Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Gara Slobozia funcționează cu «aviz politic»

Gara Slobozia funcționează cu «aviz politic»

Una dintre cele mai mari investiții finalizate din oraș, Gara Slobozia, funcționează cu... «aviz politic»! Termenul final până la care poate funcționa în aceste condiții este 30 iunie 2017, însă deputatul Ștefan Mușoiu susține că acesta va fi prelungit. Investiția din Gara Slobozia se ridică la 6 milioane de euro, lucrările de reabilitare au durat 4 ani, iar situația existentă datează de 2 ani.

Cu ochii închiși
Potrivit OUG nr. 52/2015, pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, termenul în care persoanele cu responsabilități legale au obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 iunie 2016. Această prevedere permite funcționarea Gării Slobozia fără respectarea măsurilor legale stabilite de ISU Ialomița. Reamintim că, potrivit informațiilor oficiale, atât brutăria, cât și covrigăria din imediata vecinătate a clădirii, ar trebui dărâmate pentru ca ISU Ialomița să avizeze Gara conform normativului P118, care stabilește nivelul de siguranță la foc a construcțiilor. Problema, evident, nu este doar una de siguranță, ci, mai ales, una de legalitate. După doi ani de la recepția lucrărilor, în condiții discutabile și fără respectarea legislației în vigoare, autoritățile locale caută și acum o soluție pentru rezolvarea situației. Reprezentanții Primăriei Slobozia susțin că analizează toate opțiunile, de la expropiere în interes public și până la realizarea pe bani publici a unor amenajări suplimentare în zonă. Din păcate însă, declarațiile nu țin loc de fapte, iar o decizie finală este amânată de peste doi ani. Deputatul Ștefan Mușoiu, unul dintre susținătorii activi ai redeschiderii Gării Slobozia în perioada în care a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, a declarat pentru ziarul nostru că situația de la Slobozia nu este presantă: «Probabil că termenul va fi prorogat din nou. De data asta în Parlament... În România sunt foarte multe construcții aflate în situații similare! Iar autoritățile locale nu dispun de fonduri pentru soluționarea în condiții legale a problemelor cu care se confruntă...». Pe lângă problema intrării în legalitate a Gării Slobozia, autoritățile locale se confruntă cu o alta, la fel de spinoasă. Conform declarațiilor secretarului Primăriei, Valentin Tudoran, în Planul Urbanistic Zonal existent la acest moment nu apare niciuna dintre construcțiile din zonă, respectiv covrigăria, brutăria și barul Atlantic Studio (ultimul subiect de scandal public ani de-a rândul). «Trebuie să se aprobe un nou Plan Urbanistic și să se ia o decizie în privința Gării!» a declarat secretarul Primăriei Sloboziei, Valentin Tudoran.

Investiție de 6 milioane euro, neinaugurată de autorități Din cauza problemelor de legalitate, autoritățile locale nu au inaugurat nici până acum Gara Slobozia. Ea funcționează însă din iarna trecută, în anonimat. Angajații Gării susțin că, pentru orice eventualitate, chioșcul de bilete amplasat în imediata vecinătate a clădirii nu a fost dezafectat. Reamintim că investiția în Gara Slobozia se ridică la 6 milioane de euro, lucrările au fost finalizate cu doi ani întârziere, iar în perioada executării acestora numărul călătorilor care au tranzitat gara a scăzut cu 80%.

4 Aprilie 2017, 11:20 (3778 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Gările uitate ale Sloboziei
S-a reluat circulația trenurilor între stațiile CFR Slobozia Veche și Ciulnița
CFR redeschide circulația feroviară pe linia Slobozia-Ciulnița

Comentariile cititorilor:


Doua trenuri :
(5 Aprilie 2017, 10:19)
Am trecut pe acolo.Jale!Infiltratii pe toata lungimea pasajului,placile de piatra sunt lipite alandala,improvizatii(opritorul din capat al sistemului pentru a ridica persoane cu dizabilitati la linia 2-3).Cine a facut receptia? Adica bataia de joc e la nivel maxim,stiut fiind ca mesterii de acum 400-500ani ar fi fost in stare sa predea o lucrare facuta cu asa materiale la standarde inalte.La pasaj ai impresia ca meseriasii fie au fost in stare de ebrietate continuu,fie sub efectul ierburilor,pentru ca alta explicatie plauzibila nu e.Dar cine a fost de acord cu plata? Clar,echipa de "meseriasi"dupa incasarea banilor asteapta o alta"lucrare",minunandu-se de prostia celor ce au receptat panarama!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(214 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(359 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(456 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(464 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(357 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(650 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(342 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(503 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(701 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1542 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1201 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(916 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(585 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1152 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1614 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1576 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1674 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1203 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1578 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(1090 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(1453 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(1333 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(1226 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1022 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(428 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(2184 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(5663 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...