REPORTAJ

Paul «Miez de Nucă»

Paul Dudescu are 44 de ani și a ajuns de vreo 10 ani la Slobozia. Vine tocmai din Valea Sării, de pe lângă Focșani, cu vreo lună înainte de Paște... Vine cu prune, dar lumea din Piața Mare din Slobozia îl cunoaște după «miezul de nucă» pe care îl vinde. «Miez de nucă» de Vrancea, unde oamenii sunt încă opriți în loc și trăiesc după obiceiul vechi, iară nu ca la piață.

A venit Vrânceanu’! Paul «Miez de Nucă» vinde în capătul din spate, unde nu-i vad și e greu de vândut, că lumea ori a cumpărat deja, ori nu mai are bani. Când vine el însă, vorba zboară din gură-n gură, trece de piață și se lasă către cartier: «A venit Vrânceanu’!». Paul «Miez de Nucă» vine cam cu o lună, înainte de Paște... Vinde prune și «miez de nucă». Are clienții lui, care îl sună de cum află că a venit, gospodine înnebunite după «miezul de nucă», vădane care fac pomeni... Paul «Miez de Nucă» îi servește pe toți moldovenește, zâmbitor și fară încrâncenare. Dacă balanța nu se-apleacă, mai strecoară câteva prune, dacă «miezul de nucă» nu-i curat, îl cerne, dacă vede că banii nu-s destui, mai lasă la preț... Așa are mereu clienți... «Nu-i niciun secret. Dacă te porți frumos și nu tragi de cântar, omul simte și te caută. Nu ești mai bogat cu juma de kil de nucă, cât rămâne după cernut... Și nu se pierde, că eu o iau acasă și o dau la puișori...» spune vrânceanul.

Furnizorul de prune al orașului În Piață, Paul «Miez de Nucă» vinde puțin, oricâți clienți ar avea: «E greu să vinzi la kil, trebuie timp și răbdare!». Are răbdare, dar timp nu prea. Muncește ca toată lumea, de vândut, vinde în concediu. «Vând în oraș, la angrouri... Cumpăr lădițe de carton, de 10 kile, le umplu noaptea cu prune, iar dimineața vin și mi le iau... La fiecare kilogram câștig un leu. Din el plătesc mâncarea, benzina, țigările... Ce rămâne e al meu! Sunt mulțumit și așa, că e concurență mare... Vin mulți din Moldova, vin din Basarabia, vin de peste tot... Dar acum eu vând de mulți ani la angro și ei știu că sunt serios!». Când rămâne fără prună sau fără «miez», Paul se urcă în dubița lui veche și pleacă să aducă altă marfă. Doarme puțin, fumează mult și trage de el cât poate. «E singura perioadă în care pot vinde! Apoi mă iau cu munca, cu pomii, cu toate grijile... La noi e mult de treabă... Știți cum se spune, Dumnezeu îți dă, dar nu bagă în traistă!» povestește Paul.

Ca «miezul de nucă» Când nu vinde, Paul «Miez de Nucă» se gândește la ale lui. Că ar fi bun un cuptor nou de uscat prune, «dar costă 100 de milioane», că mașina e veche și nu se știe cât are să-l mai țină, că și-acasă trebuie fiindcă toate sunt vechi: «Sunt însurat. Am nevastă și copil... O fetiță, de 5 ani jumate. Și am mâncat friptură și la restaurant de 5 stele, am mâncat și pe capota mașinii. Tot așa mă cheamă!». Pentru că tot așa îl cheamă, Paul Dudescu doarme în mașină. Îl roagă prietenii și vădanele cu casă și masă, dar nu vrea să deranjeze. Așa a învățat el de-acasă, unde dealurile sunt pline cu prune și nuci, iar megieșii oameni care și-au păstrat obiceiurile și le respectă până mor. Iar când somnul pe bancheta mașinii e de ajuns, Paul Dudescu are chef de vorbă și povestește. Povestește despre ce a învățat acasă la părinți și nu a uitat niciodată: «Când văd cum iau banii mințile oamenilor, mă cutremur... Sunt buni banii, dar nu-i caut cu orice preț! Dacă văd că nu ai, îți las eu de la mine, o să dai altădată. Dacă te văd că vrei și nu poți, îți dau eu. Așa am învățat eu de la ai mei și așa vreau să rămân!».

14 Aprilie 2017, 17:45 (5033 vizualizări - 0 comentarii)

Nume:
Mesaj (maximum 2000 caractere):

Paul «Miez de Nucă»

Lasă un comentariu: