Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Mădălina, masterand în energie nucleară

Carieră printre atomi

Mădălina, masterand în energie nucleară

Mădălina Georgiana Ioniță este din Slobozia. Face parte din noua generație de specialiști în Energetica Nucleară și Tehnologii Nucleare din România Și, în aprilie, va pleca pentru 5 luni la Tokyo Institute of Technology. «Îmi doresc din suflet să îmi aduc aportul în industria nucleară din România!» ne-a spus ea, într-o zi de week-end, când a acceptat să vorbească despre cariera ei într-o branșă în care femeile pot fi numărate pe degete.

Nimic nu este imposibil
Mădălina are 24 de ani și lucrează la Comisia pentru Controlul Activităților Nucleare din România. Este subțire ca o trestie și pasionată, ne mărturisește, de tot ce înseamnă energie nucleară. Nu a fost dintotdeauna așa... Inițial, Fizica a fost doar o materie de școală, iar Facultatea de Energetică o decizie curajoasă, pe care nici ea nu a înțeles-o prea bine. Totul s-a schimbat însă în anul IV, când a participat la un curs despre inginerie nucleară, la Obnisk, în Rusia: «Cursul s-a numit Engineering Aspects of Nuclear Fuel Fabrication from Initial Raw Materials to Fuel Assemblies și a presupus, printre altele, practica într-o fabrică de combustibili nucleari. Atunci am deschis ochii cu adevărat și am înțeles că vreau să fac asta și că vreau să devin specialist în energie nucleară. Ulterior, am apreciat această experiență pentru că am putut vedea diferențele de tehnologie și proceduri. Și, după părerea mea de novice, atât cât am putut vedea și înțelege, stăm mult mai bine decât ei!». Vizita de la Obnisk a fost doar începutul unui drum lung, presărat cu examene, specializări și participări la conferințe internaționale. Tot acolo, Mădălina a primit și prima ofertă pentru un job în branșă. A refuzat-o și s-a întors acasă să învețe... În 2 ani, Mădălina a învățat pe brânci și a ajuns, spune ea, să bată la porțile unei consacrări la care alți colegi de generație nici măcar nu visează. «Vara trecută am participat la International Conference on Human and Organizational Aspects of Assuring Nuclear Safety. Conferința s-a ținut la Viena și mi-a permis să aleg specializarea finală și, ulterior, să mă angajez. Acum sunt consilier pe probleme de securitate nucleară și... învăț în continuare! Acum, de exemplu, sunt într-un program de pregătire intensivă pentru a deveni inspector în domeniul nuclear. Este o specializare în care sunt foarte puține fete și, ca toată lumea, și eu sunt uimită de faptul că CNCAN m-a acceptat...» ne explică ea candid.

De la Slobozia la Tokio
Poveștile «nucleare» ale Mădălinei sunt nenumărate. Toate au însă un numitor comun. Branșa în care activează ea presupune un mediu controlat care exclude, atât cât este omenește posibil, eroarea umană. «Toată lumea dă exemplul de la Fukushima... Dar acel dezastru este o excepție care confirmă miile de reguli și regulamente pe care le respectăm toți. Nivelul de radiații din clădirea celor două reactoare de la Cernavodă este extrem de mic. Și dacă zbori cu avionul nivelul de radiații este mai mare, vă rog să mă credeți... Știu că afară toată lumea e panicată atunci când vine vorba despre energia nucleară. Și mai știu că reporterii, așa cum sunteți dumneavoastră, obișnuiesc să furnizeze știri alarmante... Dar vă asigur că totul este supus procedurilor până în cele mai mici amănunte și că există scenarii pentru orice potențial dezastru, inclusiv prăbușirea unui avion peste reactorul nuclear. Iar un operator într-o centrală nucleară din România e o enciclopedie. Mi-aș dori și eu să am acum măcar jumate din cunoștințele unui angajat român din acest domeniu. Și sunt zeci, sute de oameni impresionanți prin nivelul de cunoștințe și profesionalism!». Ambițioasă și dornică să exploreze «lumea nucleară» în care a intrat, Mădălina nu se oprește aici. Și a decis să finalizeze lucrarea de masterat la Tokyo Institute of Technology, poate cea mai prestigioasă universitate de profil din Asia. «M-a atras dotarea lor, net superioară. Apoi profesorii... Profesorul cu care voi lucra este o somitate în materie, Hiroshi Sagara. Și nu în cele din urmă țara... E o șansă unică să ajungi la cealaltă margine a lumii pentru a susține lucrarea de dizertație. Nici în cele mai îndrăznețe vise ale mele nu mi-aș fi închipuit că voi învăța într-o universitate care a dat 8 laureați ai premiului Nobel!» ne spune Mădălina radiind. Când nu învață, ceea ce se întâmplă tot mai rar, Mădălina are pasiuni și obiceiuri normale, ca orice om tânăr. Îi place să meargă la film, a făcut o pasiune din jocurile de societate precum monopoly sau scrabble, fuge câte un weekend acasă, când i se face dor de părinți... «Dar în majoritatea timpului încerc să rămân focusată, pentru că totul mi se pare acum o provocare. Îmi doresc din suflet să îmi aduc aportul în industria nucleară din România și sper ca pe viitor situația din România să se îmbunătățească suficient de mult astfel încât eu și ceilalți tineri specialiști să nu fim nevoiți să plecam din țară!».

20 Martie 2017, 15:05 (12950 vizualizări - 48 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Titi:
(23 Martie 2017, 19:46)
@gicu. Mai aveți lingăi ca tine, pupa-ți-aș gura? Vezi, să știe precis ,,directoru" cine l-a pupat în cr.
GICU:
(23 Martie 2017, 17:48)
Să-ți trăiască fata, Directore, să te bucuri de realizările ei și să o țină tot așa iar când o fi să fie să ne chemi și pe noi la nuntă.  Baftă  !  fetei iar tu ești bun de cinste, bem noi bere,  tu te ocupi de sticla de suc. Apropo ! sau mai scumpit asigurările ? 
CALMUL:
(23 Martie 2017, 15:45)
Vis-a-vis de comentariul cel incrimineaza pe Stoica si Groapa PSD-ului imi permit sa spun ca ati gresit articolul. Puteti sa-i transmiteti gandurile dumneavoastra de bine PRIMARULUI  in articolul cu '' pomii Gradinitei Grindeanu ''.
Fructificand o astfel de oportunitate sunt mari sanse ca la urmatoarea vizita la PreFecturA  Ialimita a unui inalt demnitar sa astupe si Groapa.
Cat despre subiectul  '' Madalina masterand '' nu pot sa afirm decat.... Bravo !.... si desi poate parea greu de digerat eu imi doresc sa citesc cat mai des despre astfel de subiecte. Orice om normal la cap in sine lui doreste sa se incarce si cu energii pozitive in speta MUNCA unei tinere concitadine.  
F E L I C I T A R I  !
Netocilar:
(23 Martie 2017, 12:33)
Da GROAPA LUI STOICA când se termină? Da gropile cu care genii le astupă? Da mama și tata de ce nu au locuri de muncă decât in Spania? Da eu de ce învăț cu incapabili!? Da de cine depinde un PARC pentru copii? Da.....?! Vă agățați ca înecații de un pai și credeți că aduce salvarea din kkt.
Sabina:
(23 Martie 2017, 12:07)
Am intalnit-o pe Madalina toamna  trecuta la o nunta si un botez cand il ajuta pe tatal ei la filmare si pot spune despre ea ca este o tanara amabila chiar sfioasa dupa parerea mea. Am discutat cu ea atat cat am putut la primul eveniment si mi-a atras atentia  faptul ca era obosita,  tocmai se intorsese de la o conferinta din strainatate si mi-a spus ca a dormit doar  3 ore pentru ca nu a putut sa-l lase pe tata ei singur.
Sa iti ajuti parintele in weekend iar in cursul saptamanii sa mergi la cursuri la facultate, conferinte, denota faptul ca este un copil bun. In rest,  Bafta si mult succes in continuare !
Costina:
(22 Martie 2017, 22:55)
De cum am  auzit ca Madalina a dat un interviu ziarului INDEPENDENT asteptam cu nerabdare sa ajung acasa sa il citesc pentru ca o  stiu pe Madalina de vre-o 19-20 ani de cand o aducea taicasu la serviciu si ma ruga frumos sa o las si pe ea la calculator ''caa tati are acte de facut si nu ma lasa sa ma joc ''.  Era o ''mogaldeata''  care imi punea continu intrebari. De mica a fost curioasa si ambitioasa.
  BRAVOO  EI !  

EMA:
(22 Martie 2017, 21:28)
Felicitari ! Sa ai parte de succes in tot ceea ce iti propui.
Hopa!:
(22 Martie 2017, 19:54)
Mai lăsați o ca se dioache și nu se mai mărita. Gata! Ce e mult prea mult dăunează sănătății. Mai luați și alte succesuri la mâna!
Cherchelitul:
(22 Martie 2017, 19:47)
Ultimele comentarii cu siguranta nu au nimic de-a face cu articolul in cauza.  Vorba aia  '' Nu esti beat ata timp cat poti sta intins pe podea fara sa te sprijini '' c-am asta se aplica aici. Bravo ! Madalino ( sa moara suparata ai cu gramatica ei in ... desi si ea scrie prostii ) .
Si trimite-ne si noua din Japonia o tuica de-a lor.  Succes ! Eu maine ma trezesc dar multi vor ramane la fel.
Nicolae Invidiosul:
(22 Martie 2017, 19:02)
Imi cer scuze  '' Tot o tocilară '' pentru  greseala  evidentiată de dumneavoastră.
Am trimis mesajul de pe telefon și se mai intâmplă. Eu sunt doar un amarât de inginer de 60 ani și nu sunt specialist în sintaxa limbi ROMANE dar cu logica stau bine.
Stiu că substantivul Mădălina este in cazul genitiv și exprimarea corectă  este  Madalinei iar articolul  LUI se foloseste inaintea numelui de persoane de genul masculin precum și a numelui de persoane de genul feminin de origine străină.
Revenind la subiect nu este vina nimanui cu atât mai putin a jurnalistului de la Independent că nu a reușit  INCĂ sĂ scrie despre toti copii destepti.
Ion:
(22 Martie 2017, 18:32)
@ionuț! Ești un dulce care știe ce vrea de la viață, dar nu prea știe să scrie românește! Nu-i bai! Aceia din ,,grupul vesel" vor ajunge milionari în Spania, Italia...Succes și să munciți cinstit!
Tot o tocilară:
(22 Martie 2017, 18:26)
@nicolae Invidiosul. Nu se zice ,,lui Mădălina"! Corect: MĂDĂLINEI! În finalul com. tău ai dat cu bâta-n baltă, ca prostu! Și ce te-ai înfoiat așa că un părinte a vrut să explice că și copilul lui este genial?! Că este fată, băiat....când voi vedea o fată, preot și un băiat, gravid, chiar voi zice că anumite merite acordate pe sexe, trebuiesc popularizate cu surle și trâmbițe! Are dreptate @nicolae! Nu este ,,invidie", este mândria lezată a unui părinte!
D-na Kity:
(22 Martie 2017, 18:25)
Felicitări !  Mădalina, ești un exemplu pentru toți iar din ceea ce am citit in articol nici modestia nu te ocolește cât despre mitocani să auzim cât mai rar.
Bravoo INDEPENDENT că ați ales să promovați și povești de succes. Cu cât mai multe cu atât mai bine. Succes tuturor in continuare. 
Nicolae Invidiosul:
(22 Martie 2017, 17:04)
Domnule Nicolae, nu este frumos sa arunci cu noroi pe munca cinstita a unui om  fie el fiica / fiul  altora sau chiar copilul dumeavoastra. Daca ati fi citi articolul pentru ca  nu ati facut-o cu siguranta , stiti chestia cu genetica, ati fi constatat ca este vorba despre o tanara care prin ambitie si inteligenta ( specifica acestui popor) a reusit sa intre intr-o lume dominata de barbati.
Intrucat am fost intrigat de atitudinea dumneavoastra inainte de a scrie acest comentariu am citit cate ceva despre Institutul Tehnologic din Tokyo si am constatat ca se situeaza printre primele 30 ( intre 7-30 in functie de facultate )  de universitati ale lumii iar in 2014 facultatea de fizica a dat  8 laureati ai premiului Nobel pe cand nici o institutie de invatamant din Romania nu se situeaza in clasament 500.
Daca va convine sau nu  sa fii admis acolo este in sine o realizare. Pentru ca sunt un prieten al familie Ionita va spun ca sunt niste oameni onorabili care au trecut si pe la scoala.
Felicitari fiului  si cu permisiunea dumneavoastra ii urez la fel si  lui  Madalina.
Ionut:
(22 Martie 2017, 13:13)
Madalina a fost cu mine la Liceul de Arte '' Ionel Perlea '' la clasa de matematica-informatica. O fata de treaba dar c-am tocilara, nu chiulea de la scoala nici cand o faceau toata clasa. Ma rog,  nu poti sa le ai pe toate.  Noi cei din grupul vesel ne bucuram pentru tine si iti uram  succes  in continuare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
221 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 80 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 60 de evenimente, dintre care 54 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 13 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 15:30
(14417 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 15 februarie 2023, orele 23,00-16 februarie 2023, ora 05,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 11:50
(11796 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț din locuințe, reținut de polițiști

Polițiștii din Fetești au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 43 de ani, bănuit de furtul unor obiecte de uz casnic din locuința unei persoane din Fetești. Astfel, duminică ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 18:20
(4744 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale

Duminică, 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Imigrări Ialomița, în cooperare cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat, pe DN2A, între Slobozia și Urziceni și DN21, între Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 18:10
(10042 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu și Movilița

Sâmbătă, 11 februarie a.c., în jurul orelor 23,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, cu patru persoane pasagere. Accidentul s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:30
(4565 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de luni, 13 februarie a.c., Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2023, sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:10
(16196 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Sâmbătă, 11 februarie, în jurul orelor 21,10, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în comuna Ion Roată. La locul evenimentului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 14:05
(22312 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutor de stat de 73 de euro/cap vacă adultă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 23 martie 2023 inclusiv, Centrele APIA primesc cereri de solicitare pentru schema de ajutor ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 13:05
(10343 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Manus-Scriptum. Manuscrise din colecția Muzeului Național al Agriculturii»

Muzeul Național al Agriculturii din România vernisează miercuri, 15 februarie 2023, expoziția «Manus-Scriptum. Manuscrise din colecția Muzeului Național al Agriculturii». Expoziția cuprinde manuscrise din ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 12:20
(18634 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Apartament cuprins de flăcări

Amara: Apartament cuprins de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit sâmbătă, 11 februarie a.c., cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD pentru lichidarea ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2023, 18:30
(4548 vizualizări - 2 comentarii)


DIICOT Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de minori», «proxenetism» și «act sexual cu minori, în formă continuată»

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2023, 17:10
(20295 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,09%, rata șomajului la finalul lunii decembrie 2022

La sfârșitul lunii decembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3970 șomeri (din care 1908 femei), rata șomajului fiind de 5,09%, cu 0,67% peste ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2023, 13:40
(14552 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: 12070 permise de conducere, emise în 2022

Instituția Prefectului Ialomița: 12070 permise de conducere, emise în 2022

În anul 2022, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a emis12070 permise de conducere. Potrivit bilanțului activității instituției, anul trecut, proba ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2023, 13:30
(15775 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: 21 de percheziții domiciliare la Urziceni, Costești/Buzău și Afumați/Ilfov

În dimineața zilei de joi, 9 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 21 de percheziții domiciliare pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2023, 18:20
(10313 vizualizări - 6 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 1,125 miliarde de lei la bugetul general consolidat, în 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-decembrie 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,125 miliarde de lei ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2023, 17:50
(11538 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În 2022 s-a rambursat TVA de peste 95,83 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 95,83 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2023, 16:10
(18381 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Balaciu și Axintele

Pompierii din Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o hală în comuna Balaciu. Au ars aproximativ 200 kg ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2023, 12:40
(4876 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 februarie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2023, 12:00
(14781 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Locuință cuprinsă de flăcări

Cocora: Locuință cuprinsă de flăcări

Vineri, 3 februarie a.c., în jurul orelor 16,30, pompierii Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2023, 11:30
(13387 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora incendiu


Lăcusteni: Doi minori, victime ale unui accident rutier

Duminică, 5 februarie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, cu trei persoane pasagere, în satul Lăcusteni. În urma evenimentului rutier ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2023, 10:00
(7833 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Acțiuni preventive în școli

IJJ Ialomița: Acțiuni preventive în școli

În baza Planului teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea delincvenței juvenile, în cadrul proiectului «Școala în siguranță», miercuri, 1 februarie a.c ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2023, 17:40
(14604 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: În 2022, pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 700 de incendii

ISU Ialomița: În 2022, pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 700 de incendii

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița au prezentat bilanțul activității desfășurate, în cursul anului 2022. Potrivit informațiilor oficiale, pompierii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2023, 14:20
(17165 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Reținuți pentru «trafic de droguri»

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați și luarea măsurii ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2023, 18:00
(5796 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Evoluția Pestei Porcine, în dezbatere

Instituția Prefectului Ialomița: Evoluția Pestei Porcine, în dezbatere

Joi, 2 februarie 2023, prefectul județului Ialomița, în calitate de președinte al Comitetului Local de Combatere a Bolilor Ialomița, a participat la o ședință organizată de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2023, 17:20
(8311 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: În 2022, jandarmii au aplicat sancțiuni de peste 745 mii de lei

IJJ Ialomița: În 2022, jandarmii au aplicat sancțiuni de peste 745 mii de lei

În 2022, pentru asigurarea și menținerea unui climat deordine și siguranță publică, structurile operative ale Jandarmeriei Ialomița au executat 8268 de misiuni specifice, atât independent, cât și în cooperare ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2023, 17:00
(11474 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cuantumurile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) pentru anul de cerere 2022 și s-a demarat procesul ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2023, 11:00
(15095 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Adolescentă de 17 ani, luată cu forța de fostul iubit

Marți, 31 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au reținut, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Coșereni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de «lipsire de libertate ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 19:10
(13418 vizualizări - 0 comentarii)


Tineri din Bărcănești, reținuți pentru «tâlhărie calificată» și «lovire sau alte violențe»

Doi tineri, în vârstă de 20 și 22 de ani, din Bărcănești, au fost identificați și reținuți de polițiștii ialomițeni după ce ar fi tâlhărit două persoane și le-ar fi sustras o sumă de bani. Aceștia au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 18:55
(5158 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie națională de control în unitățile de producere a energiei electrice

ITM Ialomița: Campanie națională de control în unitățile de producere a energiei electrice

Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, va desfășura Campania de control privind verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unitățile ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 18:40
(10361 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Polițiștii ialomițeni au marcat luni, 30 ianuarie a.c., «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli», prin întâlniri cu elevi și cadre didactice din cadrul unităților de învățământ din județ. Temele dezbătute ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 15:25
(10269 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...