Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a înviat!


Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătorită în Duminica Paștelui, este centrul credinței creștine. Cine nu crede în Înviere nu se poate numi creștin. Creștinismul s-a născut odată cu Învierea Mântuitorului Hristos. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră”, adică nu are niciun conținut, nicio valoare, le scria Sfântul Pavel corintenilor (1 Cor 15, 14). Fără evenimentul nemaiauzit al Învierii Domnului nu ar fi existat nici creștinismul, nici Biserica, nici misiunea și jertfa celor ce au murit pentru credință.
În momentul morții pe cruce a Mântuitorului se aflau prezente câteva femei, între care Maria din Magdala, sau Magdalena, și ucenicul iubit (cf. Ioan 19, 25 - 27), o mână de oameni care nu reușeau să creadă că a fost posibil un sfârșit atât de tragic al Învățătorului și Proorocului din Nazaret, iubit atât de mult de către ei. La apusul zilei de Vineri, 7 nissan (aprilie) a anului 30, când începea sabatul, o tăcere înspăimântătoare și neliniștitoare s-a așternut peste Ierusalim: moartea părea să-și fi spus ultimul cuvânt asupra vieții lui Iisus din Nazaret, Dumnezeu-Omul care ne-a descoperit adevăratul chip al Veșnicului și Atotputernicul Dumnezeu. Însă, în zorii zilei de 9 (nissan) aprilie, imediat după încheierea sabatului, în prima zi a săptămânii, care a devenit Ziua Învierii Domnului, mai era cineva care nu putea să se resemneze cu acest deznodământ al vieții lui Iisus: „iar în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric” (Ioan 20, 1).
Cine este Maria Magdalena? O femeie cu un trecut plin de păcate, eliberată de „șapte demoni” (Luca 8, 2) datorită întâlnirii cu Mântuitorul Hristos, ceea ce a însemnat pentru ea restabilirea comuniunii cu Dumnezeu și începutul unei vieți noi; fără întârziere, ea a început să-L urmeze pe Mântuitorul ca ucenică. Evangheliile nu ne spun nimic altceva despre această ucenică neobișnuită. Va fi tradiția cea care a identificat-o pe Maria Magdalena cu femeia desfrânată, care i-a spălat picioarele lui Iisus cu propriile lacrimi și le-a uscat cu părul capului ei (cf. Luca 7, 37 - 38), cea „căreia i-au fost iertate păcatele ei multe, pentru că mult a iubit” (Luca 7, 47).
Ea este cea care s-a întors la mormânt, în timp ce era încă întuneric afară, cu sufletul zdruncinat de durere. Se ducea să vadă mormântul? Să ungă cu miruri trupul lui Iisus? Sfântul Evanghelist Ioan nu ne spune nimic despre intențiile sale, lăsând, în același timp, să se întrezărească motivația profundă a gestului Mariei Magdalena: ea merge la mormânt, deoarece nu reușește să se resemneze cu ideea dispariției Celui care i-a făcut atât de mult bine și pe Care atât de mult L-a iubit. Dar iată că o imagine tulburătoare o așteaptă: Maria Magdalena „vede piatra ridicată de pe mormânt”! Reacția sa imediată: „a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus” (Ioan 20, 2)! Cuvinte care puteau părea urmări ale unei halucinații (cf. Luca 24, 11), cuvinte greu de crezut, însă pline de emoția și afecțiunea care au determinat o altă alergare, cea a lui Petru și a ucenicului iubit la mormânt.
Și în acest caz este vorba tot despre iubirea pe care ucenicii o nutreau față de Domnul lor. După alergarea la mormânt și după ce au văzut mormântul gol, cei doi ucenici s-au întors la casele lor fără să scoată un cuvânt (cf. Ioan 20, 10). Petru, probabil, chiar dacă văzuse giulgiurile și mahrama, nu a înțeles evenimentul extraordinar care avusese loc; pentru ucenicul iubit însă lucrurile stau diferit: „Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt și a văzut și a început să creadă” (Ioan 20, 8).

Iubiții mei fii duhovnicești,
Ne aflăm negreșit în fața împlinirii unei făgăduințe a Mântuitorului Hristos: „cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21). Dacă într-adevăr „credința se naște din ascultarea cuvântului lui Hristos”, potrivit Sfântului Apostol Pavel (Romani 10, 17), înțelegem, în acest caz, că și din iubire se naște credința. Numai iubirea față de Mântuitorul i-a permis ucenicului iubit să înțeleagă sensul profund al Scripturilor și să-și dea seama, văzând mormântul gol, că Hristos a înviat.
Maria Magdalena însă „stătea afară lângă mormânt, plângând” (Ioan 20, 11), și, în timp ce plângea, căuta trupul lui Iisus. O iubire și o afecțiune pline de căutare și perseverență, o căutare poate greșită, dar, cu toate acestea, Domnul înviat i Se arată, chemându-o pe nume: „Maria!”. Iisus, ca Dumnezeu, cunoscând inima ei curată și, ca să o întărească în credință, o cheamă pe nume. Cuvântul Domnului Iisus Hristos, care-i schimbase viața, este de fapt acum glasul Celui Care a înviat din morți pentru totdeauna; Maria a căzut la picioarele Lui și a exclamat: „Rabbuni, Învățătorul meu!” (Ioan 20, 16), apoi aleargă, în sfârșit, să vestească ucenicilor Învierea.
Lacrimile de tristețe se transformă brusc în lacrimi de mare bucurie. Își dă seama că Omul din fața ei, pe Care ea îl confundase cu grădinarul, nu este altul decât Domnul Înviat și dă să-I îmbrățișeze picioarele. Este celebra scenă imortalizată de iconografie și cunoscută ca Noli me tangere („Nu mă atinge”). De fapt, Domnul Înviat îi spune: „Nu mă reține!” pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl, nu Mă opri din drum. Iisus Înviat arde de dorul Tatălui, arde de nerăbdare să-Și revadă Tatăl față către față, iar gestul Mariei L-ar fi întârziat. În drumul Său către Tatăl, Domnul Înviat Își îngăduie o scurtă oprire pentru a o încredința pe Maria Magdalena de Învierea Sa, pentru a o mângâia în durerea ei și a-i răsplăti credincioșia.

Dreptmăritori creștini,
Maria Magdalena este, într-adevăr, cea care duce apostolilor vestea urcării Domnului Înviat la Tatăl. De aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii au numit-o „apostol al apostolilor”.
Trebuie să remarcăm că Maria Magdalena a avut un rol deosebit în viața Mântuitorului și, mai ales, în timpul răstignirii și după Învierea Sa. Ea a fost prima persoană cu care Domnul, abia înviat din morți, a vorbit înainte de a se urca la Tatăl. Este primul martor ocular al arătării Domnului Înviat. Diferența dintre ea și ceilalți apostoli este că numai ei Domnul i Se arată în acest interval – unic, cuprins între Învierea Sa din morți și reîntoarcerea la Tatăl ceresc. Apostolilor li se arată după ce urcă la Tatăl.
Sfintele Evanghelii spun că Hristos Înviat S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena și acest fapt este pus în legătură cu arătările înaintea apostolilor și femeilor mironosițe, iar nu în legătură cu Născătoarea de Dumnezeu, Maica Lui. Toate arătările Domnului de după Învierea Sa au avut un caracter demonstrativ: să-i încredințeze pe cei ce se îndoiseră de adevărul Învierii. Maica Domnului era singura care nu se îndoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovadă. Este motivul pentru care, spre deosebire de celelalte ucenițe preacredincioase, ea nu s-a dus la mormânt să-și plângă Fiul mort: cum să-L plângi pe Acela despre care știi că a înviat?
Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, nu există o ierarhizare a celor care L-au văzut pe Mântuitorul Înviat. Lumina Învierii se descoperă tuturor celor ce au ochii curați. De altminteri, acesta este înțelesul corect și adevărat care trebuie dat la întrebarea cine L-a văzut primul pe Domnul Înviat? Sfânta Maria Magdalena, după sentimentele de durere, de întristare, de chin, de nedumerire și frică în fața mormântului gol, dar și de extaz în fața vederii îngerilor, în încercarea de aflare a trupului dispărut al Domnului, a fost învrednicită să vadă pe Domnul Înviat și s-a încredințat încă și mai mult de slăvita Lui Înviere. Relatările despre stările sufletești ale ucenicilor sunt descrise într-un anume fel de Sfinții Evangheliști, ilustrând astfel și urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi pentru a reuși să contemplăm Învierea. De aceea, după deschiderea ochilor ei și comunicarea cu Cel Înviat, Sfânta Maria Magdalena a alergat în grabă să vestească mesajul unic și plin de bucurie, care le-a părut nebunie ucenicilor încă orbi. Mântuitorul Înviat a făcut-o pe Maria Magdalena cel dintâi apostol al bucuriei și mântuirii noastre.

Iubiții mei fii duhovnicești,
Aceasta a fost prima sărbătorire a Paștelui creștin, însă vestea plină de bucurie a Mariei Magdalena și vederea purificată de credință a ucenicului iubit au dăinuit peste secole; până astăzi răsună de fapt cuvântul veștii celei bune pentru lumea întreagă: „Dumnezeu L-a înviat pe Iisus” (cf. Fapte 2, 24), viața este mai puternică decât moartea, iubirea este mai tare decât moartea; „Unde este, o, moarte, biruința ta?” (cf. 1 Cor 15, 55): acestea trebuie să fie adevărurile pe care să le avem în inimile și sufletele noastre în ziua de Paști, convinși fiind de faptul că moartea nu are ultimul cuvânt, ci este numai ieșirea din lumea aceasta la Tatăl ceresc, Care ne cheamă pe toți să devenim părtași vieții veșnice. Într-adevăr, după cum bine spune Sfântul Isaac Sirul despre zorii acelei dimineți memorabile a Învierii lui Hristos, „singurul păcat adevărat este să rămânem nesimțitori la Înviere”.
Prin Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu și că tot ce a propovăduit și a făcut pe pământ era de la Dumnezeu și a purtat pecetea adevărului. Ne-a convins că moartea Sa a avut ca unic scop eliberarea noastră din robia păcatului și a morții și că toată lucrarea Lui pe pământ a fost desăvârșită de Înviere. Creștinii sunt chemați să fie mărturisitori ai Învierii în această lume secularizată, Mântuitorul spunându-ne „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu, Care este în Ceruri.” (cf. I Tes. 4,14)
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim cuvântul Evangheliei Vieții, mărturisim, trăim și împlinim în viața noastră învățătura de credință predată de Cel ce cu moartea pe moarte a călcat.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim că familia creștină este formată numai din bărbat și femeie, binecuvântați de Dumnezeu cu prunci, familie numită de Sfinții Părinți „Biserica cea mică”.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim caracterul sacru al vieții și ne opunem uciderii pruncilor nenăscuți, crimă pe care Irozii vremurilor noastre o susțin.
Să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat să ne conducă de la vederea fizică la vederea spirituală, la contemplarea și trăirea bogăției de har pe care o primim clipă de clipă în cursul vieții noastre.
Să ne deschidem ochii luminați de Sfântul Duh și să vedem frumusețea și adevărul credinței „părinților noștri”, credință pe care să o trăim și să o împărtășim copiilor noștri și tuturor celor ce sunt în întuneric.
În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

15 Aprilie 2017, 13:10 (16539 vizualizări - 50 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Marcel:
(19 Aprilie 2017, 23:45)
Mario, bv tie ca ai curaj sa vb despre acesti impostori care sunt obisnuiti sa fie pupati in dos. Unde erati mai obraznicilor cand parintele Fusa a fost dat afara pe nedrept de acest episcop de la catedrala?! Omul era respectat in oras pt faptele lui, ca primea pe saraci si pe bogati. A vindecat un politist de stomac, un judecator care a fost operat la cap vorbea la superlativ de acest preot, a vindecat o indracita, etc. Oamenii vorbesc despre aceste lucruri in oras, parintele Fusa a fost om bun si l-ati trimis la Calarasi la vaci, apoi a ajuns cu inima la spital. Nu va mai ajunge. Nu mai folositi citate din Biblie. Faceti o analiza a parintelui Fusa, apoi a voastra, a episcopului si cred ca voi toti nu faceti cat acel calugar trait in Muntele Athos.
@@@ mario:
(19 Aprilie 2017, 21:20)
NIMENI (dintre martori) nu poate spune cum a fost  cu adevarat.Istoria romanilor o confirma milioane de oameni care au trait-o. Nu doar 12 "alesi  ". Biblia e un act de cultura intr-adevar dar tu esti habotnic , vehement , in loc sa intorci obrazul celalalt cum te invata biserica sari ca un adevarat pitbull jignind in stanga si in dreapta. Esti un reprezentant etalon pentru dusii la biserica. Exceptand babele pupatoare de oase. :)))Poate faci parte dintre cei carora Dumnezeu le vorbeste ... Cand vb tu cu Dumnezeu se cheama rugaciune , cand iti vb tie Dumnezeu e schizofrenie :)))Si luati-va si voi macar Wolkswagen nu mai sariti direct la Mercedes si Audi ca va ia lumea cu pietre , preasfintitilor!
@@@Mario:
(19 Aprilie 2017, 18:16)
Vorba lui nenea Iancu,esti teribil, mon cher: daca tu nu ai fost martor la ceva inseamna ca nu s'exista,dom'ne! Nici istoria romanilor, nici razboaiele nici istoria lumii, totul nu e decat un sir de povesti pt ca tu, nu-i asa, n-ai fost de fata. Noul Testament a fost scris de patru din cei 12 apostoli, tovarasii lui Iisus, care au trait cu El zi si noapte timp de trei ani, i-au ascultat cuvintele, i-au vazut minunile,L-au vazut rastignit si apoi inviat si inaltandu-se la cer; i-au urmat invatatura intocmai asa cum a fost ea consemnata in Evangheliile scrise de ei. Pt El au murit in chinuri cumplite, torturati, taiati de sabie, strapunsi de suliti sau rastigniti. Cine altii ar fi avut oare mai mare autoritate si credibilitate sa scrie pt posteritate cuvintele Maintuitorul decat ei?Cum ar putea spune cineva ca apostolii, martorii lui Iisus sunt mincinosi? Si inca ceva: a citi Biblia nu inseamna sa fii "habotnic". Sa citesti aceasta carte este nu numai un act de credinta, ci si unul de cultura. Dar si cuvantul asta iti provoaca probabil jeragai..
bre,@Obiective,:
(19 Aprilie 2017, 16:11)
da, bre,si tu, concret,niste nume si prenume de preoti de la bisericile din Slobozia, "burtosi care nu mai incap decat in vile si audi". Daca nu dai, du-te in baie(sau la privata in fundul curtii) si fa-ti autocritica dandu-ti doua perechi de palme! Pentru ca chiar daca preotii ar umbla in zdrente si in slapi, tu la biserica tot nu vei merge. Fiindca asta iti este mentalitatea si cresterea, astia sunteti voi,urmasii aplaudacilor comunisti: niste atei ratati(caci nu aveti argumente, doar niste fraze goale pe care le repetati ca papagalii, fara noima ). Ar trebui sa pricepeti odata ca nimeni nu va obliga sa credeti in Dumnezeu si in invatatura Lui.Nimeni nu va obliga sa va botezati, cununati sau sa va inmormantati cu slujbe religioase.  Iar ipocrita voastra "revolta"  pe forum nu e decat o penibila frustrare de nedus la biserica.
@@mario:
(19 Aprilie 2017, 15:29)
Cand habotnicii care nu iau in seama evidenta si logica recurg la citate din scripturi devine clar unde e drepatea. Pana la urma si cartile alea au fost concepute tot de oameni.oameni cu pacate si nevointe. Nu e un criteriu. Nimeni dintre noi nu a fost martor sa poata confirma ce a spus Iisus.Nu pot sa nu remarc cat de vocali si vehementi sunt cei dusi la biserica
@Mario:
(19 Aprilie 2017, 13:26)
Si eu iti raspund @Mario,"Adevarat a inviat".  Tu insa, luat insa de avantul revolutionar si nevoia de "rascoale",ai uitat cum Iisus invata pe cei care-l ascultau:"Nu judeca pe aproapele tau. Scoate-ti barna din ochiul tau, apoi vezi paiul din ochiul altuia. Sa nu intorci rau pt rau caci razbunarea este a Mea!". Cat priveste presupunerea ta  ca as fi preot ma onoreaza, dar esti in eroare; sunt un simplu credincios pensionar care intervine uneori pe net cand nedusii la Biserica dau in clocot de atata "revolta". Nu te lasa coplesit de propriile frustrari si clisee de atei complexati, invinuind pe nedrept preotii fara sa stii cu adevarat ceea ce fac ei. Ca biet jurist(vai, cata autocompatimire!) iti "produce" o mare sila sefii..(corect era- iti 'produc'-dar la fac.de drept SH merge si asa). Sila ar trebui sa-ti fie de ignoranta si acuzele gratuite improscate aiurea . Iisus ne spune:"Tot ce doriti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci in aceasta este cuprinsa Legea si Proorocii"
Stiu:
(19 Aprilie 2017, 12:33)
Asa este,popimea nu mai convinge. Stiu un caz de o amarata cu 3 copii si mari probleme care tot suna preotul sa se spovedeasca si din pacate nu i se mai raspunde. Insa cand este apelat de vreun influent raspunde imediat. Dumnezeu vede!
Obiectiv:
(19 Aprilie 2017, 06:45)
Preoții sfidează prin lux și dezmăț. N-are cine să se răscoale în Slobozia. Săracii cu duhul, fac ce zice popa, nu văd ce face popa! Burtoșii nu încap decât în palate și audi! Credința este în suflet și o poți avea fără popi.
Mario:
(19 Aprilie 2017, 01:13)
Pt sarmane @cred - lup in haina de oaie. Presupui despre mine multe si cred ca esti preot dupa cum vb, "PRESUPUN". Iti spun doar atat: "Hristos a inviat" pt amandoi dar mai inainte s-a nascut, a trait si a murit sarac si judecat de voi pt noi pacatosii adica pt un biet jurist ca mine care a ales sa nu mai vina la catedrala din cauza voastra cei cu multa pregatire, ca forma de protest impotriva episcopului. Pacat de bisericile frumoase si imbodobite dar goale pe dinauntru... . Va cumparati palate, masini, birouri si sfidati valorile acestui popor sarac dar frumos. Cum va explicati ca nicio companie straina nu-si permite sediul BCR dar Consiliul Judetean IALOMITA prin vocea trimisului lui Dumnezeu si-l permite pe banii acestui judet sarac. Nu mai raspund la niciun comentariu din respect pt ziarul INDEPENDENT. Ocupam spatiu cu vorbe si PRESUPUNERI si faptele ar trebui sa va recomande. Imi produce o mare sila SEFII acestui judet sarac dar cu multi CONDUCATORI BOGATI, CREDINCIOSI, PREGATITI SI TRIMISI DE DUMNEZEU PT NOI PACATOSII. VAI DE NOI PACATOSII!!! FAPTELE VOASTRE MIROS!!!
Rares:
(18 Aprilie 2017, 18:48)
Foarte de acord cu Mario
sarmane @cred:
(18 Aprilie 2017, 13:43)
Lumea a inteles de ce nu mergi tu la Biserica: esti convins ca preotii sunt niste hoti cu vile si masini. Inseamna ca si scoala ai abandonat-o de mic pt ca invatatorii si profesorii sunt niste spagari cu vile si masini. Nici la doctori nu mergi vreodata si nici retetele  sau sfaturile lor nu le urmezi pt ca sunt niste spagari cu vile si masini, nici legile tarii nu le respecti pt ca sunt facute de niste parlamentari hoti, burtosi cu vile si masini, plini de opulenta, iar legile sunt aplicate de magistrati, alti hoti cu vile si masini, plini de opulenta..Sarmane @cred, te-ai trezit singur si dezorientat intr-o lume care freamata  de hoti burtosi cu vile si masini , plini de opulenta; noroc cu net-ul care te ajuta sa-ti mai descarci frustrarile de ins trist care inghite de toate( clisee, idei preconcepute,barfe,invidii, rautati etc)fara a rumega..
Mario:
(18 Aprilie 2017, 13:39)
Cand o sa ne rasculam, noi astia tineri si prosti care am ramas in tara o sa trecem pe la trimisul lui Dumnezeu, d-l presedinte Moraru, d-l episcop Vicentiu, pe la palatele lor care sfideaza saracia si bunul simt si in ultimul rand pe la afemeiatul PRIMAR MOCIONIU CARUIA VOI II SPUNETI BRILIANTUL SLOBOZIEI. Sincer, mai bine taceti caci faptele voaatre miros urat ....
Mario:
(18 Aprilie 2017, 13:12)
Vad un comentariu rautacios, specific oamenilor Episcopului Vicentiu. Am fost atras la catedrala de un preot minunat. Acum nu mai este aici!!! Prefer duminica sa merg la un azil de batrani decat sa vin sa ma smintesc cand va vad pui de vipere. Iisus Hristos a venit in lume pt cei pacatosi ca mine, sarac si smerit si nu calare pe mercedes, audi, etc, ultimele modele... . O sa ajungeti sa fiti singuri la slujbe si cateva vedete si politicieni invitati pt imaginea lor. Nu va judec eu pe voi, ci faptele voastre striga dupa voi si va judeca. Sa va fie rusine!!! Taceti din gura ca dc se rascoala lumea din oras, la cata suparare are pe voi, va alunga cu pietre hotilor!!! Faptele voastre vorbesc de la sine, ati transformat biserica intr-o afacere talharilor. Orasul se va rascula
@Mario; @decrestinat:
(18 Aprilie 2017, 03:28)
Eu intru rar. ma inchin la sfintele moaste si la mormantul Preasfintitului Damaschin, prezente autentice in catedrala. As fi reflectat si la portretul episcopului Nifon, insa nimic nu aminteste de el in catedrala desi a construit-o jumatate.
Caut preotii pensionari sau cei care sunt rezervati fata de stridenta si penibilul impus si nu pe cei care il justifica in mod agresiv
Dincolo de bigoti si atei, prezenti in mesajele care v-au urmat, in Slobozia sunt oameni de o sfintenie autentica. De mult ei au alte repere decat zbuciumul jenant care le este impus.
Hristos a inviat!
Cred!:
(18 Aprilie 2017, 00:32)
@mai rumegă....Tu ai rumegat până te-ai tâmpit. Nu ai capacitatea de vedea dincolo aparențe. Eu am vrut să scriu asta: omul inteligent cu credință s-a prins de afacerile unor fețe bisericoase. ,,Trimișii Domnului" , unii, sunt hoți, în sensul propriu. Ca să pricepi și tu, @mai rumegă...,dau cu jula. Și nu-i vede cine trebuie. Ei se jură că nu fură, dar....de unde așa lux?!? Sfidează și proștii pupă poala popii....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Infractori arestați

La acest sfârșit de săptămână, 27-29 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2017, 11:15
(3993 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat la acest sfârșit de săptămână, 27-29 octombrie a.c., acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2017, 10:45
(2924 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea o mașină în stare de ebrietate

Un bărbat de 45 de ani din Amara s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat în trafic, conducând sub influența băuturilor alcoolice. Acesta avea o alcoolemie de 0,75 miligrame alcool pur în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2017, 19:48
(5193 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în școlile din județ

Polițiștii ialomițeni au continuat seria activităților preventive, desfășurate în rândurile elevilor. Prezenți în sălile de clasă, oamenii legii au prezentat câteva mesaje pentru a-i determina pe elevi ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2017, 19:47
(3302 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Au încălcat regulile de circulație

În timpul misiunilor de supraveghere a traficului rutier, polițiștii ialomițeni au fost cu ochii în patru după șoferii certați cu legile de circulație. Astfel, în urma abaterile constatate, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2017, 19:47
(4156 vizualizări - 0 comentarii)


Cazuri de Leucoză enzootică bovină, descoperite în Ialomița

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au descoperit 46 de cazuri pozitive de bovine bolnave de Leucoză enzootică bovină. De asemenea, au fost aplicat amenzi de ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2017, 19:46
(3548 vizualizări - 0 comentarii)


Enel: Întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică

Din cauza lucrărilor de întreținere și reparație ale rețelelor de distribuție, Enel Dobrogea anunță întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică, pentru intervalul 30 octombrie 2017 – 3 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2017, 19:45
(4322 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Probleme tehnice la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Din cauza unor probleme tehnice la unul dintre servere, activitatea cu publicul a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu se realizează joi, 26 octombie 2017. Reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2017, 11:07
(7526 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere

La sfârșitul lunii septembrie 2017, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6268 șomeri, din care 931 șomeri indemnizați, respectiv 5337 șomeri ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 20:15
(4028 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia a desfășurat miercuri, 25 octombrie 2017, acțiunea «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 18:30
(5167 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenționarea uceniciei la locul de muncă

Potrivit prevederilor Legii nr.279/2005, privind ucenicia la locul de muncă, angajatorii care doresc să organizeze ucenicie la locul de muncă potrivit domeniilor de activitate specifice, beneficiază de ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 17:10
(5186 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Puncte Gastronomice Locale

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va desfășura, în perioada 25.10-30.11.2017, o campanie de informare la nivel național privind Punctele Gastronomice Locale. Această ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 16:20
(4735 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la instalația de încălzire a unei locuințe din Urziceni

Focul a cuprins magazia în care se afla centrala termică la miezul nopții de duminică spre luni, în jurul orei 00,30. La locul intervenției s-au deplasat salvatorii de la Detașamentul Urziceni cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 15:05
(8255 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Slobozia: Același loc, două accidente rutiere în mai puțin de 24 de ore

Evenimentele s-au produs în municipiul Slobozia, la intersecția bulevardului Chimiei cu varianta ocolitoare a orașului. Primul apel a fost primit la dispeceratul 112 sâmbătă, 21.10.2017, la orele 16,05 ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 14:30
(6446 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Lung-metrajul «Octav», la Slobozia

«Octav», lung-metrajul cu Marcel Iureș în rol principal, va avea proiecție specială la Slobozia sâmbătă, 4 noiembrie 2017, la Casa Municipală de Cultură Slobozia, la orele 18,00. Evenimentul își propune ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 13:15
(3175 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la firme care angajează zilieri

În perioada 9-13.10.2017 s-a desfășurat Campania Națională privind respectarea de către beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011, privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 12:20
(4194 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Vineri, 20 octombrie 2017, la nivel național s-a desfășurat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, acțiune  organizată  de  Agenția  Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2017, 11:05
(4877 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Băut la volan, a provocat un accident rutier

Accident rutier în zona Expur din Slobozia. Mașina în care se aflau două persoane s-a izbit violent de gardul fabricii de ulei. În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta au ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2017, 16:30
(4154 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Morun uriaș, predat autorităților

Mai mulți pescari au sesizat autoritățile competente după ce au pescuit accidental în apele Dunării, la Fetești, un morun de 100 de kilograme. Peștele gigant a fost eliberat în apă în urma intervenției ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2017, 13:44
(4007 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Cereri de plată pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31.10.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2017, 18:45
(7676 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: 300 de persoane, depistate muncind «la negru»

Pentru identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, în primele 9 luni ale anului 2017, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a realizat 972 controale, în care au fost depistate 300 de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2017, 17:20
(5535 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

OUAI SCÂNTEIA
cu sediul în comuna Scânteia,
județul Ialomița

angajează
contabil

(studii medii)
Relații la telefon 0763/630.407

19 Octombrie 2017, 16:20


Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți-20.10.2017

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței
de Muncă Ialomița va organiza în data de
20 octombrie 2017, orele 9,00,

«Bursa locurilor de muncă
pentru absolvenți»

eveniment care va avea loc la Slobozia
Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea».
Absolvenții promoției 2017 care doresc
să își găsească un loc de muncă adecvat
studiilor și pregătirii profesionale, sunt
așteptați să se înscrie la sediul Agenției
Locale Slobozia, strada Matei Basarab,
bl. F1, parter, sau la Punctele de Lucru
din Urziceni, Fetești și Țăndărei.
De asemenea, agenții economici
care dispun de locuri de muncă
și doresc încadrarea tinerilor absolvenți,
pot depune ofertele de locuri de muncă
vacante la sediul AJOFM Ialomița sau
la sediile punctelor de lucru, precum și
la adresa de e-mail [email protected]
Relații suplimentare se pot obține
la telefon 0243/231.809, 0243/230.999,
la sediul AJOFM Ialomița,
loc. Slobozia, str. Lacului, nr.10, et. 3

17 Octombrie 2017, 20:10


Școlile de agenți de Poliție organizează concurs de admitere în luna ianuarie 2018

În perioada 13-21 ianuarie 2018, Școala de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina și Școala de Agenți de Poliție «Septimiu Mureșan» Cluj-Napoca vor organiza concurs de admitere pentru o nouă promoție ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2017, 19:20
(5209 vizualizări - 0 comentarii)


«Meditații gratuite» la Protopopiatul Slobozia

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia și Seminarul Teologic Ortodox «Sf. Ioan Gură de Aur» Slobozia continuă și în anul școlar 2017-2018 proiectul socio-educativ ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2017, 18:55
(3711 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: SOLVIT-Rezolvarea eficientă a problemelor în Europa

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și al companiilor românești care își desfășoară activitatea în state membre ale Uniunii Europene și care se confruntă cu probleme în exercitarea drepturilor ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2017, 18:35
(4856 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: A început campania de vaccinare a câinilor și pisicilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de câini și pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorității Naționale Sanitare ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2017, 18:20
(6209 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale IPJ Ialomița

La acest sfârșit de săptămână, 13-15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au continuat acțiunile în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 20:05
(3188 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La furat de fier

Sâmbătă, 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană înceracă să sustragă materiale feroase din curtea unei clădiri. Oamenii ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 19:40
(2774 vizualizări - 0 comentarii)


«Târgul de Toamnă» de la Fetești, în vizorul polițiștilor

Sancțiuni contravenționale de aproape 7000 de lei au fost aplicate de polițiștii ialomițeni, vineri, 13 octombrie a.c., în urma activităților desfășurate cu ocazia organizării «Târgului de Toamnă», pe raza ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 19:25
(5370 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...