Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a înviat!


Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătorită în Duminica Paștelui, este centrul credinței creștine. Cine nu crede în Înviere nu se poate numi creștin. Creștinismul s-a născut odată cu Învierea Mântuitorului Hristos. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră”, adică nu are niciun conținut, nicio valoare, le scria Sfântul Pavel corintenilor (1 Cor 15, 14). Fără evenimentul nemaiauzit al Învierii Domnului nu ar fi existat nici creștinismul, nici Biserica, nici misiunea și jertfa celor ce au murit pentru credință.
În momentul morții pe cruce a Mântuitorului se aflau prezente câteva femei, între care Maria din Magdala, sau Magdalena, și ucenicul iubit (cf. Ioan 19, 25 - 27), o mână de oameni care nu reușeau să creadă că a fost posibil un sfârșit atât de tragic al Învățătorului și Proorocului din Nazaret, iubit atât de mult de către ei. La apusul zilei de Vineri, 7 nissan (aprilie) a anului 30, când începea sabatul, o tăcere înspăimântătoare și neliniștitoare s-a așternut peste Ierusalim: moartea părea să-și fi spus ultimul cuvânt asupra vieții lui Iisus din Nazaret, Dumnezeu-Omul care ne-a descoperit adevăratul chip al Veșnicului și Atotputernicul Dumnezeu. Însă, în zorii zilei de 9 (nissan) aprilie, imediat după încheierea sabatului, în prima zi a săptămânii, care a devenit Ziua Învierii Domnului, mai era cineva care nu putea să se resemneze cu acest deznodământ al vieții lui Iisus: „iar în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric” (Ioan 20, 1).
Cine este Maria Magdalena? O femeie cu un trecut plin de păcate, eliberată de „șapte demoni” (Luca 8, 2) datorită întâlnirii cu Mântuitorul Hristos, ceea ce a însemnat pentru ea restabilirea comuniunii cu Dumnezeu și începutul unei vieți noi; fără întârziere, ea a început să-L urmeze pe Mântuitorul ca ucenică. Evangheliile nu ne spun nimic altceva despre această ucenică neobișnuită. Va fi tradiția cea care a identificat-o pe Maria Magdalena cu femeia desfrânată, care i-a spălat picioarele lui Iisus cu propriile lacrimi și le-a uscat cu părul capului ei (cf. Luca 7, 37 - 38), cea „căreia i-au fost iertate păcatele ei multe, pentru că mult a iubit” (Luca 7, 47).
Ea este cea care s-a întors la mormânt, în timp ce era încă întuneric afară, cu sufletul zdruncinat de durere. Se ducea să vadă mormântul? Să ungă cu miruri trupul lui Iisus? Sfântul Evanghelist Ioan nu ne spune nimic despre intențiile sale, lăsând, în același timp, să se întrezărească motivația profundă a gestului Mariei Magdalena: ea merge la mormânt, deoarece nu reușește să se resemneze cu ideea dispariției Celui care i-a făcut atât de mult bine și pe Care atât de mult L-a iubit. Dar iată că o imagine tulburătoare o așteaptă: Maria Magdalena „vede piatra ridicată de pe mormânt”! Reacția sa imediată: „a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus” (Ioan 20, 2)! Cuvinte care puteau părea urmări ale unei halucinații (cf. Luca 24, 11), cuvinte greu de crezut, însă pline de emoția și afecțiunea care au determinat o altă alergare, cea a lui Petru și a ucenicului iubit la mormânt.
Și în acest caz este vorba tot despre iubirea pe care ucenicii o nutreau față de Domnul lor. După alergarea la mormânt și după ce au văzut mormântul gol, cei doi ucenici s-au întors la casele lor fără să scoată un cuvânt (cf. Ioan 20, 10). Petru, probabil, chiar dacă văzuse giulgiurile și mahrama, nu a înțeles evenimentul extraordinar care avusese loc; pentru ucenicul iubit însă lucrurile stau diferit: „Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt și a văzut și a început să creadă” (Ioan 20, 8).

Iubiții mei fii duhovnicești,
Ne aflăm negreșit în fața împlinirii unei făgăduințe a Mântuitorului Hristos: „cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21). Dacă într-adevăr „credința se naște din ascultarea cuvântului lui Hristos”, potrivit Sfântului Apostol Pavel (Romani 10, 17), înțelegem, în acest caz, că și din iubire se naște credința. Numai iubirea față de Mântuitorul i-a permis ucenicului iubit să înțeleagă sensul profund al Scripturilor și să-și dea seama, văzând mormântul gol, că Hristos a înviat.
Maria Magdalena însă „stătea afară lângă mormânt, plângând” (Ioan 20, 11), și, în timp ce plângea, căuta trupul lui Iisus. O iubire și o afecțiune pline de căutare și perseverență, o căutare poate greșită, dar, cu toate acestea, Domnul înviat i Se arată, chemându-o pe nume: „Maria!”. Iisus, ca Dumnezeu, cunoscând inima ei curată și, ca să o întărească în credință, o cheamă pe nume. Cuvântul Domnului Iisus Hristos, care-i schimbase viața, este de fapt acum glasul Celui Care a înviat din morți pentru totdeauna; Maria a căzut la picioarele Lui și a exclamat: „Rabbuni, Învățătorul meu!” (Ioan 20, 16), apoi aleargă, în sfârșit, să vestească ucenicilor Învierea.
Lacrimile de tristețe se transformă brusc în lacrimi de mare bucurie. Își dă seama că Omul din fața ei, pe Care ea îl confundase cu grădinarul, nu este altul decât Domnul Înviat și dă să-I îmbrățișeze picioarele. Este celebra scenă imortalizată de iconografie și cunoscută ca Noli me tangere („Nu mă atinge”). De fapt, Domnul Înviat îi spune: „Nu mă reține!” pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl, nu Mă opri din drum. Iisus Înviat arde de dorul Tatălui, arde de nerăbdare să-Și revadă Tatăl față către față, iar gestul Mariei L-ar fi întârziat. În drumul Său către Tatăl, Domnul Înviat Își îngăduie o scurtă oprire pentru a o încredința pe Maria Magdalena de Învierea Sa, pentru a o mângâia în durerea ei și a-i răsplăti credincioșia.

Dreptmăritori creștini,
Maria Magdalena este, într-adevăr, cea care duce apostolilor vestea urcării Domnului Înviat la Tatăl. De aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii au numit-o „apostol al apostolilor”.
Trebuie să remarcăm că Maria Magdalena a avut un rol deosebit în viața Mântuitorului și, mai ales, în timpul răstignirii și după Învierea Sa. Ea a fost prima persoană cu care Domnul, abia înviat din morți, a vorbit înainte de a se urca la Tatăl. Este primul martor ocular al arătării Domnului Înviat. Diferența dintre ea și ceilalți apostoli este că numai ei Domnul i Se arată în acest interval – unic, cuprins între Învierea Sa din morți și reîntoarcerea la Tatăl ceresc. Apostolilor li se arată după ce urcă la Tatăl.
Sfintele Evanghelii spun că Hristos Înviat S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena și acest fapt este pus în legătură cu arătările înaintea apostolilor și femeilor mironosițe, iar nu în legătură cu Născătoarea de Dumnezeu, Maica Lui. Toate arătările Domnului de după Învierea Sa au avut un caracter demonstrativ: să-i încredințeze pe cei ce se îndoiseră de adevărul Învierii. Maica Domnului era singura care nu se îndoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovadă. Este motivul pentru care, spre deosebire de celelalte ucenițe preacredincioase, ea nu s-a dus la mormânt să-și plângă Fiul mort: cum să-L plângi pe Acela despre care știi că a înviat?
Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, nu există o ierarhizare a celor care L-au văzut pe Mântuitorul Înviat. Lumina Învierii se descoperă tuturor celor ce au ochii curați. De altminteri, acesta este înțelesul corect și adevărat care trebuie dat la întrebarea cine L-a văzut primul pe Domnul Înviat? Sfânta Maria Magdalena, după sentimentele de durere, de întristare, de chin, de nedumerire și frică în fața mormântului gol, dar și de extaz în fața vederii îngerilor, în încercarea de aflare a trupului dispărut al Domnului, a fost învrednicită să vadă pe Domnul Înviat și s-a încredințat încă și mai mult de slăvita Lui Înviere. Relatările despre stările sufletești ale ucenicilor sunt descrise într-un anume fel de Sfinții Evangheliști, ilustrând astfel și urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi pentru a reuși să contemplăm Învierea. De aceea, după deschiderea ochilor ei și comunicarea cu Cel Înviat, Sfânta Maria Magdalena a alergat în grabă să vestească mesajul unic și plin de bucurie, care le-a părut nebunie ucenicilor încă orbi. Mântuitorul Înviat a făcut-o pe Maria Magdalena cel dintâi apostol al bucuriei și mântuirii noastre.

Iubiții mei fii duhovnicești,
Aceasta a fost prima sărbătorire a Paștelui creștin, însă vestea plină de bucurie a Mariei Magdalena și vederea purificată de credință a ucenicului iubit au dăinuit peste secole; până astăzi răsună de fapt cuvântul veștii celei bune pentru lumea întreagă: „Dumnezeu L-a înviat pe Iisus” (cf. Fapte 2, 24), viața este mai puternică decât moartea, iubirea este mai tare decât moartea; „Unde este, o, moarte, biruința ta?” (cf. 1 Cor 15, 55): acestea trebuie să fie adevărurile pe care să le avem în inimile și sufletele noastre în ziua de Paști, convinși fiind de faptul că moartea nu are ultimul cuvânt, ci este numai ieșirea din lumea aceasta la Tatăl ceresc, Care ne cheamă pe toți să devenim părtași vieții veșnice. Într-adevăr, după cum bine spune Sfântul Isaac Sirul despre zorii acelei dimineți memorabile a Învierii lui Hristos, „singurul păcat adevărat este să rămânem nesimțitori la Înviere”.
Prin Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu și că tot ce a propovăduit și a făcut pe pământ era de la Dumnezeu și a purtat pecetea adevărului. Ne-a convins că moartea Sa a avut ca unic scop eliberarea noastră din robia păcatului și a morții și că toată lucrarea Lui pe pământ a fost desăvârșită de Înviere. Creștinii sunt chemați să fie mărturisitori ai Învierii în această lume secularizată, Mântuitorul spunându-ne „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu, Care este în Ceruri.” (cf. I Tes. 4,14)
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim cuvântul Evangheliei Vieții, mărturisim, trăim și împlinim în viața noastră învățătura de credință predată de Cel ce cu moartea pe moarte a călcat.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim că familia creștină este formată numai din bărbat și femeie, binecuvântați de Dumnezeu cu prunci, familie numită de Sfinții Părinți „Biserica cea mică”.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim caracterul sacru al vieții și ne opunem uciderii pruncilor nenăscuți, crimă pe care Irozii vremurilor noastre o susțin.
Să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat să ne conducă de la vederea fizică la vederea spirituală, la contemplarea și trăirea bogăției de har pe care o primim clipă de clipă în cursul vieții noastre.
Să ne deschidem ochii luminați de Sfântul Duh și să vedem frumusețea și adevărul credinței „părinților noștri”, credință pe care să o trăim și să o împărtășim copiilor noștri și tuturor celor ce sunt în întuneric.
În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

15 Aprilie 2017, 13:10 (14380 vizualizări - 50 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


@ mario:
(24 Aprilie 2017, 03:48)
Nu le mai raspunde. S-au format sa fie stridenti, violenti, colorati fara un bun simt minimal. Indiferent ca sunt habotnici, atei,, lingusitori  isi mascheaza structura lor sub aceeasi falsa moralitate. De unde absurditatea de a-ti asuma meritele unei om bun din Ucraina sau Prahova? Sau respingerea ideii de credinta, cand ei sunt ceea ce sunt datorita credintei cuiva.
Spun ca ai spus ce nu ai spus, aduc exemple abstracte care in fapt ii acuza tot pe ei. Si vorbesc tare, foarte tare, pt ca asa considera ca impresioneaza. 
Sa stii ca atunci cand esti de partea adevarului si simpla ta prezenta tacuta irita, Te vor identifica imediat cine esti, pentru ca nu te asemeni lor. Nu razi prosteste, nu te intristezi fals si esti principial si intelegator. Incearca si ei sa fie la fel, dar nu reusesc. Si asta pentru ca o fac demonstrativ nu pentru ca ar crede in asta. Cateodata le reuseste, dar rar, pentru ca sunt prea mult sclavii propriei imaginatii. Parca intereseaza pe cineva ce mananca,  cu ce imbraca si cu ce se plimba un preot sau un politician, dar pe toate lumea afecteaza si intristeaza cand aceste lucruri ii acapareaza de nu mai sunt ceea ce ar trebui sa fie.
SI pentru ca toata lumea te acuza cu citate iti trimit si eu unul:
Puneți deci în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde;
Căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toți potrivnicii voștri. (Luca 21, 115)

@dusul la biserica :
(23 Aprilie 2017, 23:04)
Bre versanufie , nu a injurat nimeni biserica si nici popii. Nu te mai autovictimiza, doar s-au facut constatari in ceea ce priveste veniturile nefiscalizate si luxul peste masura afisat de trimisii Domnului. Precum si apucaturile deloc ortodoxe ale unora care taxeaza mai ceva decat camatarii. Cel care a jignit la fiecare interventie ai fost chiar mata, cel cu politehnica la zi, cei 7 ani de acasa, dus la biserica si foarte citit in cele sfinte....
Mario:
(23 Aprilie 2017, 21:24)
Ti-am spus odata ca sunt jurist cu facultatea de drept la Bucuresti, iar inainte sa termin facultatea am fost contabil. Ti-am spus odata ca am tot respectul pt preotii din Slobozia , preotul Draghici, Paduraru sub tutela carora au crescut preoti minunati din generatia mai tanara cu mult bun simt. Se vede ca esti omul episcopului prietene. Eu am fost la Guvernul Romaniei 15 zile de am protestat impotriva CORUPTIEI SI A ABUZURILOR ACESTOR "TRIMISI LUMINATI PE PAMANT". CORUPTIA UCIDE PRIETENE SI CHIAR SUFLETUL NOSTRU. SUCCES SI NU-TI MAI RASPUND. PACAT , MARE PACAT
@Marcele,:
(23 Aprilie 2017, 15:47)
spala-te pe cap cu Mocioniu, Moraru si toti politicienii de teapa lor, ai gresit articolul.Aici prietenii tai injura preotii si le-am aratat(cu fapte, cu date nu cu minciuni ca ei)cat de mult gresesc.Nu ma intereseaza parti-pris-urile politice(uita-te in dex ce inseamna). Mi-e sila in schimb ignoranta unora care, nici 7 ani de acasa nu au, nici prin 7 ani de scoala(adunati in toata viata lor)n-au trecut; si lucrul acesta il demonstreaza cu prisosinta pe net(cat curaj, ce vitejie, n-asa?) injurand Biserica, preotii si credinta romanilor. "Coiful stralucitor"al prostiei straluceste peste neuronul tau obosit. Atata poti, atata faci. Sa-ti fie de bine, tie si parintilor care te-au facut atat de destept!
Marcel:
(22 Aprilie 2017, 18:36)
Da-ti si voi exemplu de o fapta buna si de o realizare notabila a lui domn Moraru, Mocioniu in afara de aere si parfumuri de dama. Sa nu mai zic de prealuminatul vostru. Nu am nimic cu voi doar ca in jurul meu vad doar oameni saraci,mintiti, furati si batjocoriti.Mi-a placut filmul Rascoala de la 1907 a taranilor cand tarani satui de saracie si batjocura s-au razvratit si fugeau dupa din astia ca voi, strigand " PUNE MANA PE CIOCOI" . Uita-te la acest film, este inspirat din istoria noastra adevarata sau si pe aceasta o respingeti din lipsa de cunoastere.
Marcel:
(22 Aprilie 2017, 18:14)
V-a incins rau tare de tot acest Mario. Vi le-a spus pe toate in fata si a scos toate "citatele din voi". Sunt de acord cu el cum au facut si celelalte persoane. Asta este adevarul. D.N.A. ar face bine sa treaca si prin Ialomita, pe la "sultanii cu palate si coifuri stralucitoare".
Credinta:
(22 Aprilie 2017, 13:58)
si încrederea în Dumnezeu, ascultarea de Cuvântul Lui, te schimbă din copil al diavolului în copil al lui Dumnezeu; din drac în înger; din vrăjmaș al lui Dumnezeu în prieten al lui Dumnezeu; din mort în păcat, în viu pentru Dumnezeu și pentru sfințenia Lui.
Credința în Dumnezeu fără încrederea în Dumnezeu este o credință moartă, care nu dă naștere la viață din Dumnezeu; este credința dracilor.

„Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred… și se înfioară”(Ioan 2,19).
bre,Mario!:
(22 Aprilie 2017, 13:12)
Nu te judeca nici un popa pe net. Nu intelegi ca "popimea" nu sta ca tine la calculator(mai ales in aceste zile) sa-si verse frustrarile si hardaiele de laturi, gratuit , peste oameni pe care nu-i cunosc cum faci prin clisee tale de nedus la biserica? Ti-am cerut date concrete despre nume si adrese de preoti "burtosi", cu "vile si masini de lux" care traiesc in "opulenta".Nu ai dat nimic! Ai zis ca preotul Tanase din Valea Plopului e doar o floare cu care nu se face primavara. Ti-am dat exemple de preoti, episcop, maica stareta  care fac la fel. E plin net-ul de astfel de exemple. Dar trebuie sa-ti inghiti injuratura si frustrarile, sa-ti depasesti mentalitatile si ignoranta ca sa le gasesti, ca sa te lamuresti cat de mult gresesti aruncand in spatiul public acuze aiuritoare despre oameni carora nu le sti nici viata,nici munca nici daruirea cu care isi indeplinesc menirea.Cu ce autoritate profesionala faci tu judecati pe aici? De la inaltimea caror calitati morale te erijezi tu in judecator al preotilor? Da,  faptele si cuvintele tale te arata cine esti, asa ca mai intelept ar fi sa-ti vezi de barna din proprii ochi, nu paiul din ochiul altora.
Mario:
(22 Aprilie 2017, 01:00)
Nu mai comentez nimic pt ca astea sunt constatarile mele despre conducatorii acestui judet. Ma scuzati ca au fost realiste si bazate pe LUCRURI reale ale voastre. Sunt dupa voi necitit, noncultura, nedus la biserica si schizofrenic. Ce parere aveti despre CUVANTULUU DOMNULUU IISUS: "DUPA FAPTELE LOR II VETI CUNOASTE". NU VA JIGNESC SI NU VA JUDEC CUM ATI FACUT VOI POPIMEA. SUNT CONSTATARILE MELE!!!!!!!!!!!!!!!
celentano:
(21 Aprilie 2017, 21:59)
"Cei ce fura milioane , au costume si sutane"... pentru banii aia incasati pe sarindare, pe lumanari, la botezuri, nunti, inmormantari a eliberat vreodata vreun preot chitanta? Ca sa nu mai zic ca legea prevede aparat de marcat pentru orice ... Unde ajung acei bani ? De ce statul nu ii impoziteaza asa cum face cu oricine altcineva ??? Asta ca sa aiba antevorbitorii mei explicatia pentru luxul in care traiesc unii oameni ai bisericii.Altminteri cand fura unul o gaina , sau un doctor ia un plic pentru o operatie grea , ii salta cu mascatii si vuieste massmedia. De ce la cinstetele fete bisericesti e altfel???Cumva pentru ca influenteaza din 4 in 4 ani votul ???Ca manipuleaza o mare masa de oameni??? Hmmmmm
maica stareta:
(21 Aprilie 2017, 18:28)
In 2003, Maica Stareta Serafima Comsa de la Manastirea Marcus aducea la casuta ridicata( in mare parte cu mainile ei) in 2001, copii abandonati, direct din maternitatea din Brasov. Au fost 10 fetite, luate in plasament. Maicuta “a luat ce i s-a dat, nu a ales copiii, nu a ales etnia”. Fetitele erau slabe, rahitice si bolnave, cu infectii, nu aveau nici nume, nici varste precise. Copiii au crescut frumos, merg la scoala, Maica vrea sa le dea la facultate. Acum are 11 copii, si un baietel printre fetite, si toti o striga “mami”...
erou al zilei:
(21 Aprilie 2017, 18:17)
Un preot din Ilfov a înfiat până acum, împreună cu soția, trei copii, iar în următorii ani  vrea să ajungă la 20. Andrei Drăgan a început să construiască și un centru în care să ia în îngrijire mai mulți copiii orfani sau abandonați.
Povestea preotului Drăgan a fost prezentată la rubrica "Eroul Zilei" din cadrul unei emisiuni tv..
”Ne-am propus lucrul acesta înainte de căsătorie. Sunt convins că Dumnezeu a avut o rânduială specială cu noi. Dumnezeu a rânduit ca noi să nu avem copii și poate că lucrul acesta ne-a făcut să ne aplecăm și mai mult spre ideea înfierii”, a spus preotul din Ilfov.
Sorin:
(21 Aprilie 2017, 18:11)
Cred ca libertatea de exprimare am castigat-o la revolutie cand tinerii au iesit in strada si au fost ucisi pt acel curaj nebunesc, pt dreptate si adevar. Neamul romanesc are aceasta capacitate de regenerare si prin promovarea adevaratelor valori ceea ce nu prea se intampla in judetul nostru. Am auzit de acest episcop ca este sever, de Moraru ca este sever si "taie in carne vie" dar ce aducem in loc?! Ne conformam, ascultam la sfaturi sau credem ca noi suntem adevarati DUMNEZEI pe pamant. Nu judec pe nimeni, autocritica este in mainile dvs si constiinta ce va spune. Lumea se va prabusi datorita rautatii, a necredintei si a saraciei in timp ce adevaratii conducatori sunt preocupati doar de persoana si familia lor iar ceilalti poate sa moara. O tanara speranta a judetuluu nostru este baiatul ala Soare de la PNL si poate mai sunt altii ca el. Mocioniu deocamdata nu confirma nimic, este mana moarta, Moraru este "Batman" iar episcopul taie si spanzura. Poate a gresit si acel calugar Leontie dar nu trebuia sa se comporte asa cu el. Nu stiu ce legi au preotii, dar preotul Leontie a facut nult bine in oras. Eu ma duceam la catedrala pt vocea lui. Merg si acum dar mai rar ca nu ne da voie sa intram in zile de sarbatoare decat cu invitatie, cine este scris pe tabel. La consiliu judetean Ialomita este dictatura. Asta este Romania, ne ocupam de lucruri marunte iar obiective majore sunt trecute pe linie moarta. Succes la toti
exemple de preoti:
(21 Aprilie 2017, 18:10)
Mihail Jar, (Preasfințitul Longhin) pe numele său de episcop, vrea ca niciunul dintre copii să nu simtă ce-a simțit el când era mic: acea sărăcie, cea mai cruntă dintre toate, care te obligă să rabzi de foame, zi după zi. Așa se face că el a înfiat 405 copii (datele sunt din aprilie 2015), din care 180 cu handicap și boli grave: SIDA, orbi, surzi, fără mâini, fără picioare, fără minte.
El le este tată, iar mamă le este tuturor… Maica Domnului, așa cum o spun chiar copiii...
model pt nedusii la Biserica:
(21 Aprilie 2017, 17:55)
La Podul Cosnei, o localitate de langa Vatra Dornei, Suceava, parintele Mihai Negrea impreuna cu sotia lui, Iulia, ingrijesc si cresc nu mai putin de 117 copii orfani, abandonati sau sarmani. -Pt unii de pe aici el nu e decat minciuna a"un burtos cu vile si masini de lux"..Asta da "opulenta", sa cresti  117 copii..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 16:47
(14925 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:35
(12135 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13492 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:19
(12405 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:17
(12434 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 08:32
(52839 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:51
(10964 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:37
(11516 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:21
(12578 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 15:56
(13878 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 18:24
(17429 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:09
(13786 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:08
(12258 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:06
(14322 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:52
(11539 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11563 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12701 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15666 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(12018 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(13052 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10623 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(10939 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10701 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14222 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11582 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11858 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11640 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12807 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11107 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14307 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...