Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

16 mii de infractori sunt lăsați în libertate

Ialomița autorilor necunoscuți

16 mii de infractori sunt lăsați în libertate

Activitatea de urmărire penală a organelor judiciare din Ialomița lasă de dorit. Toate acestea din cauza numărului mare de dosare penale înregistrate la nivelul Parchetelor și Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița care figurează cu autori necunoscuți (AN). Statisticile oficiale arată că, în ultimii 16 ani, numărul anchetelor înregistrate cu AN a ajuns la 16 mii. Cele mai multe dintre aceste dosare au trecut demult în evidența pasivă a organelor judiciare, iar șansele ca ele să fie redeschise în vederea continuării cercetărilor sunt minime.

9 mii de cazuri neelucidate de polițiști
Privind statisticile oficiale, se poate aprecia faptul că în Ialomița activitatea de urmărire penală bate pasul pe loc. Într-un județ cu o populație similară unor municipii precum Clujul, Timișoara sau Constanța, infractorii își fac de cap fără a fi trași la răspundere de polițiști sau procurori. Datele Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița ridică multe semne de întrebare cu privire la maniera în care polițiștii asigură protecția cetățenilor județului și reușesc să-i prindă pe autorii de fapte penale. În perioada 2001-2016, oamenii legii au înregistrat un număr de 9004 dosare cu autori necunoscuți (AN). Majoritatea anchetelor vizează comiterea de infracțiuni contra patrimoniului sau contra integrității persoanelor. Pe scurt, este vorba despre 9 mii de hoți, tâlhari sau alte categorii de infractori care umblă liberi pe străzi chiar și în ziua de astăzi. Cea mai veche faptă sesizată polițiștilor și intrată în categoria anchetelor AN datează din anul 2001 și vizează comiterea infracțiunii de «furt calificat». De asemenea, în ultimii 16 ani, primele 10 localități ale județului în care sunt înregistrate cele mai multe fapte penale cu autori necunoscuți sunt Fetești-1717 dosare, Slobozia-2063 dosare (inclusiv Secțiile Rurale 1 și 2, cu Posturile de Poliție arondate), Urziceni-710 dosare, Țăndărei-609 dosare, Munteni Buzău-280 dosare, Sinești-268 dosre, Amara-197 dosare, Bărcănești-151 dosare, Bordușani-134 dosare, Căzănești-100 dosare.

AN-uri la Parchet
Celor 9004 dosare penale cu autori necunoscuți înregistrate la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița li se adaugă cele 7957 existente la nivelul celor 4 unități de Parchet ale județului, respectiv Parchetele de pe lângă Judecătoriile Slobozia, Fetești, Urziceni și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. Cifra se regăsește în Raportul de activitate al procurorilor ialomițeni, aferent anului 2015 și făcut public în luna martie a anului 2016. La solicitarea ziarului nostru, procurorii Parchetului Județean au precizat faptul că, anul trecut, instituția și-a înmulțit stocul de anchete AN cu 17 dosare noi. 10 dintre acestea vizează comiterea infracțiunilor de «omor» și «tentativă la omor», «lipsirea de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei», «evaziune fiscală» sau «distrugere». Toate aceste cauze se află în evidența pasivă a Parchetelor, însă procurorii dau asigurări că cercetările penale sunt încă în desfășurare. «Dosarele sus menționate se află în evidența pasivă, însă conform unor reglementări specifice, în toate aceste dosare se efectuează în continuare cercetarea penală, conform reglementărilor legale în materie...» precizează oficialii Biroului de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Anchetă veche de 25 de ani Oricât ar încerca să convingă procurorii sau polițiștii cu privire la faptul că anchetele cu autori necunoscuți reprezintă o prioritate pentru activitatea instituțiilor în care își desfășoară activitatea, acest aspect contravine realității. De 25 de ani, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița încearcă să dea de urmă autorului unei crime comise în satul ialomițean Poiana. Anchetatorii explică faptul că situația a fost generată de o serie de rapoarte și expertize medico-legale făcute «pe genunchi» la momentul de debut al anchetei, însă continuă să facă demersuri pentru identificarea autorului. Ceea ce au uitat să precizeze anchetatorii este faptul că termenul de prescripție pentru infracțiunea de «omor», pedepsită de lege cu închisoare cuprinsă între 15 și 25 de ani, este de 15 ani, potrivit articolului 154 din Noul Cod Penal.

28 Februarie 2017, 10:25 (3623 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Ialomițeni infractori cu mandate europene de arestare, identificați și reținuți
Infractori arestați de polițiștii ialomițeni
Ialomița: Infractori arestați
Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița
Parchetul Urziceni, recordman la dosare cu autori necunoscuți

Comentariile cititorilor:


noroc bun:
(6 Martie 2017, 13:22)
Daca vreti fapte care nu s-au prescris pentru ca nu s-au descoperit, politia economica sa mearga la Antena 1 Slobozia, sa caute in chitantierele din anii 2003 - 2004, ce este la cotor si ce este la beneficiar. Poate va raspunde seful  Antenei 1 Slobozia, pentru astfel de fapte, intr-un reportaj.
Daniel:
(1 Martie 2017, 00:09)
Corect avem un oras sigur unde adevaratii infractori sunt pedepsiti..vezi cazul care ne a facut iarasi faimosi in tara ..cel cu politistul local care a dat amenda pt tras vanturi..propun ca cei de la politia locala sa organizeze o actiune cu aceasta tema..poate prind si alti infractori de genul:))
ciomu:
(28 Februarie 2017, 18:05)
Efectuam chitanțe false cu care sa va ștergeți din debit datoriile din primarie.contactati-ne la politia locala tandarei!
bili:
(28 Februarie 2017, 17:16)
Cu politistii si procurori sclavi ai banilor corupti pana in maduva oaselor este normal sa existe atatea an.uri
Pacepa:
(28 Februarie 2017, 11:16)
Nu dezinformati opinia publica. Cea mai mare parte dintre infractiunile prezentate se prescriu la 5 sau 8 ani. Stiu ca ziarul Independent este loial fostului sef dar Slobozia este una dintre cele mai sigure localitati din tara. Multumesc.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 10 Sep 2026
170 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(114 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(134 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(118 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(106 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(736 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(405 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(718 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1090 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(662 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(742 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(875 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(702 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(770 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(820 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1461 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(1684 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1479 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(1848 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 08:25
(1543 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(3554 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(1890 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(2836 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(2777 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(1806 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2083 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(2952 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2487 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...