Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a înviat!


Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătorită în Duminica Paștelui, este centrul credinței creștine. Cine nu crede în Înviere nu se poate numi creștin. Creștinismul s-a născut odată cu Învierea Mântuitorului Hristos. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră”, adică nu are niciun conținut, nicio valoare, le scria Sfântul Pavel corintenilor (1 Cor 15, 14). Fără evenimentul nemaiauzit al Învierii Domnului nu ar fi existat nici creștinismul, nici Biserica, nici misiunea și jertfa celor ce au murit pentru credință.
În momentul morții pe cruce a Mântuitorului se aflau prezente câteva femei, între care Maria din Magdala, sau Magdalena, și ucenicul iubit (cf. Ioan 19, 25 - 27), o mână de oameni care nu reușeau să creadă că a fost posibil un sfârșit atât de tragic al Învățătorului și Proorocului din Nazaret, iubit atât de mult de către ei. La apusul zilei de Vineri, 7 nissan (aprilie) a anului 30, când începea sabatul, o tăcere înspăimântătoare și neliniștitoare s-a așternut peste Ierusalim: moartea părea să-și fi spus ultimul cuvânt asupra vieții lui Iisus din Nazaret, Dumnezeu-Omul care ne-a descoperit adevăratul chip al Veșnicului și Atotputernicul Dumnezeu. Însă, în zorii zilei de 9 (nissan) aprilie, imediat după încheierea sabatului, în prima zi a săptămânii, care a devenit Ziua Învierii Domnului, mai era cineva care nu putea să se resemneze cu acest deznodământ al vieții lui Iisus: „iar în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric” (Ioan 20, 1).
Cine este Maria Magdalena? O femeie cu un trecut plin de păcate, eliberată de „șapte demoni” (Luca 8, 2) datorită întâlnirii cu Mântuitorul Hristos, ceea ce a însemnat pentru ea restabilirea comuniunii cu Dumnezeu și începutul unei vieți noi; fără întârziere, ea a început să-L urmeze pe Mântuitorul ca ucenică. Evangheliile nu ne spun nimic altceva despre această ucenică neobișnuită. Va fi tradiția cea care a identificat-o pe Maria Magdalena cu femeia desfrânată, care i-a spălat picioarele lui Iisus cu propriile lacrimi și le-a uscat cu părul capului ei (cf. Luca 7, 37 - 38), cea „căreia i-au fost iertate păcatele ei multe, pentru că mult a iubit” (Luca 7, 47).
Ea este cea care s-a întors la mormânt, în timp ce era încă întuneric afară, cu sufletul zdruncinat de durere. Se ducea să vadă mormântul? Să ungă cu miruri trupul lui Iisus? Sfântul Evanghelist Ioan nu ne spune nimic despre intențiile sale, lăsând, în același timp, să se întrezărească motivația profundă a gestului Mariei Magdalena: ea merge la mormânt, deoarece nu reușește să se resemneze cu ideea dispariției Celui care i-a făcut atât de mult bine și pe Care atât de mult L-a iubit. Dar iată că o imagine tulburătoare o așteaptă: Maria Magdalena „vede piatra ridicată de pe mormânt”! Reacția sa imediată: „a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus” (Ioan 20, 2)! Cuvinte care puteau părea urmări ale unei halucinații (cf. Luca 24, 11), cuvinte greu de crezut, însă pline de emoția și afecțiunea care au determinat o altă alergare, cea a lui Petru și a ucenicului iubit la mormânt.
Și în acest caz este vorba tot despre iubirea pe care ucenicii o nutreau față de Domnul lor. După alergarea la mormânt și după ce au văzut mormântul gol, cei doi ucenici s-au întors la casele lor fără să scoată un cuvânt (cf. Ioan 20, 10). Petru, probabil, chiar dacă văzuse giulgiurile și mahrama, nu a înțeles evenimentul extraordinar care avusese loc; pentru ucenicul iubit însă lucrurile stau diferit: „Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt și a văzut și a început să creadă” (Ioan 20, 8).

Iubiții mei fii duhovnicești,
Ne aflăm negreșit în fața împlinirii unei făgăduințe a Mântuitorului Hristos: „cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21). Dacă într-adevăr „credința se naște din ascultarea cuvântului lui Hristos”, potrivit Sfântului Apostol Pavel (Romani 10, 17), înțelegem, în acest caz, că și din iubire se naște credința. Numai iubirea față de Mântuitorul i-a permis ucenicului iubit să înțeleagă sensul profund al Scripturilor și să-și dea seama, văzând mormântul gol, că Hristos a înviat.
Maria Magdalena însă „stătea afară lângă mormânt, plângând” (Ioan 20, 11), și, în timp ce plângea, căuta trupul lui Iisus. O iubire și o afecțiune pline de căutare și perseverență, o căutare poate greșită, dar, cu toate acestea, Domnul înviat i Se arată, chemându-o pe nume: „Maria!”. Iisus, ca Dumnezeu, cunoscând inima ei curată și, ca să o întărească în credință, o cheamă pe nume. Cuvântul Domnului Iisus Hristos, care-i schimbase viața, este de fapt acum glasul Celui Care a înviat din morți pentru totdeauna; Maria a căzut la picioarele Lui și a exclamat: „Rabbuni, Învățătorul meu!” (Ioan 20, 16), apoi aleargă, în sfârșit, să vestească ucenicilor Învierea.
Lacrimile de tristețe se transformă brusc în lacrimi de mare bucurie. Își dă seama că Omul din fața ei, pe Care ea îl confundase cu grădinarul, nu este altul decât Domnul Înviat și dă să-I îmbrățișeze picioarele. Este celebra scenă imortalizată de iconografie și cunoscută ca Noli me tangere („Nu mă atinge”). De fapt, Domnul Înviat îi spune: „Nu mă reține!” pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl, nu Mă opri din drum. Iisus Înviat arde de dorul Tatălui, arde de nerăbdare să-Și revadă Tatăl față către față, iar gestul Mariei L-ar fi întârziat. În drumul Său către Tatăl, Domnul Înviat Își îngăduie o scurtă oprire pentru a o încredința pe Maria Magdalena de Învierea Sa, pentru a o mângâia în durerea ei și a-i răsplăti credincioșia.

Dreptmăritori creștini,
Maria Magdalena este, într-adevăr, cea care duce apostolilor vestea urcării Domnului Înviat la Tatăl. De aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii au numit-o „apostol al apostolilor”.
Trebuie să remarcăm că Maria Magdalena a avut un rol deosebit în viața Mântuitorului și, mai ales, în timpul răstignirii și după Învierea Sa. Ea a fost prima persoană cu care Domnul, abia înviat din morți, a vorbit înainte de a se urca la Tatăl. Este primul martor ocular al arătării Domnului Înviat. Diferența dintre ea și ceilalți apostoli este că numai ei Domnul i Se arată în acest interval – unic, cuprins între Învierea Sa din morți și reîntoarcerea la Tatăl ceresc. Apostolilor li se arată după ce urcă la Tatăl.
Sfintele Evanghelii spun că Hristos Înviat S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena și acest fapt este pus în legătură cu arătările înaintea apostolilor și femeilor mironosițe, iar nu în legătură cu Născătoarea de Dumnezeu, Maica Lui. Toate arătările Domnului de după Învierea Sa au avut un caracter demonstrativ: să-i încredințeze pe cei ce se îndoiseră de adevărul Învierii. Maica Domnului era singura care nu se îndoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovadă. Este motivul pentru care, spre deosebire de celelalte ucenițe preacredincioase, ea nu s-a dus la mormânt să-și plângă Fiul mort: cum să-L plângi pe Acela despre care știi că a înviat?
Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, nu există o ierarhizare a celor care L-au văzut pe Mântuitorul Înviat. Lumina Învierii se descoperă tuturor celor ce au ochii curați. De altminteri, acesta este înțelesul corect și adevărat care trebuie dat la întrebarea cine L-a văzut primul pe Domnul Înviat? Sfânta Maria Magdalena, după sentimentele de durere, de întristare, de chin, de nedumerire și frică în fața mormântului gol, dar și de extaz în fața vederii îngerilor, în încercarea de aflare a trupului dispărut al Domnului, a fost învrednicită să vadă pe Domnul Înviat și s-a încredințat încă și mai mult de slăvita Lui Înviere. Relatările despre stările sufletești ale ucenicilor sunt descrise într-un anume fel de Sfinții Evangheliști, ilustrând astfel și urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi pentru a reuși să contemplăm Învierea. De aceea, după deschiderea ochilor ei și comunicarea cu Cel Înviat, Sfânta Maria Magdalena a alergat în grabă să vestească mesajul unic și plin de bucurie, care le-a părut nebunie ucenicilor încă orbi. Mântuitorul Înviat a făcut-o pe Maria Magdalena cel dintâi apostol al bucuriei și mântuirii noastre.

Iubiții mei fii duhovnicești,
Aceasta a fost prima sărbătorire a Paștelui creștin, însă vestea plină de bucurie a Mariei Magdalena și vederea purificată de credință a ucenicului iubit au dăinuit peste secole; până astăzi răsună de fapt cuvântul veștii celei bune pentru lumea întreagă: „Dumnezeu L-a înviat pe Iisus” (cf. Fapte 2, 24), viața este mai puternică decât moartea, iubirea este mai tare decât moartea; „Unde este, o, moarte, biruința ta?” (cf. 1 Cor 15, 55): acestea trebuie să fie adevărurile pe care să le avem în inimile și sufletele noastre în ziua de Paști, convinși fiind de faptul că moartea nu are ultimul cuvânt, ci este numai ieșirea din lumea aceasta la Tatăl ceresc, Care ne cheamă pe toți să devenim părtași vieții veșnice. Într-adevăr, după cum bine spune Sfântul Isaac Sirul despre zorii acelei dimineți memorabile a Învierii lui Hristos, „singurul păcat adevărat este să rămânem nesimțitori la Înviere”.
Prin Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu și că tot ce a propovăduit și a făcut pe pământ era de la Dumnezeu și a purtat pecetea adevărului. Ne-a convins că moartea Sa a avut ca unic scop eliberarea noastră din robia păcatului și a morții și că toată lucrarea Lui pe pământ a fost desăvârșită de Înviere. Creștinii sunt chemați să fie mărturisitori ai Învierii în această lume secularizată, Mântuitorul spunându-ne „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu, Care este în Ceruri.” (cf. I Tes. 4,14)
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim cuvântul Evangheliei Vieții, mărturisim, trăim și împlinim în viața noastră învățătura de credință predată de Cel ce cu moartea pe moarte a călcat.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim că familia creștină este formată numai din bărbat și femeie, binecuvântați de Dumnezeu cu prunci, familie numită de Sfinții Părinți „Biserica cea mică”.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim caracterul sacru al vieții și ne opunem uciderii pruncilor nenăscuți, crimă pe care Irozii vremurilor noastre o susțin.
Să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat să ne conducă de la vederea fizică la vederea spirituală, la contemplarea și trăirea bogăției de har pe care o primim clipă de clipă în cursul vieții noastre.
Să ne deschidem ochii luminați de Sfântul Duh și să vedem frumusețea și adevărul credinței „părinților noștri”, credință pe care să o trăim și să o împărtășim copiilor noștri și tuturor celor ce sunt în întuneric.
În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

15 Aprilie 2017, 13:10 (16373 vizualizări - 50 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


mai rumega,@Cred:
(17 Aprilie 2017, 19:28)
Comentarii de chibit pe margine de sant. Expresia"crede si nu cerceta"te descalifica din start pt a mai da sfaturi altora. Doar cei care n-au vazut in viata lor o Biblie, care trec pe la Biserica de trei ori in viata(botez, cununie si inmormantare), recita plin de ei aceste cuvinte tampite,habar neavand ca ele nu se regasesc nicaieri inscrise in paginile cartii. Dimpotriva, Iisus ne indeamna:"Bate si ti se va deschide, cauta si vei gasi, cere si ti se va da". Dar, sigur, dacă traiești la nivelul asta de crasa ignoranta,  înghiți fără a rumega. ....
Cred!:
(17 Aprilie 2017, 14:25)
Credință nu se învață nu se impune nu se afișează. O ai sau nu! Popii de orice rang chiar și cei de la țară au depășit demult limitele modestiei. Afaceriști și o duc bine fără DNA sau alte evaluări periodice creștinești...Își bat joc de prostimea fanatică deschizând ușile sectanților care sunt mai inteligenți și câștigă aderenți rapid. Este mare pericolul sectelor care lucrează totuși mai voalat cu partea materială. Ai noștri, mașini, vile, burți, osanale, opulență, predici fără acoperire....totul pentru ,,Crede și nu cerceta!" Dacă ești la acest nivel, înghiți fără a rumega.
T.B.:
(17 Aprilie 2017, 14:13)
Nu lasati credinta voastra sa se poticneasca de cliseele nedusilor la biserica sau de nestiinta voastra, caci nu cunoasteti cu adevarat nici credinta nici faptele preotilor din biserici. La judecata personala Iisus ne va cantarii faptele proprii, ne va mantui sau ne va osandi doar pt acestea si nu din cauza greselilor preotilor care-si vor primi rasplata lor pt faptele lor, daca le vor fi gasite. Nu va mai acoperiti lipsa de credinta prin antipatia voastra fata de preoti si presupusele lor greseli, caci ceea ce este al fiecaruia(ganduri, cuvinte, fapte) e pus de oparte, nimic nefiind uitat la judecata..
Mario:
(17 Aprilie 2017, 01:39)
Mi-e urat sa mai merg la catedrala din cauza episcopului Vicentiu. Este un faraon pt acest oras sarac. Va rog sa cercetati afacerea acestui barosan. A.I. Cuza spunea ca unui calugar ii trebuie doar o rogojina sa doarma pe jos. Iisus Hristos s-a nascut in pestera , a intrat calare pe magar in Ierusalim... . Sincer preotii nostrii sunt injositi de acest barosan
decrestinat:
(16 Aprilie 2017, 14:50)
Poate sunt eu nostalgic sau doar am avut norocul sa cresc in traditii normale.
Am incercat la insistentele copiilor sa petrec noaptea de inviere la catedrala, ce dezamagire ce spectacol grotesc, totul indreptat spre lauda preotului suprem si acolitilor
Jandarmi care pazeau biserica de credinciosi, doar anumiti cetateni aveau privilegiul de a intra si celebra o slujba care nu era pentru muritorii de afara ci doar pentru cei dinauntru.
A iesit liderul suprem si ne-a dat doar foc de la lumanare, caci Lumina nu era ce a dat el
P.s. FARA SLUJBA TRANSMISA PT MURITORI

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
223 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Crimă în comuna Albești

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus, prin ordonanță, reținerea pentru 24 de ore a numitului Marius Bucur, domiciliat în comuna Albești. Acesta și-a lovit cu pumnii și picioarele ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2016, 17:30
(7147 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, prin serviciul de ocupare EURES România, anunță vacantarea a 800 locuri de muncă în Spania, pentru muncă sezonieră în agricultură (recoltarea ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2016, 15:15
(7330 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident grav, un mort și patru răniți!

Luni, 28 noiembrie 2016, în jurul orei 10,30, două autoturisme care se deplasau pe E85, între localitățile Glodeanu Sărat și Ciocîrlia, au fost implicate într-un accident rutier. În urma evenimentului, ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 20:40
(2427 vizualizări - 0 comentarii)


Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică

Enel Distribuție anunță consumatorii cu privire la întreruperile programate în alimentarea cu energie electrică, survenite din cauza lucrărilor planificate de reabilitare și modernizare a rețelei. Astfel ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 11:10
(3599 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină răsturnată, lîngă Movilița

Accident rutier pe DN2A, în zona localității Movilița. Un bărbat, de 37 de ani, și un tînăr, de 19 ani, au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Din primele informații, șoferul ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 11:05
(4655 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Alege să fii corect!»

Polițiștii ialomițeni, alături de alți reprezentanți din cadrul structurilor din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne, au demarat vineri, 25 noiembrie 2016, campania «Alege să fii corect!». Campania ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 10:55
(4735 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Comerț ilicit cu parfumuri

Doi bărbați de 36 și 29 de ani, din comuna Bărbulești, au fost surprinși de jandarmii din Slobozia în timp ce încercau să vîndă pe străzile municipiului parfumuri contrafăcute. Produsele erau ambalate și ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 10:45
(4037 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Rănit într-un accident de circulație

Un șofer, de 63 de ani, din Teleorman, a fost rănit într-un accident rutier petrecut în zona localității ialomițene Iazu. Datele polițiștilor arată faptul că mașina bărbatului a fost lovită de un conducător ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 10:35
(5468 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


Țăndărei, Fetești: Dosare penale la 16 ani

Trei tineri, în vîrstă de 16 ani, din Țăndărei și Fetești, s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracțiunii de furt. Aceștia au fost surprinși de angajații unor magazine de pe raza celor două orașe ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 10:25
(7905 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Informare pentru proprietarii de porcine

Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii de porcine cu privire la modalitatea prin care se pot comercializa aceste animale, în următoarea perioadă de ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 10:15
(5425 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 30 de zile pentru depunerea declarațiilor pentru veniturile obținute din închirieri

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din închirierea bunurilor, aflate în patrimoniul personal, că au la dispoziție 30 de zile pentru a depune ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 10:10
(7108 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Donează sînge, salvează o viață!»

Reprezentanții Protopopiatului Urziceni au continuat acțiunile în cadrul campaniei «Donează sînge, salvează o viață!», inițiată de Patriarhia Română. O echipă medicală a Centrului de Transfuzii Sanguine ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2016, 10:05
(6221 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer de microbuz, prins beat la volan

În urma unei acțiuni cu scop preventiv, demarată la nivel național de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au depistat în trafic, la Slobozia, un șofer de microbuz ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2016, 16:30
(4001 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, vineri, 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au organizat și ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2016, 18:30
(3984 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 23 și 53 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși anterior au consumat băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2016, 18:25
(4306 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocîrlia: Pieton băut, acroșat de o mașină

Sîmbătă, 19 noiembrie a.c., în jurul orei 17,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2, lîngă localitatea Ciocîrlia, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2016, 18:15
(6170 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 367 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 21 noiembrie 2016, sînt disponibile 367 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2016, 12:35
(5652 vizualizări - 0 comentarii)


Înghițiți de apele Dunării, căutați de scafandri

Două echipe de scafandri din București și Constanța au demarat operațiunile de căutare a doi bărbați, înghițiți de apele Dunării, la Giurgeni. Potrivit informațiilor, cei doi se aflau într-o barcă, alături ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2016, 22:28
(5667 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative pentru șomeri și angajatori

Potrivit unui comunicat al AJOFM Ialomița, șomerii înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, în situația în care se angajează cu normă întreagă ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2016, 18:45
(4795 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire a delincvenței juvenile

Aproximativ 400 de elevi de la unități de învățămînt de pe raza localităților Slobozia și Fetești au fost informați despre delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Astfel, miercuri, 16 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2016, 18:05
(5442 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 21000 de lei

În cursul zilei de marți, 15 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile pe raza județului, pentru reducerea riscului rutier și pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2016, 15:25
(4808 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: Prinși la scurt timp după ce au furat din magazin

Polițiștii cercetează patru persoane sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, prejudiciul creat fiind recuperat în totalitate și restituit părții vătămate. Astfel, polițiștii din cadrul Postului de ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2016, 15:20
(5616 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


IPJ Ialomița: «Alege să fii corect!»

În această perioadă, Ministerul Afacerilor Interne derulează la nivel național o campanie de promovare a corectitudinii și respectării legislației în procesul electoral, sub sloganul «Alege să fii corect ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2016, 18:05
(5295 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, duminică, 13 noiembrie 2016, polițiștii feteșteni au organizat și desfășurat o acțiune de amploare ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2016, 19:25
(4634 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Țăndărei: Prinși în flagrant în timp ce încercau să fure din autoturisme

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 13/14 noiembrie 2016, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Orașului Țăndărei a surprins în flagrant doi minori de 13, respectiv 14 ani, în timp ce încercau ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2016, 19:20
(7345 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: 26 de permise reținute, amenzi de peste 85500 de lei

În acest sfîrșit de săptămînă, 11-13 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2016, 19:15
(8397 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Atestarea persoanelor ca agent de securitate

Cererea prin care se solicită atestarea persoanelor ca agent de securitate se depune la unitatea de poliție unde solicitantul are domiciliul sau reședința. Poliția Română eliberează atestate pentru încadrarea ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2016, 19:10
(6338 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Contrabandă cu motorină și țigări. Mandate de arestare pentru 30 de zile!

Printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Ialomița precizează că «s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații PARASCHIV ADRIAN, COMAN SORIN ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2016, 12:50
(7174 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acoperișurile unor blocuri, luate de vînt

Ca urmare a fenomenelor meteo înregistrate duminică, 13 noiembrie 2016, pompierii ialomițeni au fost solicitati să intervină, în municipiul Fetești, pentru înlăturarea efectelor generate de desprinderea ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2016, 19:20
(6297 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Un bărbat, de 43 de ani, din Slobozia, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu deși anterior consumase băuturi alcoolice. Șoferul a fost ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2016, 19:10
(5554 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...