Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Parcul IMM Slobozia a schimbat indicatorii de performanță

Parcul IMM Slobozia a schimbat indicatorii de performanță

În urma unei corespondențe purtată la începutul anului 2017 cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, indicatorii de performanță ai Parcului Industrial IMM Slobozia au fost modificați. Potrivit noilor indicatori, gradul de ocupare al parcului a scăzut la 65%, iar numărul firmelor mijlocii a fost redus la una singură. De asemenea, autoritățile locale au identificat o soluție pentru evitarea rambursării integrale a sumei în cazul în care numărul locurilor de muncă din parc nu va fi de 775.

O realitate necosmetizată
Parcul IMM Slobozia a costat 17,5 milioane de lei și este gestionat printr-o firmă susținută din bani publici. În cei 3 ani de la finalizarea lucrărilor, Consiliul Local a plătit angajații firmei și cheltuielile de funcționare prin majorarea de 7 ori a capitalului social al firmei. Practica a fost sancționată ca ilegală de către reprezentanții Opoziției din cadrul Consiliului Local, însă nu a putut fi blocată până în prezent. Ultima dată, pe 28 martie 2017, Consiliul Local a aprobat pentru anul în curs un buget de venituri de 64,9 mii de lei, în timp ce cheltuielile estimate se ridică la 130,4 mii de lei. În aceste condiții, singura șansă de redresare a firmei o reprezintă atragerea investitorilor privați. Pentru atingerea acestui obiectiv, anul trecut a fost angajat un nou director. Numele lui este Gabriel Chițu, iar numirea în funcție a fost girată politic de către PSD. În cele 6 luni scurse de la preluarea mandatului, noul director nu a încheiat niciun contract. Potrivit unor surse administrative, există însă cereri din partea unor microîntreprinderi, respectiv o tipografie, o croitorie și un service auto.

Corecții financiare de 25%
Ritmul lent de atragere a investitorilor a determinat autoritățile locale să ceară Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene modificarea indicatorilor de performanță ai proiectului. Astfel, oficialii Ministerului au acceptat ca din cele 13 firme care ar trebuit să-și desfășoare activitatea în Parcul Industrial, numai una singură să fie firmă mijlocie, restul urmând să fie microîntreprinderi. De asemenea, gradul de ocupare al platformei a scăzut la 65%, autoritățile urmând să permită redimensionarea loturilor de 4 mii de mp în 4 loturi egale. Autoritățile locale au identificat o soluție și pentru evitarea rambursării integrale a sumei de 17,5 milioane de lei în cazul fericit al îndeplinirii celor două condiții enunțate mai sus. Astfel, potrivit corespondenței purtate cu oficialii MDRAP, neatigerea celui de-al treilea indicator va genera «doar o corecție financiară de 25% din valoarea proiectului». Termenul final de monitorizare al acestui proiect este luna august anului 2019.

Facilități noi pentru investitori Renegocierea indicatorilor de performanță nu garantează ocuparea Parcului Industrial. În fapt, situația rămâne neschimbată, iar firmele contactate rămân în continuare reticente la condițiile propuse. În aceste condiții, la următoarea ședință de Consiliu Local, conducerea Parcului Industrial a solicitat modificarea caietului de sarcini privind concesionarea terenurilor din Parc, cerând ca «investiția să atragă noi locuri de muncă în 6 luni de la finalizarea ei». De asemenea, perioada obligatorie de păstrare a numărului de locuri de muncă create a fost redus de la 5 la 2,5 ani, «investitorii putând fi scutiți de plata concesiunii cu condiția constituirii unei garanții bancare egală cu valoarea concesiunii pe perioada respectivă, care va fi restituită la solicitarea acestuia după începerea efectivă a lucrărilor». Noile facilități urmează să fie aprobate în plen la următoarea ședință de Consiliu Local.

20 Aprilie 2017, 18:05 (6137 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Parcul Industrial IMM Slobozia are cea mai mare taxă de administrare din țară
Revoltă în Parcul Industrial IMM Slobozia
Parcul Industrial IMM Slobozia nu și-a îndeplinit indicatorii de performanță
Parcul Industrial nu respectă indicatorii de performanță

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10453 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(12901 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16198 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14723 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17116 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12415 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(11647 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14684 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12246 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12240 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15120 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10108 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16702 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12695 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(12896 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(11996 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(12670 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15063 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12140 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13121 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13055 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13567 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13045 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(12361 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11019 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11281 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13720 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14223 vizualizări - 10 comentarii)


Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 09:11
(13494 vizualizări - 0 comentarii)


La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 18:12
(16874 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...