Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Au dat-o-n bară! De 7 ori!

Handbal, Liga Națională, CSM Unirea Slobozia-HCM Râmnicu Vâlcea 24-25 (11-14)

Au dat-o-n bară! De 7 ori!

Vâlcea este în căutarea gloriei de altă dată, în vreme ce Slobozia caută să-și primenească zestrea săracă de puncte și să scape în premieră de emoțiile barajului. Pe teren, în puține momente, s-a văzut superioritatea adversarului, dar a fost suficient pentru ca toate punctele să plece cu autocarul spre Oltenia. A fost din păcate un alt joc în care victoria le-a alunecat din mână elevelor lui Dumitru Muși. Cei drept, de data asta, ghinionul s-a pus de-a curmezișul mai mult ca oricând. 7 aruncări în bară într-un singur meci, este o performanță greu de egalat și de neinvidiat!

12 minute de euforie Faptul că oaspetele au venit chitite pe fapte mari s-a văzut din start. Vâlcea avea 3-0, iar slobozencele păreau că sunt încă la încălzire. Iovănescu a sunat deșteptarea, iar în minutul 10 trasorul lui Pătuleanu a făcut 5-4 pentru Unirea. Au urmat 12 minute bune, în care echipa noastră a fost la cârma jocului. Atacul s-a dezlănțuit, iar apărarea și-a făcut temele bine, ținându-le strâns pe trăgătoarele de elită, Adespii și Senocico. În multe rânduri, a fost neglijată Patricia Vizitiu, iar experimentatul inter dreapta ne-a taxat. Spre finalul primei părți, în ofensiva noastră a început să apară mirajul barelor, care a continuat și în a doua repriză. Ratările ne-au costat pe tabelă, iar de la 11-10 în minutul 22, s-a făcut 11-14 la pauză.

Tot mai aproape de baraj În a doua repriză, în poarta Sloboziei Stan i-a lăsat locul lui Petrescu, mișcare pe care cu greu ne-o explicăm, având în vedere că Lăcrămioara apărase bine. La rândul său, și Diana și-a trecut în cont 4 intervenții bune. În teren, s-a muncit mult pentru recuperarea handicapului de la pauză. S-a izbutit egalarea la 17, apoi la 21. Ultimele 10 minute ale meciului nu au fost de bun augur, oaspetele desprinzându-se decisiv la 2 goluri, prin aceeași Vizitiu. Golul marcat de Georgescu la ultima fază a reușit doar să cosmetizeze înfrângerea. Unirea a pierdut cu 24-25 și rămâne la 6 puncte de locul 10, ocupat de Măgura Cisnădie. În aceste condiții, deplasarea de duminică, 5 martie 2017, chiar pe terenul echipei sibiene, devine extrem de importantă. Concret, orice rezultat, în afară de victorie, duce Unirea la al treilea baraj de menținere consecutiv.

Muși, ușor resemnat Pentru Unirea au marcat Enescu-8 goluri, Ilie-4, Georgescu-4, Iovănescu-4, Pătuleanu-2, Ivan-1 și Horobeț-1. La finalul jocului, firește, stări de spirit diferite în cele două tabere. Secundul vâlcean, Luminița Huțupan nu și-a ascuns satisfacția succesului: «Felicit jucătoarele noastre pentru că astăzi au trecut peste toate obstacolele și au învins o echipă incomodă cum e cea a Sloboziei. În ciuda faptului că a pierdut, echipa gazdă își merită locul în prima ligă!». De cealaltă parte, o ușoară resemnare se citea pe fața lui Dumitru Muși: «Am avut astăzi mult ghinion dar, încă o dată, am plătit tribut problemelor de lot, faptului că avem o bancă scurtă și neexperimentată... Cum am mai spus, sunt probleme pe care am avut câteva ocazii să le rezolvăm, dar din păcate le-am ratat pe toate. Este mai greu să evităm barajul, dar mergem la Cisnădie să ne batem, să încercăm să câștigăm... Apoi vom mai vedea!».

28 Februarie 2017, 19:35 (5184 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6592 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8340 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1676 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10528 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4439 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(7057 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3698 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2918 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(2059 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1107 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1764 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4284 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(6116 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1603 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1195 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7900 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1402 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1441 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1888 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2051 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1508 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(3734 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(2358 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(5835 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(2315 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(4529 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...