Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Polițiștii au pichetat sediul instituției

Protest în fața Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

Polițiștii au pichetat sediul instituției

Efective de polițiști din cadrul tuturor serviciilor Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au pichetat joi, 2 martie 2017, sediul instituției. Oamenii legii au fost nemulțumiți de condițiile de salarizare din sistem. Ialomița devine astfel primul județ din țară unde polițiștii au ieșit în stradă să protesteze.

Miting de protest la București
Protestul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a debutat la orele 16,00. În fața instituției au venit aproximativ 50 de angajați ai tuturor serviciilor din cadrul IPJ Ialomița, pentru a-și manifesta nemulțumirea în legătură cu modul discriminatoriu de acordare a salariilor și sporurilor salariale din sistemul polițienesc. «Noi trebuia să beneficiem de mai multe categorii de sporuri, pe care nu le-am primit niciodată. În alte județe acordarea acestor sporuri a fost posibilă, la noi nu! De asemenea, salariul minim pe economie se mărește, însă polițiștii nu vor beneficia de această mărire. Nouă ni se calculează la aceeași valoare, ca cea din 2009...» a explicat Victor Tilă, liderul de sindicat al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor-filiala județeană Ialomița. În cazul în care revendicările de la Slobozia nu vor fi luate în considerare de oficialii MAI, oamenii legii din Ialomița vor participa săptămânile viitoare la mitinguri de amploare, ce se vor desfășura la București.

2 Martie 2017, 20:10 (10992 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Protest de amploare al angajaților Penitenciarului Slobozia

Comentariile cititorilor:


un angajat bugetar:
(6 Martie 2017, 15:48)
Intr-adevar, un muncitor necalificat in invatamant obtine, conform ultimei ordonante, pana la 1950 lei, in masura in care, in acelasi domeniu, un angajat contractual, cu studii superioare, castiga 1860 lei(brut)....muncitor necalificat....cu studii generale sau cel mult medii.....unde este echitatea in tara asta? Aceeasi problema si in politie....rusine domnilor guvernanti, si rusine celor care habar nu au despre ce vorbesc! Dar asta este, romanul s-a nascut poet....pacat ca multi isi dau cu parerea, desi nici macar nu stiu sa vorbeasca sau sa scrie corect, in limba materna!!!!!
Andrei:
(6 Martie 2017, 12:01)
 Saracii, cum spuneam, au obosit si sunt nedreptatiti. Saracii!! Este dreptul lor sa protesteze dar este dreptul nostru sa-i tragem la raspundere pentru vigilenta lor ce lasa de dorit.
Bănel:
(3 Martie 2017, 22:03)
Pe meleagurile astea, de la o vreme, nimic nu mai e ceea ce pare.... te duci la doctor..se face ca te tratează...si mori cu medicamentele la zi...te duci la școală, te umple de teme, diplome și atestate...da nu știi nimic și nu te angajează nimeni...te duci la judecată să-ți cauți dreptatea și mori cu ea-n mână....te întrebi de ce oare..și mai vreți siguranță....cu mațele goale...cu mașini de cazi din ele..cu polițiști portari și șefi , cu salarii mari...v-ați furat căciula 27 de ani și acuma vă mirați că vă doare capul...las" că merge și așa...dar cât??????
cristi:
(3 Martie 2017, 21:01)
Nu mai fiti rautaciosi ! Unii asta urmaresc sa ne razvrateasca si sa ne certam intre noi. In situatia politistilor sunt  jandarmii si pompierii (posibil si MApN-UL) care nu au sindicate si nu au voie sa protesteze. Astfel prin glasul lor s-ar pune lucrurile la punct nu numai pentru politisti, mai ales ca nu se cer mariri salariale ci doar aplicarea legii.Nu e posibil sa ai salariul calculat dupa cuantumul din 2009.
Gura ialomitei:
(3 Martie 2017, 17:56)
@functionar public bacul era luat cu bani in ialomita pana mai acum 2 ani si au fost condamnati aia de dadeau diplome pe bani primiti de la absolventii de liceu. Eu as fi vrut da ma angajez ca bagator de seama, dar nu am stiut sa insurubez becul cu filet pe verticala. Of daravela mare cu angajarile si concursurile de la politie care cum au intrat, surori, neveste,nepoate,fini,nasi,alte rude abonate la banul public.Ehhh asta este aici vorbim de protest cadrelor din politie iar in opinia multor semeni nu se justifica calitate pret. Vrem bani mai multi dar ne facem ca muncim, dar vrem! Of,bine ca nu au facut rosu in gat din cauza strigatelor disperate ca tot din banul public plateam medicamentele lor. Apropo care este contributia unui politist la sistemul de pensii cat cotizeaza lunar un Agent termic principal ?
Un functionar public:
(3 Martie 2017, 17:20)
Avand in vedere ca dupa prevederile noilor modificari la legea salarizarii bugetarilor un necalificat in invatamant are un salar de incadrare de 1900 lei , iar un sofer de ambulanta peste 4000 lei....oare un politist care are salar de incadrare intre 850 si 1375 ce sa mai zica. Si altceva...au fost incadrari in politie....recent..de ce nu ati vrut si dvs sa va angajati? Nu aveti bacul luat? Nu puteti retine niste legi? Sunt convins ca daca mai exista militian inca in sistem acela va pleca...la pensie.
politist:
(3 Martie 2017, 13:31)
Daca au ajuns sa iasa in strada, situatia e disperata!
Kosem:
(3 Martie 2017, 13:17)
  Buna caterinca cu adunarea politistilor,buna smecheia doamnei politiste cu cartonul pus in bat de catre un protestatar ceva de, boli profesionale.  De ce bolii suferiti domnilor politistii, cumva de sindromul spagii neperformante.Sigur de nepasare si dispret la adresa cetateanului .  Megeti  domnilor politisti la medic si solicitati avansarea in grad de pensionar. Parerea mea ca un mare procent dintre d.voastra nu faceti cinste uniformei gratuite ce o purtati si pentru unii chiar ar trebuii schimbata in costumul lui Botezatu ala cu dungi  la alegere verticale sau orizontale purtat   tot in bat de protestatarii din p.ta Victoriei din Bucuresti. Cat castiga un tata soldatilor ag. iasit din scaola si cat castiga unul de munceste in sera cocosat de munca ? Pardon ? Cati bani castiga / luna un, cms de pravalie numita politie si cat castiga / luna  un  inginer masterand care munceste in privat ?   Frumos este din partea d.vostra mai mult nu pot scrie desii as avea cu ghiotora
pentru pentru ICA:
(3 Martie 2017, 12:07)
Sunt complet de acord cu dumneavoastra. Am inserat in ceea ce am scris, niste "ciupituri" sa le spun referitoare la aceste aspecte. Nu am vrut sa le dezvolt pentru ca ajungeam la a incropi un roman. Si eu sunt una dintre persoanele care consider ca sunt nedreptatit de acesti angajati, platim cu totii impozite si taxe catre stat si cand ajungi din pacate de rau nu de bine in spital platesti inca odata produse si "servicii". Cunosc foarte bine problemele cu "hai la munca sa muncim, da Doamne sa nu gasim" din Ialomita. Ceea ce am incercat sa rezulte din "compunerea" mea este ca inca problea este la NOI. Pentru ca ne plangem mereu, dar nu facem mai nimic, sau reactionam in momentul in care deja cutitul si nedreptatea trece de os. In Romania nu trebuie la acesta ora sa echilibram aceasta balanta, noi trebuie sa o reconstruim cu totul pentru ca au fost furate si talere si acul indicator si tot.
Cati suntem cei care luam masuri impotriva acestor aspecte?
Foarte putini si suntem deja priviti ca "ridicoli".
In schimb daca am fi o masa unita, care sa stim ce vrem de la viitor, care sa stim cum vrem sa traisca ai nostrii copii, nepoti, daca am sti ca valoarea tebuie sa primeze, nu carcasa lucitoare din carton (cum se intampla la acest moment) sigur ar sta altfel treburile. 
pentru Ica:
(3 Martie 2017, 11:39)
Ica draga la patron se munceste nu se plimba hartiile. Produci mananci, nu produci afara ! Ori aici mergi la intitutia statului sa-ti rezolvi problemele nu vizite de placere si curtoazie. Ca esti plimbat si batjocorit de cate un ta.major pe la usa politiei asteptand sa ti se faca dreptate,dupa care constati ca politistul face in asa fel sa scape basma curata hotul,talharul,evazionistul,violatorul este corect in opinia ta duduia,Ica. Problema spinoasa pe la noi in ialomita cu mesterii din politie. Munca grea curajul deloc toti vrem un trai ca afara dar acolo mergi la pilitie si te rezolva aici te plimba cu minciuna ordinara
badanta:
(3 Martie 2017, 11:21)
Cu 16.000 autori necunoscuti in cazuri nerezolvate mai aveti curajul de facut manifestatii.Doamne apara si pazeste necuratul a bagat batul prin gard,citand un clasic in viata " Asta inseamna sa fii mafiot " Habar nu am cati politisti sunt in judet dar scumpii mei aparatori a legii mergeti voi faceti treaba,rezolvati problema celor 16.000 cazuri nerezolvate dupa care va intoarceti peste vreo 17 ani si cereti salarii mai mari ori alte drepturi.Nu va convine sunt locuri in agricultura la dat cu sapa si tractoristi,mai beti voi o apa clocita lasata in capul tarlalei de porumb sa vedeti cum se castiga un ban muncit, sau capsunile din Spania ori badantele de Italia. Germania nu ca acolo neamtul cere munca. Nu asa cu plimbatul mapei cu hartii si cu buzunarele facute pana la genunchi din ciorapul bunicilor. Chiar nu aveti respect,@stempt injuraturi !
ICA:
(3 Martie 2017, 11:10)
Buna ziua.
Lucrez in privat. Sunt complet pro acestor oameni, indiferent care este domeniul in care activeaza, ca este MAI, Sanatate, Invatamant, Administratie etc. Mare majoritate a remuneratiilor lunare sunt foarte slabe. Ca mai sunt si alte discutii referitoare la activitatea acestor angajati... este alta problema. Dar putem, oare "plimbatul hartiilor" si probabil gradul de neimplicare a unor angati ai statului nu se datoreaza oare, acestor salarii? Nu vreau sa generalizez, dar un medic in tarile civilizate... traieste, stim foarte bine ca masini europene de renumein SUA spre exemplu si permit doar medicii, avocatii etc.
Nu spun acum sa primeasca angajatii din aparatul de stat imediat remuneratii comparabile cu cele din tarile la care face toata lumea referire si spun eu, ca si dansii sunt oameni cu capul pe umeri, dar totusi, nici in bataie de joc.
Daca stam si o analizam pe toate partile, noi, cei din privat, care aducem grosul plusului, din impozite si taxe la buget, fara nici cea mai mica "intepatura" catre bugetari, pentru cara fara acestia, trebuie sa recunoastem, nu s-ar putea realiza multe, am dori sa fie platit cu un salariu mult mai mare POLITISTUL, MEDICUL, PROFESORUL etc etc decat ministrul, deputatul, senatorul cu toti MELCII lui.
Deci, in concluzie, oameni buni, daca ei ne primesc "leafa" mai mare, cat credeti ca vor suporta, ca timp vorbesc sa se abtina in a "LUA"? Pentru ca sunt oameni, care vad ca vecinul sau colegul are o alta conditie de viata, desi este si el bugetar. Ce poate spune un politist, despre faptul ca familia X (din Teleorman, Alexandria si multi altii), care este de o viata intreaga bugetara, cand vede ca traieste in lux?
Deci despre ce vorbim?
Inca odata, nu vreau sa generalizez!

 
gogu:
(3 Martie 2017, 10:51)
La munca, nu la intins mana! Militia inca bantuie  in loc sa faca treaba politieneasca!
INTREBARE:
(3 Martie 2017, 10:04)
DNA: DRAGILOR IMI PERMIT A VA FACE O INTREBARE. AU PARTICIPAT LA PROTEST SI SPAGARII ? AU PARTICIPAT LA PROTEST SI PILITISTII NEDOVEDITI INCA CORUPTIE SI INCOMPETENTII ? NECAZ MERE CU TUPEUL FARA LIMITE
Ivona:
(3 Martie 2017, 09:51)
Poftim situatie, cu mii de cazuri nerezolvate in ultimii ani,cu bagatul gunoiului sub pres mai au curajul sa ceara ceva? Nebunie mare si tupeu bai militienilor. Ma dupa ce ca munca unora dintre voi este imbracatul si dezbracatul hainelor statului si prezenta la serviciu mai aveti curajul de a protesta. Dupa mine as da afara 70% dintre voi ! Mai acum ceva timp in urma publicati un articol cum ca politia ialomiteana are mii de AN.uri nerezolvate. Hai independent cu cenzura ca am scris de militieni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciulnița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Ciulnița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Duminică, 7 noiembrie a.c., pe raza comunei Ciulnița s-a produs un accident de circulație ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme. În urma impactului dintre acestea a rezultat decesul unui conducător ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2021, 22:00
(4848 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 7 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18350, fiind înregistrate 31 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2021, 15:55
(5630 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 61 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 6 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18319, fiind înregistrate 61 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2021, 16:10
(7157 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni și Bărbulești

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 4 noiembrie a.c., pe raza municipiului Urziceni și a comunei Bărbulești, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, combaterea încălcărilor la ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 16:10
(5738 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 103 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 5 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18258, fiind înregistrate 103 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 15:50
(5228 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca

Abonații RAJA Constanța din cartierele Fetești Oraș și Vlașca ale municipiului Fetești sunt afectați de lipsa apei vineri, 5 noiembrie 2021, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru executarea lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 13:10
(4059 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: S-a răsturnat cu mașina

Urziceni: S-a răsturnat cu mașina

În dimineața zilei de vineri, 5 noiembrie a.c., în jurul orei 9,25, două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 12:40
(5066 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: 30 noiembrie 2021, termenul limită pentru conectarea caselor de marcat la ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita reamintește operatorilor economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale încadrați în categoria contribuabililor mici și mijlocii că ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 11:25
(12161 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 101 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 4 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18155, fiind înregistrate 101 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2021, 15:50
(4514 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Dosar penal pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis miercuri, 3 noiembrie 2021, un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat din comuna Traian care și-ar fi lovit soția. Astfel, polițiștii din cadrul Postului de Poliție ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2021, 13:05
(4308 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Peste 100 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acționat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul C ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2021, 12:50
(3417 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutor minimis plante aromatice

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a autorizat la plată ajutorul de minimis aferent programului de susținere a producției de plante aromatice ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2021, 10:50
(3965 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 188 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18054, fiind înregistrate 188 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2021, 15:50
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: 113 kg de caras și scrumbie, confiscate de polițiști

Marți, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 11,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axintele au depistat, în flagrant, doi bărbați de 45 și 48 ani, din județul Prahova, care comercializau pește fără ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2021, 14:15
(4825 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 3-5 noiembrie 2021, în anumite zone din localitățile Slobozia, Fetești ( ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2021, 14:10
(6583 vizualizări - 0 comentarii)


Respectarea măsurilor de protecție sanitară, în atenția polițiștilor ialomițeni

Marți, 2 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au verificat 232 de locații, 81 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada Stării de Alertă ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2021, 14:05
(2054 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Șofer din Brăila, alcoolemie de 2,86 mg/l

În urma unei acțiuni desfășurată luni, 1 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au oprit în trafic, în zona localității Misleanu, pe DN2A, un bărbat de 53 de ani, din județul Brăila. Acesta se afla la volanul ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2021, 16:10
(4537 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Intervenții ale polițiștilor în urma apelurilor la 112

Luni, 1 noiembrie a.c., polițiștii au intervenit la 66 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 8 infracțiuni și au aplicat 243 de sancțiuni contravenționale, în ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2021, 15:50
(2017 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancționați pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni privind modul în care cetățenii județului respectă măsurile de protecție sanitară. Cu această ocazie, 63 de persoane au fost depistate ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2021, 15:40
(3115 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 110 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 2 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17866, fiind înregistrate 110 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2021, 15:20
(2742 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

DN21: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Luni, 1 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă conștientă și neîncarcerată ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2021, 12:20
(6093 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 18 octombrie-01 noiembrie 2021, a fost autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021 un număr ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2021, 10:55
(11390 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor la volan a produs un accident la Bărbulești

Sâmbătă, 30 octombrie a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din cadrul Secției Nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Bărbulești s-a produs un ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2021, 16:35
(4781 vizualizări - 0 comentarii)


Petreceri private la Alexeni și Bărbulești, întrerupte și amendate de polițiști

La sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea modului în care sunt respectate reglementările ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2021, 16:25
(4814 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna noiembrie 2021

Ministerul Finanțelor a emis, începând de luni, 1 noiembrie 2021, noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,75%, 4,25% și 4,65%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2021, 16:15
(8874 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 128 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 1 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17756, fiind înregistrate 128 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2021, 16:05
(10150 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 90 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Nucilor din municipiul Fetești, RAJA Constanța a ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2021, 13:15
(3922 vizualizări - 0 comentarii)


Antrenorul de Lupte Nicolae Pârvu a pierdut lupta cu boala COVID-19

Antrenorul de Lupte Nicolae Pârvu a pierdut lupta cu boala COVID-19

Boala infecțioasă COVID-19 i-a luat viața profesorului de lupte Nicolae Pârvu, din localitatea Perieți. Acesta a decedat în dimineața zilei de luni, 1 noiembrie 2021, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2021, 12:40
(10396 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2021»

Miercuri, 3 noiembrie 2021,  ora 14,00,  la Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea»Slobozia, va avea loc vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2021» al Uniunii Artiștilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2021, 12:25
(9055 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Intervenții la 5 accidente rutiere

În dimineața zilei de luni, 1 noiembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2021, 12:10
(3211 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...