REPORTAJ

Duminica Tomii în Cimitirul Deportaților

În dimineața de Rusalii, pe 18 iunie 1951, au fost lepădați în colbul uscat al Bărăganului peste 40 de mii de oameni. Bănățeni, macedoneni, basarabeni ori de cine mai știe unde, ei au umplut câmpurile județelor Ialomița, Călărași și Brăila, căpătând «domiciliu obligatoriu» lângă țărușul bătut în pământ de soldații care-i păzeau cu puștile. De-atunci au trecut 66 de ani. Iar ei sunt tot mai puțini, din ce în ce mai puțini...

Cimitirul cel viu În Duminca Tomii, la Cimitirul Deportaților de la Fundata nimic nu s-a schimbat de-acum un an... Sau din anii din urmă, sau din anii dinaintea lor. Doar deportații sunt mai puțini, din ce în ce mai puțini. Aici frații Nichiforeanu, din care au mai rămas patru, dincolo neamurile Frunză, că ei au fost mai mulți, dincoace mormântul lui lui Ioan Ciomârtan, plecat la cele sfinte la 98 de ani... Și copii, și nepoți, și strănepoți, căci deportații Bărăganului au refuzat să moară și au trăit și au muncit și au lasat în urmă copiii care să le ducă numele mai departe și să îi pomenească. În Cimitir e cald și oamenii sunt mai mulți decât crucile. Iar trotuarul care traversează Cimitirul de la un capăt la celălalt e singurul semn că lumea se schimbă și aici, printre morminte: «În sfârșit, fac și pentru noi ceva. A apucat primarul ăla nou să promită că face și n-a mai avut încotro...». «Las’ să facă, că nu face pe banii luni. Era mai mare rușinea... Anul trecut pănă la carâmb am înotat în noroi!». Cimitirul e plin ochi, iar pe alei n-ai loc să arunci un ac. Femeile tămâie, înșiră pachete «de împărțeală» cu ouă roșii și cozonac, îndreaptă crucile căzute, salută aici, povestesc dincoace ce s-a mai întâmplat peste an. Vladimir are un an și jumătate și e îmbrăcat în port național... Azi «înțelepciunea lui e jocul», dar într-o zi i se va spune că aici e îngropat străbunicul lui. Așa li s-a spus și fraților lui mai mari, și părinților... Și tot așa va spune și el, ca să nu se uite în veac că aici au trăit și au pătimit cu mâinile goale și sufletele betege, 12721 de familii de rămâni strămutați «doar cu hainele de pe ei», cu domiciliul obligatoriu în Bărăgan. Fundata e doar unul dintre cele 18 sate ridicate «lângă țăruș» din suferința acestor oameni. Unele dintre aceste sate s-au întors în colbul din care s-au ridicat, în altele obiceiurile s-au pierdut...

Poveștile deportaților La Fundata însă, deportații încă mai vin. Sunt tot mai bătrâni, tot mai gârbovi... Dacă-i întrebi, spun toți aceeași poveste, săpată în scoarța memoriei și începută ca o rugăciune. Primul care ne-o spune Aurel Nichiforeanu, ajuns la 78 de ani: «În bou-vagoane se auzise că ne vor duce în Siberia. Când ne-am dat jos, au bătut țăruși în pământ și ne-au așezat pe fiecare la câte unul. La început am dormit în pământ, ploua peste noi. Apoi ne-au lăsat să ne facem bordeie. Nu era apă, o aduceau cu cisternele și o țineau sub cheie... Noi eram copii și îmi amintesc că ne era veșnic foame!». Sunt și povești diferite. Dar sunt puține și se aud rareori: «Familia noastră a fost ridicată în locul alteia, care a rămas. Am fost aduși aici nevinovați. Dar atunci n-aveai cui să te plângi. N-aveai voie să vorbești doi inși, așa era situația atunci...» ne spune Vancu Mihai. Are 74 de ani și în jurul lui sunt strânse 4 generații. Ileana Cireș are 78 de ani și mai are două surori. Au avut toate zile și au trăit cât să povestească până în ziua de azi: «Îmi amintesc că voiam să învăț carte și nu puteam, că nu aveam ce încălța să ajung până la școală. Iar când m-am făcut mai mare am fugit la Slobozia să învăț o meserie. Am învățat croitorie și asta fac și în ziua de azi!». Alexandrina Frunză nu e nici ea singură. Fata i-a venit tocmai din Israel ca să o vadă, nepoții nu-i mai poate număra pe degete. La 81 de ani încă merge fără baston și își amintește că avea 15 ani când a fugit de sub escortă, de-aici, din Bărăgan. Au căutat-o doi ani soldații ca să o aducă «acasă»... Iar când s-a întors, a înțeles că Bărăganul e rostul pe care i l-a lăsat ei Dumnezeu pe lume. Și i-a iertat pe toți: «I-am iertat, că mânia și dușmănia nu o folosim, chiar dacă o ținem. Acuma am vrea niște timpuri bune ca măcar nepoții să o ducă mai bine. Dar nu se văd deloc și cu oful ăsta o să mor...».

25 Aprilie 2017, 17:20 (5954 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:

Un perietean:
(28 Aprilie 2017, 01:44)
Pai primarul "ala nou" adică Merlea Sile e a facut ceva or aceasta comuna inclusiv pentru cimitire si Sfintele Biserici. Noi locuitori Perietiului suntem mulțumiți de ce a facut primarul din Perieti. Pana anul acesta s-a mers prin noroi acum după atâția ani parca am fi pe bulevard. Sa ne traiasca Primarul si consilierii.

Nume:
Mesaj (maximum 2000 caractere):

Duminica Tomii în Cimitirul Deportaților

Comentariile cititorilor:

Lasă un comentariu: