Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Apă infestată cu nitriți, nitrați și bacterii

Pericolul de la robinetele ialomițenilor

Apă infestată cu nitriți, nitrați și bacterii

Alimentarea cu apă a ialomițenilor este asigurată prin 57 de stații de alimentare. Direcția de Sănătate Publică Ialomița explică faptul că jumătate din aceste stații nu dețin autorizații de funcționare întrucât apa care ajunge la robinete este nepotabilă! Analizele efectuate în ultimele 12 luni au scos la iveală depășiri considerabile ale nivelurilor de mangan, nitriți, nitrați, enterococi sau bacterii coliforme. Mai grav este faptul că pentru construcția acestor stații de apă, primăriile din Ialomița au beneficiat de fonduri considerabile puse la dispoziție de Guvernul României sau Uniunea Europeană...

Dezastrul de la robinete
Direcția de Sănătate Publică Ialomița are sub monitorizare 57 de stații de apă care există la nivelul întregului județ. Jumătate dintre aceste stații nu dețin însă autorizație sanitară de funcționare din cauza faptului că apa pe care o furnizează în rețele a fost declarată nepotabilă! Această problemă există deoarece stațiile de apă neautorizate nu au fost echipate cu instalații pentru tratarea apei. «Neconformitățile înregistrate pentru parametrii fizico-chimici au apărut ca urmare a lipsei aplicării unui procedeu de tratare al apei, ineficiența procesului de tratare sau depășiri la sursă pentru unii parametri ce necesită aplicarea unor trepte suplimentare de tratare a apei...» explică experții din cadrul Direcției de Sănătate Publică Ialomița. Astfel, în urma analizelor efectuate în ultimele 12 luni s-a constatat faptul că în apa furnizată populației există concentrații peste limita admisă de amoniu, nitriți, nitrați, cloruri, mangan, fier, dar și bacterii precum e.coli, enterococi sau bacterii coliforme. Potrivit DSP Ialomița, principalele măsuri trasate către administrațiile locale din județ care înregistrează probleme de potabilizare a apei au vizat «informarea populației că apa distribuită nu îndeplinește în totalitate condițiile de potabilitate, remedierea deficiențelor prin acțiuni de spălare, curățare și dezinfecție a bazinelor de înmagazinare și a rețelelor de distribuție, ori de câte ori este necesar și periodic, instalarea unei trepte de tratare suplimentare pentru reducerea parametrilor la care s-au înregistrat depășiri, asigurarea perimetrelor de protecție sanitară pentru toate elementele sistemului de aprovizionare cu apă».

Investiții inutile
Toate aceste sisteme de apă existente în Ialomița au fost realizate cu eforturi financiare imense. Un exemplu în acest caz este orașul Amara. În prezent, rețeaua de apă a orașului nu are autorizație sanitară de funcționare din cauza faptului că analizele efectuate de Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Institutul Național de Sănătate București au scos la iveală faptul că apa furnizată în rețea conține reziduuri de clor, sodiu, mangan sau cadmiu. Gheorghe Soholodeanu, primarul în funcție al orașului, susține însă că va rezolva situația. «Suntem într-un plan de conformare! DSP Ialomița face analize periodic... Vom remedia problema, vă asigur eu!» susține edilul din Amara. Cu toate acestea, Primăria Amara a cheltuit, în 7 ani, 3 milioane de euro pentru a oferi locuitorilor apă nepotabilă. Primii 400 mii de euro au fost investiți în forarea a 9 puțuri de mare adâncime, lucrare executată în perioada 2010-2015, prin implementarea proiectelor «Îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă potabilă în orașul Amara prin introducerea unor elemente tehnologice suplimentare: front captare, conductă aducțiune, stație de tratare și extinderea sistemului de canalizare» și «Îmbunătățirea alimentării cu apă». Cele două proiecte au fost finanțate atât cu fonduri europene, cât și cu bani din bugetul local. La câțiva kilometri de Amara, în localitatea Grivița, problema potabilizării apei durează de 9 ani, de când stația a fost dată în folosință. Ultimele analize efectuate în 2016 de inspectorii Direcției de Sănătate Publică Ialomița indicau prezența în apa furnizată populației de reziduuri de sodiu, bacterii coliforme, enterococi și chiar bacterii e.coli. Uniunea Europeană a investit în sistemul de apă al localității 3 milioane de lei. Lucrările s-au realizat în perioada 2006-2008, proiectul de apă al localității fiind realizat în baza unui program de finanțare pe fonduri europene preaderare SAPARD. Autoritățile locale recunosc situația, explicând că intenționează să predea sistemul de apă al localității operatorului Urban Slobozia. «Știm că avem probleme cu apa, dar vom încerca să dăm rețeaua către Urban... Dânșii au mai multă experiență în acest domeniu decât noi!» explică Vasile Stroe, primarul localității Grivița. Probleme cu potabilizarea apei înregistrează și comuna Vlădeni. Fosta administrație locală a investit peste 3 milioane de euro în construcția sistemului de apă, alți 75 mii de lei pentru studii de fezabilitate privind realizarea unor proiecte de extindere a rețelei, însă eforturile financiare au fost zadarnice. Potrivit DSP Ialomița, în 2016, apa din Vlădeni înregistra depășiri la parametrii mangan și prezența unor bacterii coliforme. Marian Dinu, actualul edil din Vlădeni, susține că a făcut eforturi considerabile pentru a remedia deficiențele. «Am avut probleme cu rețeaua de apă. Acum cei de la DSP vin să ia analize și spun că totul este bine... Ne-am interesat și am făcut eforturi pentru a rezolva această problemă!» susține Marian Dinu, primarul comunei Vlădeni.

Ialomița nu este racordată la rețeaua de apă Problemele generate de sistemele de apă din Ialomița nu se opresc doar în ceea ce privește calitatea apei. Prefectura Ialomița informa în luna iunie 2016 faptul că numărul gospodăriilor din județ racordate la rețelele publice de apă este scăzut. Potrivit unui document oficial remis publicității de Prefectura Ialomița, doar 77,5% din populația județului, respectiv 70604 de familii, beneficiază de acces la serviciile de apă. În ceea ce privește lungimea rețelelor de apă din județ, aceasta este de 4 ori mai mică decât necesarul estimat, numărul de kilometri de rețea de apă funcțională fiind de 171,8 kilometri. Nici în ceea ce privește stațiile de epurare a apei Ialomița nu excelează. Potrivit datelor oficiale, la acest moment există 3 stații de epurare în mediul urban (Slobozia, Urziceni și Țăndărei) și alte 3 stații în mediul rural (Mihail Kogălniceanu, Făcăeni și Reviga).

Dezastru de 6,2 milioane de euro Din cauza problemelor de potabilitate ale apei, Ialomița este pe cale să returneze Uniunii Europene 6,2 milioane de euro. Această sumă reprezintă valoarea celui mai mare proiect finanțat cu fonduri europene în Ialomița, banii fiind accesați de către Asociația de Dezvoltare Intracomunitară «Lunca Dunării». Din ADI «Lunca Dunării» fac parte comunele Mihail Kogălniceanu, Gura Ialomiței și Giurgeni, care au primit cei 6,2 milioane de euro pentru realizarea unui sistem de apă occidental. Deși lucrările s-au finalizat, rețeaua nu poate fi pusă în funcțiune pentru că nu deține autorizație sanitară de funcționare. Potrivit DSP Ialomița, apa pe care cele 3 comune vor să o distribuie locuitorilor nu este potabilă!

7 Aprilie 2017, 11:10 (10277 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Stațiile de apă din Ialomița funcționează ilegal
Investiții inutile în stațiile de apă din Ialomița

Comentariile cititorilor:


Eugen:
(14 Aprilie 2017, 09:40)
Daca voi beti apa care iese din statia pe care-ati pozat-o sunteti fie curajosi, fie dusi cu pluta, fie scrieti articolele dupa ureche. Statiile de apa pot fi ori pentru tratarea apei (potabilizare), fie pentru epurarea apei (de canalizare). Vorbiti despre apa potabila si puneti poze cu statii de epurare.
Balena fara apa :
(10 Aprilie 2017, 10:21)
A avut psd ul asta o "mangleală"super!Cum naiba sa cheltui trei saci cu bani,sa deturnezi,sa deranjezi 8ani un oras,sapand santuri,canale,gropi ...si sa scapibasma curata.Sa treci apoi la alt partid si sa devii senator!Asta e de film!Au promis e iti dadeau lacrimile de cuvintele lor:"veti avea apa potabila"! Mizerabililor!!!In anii 100,dacii si cam toate popoarele civilizate faceau aductiuni de la zeci de kilometri de apa potabila.Vechile cetati aveau la indeman puturi sapate in interiorul curtilor.Iar voi,psd istii p**ii dupa 1500-2000de ani nu stitu decat sa furati bani europeni, sa mintiti continuu...Parca amandoi mustaciosii au baut apa in fata ziaristilor"e buna" !Au filtre disimulate in mustati?Ori creierele le sunt functionale 30%??
Ioniță ion:
(9 Aprilie 2017, 09:24)
Nu stiu cât de adevărată e stirea cu apa potabilă din cocora,dar nu te mai miră nimic in ziua de azi.Atenție dragi părinți ,reveniti la traditionala apă de puț!
Dreptate:
(7 Aprilie 2017, 19:21)
Pentru furnizarea către consumatori a apei menajere drept "apa potabilă", este GENOCID. Primarul de la Cocora, trebuie sa raspunda pentru calitatea apei de la rețeaua comunala. Poate are curiozitatea DSP-ul, sa facă analize pe bune și Parchetul sa se autosesizeze!
mar:
(7 Aprilie 2017, 17:55)
E foarte simplu- apa este nepotabilă pentru că....X. Este X pentru că sau s-a furat din banii pentru proiect, iar lucrarea este necorespunzătoare, sau s-a făcut o lucrare de proastă calitate. În ambele cazuri, nenea de la Parchet ar trebui să se autosesizeze și să înceapă cercetările cu privire la eșuarea investițiilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 10 Sep 2026
188 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(3127 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(488 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(4417 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(9288 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(4922 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(5256 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(4843 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(5420 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(4520 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(4249 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(4854 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(4805 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(5328 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(5091 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(5580 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(5827 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(860 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(6301 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6098 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(5547 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(5798 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(10400 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(6367 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(6335 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(11145 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8208 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(6619 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11992 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(6680 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...