UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
Purtător de mapă
Daniel Crunțeanu, director adjunct la AFIR
După Marian Neacșu, ajuns consilier «onorific» la Guvern din cauza unei condamnări care refuză să cedeze și Alexandru Potor, numit secretar de stat la Agricultură, a venit rândul și consilierului județean-purtător de mapă Daniel Crunțeanu. Acesta a fost «uns» director general adjunct la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Parvin, deci exist
Istoria doctorului inginer aerospațial Daniel Crunțeanu se pierde în negura guvernării social-democrate din Ialomița și poate fi dată drept exemplu clasic de parvenitism. Fără altă avere decât mintea și fără alt scop decât dorința de a parveni politic și social, Dani, cum l-au alintat prietenii de făcut cu rândul la dosul cui avea președinția filialei, a început de jos. Primul căruia i-a cărat mapa și nu numai a fost Gheorghe Savu, descoperitorul și protectorul celui ce avea să devină peste ani director adjunct al AFIR... Sărmanul Dani nu a pupat chiar degeaba și a răbdat, visând vremuri mai bune. A urmat Ciupercă. Intelectual de provincie, rasat până în vârful unghiilor sale de președinte «sărac și cinstit», acesta a apreciat calitățile de pupin... pardon, abilitățile relaționale ale lui Dani și l-a miluit cu o leafă de aproape 100000 de lei anual la filiala AFIR din Ialomița. Dani și-a văzut visul cu ochii și a continuat să care mape și nu numai. Iar în timpul și extra programului normat de lucru, ca să-și ridice stima de sine, a profesat și la Universitatea Politehnică București. Anii au trecut și locul lui Ciupercă a fost luat de Marian Neacșu. Nu știm exact când s-au alipit cei doi, dar sunt voci social-democrate ce vehiculează o apropiere încă din vremea când Ciupercă conducea glorios județul... Alt aluat, alt nivel al conversației, altfel cari mapa unuia făcut din aceeași cocă. Iar domnul Neacșu a apreciat serviciile ireproșabile și limba catifelată ale lui Dani și, cu prima ocazie, l-a ridicat în grad: director general adjunct la AFIR. Dani vine regulamentar acasă la ședințele de partid, ridică mâna cu simț de răspundere în ședințele Consiliului Județean Ialomița și este pregătit să care mapa oricui îl va moșteni pe Marian Neacșu, dacă, Doamne ferește!, se împute treaba. Ne bucurăm și consemnăm harnic ca să știe și copiii copiilor pesediștilor că în politica asta nu e de ajuns să fii doctor aerospațial, lector universitar și angajat de 2000 de euro la stat. Nu! Pentru a te împlini sufletește și a parveni pe scara socială trebuie musai să cari mape, să schimbi pamperși politici după ce, în prealabil, i-ai mirosit și să îți vinzi colegii de organizație ca să te vadă șeful cât ești de obedient. La mai mare, Dani! Am vrut să spunem la mai mare domnule șef de lucrări doctor inginer Daniel-Eugeniu Crunțeanu, că doar n-am păscut oile împreună ca să ne permitem să vă tutuim...
Nicule, a venit și rândul tău! Și pentru că orice cărător de mapă are la rându-i, un purtător de mapă mai mic, se cuvine să amintim în treacăt și de acesta. El se numește Nicolae Popa, e și el personal contractual în cadrul filialei AFIR Ialomița și, grație învățăturilor maestrului Dani, a ajuns recent consilier local la Slobozia. După cum el singur declară în oficiosul Primăriei Slobozia, «își amintește cu mândrie că e în PSD de pe vremea studenției» și nu a regretat nicio clipă că a ales să-i care mapa lui Daniel Crunțeanu pentru că «îi plac lucrurile bine făcute și recunoștința oamenilor». Și vă jurăm că nu l-am fi băgat în seamă dacă și-ar fi văzut de algoritmii învățați la ASE, pe vremea când se visa informatician, iar nu cărător de mapă pentru Dani și nu numai. Dar, ca orice pesedist de viitor, Nicolae Popa visează mai mult și e gata să calce pe cadavrul oricui pentru a ajunge acolo. Și-atunci ne-am gândit să vă prevenim, privindu-ne regulamentar în oglindă. Că dacă noi nu ne dăm fete mari, nici el nu poate să declare senin că are limba virgină.
21 Martie 2017, 09:45 (11466 vizualizări - 14 comentarii)










Comentariile cititorilor:
(24 Martie 2017, 12:20)
Si cu asta am terminat !
Jhon ! Un om cu capacitati intelectuale deosebite nu coboara in noroi cu porci decat daca simte si gandeste ca ei. Acest '' domn '' este cel mai bun exemplu de PARVENIT pupand in fund in stanga si dreapta. In articol se spune ca este doctor in .............. propun sa-i examineze si lui lucrarea de doctorat pentru PAGIAT pentru ca daca a calcat pe cadavre , vezi tradarile din partid de care este acuzat in articol, pentru un salariu BABAN nu excludem surpriza plagiat. Cine este porc si zboara, aviator se numeste.
(23 Martie 2017, 19:37)
@George, corect, ai dreptate, penedeleul a luat țeapa și încă una zdravană, asa cum este acum, este un partid in derivă.
(23 Martie 2017, 13:33)
Desi pare inacceptabil pentru un PSD-ist Ciolos si ai lui au fost instalati prin votul lor in Parlament. Iohanis si PNL-ul daca nu vroia PSD-ul nu puteau sa valideze guvernul indiferent de componenta lui. Adevarul ,adevarat este acela ca PSD-ului ia convenit iesirea de la guvernare a lui Ponta pe fondul inactivitatii presedintelui Iohanis si venirea la Cotroceni a unui cal de bataie care sa deconteze toate nemultumirile populare.
PSD-ul a devenit astfel pentru a nu stiu a cata oare ''fata mare a politicii romanesti'' ridicata la rangul de Maica direct din Bordel.
Dar cum prostia in ROMania este mare permiteti-mi sa strig '' Bravo PSD '' . Pana la urma un partid politic trebuie sa-si maximizeze sansele mai ales intr-o societate unde notiunea de moralitate este indoielnica. Intrucat PSD-ul a fost votat la greu inseamna ca ceea ce au facut si ceea ce fac este acceptat de majoritate. Pana in 2020 doar jocul de glesne este permis sau cum spunea cineva de la PDL '' Ciocu mic ''. Adevarurile evidente deseori sunt irelevante ( asta imi apartine nu este plagiat - sau cel putin asa cred ).
(22 Martie 2017, 21:48)
@George, așazisul guvern tehocrat Cioloș este considerat a fi fost cel mai incompetent guvern pe care l-a avut România, partea nasoală pentru penedelisti este că a fost „guvernul meu”, asta nu inseamnă că îi iau apareare tipului din fotografie care, fără a face ceva ia o gramadă de bani...
(22 Martie 2017, 21:40)
Un ... om cu capacităti intelectuale deosebite care nu merită să fie murdărit cu noroi..
(22 Martie 2017, 18:06)
Mizerabililor din MIZERABILIi nu mai aruncati toate neamplinirile celor 27 ani pe spatele Guvernului Tehnocrat Ciolos pe care tot ei PSD-siti MAJORITARI l-au votat in Parlament. Teminati cu mizeriile TOTI cei din politica indiferent de culoarea politica. Sa va fie rusine PARVENITILOR.
(22 Martie 2017, 17:32)
Ziaristii nu latra dar te lasa pe tine sa o faci, ca te pricepi foarte bine.
(22 Martie 2017, 13:04)
Ziaristule, scrie de exemplu cum Ciolos a aminat inca un an lg.165/2013 de punere in posesie a prostilor de proprietari de paminturi si nu numai, pina la 01.01.2018 si cum a modificat legea care era foarte promitatore la inceput ca restituie pamint de la ADS. Dupa modificare se va pune in posesie din teren ADS, daca ADS-ul are teren pe raza localitatii respective, daca nu primesti un cupan din acele ca-n anii 90 bun de sters undeva. Ce zici ziaristule de acest subiect. Sau cum ADS-ul isi apara terenurile date in concesiune si nu latrati nici unul nimic?
(22 Martie 2017, 11:22)
Ne-ati obosit cu politica plina de pupincuristi , incercati sa motivati populatia,cu reusitele oamenilor de rand.
(21 Martie 2017, 22:54)
In acest ziar se poate citi si altceva ? In afara de aventurile unor proptiti politic se poate citi despre un tanar cu initiativa antreprenoriala si chiar despre reusitele unei tinere in ale fizici dar cum sa citesti asa ceva cand seful de partid nu te lasa. Este greu dar nu imposibil. Incearca !
(21 Martie 2017, 21:47)
Nu te mai deranja, geo, sa citesti ziarul. Stai lipit cu ochii de rtv sau latrina3 unde curge in valuri"adevarul" psd-ului intru adaparea asistatilor si spalatilor pe creier..
(21 Martie 2017, 20:22)
Ceva de bine, se poate citi în acest ziar?. Nu credeți că toți ne-am săturat de ce tot inventați sau presupuneți voi ziariștii?.
(21 Martie 2017, 20:02)
Inca unu care ia o gramada de bani fara sa faca nimic...bleahhhh!
(21 Martie 2017, 14:10)
ACU S AVEZI INVESTITII RURALE....ABSORBTIE MAXIMA