Locală a Muncipiului Slobozia pentru... vânturi! Fapta a fost menționată în «actul constatator» și amendată cu suma de 1000 de lei. Potrivit șefului Poliției Locale Slobozia, Laurențiu Abaza, amenda a fost aplicată în concordanță cu prevederile art. 2.1 din Legea 61/1991.

Vânare de... vânturi Pe 22 octombrie 2016, «polițistul Vlad Mihai din cadrul Poliției Locale Slobozia a intervenit pentru constatarea unei contravenții în domeniul rutier, în intersecția Matei Basarab cu Ștefan cel Mare, (...) moment în care un bărbat dintr-un grup de patru persoane, aflat la circa 15 m distanță de ei, a comis fapta menționată în actul de constatare». Deranjat de modul în care bărbatul a ales să-l sfideze, polițistul Vlad Mihai i-a aplicat acestuia o amendă de 1000 de lei, cuantumul maxim prevăzut de lege, precizând negru pe alb în actul constatator natura contravenienței. Povestea ar fi rămas îngropată în analele instituției dacă la începutul acestei luni actul buclucaș n-ar fi urmat calea legală, ajungând la contravenient, tocmai în comuna Săveni, unde acesta domiciliază legal...

Amenda este legală Paradoxal, amenda aplicată are acoperire legală. Potrivit unui comunicat de presă remis publicității de către Poliția Locală Slobozia, art. 2.1 din Legea 61/1991, permite aplicarea de amenzi pentru... vânturi, acestea fiind asimilate «săvârșirii în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare (....) de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice». Mai mult decât atât, se precizează în comunicat, pe lângă... vânturile precizate în actul constatator, bărbatul amendat a adresat polițiștilor «o expresie jignitoare și vulgară, ce nu poate fi reprodusă, repetând în mod ostentativ gestul condamnabil comis inițial».

Poliția Locală reacționează Laurențiu Abaza, șeful Poliției Locale Slobozia, susține că amenda, deși absurdă în aparență, este perfect justificată. «Este de subliniat faptul că formularea din actul de constatare nu a fost cea mai potrivită și inspirată. (...) Însă a surprins fapta în mod frust, succint, ceea ce a oferit posibilitatea, mai mult sau mai puțin justificată, a nașterii unor comentarii nedorite sau a unor interpretări...». Laurențiu Abaza a mai precizat pentru ziarul nostru că bărbatul amendat ar fi declarat polițistului că «are mai mulți ani de pușcărie decât vârsta acestuia» și a atribuit redactarea inoportună a actului constatator lipsei de experiență a polițistului. Vlad Mihai lucrează de aproape 2 ani în cadrul Poliției locale Slobozia și a fost deja mustrat pentru... gafa sa.

27 Februarie 2017, 10:45 (42404 vizualizări - 51 comentarii)

Citiți și:
Controale ale Poliției Locale Slobozia la terasele din oraș
Vandalism urban sancționat de Poliția Locală Slobozia
Judecătoria Slobozia a admis sancțiunile aplicate firmei Taboo Events

Comentariile cititorilor:


@cineva:
(28 Februarie 2017, 10:46)
Asa-i frate, daca o ai si iti vine, o dai. Esti pe strada, o ai, o dai frate,  este la teatru ( da chiar te duci la teatru ?) , o ai, o dai frate, esti la sedinta cu parintii  insotit de copilas si iar o ai, iar o dai frate. Ca nu strici  tu copaia de mate, pe care,  mai ales ca tu, specimen nu unic dar rar, le tii in cap  ( vezi  ca si primarita din saveni, de aceeasi factura, care poate le da si ea frate, la sedintele din primarie ). Ma mir ca nu v-ati intoxicat deja. Dar asta este frate, trogloditii inca mai supravietuiesc. Din pacate, pe langa noi.
Rubens:
(28 Februarie 2017, 00:27)
Adriano, ești o adevarata duamna, fa!
ADRIANA:
(27 Februarie 2017, 23:56)
Nenorociții !! Oameni ai legii! Ai legii românești! Tâmpiți ieșiți din ȘCOALA ROMÂNEASCĂ! Bă tâmpiților, după ce că avem legi băsinose, făcute de mântuială și cu Dedicație, după ce că toate cățelele in călduri pot să-și bată joc de cine vor bucile lor, după ce că arde țara asta in foc pus de mână criminală, voi amendați o bășină?? Pute locul sub "elite"! Pute tot in jur, și voi vă arătați mușchii când trage unul o băsină, la propriu?? Bravo băsinosului, că a putut s-o tragă la țanc! La comandă. Dacă ne-am putea băși toți în semn de protest, ar fi foarte bine! E o soluție de luat in calcul. Decât să te agiți pentru adevăr, mai bine le tragi o băsină in nas. Ia, tanti, ia, că poate te ajută la ceea ce cauți! Băsinile, neică, ultima soluție!! Amendați bășinile, măriți amenzile pentru bășini ca să asigurăm bugetul pentru jigodiile bugetare!!!
DREPT:
(27 Februarie 2017, 23:35)
Inainte de a comenta negativ actul politienesc al acestui agent de ordine publica, imaginati-va ca sunteti pe strada cu familia si copiii iar un cetatean onest (din acela care sparge doua pungi de seminte in 10 minute la coltul strazii si se scarpina cu nesimtire intre picioare ori in dos, in vazul tuturor) mai are si "bunul simt" de a trage cateva flatulente zgomotoase in prezenta acestor copii, amuzandu-se de acest fapt in fata catorva "prieteni" cu burtile goale si tricourile ridicate pana in zona toraco-abdominala. Tu ca si parinte, singur cu nevasta si copiii ce faci? te amuzi ori iti doresti sa fie un politist prin zona, care sa il sanctioneze cu 1000 lei si poate sa il tarasca si cateva ore pe la sectie sa se mai desumfle putin? ahhh? 
Si acesta este un singur exemplu din acele peste 1000 in care pot fi protagonisti oameni cu "caractere" care asa cum spuneau unii mai sus " Nu stiu ce sa zic, dar in puii mei, daca am o basina o dau frate". 
Deci in concluzie, mai cititi legea 61/1991 cei care nu o cunoasteti, acea lege ce sanctioneaza abaterile de la o conduita normala in societate si nu mai criticati un om care a aplicat legea corect.
Am vazut destui "cetateni" burtosi cu flatulente in cartierul meu, care se dau mare la coltul strazii iar cand au venit alti "cetateni" din tabara adversa, au sunta la SNUAU 112 solicitand interventia unor "politisti care amendeaza oameni pentru o simpla faltulenta" si stiti cum ii asteptau? - cu bratele deschise. Si pe deasupra 'cetatenii' nu mai aveau nici o flatulenta la ei.
Nu mai ridicati la rang de victima un borfas nesimtit care nu are limite si bun simt.
In final retineti " OM CORECT NU ESTE ACELA CARE NU SAVARSESTE ILEGALITATI, CI ACELA CARE ARE OCAZIA SI NU O FACE"
Hai sa fiti iubiti si sanatosi.
Rubens:
(27 Februarie 2017, 23:32)
Corect @ toți! Iar tu ăla cu demisia de onoeare (sic!), știi sa faci diferența între accidental si ostentativ? Ete ca polițistul ăla a stiut si a sancționat! Daca cetățeanul din Saveni a lipsit de la lecțiile de educație civică (o fi avut treaba la primărie?), măcar asa sa învețe! Coana primara, dvs ca o mămuca satului, cum va educați cetățenii???
o demisie se poate ?:
(27 Februarie 2017, 23:18)
Stimabile domn Abaza, flacaii aia care ii pastoresti sunt total needucati si nepregatiti pentru muncile de strada in mijlocul populatiei si fac doar ce nu trebuie.  Luati in considerare ca sunt persoane care au probleme de sanatate si nu se pot abtine de la a scapa vanturi. Mai sunt persoanele in varsta care si ele pot frecvent sa scape flatulatii. Orice om normal poate avea astfel de scapari, mai ales cand mananca unele alimente care fermenteaza in stomac, sau mai pot fi sub tratament medicamentos.   Sunt personalitati din lumea artistica sau chiar mari academicieni. Nu e o rusine sa ai astfel de probleme. In tari civilizate e regula bunului simt sa ignori si tolerezi astfel de "scapari" numai la Slobozia se sanctioneaza !!!!!! DEMISIA de onoeare se poate ? Am inteles nu exista onoare !
@toti:
(27 Februarie 2017, 23:15)
Acum, dupa atatea si astfel de comentarii,  ati inteles de ce peste  ialomita mai este  doar teleormanul ? La mai mare, muica.  Si tot de aceea Las fierbinti este brandul de judet, Poate daca proteveul  ramanea in bucurestiul lor sa faca sondaje, nu mai eram atat de pesimist. Dar asa cum s-a facut,  e mai sugestiva derularea sondajului decat rezultatul lui, in sine. Si pana la urma nu stiu daca sa fiu pesimist ca jumate din anonimi ( inclusiv la madame primar ) savureaza cu nesat vantul sau sa fiu optimist ca cealalta jumate duce mana la nas.
Si ma intreb eu  :daca ar fi sa faceti comentarii numai cu buletinul in mana,  nu in anonimat, ce ati indrazni sa mai scrieti ( si unii si altii ) ?
Rubens:
(27 Februarie 2017, 23:11)
Hai mai Rubén, nu fii supărat ca-ți dau o coronița si pentru abilitatea ta (daca nu știi ce înseamnă caută pe Google) de a ghici caracterul oamenilor! Da' ai si tu o scuza: atâta poti de la nivelul tău - genunchiul broaștei!
anonim:
(27 Februarie 2017, 22:58)
Observatie tu dc nu nu inveti sa ajungi politist..?
Ruben:
(27 Februarie 2017, 22:29)
Mai @Rubens nu te esti din ala de de dai intelectual dar nuti face pielea 2 chiftele de cand esi afara din casa zici ca te muti. Oi sta prost eu cu gramatica si cu cratima dar din cauza unora ca tine sufera altii. Tu esti tipul de sclav perfect,ala cu sa moara capra vecinului. Uitate ba cetatenen de la oras in ciorba ta de scobitori si nu te mai baga in seama. Ba tu prin exelenta respiri prin piele numai inteligenta. Cate sate ai vizitat in afara celui in care ti tarai gumari. Of inteligentu - le deaia dau militenii comunitari amenzi pentru basini stradale. Mai @Rubens nu ai nevoie de multa carte ca sa fii om.Geaba stii sa scrii daca esti un caracter de cacaoo.
Observatie:
(27 Februarie 2017, 22:20)
Asa se intampla cand din paznic ajungi politist.
conform declaratiei de avere de aici
<a href="https://doc-0o-0c-docs.googleusercontent.com/docs/securesc/ha0ro937gcuc7l7deffksulhg5h7mbp1/8ph7oimlps2iid369uldjphql2rtj1mu/1488218400000/08772535645148531425/*/0By4DJVQZbI9maXVnT3licWFMUDA?e=download" target="blank"> Declaratie de avere VLAD</a>
Rubens:
(27 Februarie 2017, 22:19)
Florine băiete, învață întâi sa scrii si apoi da-ți cu părerea despre competenta unora sau altora! Îți mai si afișezi faptul ca n-ai reușit sa treci de clasele primare (atunci se învață alfabetul si noțiunile gramaticale de baza) Tu si ăștia! https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1583885111638578&id=1583050288388727
@ florin:
(27 Februarie 2017, 22:17)
Ai dreptate bai. Pai nu spunea bine si primarita din Saveni la Pro Tv ? Ca e bine sa dai basini si ca e treaba nevinovata ? E chiar onorabila. Probabil stie ea ce stie si, pana la urma, asta o fi mediul care-i place. Parerea ei. Or fi neamuri te pomenesti si eu incerc sa bag zazanie in familie. Ptiu, drace. Si la fel  spuneau si acei venerabili batrani contarani.  Ei si voi acum, nu trebuie sa va uitati la figurile lor cu  amprenta de zeama de butuc, uitati-va mai bine cu respect ca sunt la  varsta senectutii  si la cat sunt de harsiti de viata pe malul santului la orele diminetilor de Baragan, unde soarele nu te lasa sa faci nimic asa, pe uscat.   Ca e mereu necesar ceva stimulent. Of, da doamne. Cred ca e frumos si inmiresmat in Saveni, saru-mana coana  primareasa. 
florin:
(27 Februarie 2017, 21:46)
Incompetenti din politia locala sunt apreciati dupa numaru si valoarea amenzilor .
Cat de tampit trebuie sa fi pt a aplica o astfel de amenda . Acest iresponsabil trebuie sa plece sau sa fie trimis acasa. De ce sefii  ,care -i trmit pe acesti iresponsabili  ,sa amendeze pe motive inchipuite nu dau socotela nimanui. POLITIA LOCALA PRACTICA UN FEL DE THLARIA LA DRUMU MARE.  JOS THLARII!

Hop si eu:
(27 Februarie 2017, 21:23)
@ala cu mireasa : când te obișnuiești in promiscuitate, ce mai contează că înghiți o basina, așa că nicio mirare. Ești exact în mediul tau. Poate chiar il cauți pe individ si puneți  de un concert. Oricum cel de rahat ești tu. Dar sunt optimist, in  doua-trei generații sunt toate șansele ca cei de teapa voastra sa de mai spele puțin și astfel  să nu mai fim noi forțați să va suportăm  primitivismul. Acum, cu voi, mitocănia e la ea acasă. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Combaterea evaziunii fiscale

Polițiștii ialomițeni au organizat și desfășurat în cursul zilei de joi, 7 decembrie 2017, o serie de acțiuni de verificare a mai multor unități economice de pe raza județului Ialomița, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 18:25
(3430 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: 5 decembrie, «Ziua Internațională a Voluntarului»

Prin rezoluția 40/212 din 17 decembrie 1985, ziua de 5 decembrie a fost declarată de către Organizația Națiunilor Unite «Ziua Internațională a Voluntarului», pentru recunoașterea eforturilor și meritelor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 17:40
(3753 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: A furat unelte de grădinărit

Un bărbat, de 43 de ani, din Sinești, s-a ales cu un dosar penal după ce a furat din curtea unui vecin mai multe unelte de grădinărit. Este vorba despre 2 cazmale, o lopată și o greblă. De asemenea, el ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 18:20
(4613 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești furt


Oficiul Registrului Comerțului Ialomița s-a mutat în sediu nou

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița și-a schimbat sediul din data de 27 noiembrie 2017. Astfel, instituția își desfășoară acum activitatea în Slobozia, strada Gării Noi, nr. 5, et.1 ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 18:10
(6383 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Conduceau în stare de ebrietate

Doi ialomițeni, de 20 și 38 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați la volan conducând în stare de ebrietate. În  urma testelor cu aparatul Drager, aceștia aveau un nivel al alcoolemiei ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:50
(3352 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni de peste 21 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În urma unor activități de prevenire desfășurate de polițiștii ialomițeni pe liniile de Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale, oamenii legii au aplicat 96 de contravenții a căror valoare a depășit ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:35
(3191 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive împotriva delincvenței juvenile

Acțiunile cu caracter preventiv inițiate de polițiștii ialomițeni cu scopul de a preveni faptele antisociale în rândul elevilor din județ continuă. Oamenii legii s-au aflat marți, 5 decembrie 2017, la ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:20
(4851 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și beți, la volan

Luni, 4 decembrie 2017, un bărbat de 56 de ani, din Gheorghe Doja, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși a consumat anterior băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 18:25
(4638 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o magazie

Duminică, 3 decembrie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la rezerva de lemne a unui cetățean din Fetești. Pompierii de la Stația Fetești au intervenit pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 18:05
(3610 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Daruri de Moș Nicolae la Protopopiatul Slobozia

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița «Piticot» din municipiu, a desfășurat marți, 5 decembrie 2017, activitatea «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae». Micii creștini, susținuți de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 17:30
(4427 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bărcănești și Căzănești

Marți, 4 decembrie 2017, pe șoselele ialomițene s-au produs două evenimente rutiere soldate cu rănirea a două persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 7,30, pe raza comunei Bărcănești, și ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 17:20
(5363 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de acord pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 3 ianuarie 2018 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanțare, ajutor de stat pentru reducerea ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 16:40
(5965 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A murit strivit de autoturism

Un accident rutier produs pe raza comunei Gheorghe Doja în seara zilei de sâmbătă, 2 decembrie 2017, s-a soldat cu decesul unui bărbat de 67 ani. Garda de intervenție Slobozia a fost alertată în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 11:25
(6434 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Autocar cuprins de flăcări, 41 de pasageri în pericol

Un autocar cu 41 de pasageri la bord a luat foc în timpul mersului, în seara zilei de duminică, 3 decembrie 2017. Oamenii au fost evacuați de urgență din mașina cuprinsă de flăcări. Autocarul se deplasa ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2017, 23:34
(8021 vizualizări - 0 comentarii)


Violator din Urziceni, arestat preventiv

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au solicitat recent arestarea preventivă a unui bărbat din municipiu, acuzat de «viol». Acesta a intrat în casa unei vecine, a bătut-o cu bestialitate ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 17:25
(5705 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenționare de la pompieri

În perioada sezonului rece, numărul de incendii produse la locuințe și gospodării ale cetățenilor crește, iar pagubele materiale sunt de cele mai multe ori însemnate. Uneori, flăcările iau vieți omenești ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 12:40
(4334 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziție la Borănești

Percheziție la Borănești

Miercuri, 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat activități în cadrul unui acțiuni pe linia verificării respectării regimului ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 11:25
(4864 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

În perioada 30 noiembrie-4 decembrie a.c., peste 150 de polițiști ialomițeni vor fi zilnic la datorie și vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică atât în mediul urban, cât și în cel rural, în ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 11:10
(6955 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Apostol Andrei-obiceiuri de iarnă»

Miercuri, 29 noiembrie 2017, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița «Piticot», a organizat activitatea cu tema «Sfântul Apostol Andrei-obiceiuri de iarnă». Pentru început, părintele protopop ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 10:20
(5962 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie națională de prevenire

Inspecția Muncii pregătește o campanie națională de conștientizare care urmărește informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor. Astfel, în perioada 4 decembrie 2017-31 ianuarie 2018, Inspecția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 10:05
(6585 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Bătrână înșelată în curtea locuinței. I s-au «descântat» bijuteriile!

O femeie de 83 de ani, din Fetești, a fost înșelată de o persoană necunoscută, care i-a «descântat» bijuterii în valoare de 1000 de lei. Fapta a fost sesizată Poliției Fetești, luni, 27 noiembrie 2017, ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:35
(10894 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfârșitul lunii octombrie 2017, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6202 șomeri, din care 899 șomeri indemnizați, respectiv 5303 șomeri ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:25
(4301 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, în noaptea de duminică spre luni, 26/27 noiembrie 2017, polițiștii feteșteni au organizat și desfășurat ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:10
(5045 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, luni, 27 noiembrie 2017, în intervalul orar 8,00-12,00, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a continuat acest ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 17:55
(4678 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Costică Acsinte din casele noastre»

Consiliul Județean Ialomița și Asociația Culturală «Atelierele Albe», prin Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», au vernisat expoziția «Costică Acsinte din casele noastre». Expozița este un proiect al ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 10:55
(3971 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei. Femeie acroșată de un autoturism!

Poliția a fost sesizată vineri, 24 noiembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza orașului Țăndărei s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce o tânără, de 29 de ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 11:55
(4586 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor

Vineri, 24 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 10:50
(3104 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii»

Ziua de 25 noiembrie reprezintă, la nivel internațional, «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii». Cu această ocazie, polițiștii ialomițeni vor desfășura activități ce au ca scop conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:20
(4615 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un bărbat de 51 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși consumase anterior băuturi alcoolice. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:10
(4359 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Fetești

Joi, 23 noiembrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 17:55
(4004 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...