Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Spaima liderilor

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Metaloglobus București 3-1

Spaima liderilor

Gabriel Bosoi, jucător de bandă dreaptă la Iașiului, a reușit sâmbătă un frumos gol cu capul în poarta Botoșaniului. În primăvara lui 2013 izbutea două astfel de goluri în poarta lui Leo Dobre... Cu toate acestea, Slobozia învingea atunci cu 3-2 Dacia Unirea Brăila, liderul campionatului. Pe bancă era Marin Dună. A fost urmat de Adrian Mihalcea care, la rându-i, a răpus alți lideri: Rapid, Săgeata Năvodari sau CSMS Iași. Sâmbătă, 8 aprilie 2017, antrenorul Ion Ionescu a coordonat excelent furnalul galben-albastru care a topit Metaloglobus, liderul la zi al seriei a 2-a, din Liga a III-a. Suntem spaima liderilor și nu știm ce s-ar întâmpla dacă am ajunge noi la șefia clasamentului. Dar tare ne arde buza să fim acolo!

Ei au lovit primii Metaloglobus arată a echipă bine articulată, cu scheme de joc învățate pe îndelete. Bogdan Vintilă a recepționat multe din experiențele Viitorului și FC Voluntari, iar acum se află la prima promovare din cariera de antrenor. Per total meritată, dar la meciul cu Unirea Slobozia elevii săi au pierdut clar duelul... Bucureștenii și-au onorat totuși statutul de lider în startul jocului, când Ghenovici a lovit bara din lovitură liberă de la 22 de metri, lateral stânga. Tot din stânga a venit pasa în diagonală care l-a găsit demarcat pe fostul junior al lui Dinamo, Andrei Voican, iar acesta n-a iertat. Era 1-0 pentru oaspeți, iar cei 800 de spectatori prezenți la stadion își făceau deja repertoriul de poante pentru o înfrângere fluviu. Mai cu seamă că, la un minut de la gol, Ghenovici trage cu sete și îl remarcă pe bravul Iosif Cristică. În replică, Soare șutează de la 20 de metri și lovește la rându-i bara. Elevii lui Ion Ionescu mărșăluiesc spre victorie, în frunte cu mânjii Unirii care au decis în cele din urmă soarta celor 3 puncte...

Pariurile lui Ilie Lemnaru Managerul Unirii are motive serioase de satisfacție. Tinerii promovați la prima echipă, la insistențele lui și ale antrenorului Ion Ionescu, au dat randament maxim. Egalarea a venit în minutul 35, prin șutul centrare al lui Marian Bucurică, respins în proprie poartă de fundașul bucureștean Caramalău. Putea fi 2-1 încă înainte de pauză dacă, din 10 metri, Răduca n-ar fi tras mult peste poartă. Repriza a doua începe tot sub spectrul dominării oaspeților, iar centrarea lui Stângă este reluată periculos de Voican, Cristică arătându-și din nou calitățile. Vine minutul 58, când Khalil reia spectaculos din 8 metri centrarea lui Toma, dar portarul bucureștean Dică respinge în corner. Lovitura de colț este bine executată, iar în meleul din careul oaspeților același Khalil reușește să plaseze mingea în poartă. Era 2-1 și iureșul slobozean se dezlănțuia. Pâslaru driblează tot, inclusiv portarul, dar gazonul îi joacă feste și nu reușește să finalizeze. Se revanșează în minutul 89, cu o centrare perfectă pentru Gherasim, care face 3-1. Unirea învinge astfel liderul, dar Metaloglobus merge în liga secundă. Sezonul viitor poate va veni și rândul nostru...

Gânduri de promovare la prima conferință
Conducătorii Unirii au avut înaintea meciului cu echipa bucureșteană ideea unei conferințe de presă, inițiativă ce se va repeta cu prilejul viitoarelor evenimente majore din viața echipei. Au participat antrenorul Ion Ionescu și jucătorii Romeo Soare și Marian Bucurică. Printre altele, Ionescu a anunțat revenirea din vară a juniorilor în campionatul republican deoarece liga a 5-a, unde satelitul Unirii evoluează, nu oferă perspectivele necesare evoluției în carieră a tinerilor fotbaliști. Desigur, subiectul principal a fost eventuala promovare din sezonul viitor. Entuziasmul tânărului Bucurică a fost temperat de căpitanul Romeo Soare: «Promovarea nu se poate obține decât prin aducerea a 4-5 jucători cu care să se poată asigura concurența pe posturi. În acest moment avem cel mai bun prim 11 din serie, dar când lipsește un jucător se vede... Avem nevoie de oameni cu experiență. Și, de asemenea, promovarea nu se poate ataca fără prime de joc!». Unirea va avea în 2017 de cheltuit 1,3 milioane de lei în loc de 1 milion... Ion Ionescu spune că pentru promovare este nevoie de mai mult, dar banii se pot obține din alte surse de finanțare și fredonează deja cunoscutul șlagăr slobozean din lumea sportului: «Suntem un oraș mic și nu putem avea o echipă de handbal în Liga Națională și una de fotbal într-o ligă superioară... Pentru că la Liga a II-a sunt alte cheltuieli... Sunt mulțumit că față de anul trecut ni s-au alocat încă 300 mii de lei, e un pas în față! Trebuie totuși să facem rost de bani din surse private pentru că performanța trebuie remunerată pe măsură, iar în orașul nostru sunt oameni de afaceri care ne pot sprijini!».

13 Aprilie 2017, 18:05 (4830 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Un nou eșec
Cum să învingi fără să marchezi
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Meci de infarct
«Cadouri» taxate

Comentariile cititorilor:


Suporter :
(15 Aprilie 2017, 21:38)
Cel mai bun antrenor? Mă faci sa rad. Felicitări jucătorilor dar nu se vede mâna antrenorului. În meciul cu vitorul puteam juca si noi cu mai multi juniori. Ba mai mult a băgat un copil în teren și în loc sa îi dea încredere la schimbat pentru câteva minute. Să vedem la anul ce juniori va folosi dacă acum nu le dă minute de joc. Apropo cumpărați o cămașă de forță pentru când inebuneste.
Mario:
(13 Aprilie 2017, 23:13)
Cel mai bun antrenor domnul profesor.
haidehaide:
(13 Aprilie 2017, 20:42)
Un meci foarte frumos si spectaculos de care ne era dor la Slobozia! Hai Unirea1

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 26 Oct 2026
323 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(2270 vizualizări - 10 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(802 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(774 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(1455 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(762 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(953 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(755 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(1423 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(2508 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(2248 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(2800 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(2058 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(2315 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(2529 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(2153 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1540 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2689 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(6367 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(6464 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(3076 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2835 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(2344 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(3169 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(3513 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(3040 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2997 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(3414 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(2150 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Messica în Un nou eșec Cetățean în Primăriile din Ialomița primesc sprijin instituțional pentru a beneficia de servicii de urbanism Oase în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cațavencu în Primăriile din Ialomița primesc sprijin instituțional pentru a beneficia de servicii de urbanism vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Aia e - aia e ! în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...