Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

În perioada 3-7 aprilie 2017, se va defășura cea de a XII-a ediție a evenimentului organizat de Poliția Română la nivel național, sub titlul «Săptămâna Prevenirii Criminalității». Astfel, în acest interval de timp, se va organiza o suită de activități preventive, urmărindu-se diseminarea mesajelor către un număr cât mai mare de cetățeni, obiectivul vizat fiind sensibilizarea acestora cu privire la necesitatea adoptării unui comportament vigilent, adoptării unor măsuri de autoprotecție, cât și prezentarea consecințelor care decurg din comiterea de fapte antisociale. Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști de proximitate, vor organiza activități în școli și vor distribui materiale preventive, continuând sa acorde o importanță  deosebită și zonelor adiacente școlilor. Ziua de luni, 3 aprilie a.c., a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, polițiștii desfășurând activități de informare a cetățenilor județului cu privire la măsurile și modalitățile de prevenire a infracțiunilor de furt din locuințe, furt din autovehicule, dar și a furtului din societăți comerciale. Zilele de marți, 4 aprilie și miercuri, 5 aprilie a.c., vor fi dedicate siguranței în mediul on-line. Polițiștii vor fi prezenți în unități de învățământ, atât din mediul urban cât și din mediul rural și vor susține activități de informare și conștientizare a elevilor și cadrelor didactice cu privire la folosirea, în siguranță, a internetului, criminalitatea informatică și prevenirea victimizării minorilor prin intermediul jocurilor on-line. Joi, 6 aprilie 2017, vor fi desfășurate activități pentru prevenirea violenței în mediul intrafamilial. Polițiștii se vor întâlni cu tineri, doamne și, nu în ultimul rând, cu persoane vârstnice și vor susține sesiuni de informare cu privire la drepturile procesuale ale victimelor, instituții și organizații neguvernamentale care pot acorda asistență în cazul unor situații de violență intrafamilială și modalități de prevenire a faptelor de violență în familie. Totodată, polițiștii vor fi alături de elevi de la unități de învățământ și din zonele adiacente ale acestora, oferindu-le materiale informativ-preventive, precum și sfaturi utile pentru siguranța lor. Ultima zi a «Săptămânii Prevenirii Criminalității», vineri, 7 aprilie 2017, va fi dedicată siguranței rutiere. Cu această ocazie, polițiștii se vor întâlni cu elevii din școli și licee, atât din mediul urban cât și rural, unde vor fi abordate subiecte ca principalele cauze de producere a accidentelor rutiere și respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice de către toți participanții la trafic. Prin temele abordate în cadrul evenimentului «Săptămâna Prevenirii Criminalității», polițiștii doresc să concentreze un număr mare de întâlniri cu cetățenii într-o perioadă de timp bine determinată, astfel încât, cetățenii să fie informați despre necesitatea adoptării unei conduite de autoprotecție în vederea reducerii riscului de victimizare.

4 Aprilie 2017, 11:05 (3771 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia
Slobozia: Acțiuni ale polițiștilor în «Săptămâna Prevenirii Criminalității»
IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6732 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3304 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4407 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(4903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17157 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3891 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4653 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4204 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5382 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7248 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5491 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6400 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5796 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9238 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: L-ați văzut?

IPJ Ialomița: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni efectuează verificări în vederea depistării numitului Victor Ilie, în vârstă de 53 de ani. Oamenii legii au fost sesizați joi, 13 februarie 2025, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 11:30
(4492 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2561 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 91,71 milioane de lei în anul 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 91,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2025, 10:20
(5733 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, care reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2025, 09:20
(5354 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,595 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în anul 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,595 miliarde de lei, cu 30 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 11:20
(7108 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

În noaptea de luni spre marți, 10/11 februarie a.c., în jurul orelor 22,30, pentru Stația de Pompieri Țăndărei s-a dat alarma. Un incendiu a cuprins o casă în localitatea Luciu, jarul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 09:50
(6383 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 11-14 februarie 2025, Rețele Electrice România anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 18:10
(6149 vizualizări - 2 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au desfășurat activități de prevenire și informare pe linia victimizării elevilor, accidentelor produse prin electrocutare ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 15:15
(6639 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Investiții în Titluri de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 10 februarie 2025, și până vineri, 7 martie 2025, românii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:35
(3957 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Vlădeni

Incendiu la o casă din Vlădeni

O misiune a pompierilor ialomițeni a vizat un incendiu produs duminică, 9 februarie a.c., în jurul orelor 23,50. Dispeceratul pompierilor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:25
(5511 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Autoturism în flăcări la Săveni

Vineri, 7 februarie a.c., în jurul orelor 17,40, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:20
(3924 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Urziceni și Gheorghe Lazăr

Echipajele operative din cadrul Inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 4 accidente rutiere, pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:15
(3537 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit!

Sâmbătă, 8 februarie 2025, în jurul orelor 17,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane, î ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2025, 18:30
(18236 vizualizări - 18 comentarii)


Sinești: Percheziții ale polițiștilor la hoții de energie electrică

Joi, 6 februarie 2025, polițiștii ialomițeni, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat 5 percheziții domiciliare în comuna Sinești la proprietățile ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:20
(4608 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în cadrul Programului Național «Școala Altfel»

Peste 210 de copii din cadrul a 8 unități de învățământ, de pe raza localităților Slobozia, Andrășești, Ciulnița și Gheorghe Doja, au primit informații și recomandări cu privire la siguranța ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:10
(3818 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 15:00
(18246 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...