Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Gheorghe Tinel și Gigi Manea, aleși «a priori»

Alegeri la PNL Ialomița

Gheorghe Tinel și Gigi Manea, aleși «a priori»

La sfârșitul lunii aprilie 2017, PNL Ialomița va organiza alegerile interne pentru președinția filialei și a organizațiilor locale. Oficial, startul campaniei a fost dat la sfârșitul lunii martie, competiția e deschisă, iar orice membru PNL are în raniță bastonul de mareșal al filialei. În realitate însă, despotul Tinel e candidat unic, iar la Slobozia, cea mai râvnită organizație după cea județeană, se pregătesc cărțile pentru Gigi Manea.

O candidatură de 10 mii lunar
La 9 luni după ce a pierdut încă o dată alegerile locale, PNL Ialomița încearcă să se trezească din somn și să redevină o filială locală articulată. Dacă ne întrebați pe noi, nu vor reuși niciodată, fiindcă în filială bate vântul, iar membrii activi pot fi numărați pe degete. Dacă îi întrebați pe ei însă, filiala se află în plin proces de reformă, iar câștigarea alegerilor locale din 2020 va fi corolarul acestei efervescențe politice declanșată anul trecut, când Gheorghe Tinel a luat cu anasâna președinția și nu i-a mai dat drumul. Pentru a mima alegeri democratice, deputatul PNL a declarat în repetate rânduri că este deschis competiției și că se va supune votului majorității. «Alegerile vor fi la sfârșitul lunii... Candidaturile se pot depune până pe 20 aprilie. Este o competiție deschisă, oricine dorește să îmi ia locul o poate face!» declară Gheorghe Tinel relaxat în conferințele sale de presă. În realitate însă, nimeni nu dorește președinția filialei PNL, în condițiile în care chiria sediului filialei și cheltuielile aferente depășesc 10 mii de lei, bani pe care deputatul îi plătește harnic din stipendii publice. Chiar și Constantin Sava, primarul orașului Urziceni, contracandidat de profesie în cadrul Organizației, și-a nuanțat poziția beligerantă: «Nu am luat încă o decizie... Mai este timp! Mă voi consulta cu colegii mei și vom hotărî împreună ce e de făcut...» a declarat acesta pentru ziarul nostru la începutul săptămânii în curs. În aceste condiții, alegerile pentru președinția filialei rămân o simplă formalitate și vor confirma poziția de padre famiglia a deputatului Gheorghe Tinel.

Liber dreapta pentru Gigi Manea
Cea mai râvnită organizație după cea județeană, filiala municipală a PNL Slobozia, ar fi avut șanse să fie disputată. Spunem «ar fi avut» pentru că, inițial, și-au declarat intențiile de a candida consilierii locali PNL Robet Bocu și Mihaela Ojog, consilierul județean Gigi Manea și chiar și Mihai Emilian, președinte al Organizației în vremuri de-acum apuse. Din intenții însă s-a ales praful, iar potențialii contracandidați ai domnului Gigi Manea au fost sfătuiți, pe rând, să renunțe «la fantezii despre liberalism» și să-l lase pe acesta să câștige așa cum a fost hotărât. Cum de către cine a fost hotărât?! Păi, vă spune chiar Gigi Manea: «Eu nu știu nimic. Candidaturile se pot depune până pe 20 aprilie... Este o competiție deschisă pentru oricine dorește! Eu candidez ca să se schimbe ceva în Slobozia în vederea alegerilor locale din 2020. Dacă voi fi ales, vin să fac treabă. Avem nevoie de o organizație puternică, care să se poată lupta cu PSD la Slobozia!». Dincolo de declarații, decizia filialei de a nivela drumul pentru alegerea lui Gigi Manea este una obiectivă, după cum sugerează surse autorizate din cadrul filialei. Rămasă cu doar 160 de membri (n.red.: de 10 ori mai puțin decât PSD Slobozia!), Organizația riscă să sucombe în cel mai scurt timp. Pentru a fi revitalizată, ea are nevoie de un președinte «după chipul și asemănarea orașului», care să vorbească limba electoratului PSD și care să permită, în următorii 3 ani, construcția unui proiect politic nou. Deocamdată, nimeni nu știe în ce constă acest proiect... Dar până în 2020 e timp destul ca să afle până și Gigi Manea!

9 Aprilie 2017, 14:05 (18903 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Alegerile pentru Primăria Slobozia, piatra de moară a politicii locale

Comentariile cititorilor:


Un pnl slab:
(10 Aprilie 2017, 12:20)
ne arata un psd in toata grozavia lui: judetul nostru printre ultimile 3-4 judete ale tarii la toate capitolele.Cu o opozitie atat de slab psd-ul putea face aici un rai daca punea in practica promisiunile facute in 27 de ani. Dar ne-am ales doar cu condamnatii Neacsu, Ciuperca,apa otravita,groapa atomica, spitalul(abatorul) mortii,excursii in Asia, iepe calarite,sala cu geometrie variabila neterminata dupa 20 de ani, cartiere fara utilitati, parc industrial fara investitori,somaj crescut si tineri care pleaca spre alte zari. Cu un pnl atat de slab, psd si-a dat masura neputintei sale..
Stiu:
(10 Aprilie 2017, 00:02)
De ce unul ca Ghe Tinel nu lasa partidul sa respire aer curat si proaspat?De ce i se permite pedelistului care a contribuit la taieri de salarii si pensii sa traga in continuare pnl-ul in groapa??S-a vazut si la parlamentare si la locale ca lumea nu uita si nu iarta... Atunci de ce se continua tot cu acest politruc? Ce se urmareste?Desfiintarea Pnl ??
Gianina din Fierbinti:
(9 Aprilie 2017, 23:16)
Doi pupatori de dosuri murdare si cu aia de la STIREA trei. Cu Timel si Manea ialomitenii vor fii castigatori.... de experienta nefasta. Iar daca va spun ca 90% va meritati soatra cu varf si indesat. Pute de desteptaciune.
@Eu:
(9 Aprilie 2017, 22:07)
E clar!Dreapta in Ialomita nu va exista nici in urmatorii ani! Un tamplar pus cu forta si un ospatar care aduce a interlop cocalar nu pot intoarce oamenii cu fata spre liberalism. Doi compromisi care nu mai pacalesc pe nimeni. Pacat ca din cauza unora care se agata cu disperare de functii nu se poate reforma partidul.Adio PNL!
Cristi:
(9 Aprilie 2017, 14:40)
Amintiți-ne câteva realizări ale edilului gigi manea! Mihai Emilian? Chiar sunteți săraci, adunați de prin gunoaie și tot nu ies la număr. PNL nu mai există de câțiva ani.
Giani din Slobozia:
(9 Aprilie 2017, 14:30)
Și vreți ca ialomițeanu să înțeleagă ideea chiar din titlul articolului?! Crede că-l înjurați de mamă! A PRORI, auzi! Pliati-vă strict pe nivelul general de cultură din acest județ! Luați exemplu de la ȘTIREA!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
192 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3574 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1968 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(725 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(832 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6560 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2316 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5627 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(3022 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(1012 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2790 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4991 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1185 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(603 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(702 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1535 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(847 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(5777 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2249 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1431 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1679 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1404 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8423 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1653 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1568 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2030 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...