Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Urban SA Slobozia a mai rezistat un an

Urban SA Slobozia a mai rezistat un an

Marți, 28 martie 2017, Urban Slobozia s-a întrunit în cadrul primei ședințe a Adunării Generale a Acționarilor. Ședința a avut caracter secret, potrivit modelului patentat de administrația Mocioniu după preluarea mandatului. Reamintim că AGA Urban Slobozia este formată din consilierii municipali ai orașului, iar până acum ședințele au fost publice.

Rezultate cosmetizate
Desfășurată după modelul patentat de administrația Mocioniu «cu ușile închise», ședința AGA Urban de săptămâna trecută a reeditat, susțin surse autorizate, scenariul din fiecare an. Valentin Cilibeanu, directorul societății, a prezentat Raportul privind activitatea economico-financiară din anul 2016 și măsurile «care urmează să fie adoptate» pentru reducerea datoriilor și creșterea veniturilor. Potrivit acestui Raport, «veniturile totale, deși au crescut față de 2015, rezultatul finaciar al societății la 31 decembrie 2016 este inferior celui realizat în anul precedent, respectiv 1,82 milioane lei față de 2,17 milioane de lei. (...)». Datele financiare prezentate plenului Consiliului sunt dublate de către un Raport al comitetului de audit, prezentat în cadrul aceleiași ședințe. Potrivit acestuia, «veniturile totale s-au menținut la același nivel în timp ce cheltuielile totale au crescut cu un procent de 4,18% (...)». Deși alarmante în condițiile acutizării concurenței la nivelul județului, rezultatele prezentate nu au îngrijorat consilierii locali municipali, aceștia lăsând la latitudinea directorului Valentin Cilibeanu gestionarea situației societății și în anul 2017.

Funia din casa spânzuratului
Rezultatele financiare nu sunt însă singurele de natură să alarmeze opinia publică. Principala problemă a Urban Slobozia constă în asigurarea apei potabile la parametri stabiliți prin programul de conformare stabilit de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița. Deși instituția a reînnoit autorizația sanitară de funcționare a Urban Slobozia în luna iunie 2016, calitatea apei potabile furnizate populației lasă de dorit. Printre obligațiile asumate de către furnizorul de apă se numără și cea privind instalarea unei trepte de filtrare cu cărbune activ granulat la stația de tratare a apei. Termenul final pentru realizarea acestei investiții este sfârșitul anului în curs, iar până atunci Urban Slobozia are obligația de a preleva lunar probe de apă din rețea. Potrivit informațiilor prezentate public «până la finalizarea acestei investiții și a lucrărilor de reabilitare a rețelelor este posibil ca apa să nu îndeplinească în totalitate normele de potabilitate în zonele afectate de lucrări, aceasta putând fi folosită doar pentru necesități gospodărești (...)». Pentru a preîntâmpina pericolele potențiale la adresa sănătății populației, Urban Slobozia are obligația de a face publice aceste intervenții înainte de demararea lor.

6 Aprilie 2017, 17:55 (6761 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: A început numărătoarea inversă pentru URBAN
Urban a fost condamnat la faliment
Consiliul Local Slobozia salvează Urban de la faliment

Comentariile cititorilor:


Turtoi Marian:
(6 Decembrie 2018, 15:50)
Director hoț CIRIBEANU Valentin cu S.C.URBAN S.A. care era în falit, fosta R.A.G.C.L. comunistă care furnizează APĂ PLINĂ DE "CLOR" de fostul primar STOICA ALEXANDRU penal care a mai început parcarea subterană din anul 2014, acum este GROAPA LUI STOICA ! Acum toate ȚEVILE RUGINITE, CONSUMATORII NU POT CONSUMAU SAU PENTRU MÂNCARE, CUMPĂRĂM APĂ PLATA ZILNIC
Ion Sechelariu:
(7 Aprilie 2017, 15:44)
Cati ani slobozenii au platit apa mizerabila ca apa potabila?! Pe timpul directorului Soare, combinatul furniza agent termic la jumatate de pret, iar acest director factura la pret intreg catre populatie. Se poate verifica. Cat trebuie sa mai fim furati si nimeni sa nu raspunda??!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: 32 de permise reținute, amenzi de peste 290000 de lei

În minivacanța prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:15
(2885 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și cinci răniți

Pe parcursul minivacanței prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii ialomițeni au intervenit la 4 accidente de circulație, soldate cu rănirea a cinci persoane și decesul unui biciclist. Primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:10
(3426 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Permise «false» de Italia și Marea Britanie

Sâmbătă, 30 mai a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:05
(2625 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 365 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 2 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 365 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:05
(3832 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Incendiu la un rezervor de motorină

Duminică, 31 mai a.c., în jurul orei 4,40, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un rezervor cu motorină la o societate din localitatea Ion Roată. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 14:05
(3968 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 364 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 01 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 364 de cazuri de COVID-19. Totodată, Spitalul Municipal Urziceni a fost declarat spital suport ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2020, 16:00
(3494 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 16:00
(5115 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 15:30
(2144 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 18:00
(3856 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 17:55
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 16:05
(3097 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:55
(3055 vizualizări - 0 comentarii)


 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:50
(1763 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:25
(2552 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:45
(4990 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:25
(2515 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


IPJ Ialomița: Programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar/integritate comportamentală

IPJ Ialomița informează cu privire la programul hișeelor de  eliberare a certificatelor de  cazier judiciar/integritate comportamentală. Acesta este:
-Ghișeu POLIȚIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:20
(9574 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, în parteneriat cu voluntarii Crucii Roșii-filiala Ialomița, dă startul unei campanii de sprijin a copiilor nevoiași, denumită «Cutiuța cu surprize». «Cutiuța ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:15
(2538 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 359 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 28 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 359 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 16:05
(2466 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 355 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 27 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 355 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 16:10
(3905 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Arestat pentru «refuz de prelevare a mostrelor biologice»

Polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:40
(2556 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din București. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:35
(2659 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au confiscat 1,3 metri cubi de material lemnos, transportat fără documente legale de un tânăr, de 31 de ani, din județul Vrancea. Acesta a fost identificat pe raza localității Bucu ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:30
(4578 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 17:05
(3943 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 25 mai 2020, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:30
(3707 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrân de 87 de ani, mort din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la decesul unui bătrân, de 87 de ani, din județul Ialomița, din cauza infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2). Acesta a fost confirmat pozitiv pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:20
(4290 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 354 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 26 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 354 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:10
(4055 vizualizări - 0 comentarii)


Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței

«În ședința de Guvern din data de 21 mai 2020 a fost aprobată Hotărârea nr. 399, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 22.05.2020, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 19:25
(7140 vizualizări - 3 comentarii)


Accident rutier pe centura Sloboziei

Accident rutier pe centura Sloboziei

Pompierii din Slobozia, împreună cu paramedicii SMURD au intervenit în după amiaza zilei de luni, 25 mai 2020, pentru a acorda îngrjiri medicale victimelor unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 17:10
(4176 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a izbit de un alt autoturism și a fost proiectat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 23 mai 2020, în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri au intervenit, pe raza comunei Movilița, la un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:35
(8862 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...