Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a înviat!


Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătorită în Duminica Paștelui, este centrul credinței creștine. Cine nu crede în Înviere nu se poate numi creștin. Creștinismul s-a născut odată cu Învierea Mântuitorului Hristos. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră”, adică nu are niciun conținut, nicio valoare, le scria Sfântul Pavel corintenilor (1 Cor 15, 14). Fără evenimentul nemaiauzit al Învierii Domnului nu ar fi existat nici creștinismul, nici Biserica, nici misiunea și jertfa celor ce au murit pentru credință.
În momentul morții pe cruce a Mântuitorului se aflau prezente câteva femei, între care Maria din Magdala, sau Magdalena, și ucenicul iubit (cf. Ioan 19, 25 - 27), o mână de oameni care nu reușeau să creadă că a fost posibil un sfârșit atât de tragic al Învățătorului și Proorocului din Nazaret, iubit atât de mult de către ei. La apusul zilei de Vineri, 7 nissan (aprilie) a anului 30, când începea sabatul, o tăcere înspăimântătoare și neliniștitoare s-a așternut peste Ierusalim: moartea părea să-și fi spus ultimul cuvânt asupra vieții lui Iisus din Nazaret, Dumnezeu-Omul care ne-a descoperit adevăratul chip al Veșnicului și Atotputernicul Dumnezeu. Însă, în zorii zilei de 9 (nissan) aprilie, imediat după încheierea sabatului, în prima zi a săptămânii, care a devenit Ziua Învierii Domnului, mai era cineva care nu putea să se resemneze cu acest deznodământ al vieții lui Iisus: „iar în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric” (Ioan 20, 1).
Cine este Maria Magdalena? O femeie cu un trecut plin de păcate, eliberată de „șapte demoni” (Luca 8, 2) datorită întâlnirii cu Mântuitorul Hristos, ceea ce a însemnat pentru ea restabilirea comuniunii cu Dumnezeu și începutul unei vieți noi; fără întârziere, ea a început să-L urmeze pe Mântuitorul ca ucenică. Evangheliile nu ne spun nimic altceva despre această ucenică neobișnuită. Va fi tradiția cea care a identificat-o pe Maria Magdalena cu femeia desfrânată, care i-a spălat picioarele lui Iisus cu propriile lacrimi și le-a uscat cu părul capului ei (cf. Luca 7, 37 - 38), cea „căreia i-au fost iertate păcatele ei multe, pentru că mult a iubit” (Luca 7, 47).
Ea este cea care s-a întors la mormânt, în timp ce era încă întuneric afară, cu sufletul zdruncinat de durere. Se ducea să vadă mormântul? Să ungă cu miruri trupul lui Iisus? Sfântul Evanghelist Ioan nu ne spune nimic despre intențiile sale, lăsând, în același timp, să se întrezărească motivația profundă a gestului Mariei Magdalena: ea merge la mormânt, deoarece nu reușește să se resemneze cu ideea dispariției Celui care i-a făcut atât de mult bine și pe Care atât de mult L-a iubit. Dar iată că o imagine tulburătoare o așteaptă: Maria Magdalena „vede piatra ridicată de pe mormânt”! Reacția sa imediată: „a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus” (Ioan 20, 2)! Cuvinte care puteau părea urmări ale unei halucinații (cf. Luca 24, 11), cuvinte greu de crezut, însă pline de emoția și afecțiunea care au determinat o altă alergare, cea a lui Petru și a ucenicului iubit la mormânt.
Și în acest caz este vorba tot despre iubirea pe care ucenicii o nutreau față de Domnul lor. După alergarea la mormânt și după ce au văzut mormântul gol, cei doi ucenici s-au întors la casele lor fără să scoată un cuvânt (cf. Ioan 20, 10). Petru, probabil, chiar dacă văzuse giulgiurile și mahrama, nu a înțeles evenimentul extraordinar care avusese loc; pentru ucenicul iubit însă lucrurile stau diferit: „Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt și a văzut și a început să creadă” (Ioan 20, 8).

Iubiții mei fii duhovnicești,
Ne aflăm negreșit în fața împlinirii unei făgăduințe a Mântuitorului Hristos: „cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21). Dacă într-adevăr „credința se naște din ascultarea cuvântului lui Hristos”, potrivit Sfântului Apostol Pavel (Romani 10, 17), înțelegem, în acest caz, că și din iubire se naște credința. Numai iubirea față de Mântuitorul i-a permis ucenicului iubit să înțeleagă sensul profund al Scripturilor și să-și dea seama, văzând mormântul gol, că Hristos a înviat.
Maria Magdalena însă „stătea afară lângă mormânt, plângând” (Ioan 20, 11), și, în timp ce plângea, căuta trupul lui Iisus. O iubire și o afecțiune pline de căutare și perseverență, o căutare poate greșită, dar, cu toate acestea, Domnul înviat i Se arată, chemându-o pe nume: „Maria!”. Iisus, ca Dumnezeu, cunoscând inima ei curată și, ca să o întărească în credință, o cheamă pe nume. Cuvântul Domnului Iisus Hristos, care-i schimbase viața, este de fapt acum glasul Celui Care a înviat din morți pentru totdeauna; Maria a căzut la picioarele Lui și a exclamat: „Rabbuni, Învățătorul meu!” (Ioan 20, 16), apoi aleargă, în sfârșit, să vestească ucenicilor Învierea.
Lacrimile de tristețe se transformă brusc în lacrimi de mare bucurie. Își dă seama că Omul din fața ei, pe Care ea îl confundase cu grădinarul, nu este altul decât Domnul Înviat și dă să-I îmbrățișeze picioarele. Este celebra scenă imortalizată de iconografie și cunoscută ca Noli me tangere („Nu mă atinge”). De fapt, Domnul Înviat îi spune: „Nu mă reține!” pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl, nu Mă opri din drum. Iisus Înviat arde de dorul Tatălui, arde de nerăbdare să-Și revadă Tatăl față către față, iar gestul Mariei L-ar fi întârziat. În drumul Său către Tatăl, Domnul Înviat Își îngăduie o scurtă oprire pentru a o încredința pe Maria Magdalena de Învierea Sa, pentru a o mângâia în durerea ei și a-i răsplăti credincioșia.

Dreptmăritori creștini,
Maria Magdalena este, într-adevăr, cea care duce apostolilor vestea urcării Domnului Înviat la Tatăl. De aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii au numit-o „apostol al apostolilor”.
Trebuie să remarcăm că Maria Magdalena a avut un rol deosebit în viața Mântuitorului și, mai ales, în timpul răstignirii și după Învierea Sa. Ea a fost prima persoană cu care Domnul, abia înviat din morți, a vorbit înainte de a se urca la Tatăl. Este primul martor ocular al arătării Domnului Înviat. Diferența dintre ea și ceilalți apostoli este că numai ei Domnul i Se arată în acest interval – unic, cuprins între Învierea Sa din morți și reîntoarcerea la Tatăl ceresc. Apostolilor li se arată după ce urcă la Tatăl.
Sfintele Evanghelii spun că Hristos Înviat S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena și acest fapt este pus în legătură cu arătările înaintea apostolilor și femeilor mironosițe, iar nu în legătură cu Născătoarea de Dumnezeu, Maica Lui. Toate arătările Domnului de după Învierea Sa au avut un caracter demonstrativ: să-i încredințeze pe cei ce se îndoiseră de adevărul Învierii. Maica Domnului era singura care nu se îndoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovadă. Este motivul pentru care, spre deosebire de celelalte ucenițe preacredincioase, ea nu s-a dus la mormânt să-și plângă Fiul mort: cum să-L plângi pe Acela despre care știi că a înviat?
Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, nu există o ierarhizare a celor care L-au văzut pe Mântuitorul Înviat. Lumina Învierii se descoperă tuturor celor ce au ochii curați. De altminteri, acesta este înțelesul corect și adevărat care trebuie dat la întrebarea cine L-a văzut primul pe Domnul Înviat? Sfânta Maria Magdalena, după sentimentele de durere, de întristare, de chin, de nedumerire și frică în fața mormântului gol, dar și de extaz în fața vederii îngerilor, în încercarea de aflare a trupului dispărut al Domnului, a fost învrednicită să vadă pe Domnul Înviat și s-a încredințat încă și mai mult de slăvita Lui Înviere. Relatările despre stările sufletești ale ucenicilor sunt descrise într-un anume fel de Sfinții Evangheliști, ilustrând astfel și urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi pentru a reuși să contemplăm Învierea. De aceea, după deschiderea ochilor ei și comunicarea cu Cel Înviat, Sfânta Maria Magdalena a alergat în grabă să vestească mesajul unic și plin de bucurie, care le-a părut nebunie ucenicilor încă orbi. Mântuitorul Înviat a făcut-o pe Maria Magdalena cel dintâi apostol al bucuriei și mântuirii noastre.

Iubiții mei fii duhovnicești,
Aceasta a fost prima sărbătorire a Paștelui creștin, însă vestea plină de bucurie a Mariei Magdalena și vederea purificată de credință a ucenicului iubit au dăinuit peste secole; până astăzi răsună de fapt cuvântul veștii celei bune pentru lumea întreagă: „Dumnezeu L-a înviat pe Iisus” (cf. Fapte 2, 24), viața este mai puternică decât moartea, iubirea este mai tare decât moartea; „Unde este, o, moarte, biruința ta?” (cf. 1 Cor 15, 55): acestea trebuie să fie adevărurile pe care să le avem în inimile și sufletele noastre în ziua de Paști, convinși fiind de faptul că moartea nu are ultimul cuvânt, ci este numai ieșirea din lumea aceasta la Tatăl ceresc, Care ne cheamă pe toți să devenim părtași vieții veșnice. Într-adevăr, după cum bine spune Sfântul Isaac Sirul despre zorii acelei dimineți memorabile a Învierii lui Hristos, „singurul păcat adevărat este să rămânem nesimțitori la Înviere”.
Prin Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu și că tot ce a propovăduit și a făcut pe pământ era de la Dumnezeu și a purtat pecetea adevărului. Ne-a convins că moartea Sa a avut ca unic scop eliberarea noastră din robia păcatului și a morții și că toată lucrarea Lui pe pământ a fost desăvârșită de Înviere. Creștinii sunt chemați să fie mărturisitori ai Învierii în această lume secularizată, Mântuitorul spunându-ne „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu, Care este în Ceruri.” (cf. I Tes. 4,14)
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim cuvântul Evangheliei Vieții, mărturisim, trăim și împlinim în viața noastră învățătura de credință predată de Cel ce cu moartea pe moarte a călcat.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim că familia creștină este formată numai din bărbat și femeie, binecuvântați de Dumnezeu cu prunci, familie numită de Sfinții Părinți „Biserica cea mică”.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim caracterul sacru al vieții și ne opunem uciderii pruncilor nenăscuți, crimă pe care Irozii vremurilor noastre o susțin.
Să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat să ne conducă de la vederea fizică la vederea spirituală, la contemplarea și trăirea bogăției de har pe care o primim clipă de clipă în cursul vieții noastre.
Să ne deschidem ochii luminați de Sfântul Duh și să vedem frumusețea și adevărul credinței „părinților noștri”, credință pe care să o trăim și să o împărtășim copiilor noștri și tuturor celor ce sunt în întuneric.
În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

15 Aprilie 2017, 13:10 (14750 vizualizări - 50 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Marcel:
(19 Aprilie 2017, 23:45)
Mario, bv tie ca ai curaj sa vb despre acesti impostori care sunt obisnuiti sa fie pupati in dos. Unde erati mai obraznicilor cand parintele Fusa a fost dat afara pe nedrept de acest episcop de la catedrala?! Omul era respectat in oras pt faptele lui, ca primea pe saraci si pe bogati. A vindecat un politist de stomac, un judecator care a fost operat la cap vorbea la superlativ de acest preot, a vindecat o indracita, etc. Oamenii vorbesc despre aceste lucruri in oras, parintele Fusa a fost om bun si l-ati trimis la Calarasi la vaci, apoi a ajuns cu inima la spital. Nu va mai ajunge. Nu mai folositi citate din Biblie. Faceti o analiza a parintelui Fusa, apoi a voastra, a episcopului si cred ca voi toti nu faceti cat acel calugar trait in Muntele Athos.
@@@ mario:
(19 Aprilie 2017, 21:20)
NIMENI (dintre martori) nu poate spune cum a fost  cu adevarat.Istoria romanilor o confirma milioane de oameni care au trait-o. Nu doar 12 "alesi  ". Biblia e un act de cultura intr-adevar dar tu esti habotnic , vehement , in loc sa intorci obrazul celalalt cum te invata biserica sari ca un adevarat pitbull jignind in stanga si in dreapta. Esti un reprezentant etalon pentru dusii la biserica. Exceptand babele pupatoare de oase. :)))Poate faci parte dintre cei carora Dumnezeu le vorbeste ... Cand vb tu cu Dumnezeu se cheama rugaciune , cand iti vb tie Dumnezeu e schizofrenie :)))Si luati-va si voi macar Wolkswagen nu mai sariti direct la Mercedes si Audi ca va ia lumea cu pietre , preasfintitilor!
@@@Mario:
(19 Aprilie 2017, 18:16)
Vorba lui nenea Iancu,esti teribil, mon cher: daca tu nu ai fost martor la ceva inseamna ca nu s'exista,dom'ne! Nici istoria romanilor, nici razboaiele nici istoria lumii, totul nu e decat un sir de povesti pt ca tu, nu-i asa, n-ai fost de fata. Noul Testament a fost scris de patru din cei 12 apostoli, tovarasii lui Iisus, care au trait cu El zi si noapte timp de trei ani, i-au ascultat cuvintele, i-au vazut minunile,L-au vazut rastignit si apoi inviat si inaltandu-se la cer; i-au urmat invatatura intocmai asa cum a fost ea consemnata in Evangheliile scrise de ei. Pt El au murit in chinuri cumplite, torturati, taiati de sabie, strapunsi de suliti sau rastigniti. Cine altii ar fi avut oare mai mare autoritate si credibilitate sa scrie pt posteritate cuvintele Maintuitorul decat ei?Cum ar putea spune cineva ca apostolii, martorii lui Iisus sunt mincinosi? Si inca ceva: a citi Biblia nu inseamna sa fii "habotnic". Sa citesti aceasta carte este nu numai un act de credinta, ci si unul de cultura. Dar si cuvantul asta iti provoaca probabil jeragai..
bre,@Obiective,:
(19 Aprilie 2017, 16:11)
da, bre,si tu, concret,niste nume si prenume de preoti de la bisericile din Slobozia, "burtosi care nu mai incap decat in vile si audi". Daca nu dai, du-te in baie(sau la privata in fundul curtii) si fa-ti autocritica dandu-ti doua perechi de palme! Pentru ca chiar daca preotii ar umbla in zdrente si in slapi, tu la biserica tot nu vei merge. Fiindca asta iti este mentalitatea si cresterea, astia sunteti voi,urmasii aplaudacilor comunisti: niste atei ratati(caci nu aveti argumente, doar niste fraze goale pe care le repetati ca papagalii, fara noima ). Ar trebui sa pricepeti odata ca nimeni nu va obliga sa credeti in Dumnezeu si in invatatura Lui.Nimeni nu va obliga sa va botezati, cununati sau sa va inmormantati cu slujbe religioase.  Iar ipocrita voastra "revolta"  pe forum nu e decat o penibila frustrare de nedus la biserica.
@@mario:
(19 Aprilie 2017, 15:29)
Cand habotnicii care nu iau in seama evidenta si logica recurg la citate din scripturi devine clar unde e drepatea. Pana la urma si cartile alea au fost concepute tot de oameni.oameni cu pacate si nevointe. Nu e un criteriu. Nimeni dintre noi nu a fost martor sa poata confirma ce a spus Iisus.Nu pot sa nu remarc cat de vocali si vehementi sunt cei dusi la biserica
@Mario:
(19 Aprilie 2017, 13:26)
Si eu iti raspund @Mario,"Adevarat a inviat".  Tu insa, luat insa de avantul revolutionar si nevoia de "rascoale",ai uitat cum Iisus invata pe cei care-l ascultau:"Nu judeca pe aproapele tau. Scoate-ti barna din ochiul tau, apoi vezi paiul din ochiul altuia. Sa nu intorci rau pt rau caci razbunarea este a Mea!". Cat priveste presupunerea ta  ca as fi preot ma onoreaza, dar esti in eroare; sunt un simplu credincios pensionar care intervine uneori pe net cand nedusii la Biserica dau in clocot de atata "revolta". Nu te lasa coplesit de propriile frustrari si clisee de atei complexati, invinuind pe nedrept preotii fara sa stii cu adevarat ceea ce fac ei. Ca biet jurist(vai, cata autocompatimire!) iti "produce" o mare sila sefii..(corect era- iti 'produc'-dar la fac.de drept SH merge si asa). Sila ar trebui sa-ti fie de ignoranta si acuzele gratuite improscate aiurea . Iisus ne spune:"Tot ce doriti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci in aceasta este cuprinsa Legea si Proorocii"
Stiu:
(19 Aprilie 2017, 12:33)
Asa este,popimea nu mai convinge. Stiu un caz de o amarata cu 3 copii si mari probleme care tot suna preotul sa se spovedeasca si din pacate nu i se mai raspunde. Insa cand este apelat de vreun influent raspunde imediat. Dumnezeu vede!
Obiectiv:
(19 Aprilie 2017, 06:45)
Preoții sfidează prin lux și dezmăț. N-are cine să se răscoale în Slobozia. Săracii cu duhul, fac ce zice popa, nu văd ce face popa! Burtoșii nu încap decât în palate și audi! Credința este în suflet și o poți avea fără popi.
Mario:
(19 Aprilie 2017, 01:13)
Pt sarmane @cred - lup in haina de oaie. Presupui despre mine multe si cred ca esti preot dupa cum vb, "PRESUPUN". Iti spun doar atat: "Hristos a inviat" pt amandoi dar mai inainte s-a nascut, a trait si a murit sarac si judecat de voi pt noi pacatosii adica pt un biet jurist ca mine care a ales sa nu mai vina la catedrala din cauza voastra cei cu multa pregatire, ca forma de protest impotriva episcopului. Pacat de bisericile frumoase si imbodobite dar goale pe dinauntru... . Va cumparati palate, masini, birouri si sfidati valorile acestui popor sarac dar frumos. Cum va explicati ca nicio companie straina nu-si permite sediul BCR dar Consiliul Judetean IALOMITA prin vocea trimisului lui Dumnezeu si-l permite pe banii acestui judet sarac. Nu mai raspund la niciun comentariu din respect pt ziarul INDEPENDENT. Ocupam spatiu cu vorbe si PRESUPUNERI si faptele ar trebui sa va recomande. Imi produce o mare sila SEFII acestui judet sarac dar cu multi CONDUCATORI BOGATI, CREDINCIOSI, PREGATITI SI TRIMISI DE DUMNEZEU PT NOI PACATOSII. VAI DE NOI PACATOSII!!! FAPTELE VOASTRE MIROS!!!
Rares:
(18 Aprilie 2017, 18:48)
Foarte de acord cu Mario
sarmane @cred:
(18 Aprilie 2017, 13:43)
Lumea a inteles de ce nu mergi tu la Biserica: esti convins ca preotii sunt niste hoti cu vile si masini. Inseamna ca si scoala ai abandonat-o de mic pt ca invatatorii si profesorii sunt niste spagari cu vile si masini. Nici la doctori nu mergi vreodata si nici retetele  sau sfaturile lor nu le urmezi pt ca sunt niste spagari cu vile si masini, nici legile tarii nu le respecti pt ca sunt facute de niste parlamentari hoti, burtosi cu vile si masini, plini de opulenta, iar legile sunt aplicate de magistrati, alti hoti cu vile si masini, plini de opulenta..Sarmane @cred, te-ai trezit singur si dezorientat intr-o lume care freamata  de hoti burtosi cu vile si masini , plini de opulenta; noroc cu net-ul care te ajuta sa-ti mai descarci frustrarile de ins trist care inghite de toate( clisee, idei preconcepute,barfe,invidii, rautati etc)fara a rumega..
Mario:
(18 Aprilie 2017, 13:39)
Cand o sa ne rasculam, noi astia tineri si prosti care am ramas in tara o sa trecem pe la trimisul lui Dumnezeu, d-l presedinte Moraru, d-l episcop Vicentiu, pe la palatele lor care sfideaza saracia si bunul simt si in ultimul rand pe la afemeiatul PRIMAR MOCIONIU CARUIA VOI II SPUNETI BRILIANTUL SLOBOZIEI. Sincer, mai bine taceti caci faptele voaatre miros urat ....
Mario:
(18 Aprilie 2017, 13:12)
Vad un comentariu rautacios, specific oamenilor Episcopului Vicentiu. Am fost atras la catedrala de un preot minunat. Acum nu mai este aici!!! Prefer duminica sa merg la un azil de batrani decat sa vin sa ma smintesc cand va vad pui de vipere. Iisus Hristos a venit in lume pt cei pacatosi ca mine, sarac si smerit si nu calare pe mercedes, audi, etc, ultimele modele... . O sa ajungeti sa fiti singuri la slujbe si cateva vedete si politicieni invitati pt imaginea lor. Nu va judec eu pe voi, ci faptele voastre striga dupa voi si va judeca. Sa va fie rusine!!! Taceti din gura ca dc se rascoala lumea din oras, la cata suparare are pe voi, va alunga cu pietre hotilor!!! Faptele voastre vorbesc de la sine, ati transformat biserica intr-o afacere talharilor. Orasul se va rascula
@Mario; @decrestinat:
(18 Aprilie 2017, 03:28)
Eu intru rar. ma inchin la sfintele moaste si la mormantul Preasfintitului Damaschin, prezente autentice in catedrala. As fi reflectat si la portretul episcopului Nifon, insa nimic nu aminteste de el in catedrala desi a construit-o jumatate.
Caut preotii pensionari sau cei care sunt rezervati fata de stridenta si penibilul impus si nu pe cei care il justifica in mod agresiv
Dincolo de bigoti si atei, prezenti in mesajele care v-au urmat, in Slobozia sunt oameni de o sfintenie autentica. De mult ei au alte repere decat zbuciumul jenant care le este impus.
Hristos a inviat!
Cred!:
(18 Aprilie 2017, 00:32)
@mai rumegă....Tu ai rumegat până te-ai tâmpit. Nu ai capacitatea de vedea dincolo aparențe. Eu am vrut să scriu asta: omul inteligent cu credință s-a prins de afacerile unor fețe bisericoase. ,,Trimișii Domnului" , unii, sunt hoți, în sensul propriu. Ca să pricepi și tu, @mai rumegă...,dau cu jula. Și nu-i vede cine trebuie. Ei se jură că nu fură, dar....de unde așa lux?!? Sfidează și proștii pupă poala popii....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Mașină furată din Ungaria, găsită la Amara

Mașină furată din Ungaria, găsită la Amara

Miercuri, 21 iulie, la primele ore ale dimineții polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional. În cadrul acțiunii, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:10
(17228 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Furturile din locuințe, în atenția polițiștilor

Miercuri, 21 iulie, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale și prevenirea și combaterea sustragerilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:05
(16766 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în trafic

Polițiștii rutieri au desfășurat în ultimele două zile acțiuni în trafic. În cursul acțiunii, polițiștii au aplicat 196 de sancțiuni contravenționale, pentru 76 de conducători auto care au depășit viteza ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:03
(18099 vizualizări - 0 comentarii)


Colegiul Prefectural: Inspectorul general școlar Stavăr, la raport

Poate cel mai important punct de pe ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural va fi «Prezentarea raportului privind desfășurarea și procentul de promovabilitate înregistrat în Ialomița la examenul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:37
(18069 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Au încercat să-i fure geanta unui poștaș

Marți, 20 iulie a.c., în jurul orei 15.00, Poliția Urziceni a fost sesizată, prin 112, asupra unei tentative de tîlhărie. Astfel, în timp ce se afla pe Aleea Cîmpului, din localitate, un bărbat, de 58 de ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:22
(18837 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori încarcerați pentru executarea pedepselor

Doi bărbați au fost reținuți marți, 20 iulie a.c., de polițiști, fiind «conduși» în Arestul Poliției. Ce doi, în vîrstă de 33, respectiv 20 de ani, se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:18
(11324 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

În cursul zilei de marți, 20 iulie a.c., efective din cadrul Poliției Slobozia au organizat și executat acțiuni atît în mediul urban, cît și în cel rural. Astfel, s-a acționat în Piața Agroalimentară, ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:15
(20405 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: Tînăr înecat în Ialomița

Un tînăr de 16 ani a dispărut marți seară, 20 iulie a.c., în jurul orei 19.30, în apele rîului Ialomița, la nu mai mult de o zi după ce trupul unui băiat de 13 ani a fost recuperat din Dunăre. Tînărul a ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 12:03
(14720 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 18:20
(10038 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 18:06
(10770 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Anunț angajare

SC ELCASIO scoate la concurs posturi de
1. agenți vînzări (cu și fără experiență)
2. merchandiser
• Pachet salarial atractiv
CV-urile pot fi depuse la sediul firmei din Slobozia, șos. Brăilei ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 17:58
(21377 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-a trezit cu hoții în casă

În timp ce dormea în propria-i locuință, un bărbat din Fetești s-a trezit, la miezul nopții, cu hoții în casă. Speriat, bărbatul a început să țipe în momentul cînd un tînăr îi furase de pe noptieră telefonul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:38
(21334 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Slobozia: La volan, fără permis

Luni, 19 iulie, polițiștii slobozeni au depistat în trafic o mașină la volanul căreia se afla un tînăr, de 28 ani, ce nu deținea permis de conducere. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal, fiind ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:37
(19149 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fetiță de 7 luni, rănită într-un accident rutier

La începutul săptămînii, luni 19 iulie, în apropierea municipiului Fetești s-a produs un accident de circulație în urma căruia o persoană a fost rănită. Polițiștii feteșteni au stabilit că în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:37
(18253 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Bordușani: Hoț minor prins de polițiști

În cursul dimineții de luni, 19 iulie, polițiștii din Bordușani, au fost sesizați de patronul unui magazin din localitate despre faptul că în noaptea ce tocmai trecuse, hoții îi furaseră trei țevi PVC. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:36
(17372 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani hoț


Fetești: Prădată de hoți la Maternitatea Spitalului

O femeie internată la Maternitatea Spitalului din Fetești a reclamat polițiștilor faptul că i-a fost furată o borsetă ce conținea o sumă de bani și documentele personale. Incidentul s-a petrecut week-end ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:56
(12939 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Se fură capace de canalizare

Un tînăr de 19 ani a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fure trei capace de canalizare. Evenimentul s-a petrecut la Urziceni, duminică, 18 iulie, cînd un echipaj de siguranță publică l-a depistat ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:54
(18361 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Adolescentă dispărută de acasă

Slobozia: Adolescentă dispărută de acasă

După ce săptămîna precedentă o minoră din Fetești a fost dată dispărută și găsită de polițiști pe litoral, sîmbătă 17 iulie, o altă adolescentă a pus pe jar polițiștii. Mama copilei, o femeie, de 51 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:52
(15390 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Evaziunea fiscală, în atenția polițiștilor

La sfîrșitul săptămînii precedente, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au dispus începerea urmăririi penale în patru dosare, reprezentanții unor societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:49
(12348 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Beat pe scuter, victimă a unui accident

Sîmbătă seara, 17 iulie, în jurul orei 22,00, în orașul Amara s-a produs un accident rutier. Victima, conducătorul unui moped, a fost transportată la Spital, dar fiindcă starea de sănătate a fost apreciată ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:47
(11776 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Fetești: Ajutoare pentru sinistrații din Săucești-Bacău

Primăria municipiului Fetești a organizat, la inițiativa primarului localității, Gheorghe Catrinoiu, o acțiune de strîngere de ajutoare în vederea sprijinirii persoanelor afectate de inundații din comuna ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:28
(10537 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au încercat să-și dea foc în fața sediului Prefecturii Ialomița!

Luni, 19 iulie a.c., în jurul orelor 12.00, două persoane, un bărbat și o femeie, ambele din comuna Manasia, au încercat să-și dea foc în fața sediului Prefecturii Ialomița. Subofițerul de serviciu și-a ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 14:22
(17150 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Copil de 13 ani, înecat în Borcea

La mai puțin de o săptămînă după ce un tînăr de 22 de ani și-a găsit sfîrșitul în apele rîului Ialomița, un băiat de numai 13 ani a dispărut în condiții asemănătoare. Din spusele martorilor, sîmbătă, 1 ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 12:56
(16185 vizualizări - 0 comentarii)


SMURD Urziceni: Intervenții la Coșereni, Fierbinți și Lilieci

Paramedicii de la Detașamentul Urziceni au fost solicitați și au intervenit în cursul zilei de duminică, 18 iulie a.c., la trei situații de urgență. În primul caz, echipajul SMURD s-a deplasat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 12:50
(18343 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la mînăstire

Un călărășean de 25 de ani a fost depistat de polițiști, ulterior constatîndu-se că tînărul a furat obiecte de cult de la o mînăstire de pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Tînărul a fost găsit în ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2010, 15:15
(23885 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei hoț


«Municipii în Siguranță» (2)

Acțiunea «Municipii în Siguranță» a continuat și vineri, 16 iulie a.c., în intervalul orar 20.00-23.00. Așadar, la nivelul municipiului Slobozia au fost desfășurate efective ale Inspectoratului Județean ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2010, 15:14
(14818 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taxiurile, la control

Slobozia: Taxiurile, la control

În plină amiază, vineri, 16 iulie, polițiștii ialomițeni au descins într-o amplă acțiune în majoritatea stațiilor de taxi din Slobozia. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:24
(21722 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat la mare iar familia a dat-o dispărută

O fată de 14 ani, din Fetești, a fost depistată de polițiști pe raza orașului Mangalia. În ceea ce o privește pe Maria-Mădălina Păpureanu, numele fetei, familia acesteia sesizase Poliția în legătură cu ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:20
(21487 vizualizări - 0 comentarii)


«Municipii în Siguranță»

Efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate, în cursul zilei de joi, 15 iulie a.c., în executarea unor acțiuni în sistem integrat cu efective ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:11
(19754 vizualizări - 0 comentarii)


A fost găsit tînărul înecat în Ialomița

Pompierii au găsit trupul tînărului de 22 ani înecat miercuri, 14 iulie, în rîul Ialomița. Reamintim că băiatul a dispărut în apele rîului în zona barajului Dridu, după ce a vrut să se scalde. Poampierii ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 11:26
(20088 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...