Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Daniel Crunțeanu, director adjunct la AFIR

Purtător de mapă

Daniel Crunțeanu, director adjunct la AFIR

După Marian Neacșu, ajuns consilier «onorific» la Guvern din cauza unei condamnări care refuză să cedeze și Alexandru Potor, numit secretar de stat la Agricultură, a venit rândul și consilierului județean-purtător de mapă Daniel Crunțeanu. Acesta a fost «uns» director general adjunct la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Parvin, deci exist
Istoria doctorului inginer aerospațial Daniel Crunțeanu se pierde în negura guvernării social-democrate din Ialomița și poate fi dată drept exemplu clasic de parvenitism. Fără altă avere decât mintea și fără alt scop decât dorința de a parveni politic și social, Dani, cum l-au alintat prietenii de făcut cu rândul la dosul cui avea președinția filialei, a început de jos. Primul căruia i-a cărat mapa și nu numai a fost Gheorghe Savu, descoperitorul și protectorul celui ce avea să devină peste ani director adjunct al AFIR... Sărmanul Dani nu a pupat chiar degeaba și a răbdat, visând vremuri mai bune. A urmat Ciupercă. Intelectual de provincie, rasat până în vârful unghiilor sale de președinte «sărac și cinstit», acesta a apreciat calitățile de pupin... pardon, abilitățile relaționale ale lui Dani și l-a miluit cu o leafă de aproape 100000 de lei anual la filiala AFIR din Ialomița. Dani și-a văzut visul cu ochii și a continuat să care mape și nu numai. Iar în timpul și extra programului normat de lucru, ca să-și ridice stima de sine, a profesat și la Universitatea Politehnică București. Anii au trecut și locul lui Ciupercă a fost luat de Marian Neacșu. Nu știm exact când s-au alipit cei doi, dar sunt voci social-democrate ce vehiculează o apropiere încă din vremea când Ciupercă conducea glorios județul... Alt aluat, alt nivel al conversației, altfel cari mapa unuia făcut din aceeași cocă. Iar domnul Neacșu a apreciat serviciile ireproșabile și limba catifelată ale lui Dani și, cu prima ocazie, l-a ridicat în grad: director general adjunct la AFIR. Dani vine regulamentar acasă la ședințele de partid, ridică mâna cu simț de răspundere în ședințele Consiliului Județean Ialomița și este pregătit să care mapa oricui îl va moșteni pe Marian Neacșu, dacă, Doamne ferește!, se împute treaba. Ne bucurăm și consemnăm harnic ca să știe și copiii copiilor pesediștilor că în politica asta nu e de ajuns să fii doctor aerospațial, lector universitar și angajat de 2000 de euro la stat. Nu! Pentru a te împlini sufletește și a parveni pe scara socială trebuie musai să cari mape, să schimbi pamperși politici după ce, în prealabil, i-ai mirosit și să îți vinzi colegii de organizație ca să te vadă șeful cât ești de obedient. La mai mare, Dani! Am vrut să spunem la mai mare domnule șef de lucrări doctor inginer Daniel-Eugeniu Crunțeanu, că doar n-am păscut oile împreună ca să ne permitem să vă tutuim...

Nicule, a venit și rândul tău! Și pentru că orice cărător de mapă are la rându-i, un purtător de mapă mai mic, se cuvine să amintim în treacăt și de acesta. El se numește Nicolae Popa, e și el personal contractual în cadrul filialei AFIR Ialomița și, grație învățăturilor maestrului Dani, a ajuns recent consilier local la Slobozia. După cum el singur declară în oficiosul Primăriei Slobozia, «își amintește cu mândrie că e în PSD de pe vremea studenției» și nu a regretat nicio clipă că a ales să-i care mapa lui Daniel Crunțeanu pentru că «îi plac lucrurile bine făcute și recunoștința oamenilor». Și vă jurăm că nu l-am fi băgat în seamă dacă și-ar fi văzut de algoritmii învățați la ASE, pe vremea când se visa informatician, iar nu cărător de mapă pentru Dani și nu numai. Dar, ca orice pesedist de viitor, Nicolae Popa visează mai mult și e gata să calce pe cadavrul oricui pentru a ajunge acolo. Și-atunci ne-am gândit să vă prevenim, privindu-ne regulamentar în oglindă. Că dacă noi nu ne dăm fete mari, nici el nu poate să declare senin că are limba virgină.

21 Martie 2017, 09:45 (11464 vizualizări - 14 comentarii)

Comentariile cititorilor:


George:
(24 Martie 2017, 12:20)
Si cu asta am terminat !
Jhon  ! Un om cu capacitati intelectuale deosebite nu coboara in noroi cu porci decat daca simte si gandeste ca ei. Acest '' domn '' este cel mai bun exemplu de PARVENIT pupand in fund in stanga si dreapta. In articol se spune ca  este doctor in .............. propun sa-i examineze si lui lucrarea de doctorat pentru PAGIAT pentru ca daca a calcat pe cadavre , vezi tradarile din partid de care este acuzat in articol, pentru un salariu BABAN  nu excludem surpriza plagiat. Cine este porc si zboara, aviator se numeste.
Mircea:
(23 Martie 2017, 19:37)
@George, corect, ai dreptate, penedeleul a luat țeapa și încă una zdravană, asa cum este acum, este un partid in derivă.
George:
(23 Martie 2017, 13:33)
Desi pare inacceptabil pentru un PSD-ist Ciolos si ai lui au fost instalati prin votul lor in Parlament. Iohanis si PNL-ul daca nu vroia PSD-ul nu puteau sa valideze guvernul indiferent de componenta lui. Adevarul ,adevarat este acela ca PSD-ului ia convenit iesirea de la guvernare a lui Ponta pe fondul inactivitatii presedintelui Iohanis si venirea la Cotroceni a unui cal de bataie care sa deconteze toate nemultumirile populare.
PSD-ul a devenit astfel pentru a nu stiu a cata oare ''fata mare a politicii romanesti''  ridicata la rangul de Maica direct din Bordel.  
Dar cum prostia in ROMania este mare permiteti-mi sa strig  '' Bravo PSD '' . Pana la urma un partid politic trebuie sa-si maximizeze sansele mai ales intr-o societate unde notiunea de  moralitate este indoielnica.  Intrucat PSD-ul a fost votat la greu inseamna ca ceea ce au facut si ceea ce fac este acceptat de majoritate. Pana in 2020 doar jocul de glesne este permis sau cum spunea cineva de la PDL '' Ciocu mic ''.   Adevarurile evidente deseori sunt irelevante  ( asta imi apartine nu este plagiat - sau cel putin asa cred ).
Mircea:
(22 Martie 2017, 21:48)
@George, așazisul guvern tehocrat Cioloș este considerat a fi fost cel mai incompetent guvern pe care l-a avut România, partea nasoală pentru penedelisti este că a fost „guvernul meu”, asta nu inseamnă că îi iau apareare tipului din fotografie care, fără a face ceva ia o gramadă de bani...
Jhon:
(22 Martie 2017, 21:40)
Un ... om cu capacităti intelectuale deosebite care nu merită să fie murdărit cu noroi..
George:
(22 Martie 2017, 18:06)
Mizerabililor din MIZERABILIi nu mai aruncati toate neamplinirile celor 27 ani pe spatele Guvernului Tehnocrat Ciolos pe care tot ei PSD-siti MAJORITARI l-au votat in Parlament. Teminati cu mizeriile TOTI cei din politica indiferent de culoarea politica. Sa va fie rusine PARVENITILOR.
@ion:
(22 Martie 2017, 17:32)
Ziaristii nu latra dar te lasa pe tine sa o faci, ca te pricepi foarte bine.
ion:
(22 Martie 2017, 13:04)
Ziaristule, scrie de exemplu cum Ciolos a aminat inca un an lg.165/2013 de punere in posesie a prostilor de proprietari de paminturi si nu numai, pina la 01.01.2018 si cum a modificat legea care era foarte promitatore la inceput ca restituie pamint de la ADS. Dupa modificare se  va pune in posesie din teren ADS, daca ADS-ul are teren pe raza localitatii respective, daca nu primesti un cupan din acele ca-n anii 90 bun de sters undeva. Ce zici ziaristule de acest subiect. Sau cum ADS-ul isi apara terenurile date in concesiune si nu latrati nici unul nimic?
John:
(22 Martie 2017, 11:22)
Ne-ati obosit cu politica plina de pupincuristi , incercati sa motivati populatia,cu reusitele oamenilor de rand. 
Marius:
(21 Martie 2017, 22:54)
In acest ziar se poate citi si altceva ? In afara de aventurile unor proptiti politic se poate citi despre un tanar cu initiativa antreprenoriala si chiar despre reusitele unei tinere in ale fizici dar cum sa citesti asa ceva cand seful de partid nu te lasa. Este greu dar nu imposibil. Incearca !
@geo:
(21 Martie 2017, 21:47)
Nu te mai deranja, geo, sa citesti ziarul. Stai lipit cu ochii de rtv sau latrina3 unde curge in valuri"adevarul" psd-ului intru adaparea asistatilor si spalatilor pe creier..
geo:
(21 Martie 2017, 20:22)
Ceva de bine, se poate citi în acest ziar?. Nu credeți că toți ne-am săturat de ce tot inventați sau presupuneți voi ziariștii?.
Mircea:
(21 Martie 2017, 20:02)
Inca unu care ia o gramada de bani fara sa faca nimic...bleahhhh!
2222:
(21 Martie 2017, 14:10)
ACU S AVEZI INVESTITII RURALE....ABSORBTIE MAXIMA

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 20:08
(11140 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 19:16
(11765 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:36
(10928 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:22
(12173 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:48
(12356 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:08
(10439 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:40
(15161 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:32
(12224 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 07:16
(13780 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 08:12
(10004 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(11171 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(10152 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(10536 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(11348 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(13007 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(10573 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(11124 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(16131 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(12082 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(12988 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(10384 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(11157 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(10221 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11409 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10298 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10272 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(10654 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(9276 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(12094 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11819 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...