Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Comedia erorilor

Handbal, Liga Națională, CSM Unirea Slobozia-HC Zalău 20-31 (9-15)

Comedia erorilor

Vineri, 28 aprilie 2017, în Sala «Andreea Nica» din Slobozia s-a desfășurat confruntarea dintre CSM Unirea Slobozia și HC Zalău, ocupanta locului 3 în clasamentul Ligii Naționale. Formația sălăjeană, antrenată de fostul selecționer al României, Gheorghe Tadici, avea nevoie de cele 3 puncte puse în joc pentru a fi sigură de locul 3, loc care asigură prezența într-o Cupă Europeană.

Inexplicabila cădere din minutul 20 Meciul a început cu golurile marcate de Larisa Tămaș și Andreea Pătuleanu. Jocul s-a disputat sub semnul echilibrului până în minutul 12, când Unirea s-a desprins la 2 goluri. Oaspetele nu s-au lăsat intimidate și au revenit, astfel că tabela arăta 8-8 în minutul 18. A urmat o serie neagră pentru fetele lui Dumitru Muși, până la pauză acestea reușind contraperformanța de a înscrie doar un singur gol, în vreme ce sălăjencele au punctat de 7 ori.

Joc la discreția oaspetelor în repriza a doua Partea secundă și-a păstrat aspectul, cu HC Zalău la conducerea jocului. Unirea a avut o secetă incredibilă, fără goluri marcate, fapt ce a permis adversarelor să se distanțeze la o diferență de 11 goluri, scor 9-20. Problema învingătoarei era deja stabilită, mai rămânea însă doar scorul exact. Totuși, misiunea elevelor lui Tadici a fost facilitată de greșelile din atac ale Unirii, cu pase la adversar sau aruncări fără precizie. La final, HC Zalău s-a impus cu 31-20, cea mai bună marcatoare a partidei fiind fosta jucătoare a Unirii, Ana Maria Drăguț, cu 6 reușite.

CSM Unirea Slobozia
Diana Petrescu, Mădălina Ion, Lăcrămioara Stan-Andreea Enescu (4 goluri), Elena Pătuleanu (3), Andreea Ivan (3), Alexandra Iovănescu (3), Alina Ilie (3), Ana Horobeț (2), Ioana Georgescu (1), Mădălina Predoi (1), Cătălina Sava, Raluca Nicolae și Paula Toma (antrenor Dumitru Muși)

HC Zalău
Ana Maria Inculeț, Paula Vișan, Adina Sabău-Ana Maria Drăguț (6), Teodora Bloj (4), Roxana Rob (4), Larisa Tămaș (3), Cristiana Nica (3), Dana Abed-Kader (3), Ana Ciolan (3), Raluca Irimia (2), Valentina Panici (2) și Andrada Trif (1) (antrenor Gheorghe Tadici)
(articol de Ștefan NEGREA)

28 Aprilie 2017, 19:50 (9855 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Beți la volan

Vineri, 5 august a.c., polițiștii au depistat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab, din Slobozia, un tînăr feteștean, de 21 ani, care emana halenă alcoolică. Șoferul a fost testat alcoolscop, valoarea ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 07:33
(7261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Fără viză de la asociațiile crescătorilor de animale la solicitarea primelor pe exploatație

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița informează cu privire la eliminarea obligativității vizării cererilor de solicitare a primei pe exploatație, specia bovine, pentru anul 2011 de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 08:09
(10142 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Opt minori de 13 și 14 ani, prinși la furat din magazine

O patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a surprins pe o stradă din localitate mai multe persoane care alergau. S-a procedat la interceptarea grupului, fiind depistat un copil de 13 ani ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 07:52
(6791 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A acroșat o fetiță pe bicicletă

Poliția Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN3A, în zona Halta Bărăganu, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 54 ani, din ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 07:45
(7406 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Fetești: Copil de 12 ani, spărgător de locuințe

Polițiștii cercetează un minor de 12 ani pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 53 ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 07:41
(6558 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt copil


Urziceni: Acțiune a Poliției

Efective din cadrul Poliției Urziceni au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii precum și pentru combaterea comerțului ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 07:37
(7438 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Un conducător auto de 27 ani a fost oprit în trafic de polițiștii din Urziceni, pe raza localității. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au constatat că mașina figura ca urmărită internațional, ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:38
(8788 vizualizări - 0 comentarii)


Miriște în flăcări la Giurgeni, furaje arse la Movila

Pompierii din Țăndărei s-au luptat noaptea de miercuri spre joi, 3/4 august, cu stingerea flăcărilor pe o miriște din apropierea localității Giurgeni. Focul mistuia peste 20 hectare de miriște de grîu ce ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:32
(7069 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Dosar penal pentru un tractorist fără permis

Polițiștii de la Stelnica au oprit, marți, 2 august, la Făcăeni, un tractor cu două remorci, pentru un control de rutină. Utilajul era condus de un localnic de 37 ani, care nu avea permis de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:30
(8102 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: 10 tone de grîu confiscate

Polițiștii de investigare a fraudelor, în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au confiscat 10 tone de grîu. Grîul fără documente legale de proveniență era transportat cu un autotractor ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:30
(7494 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Lemne vîndute ilegal

Un bărbat de 38 ani a fost prins în timp ce vindea ilegal lemne de foc pe raza localității Vlădeni. S-a întîmplat marți, 2 august cînd polițiștii au descoperit la domiciliul unui bărbat din Vlădeni o remorcă ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:29
(9377 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, locul 2

Pompierii ialomițeni, locul 2

În perioada 1-3 august 2011, s-a desfășurat la Slobozia faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 14:24
(5394 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A intrat cu scuterul în șanț

Poliția Urziceni a fost sesizată luni, 1 august a.c., cu privire la faptul că pe DC42 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 31 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 12:49
(7090 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: I-au furat din curte

Agenții Postului de Poliție Manasia au fost sesizați luni, 1 august a.c., de către o femeie de 56 ani, din Urziceni, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea proprietății pe care o deține ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 10:28
(6658 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


Amara: Concursuri sportive pe plajă

Amara: Concursuri sportive pe plajă

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ialomița, Asociația Județeană «Sportul pentru Toți» Ialomița, cu sprijinul Primăriei Amara, desfășoară, în perioada 31 iulie-3 august 2011, acțiunea sportiv-recreativă ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 10:26
(10163 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: «Șofer» fără permis

O patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a oprit pentru control în trafic pe raza localității un autoturism, condus de un tînăr localnic în vîrstă de 28 ani. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 08:24
(6742 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Surprinși în flagrant la furat de fier

Un feteștean de 55 ani a alertat Poliția în momentul în care a surprins două persoane care sustrăgeau fier de pe terenul său, unde deține o fundație pentru casă. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 07:03
(4266 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Primarul Sloboziei îl felicită pe elevul Octav Drăgoi, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică

Printr-un comunicat de presă, primarul Sloboziei, Gabi Ionașcu, felicită remarcabila performanță a elevului slobozean Octav Drăgoi, care a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:22
(9446 vizualizări - 4 comentarii)


Munteni Buzău: S-au autoaprins furajele

În după-amiaza zilei de sîmbătă, 30 iulie, pompierii militari de la Garda Slobozia au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la depozitul de furaje al unui cetățean din localitatea ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:16
(8222 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru cultivatorii de tutun care accesează credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe către Beneficiarii schemei de plată națională directă complementară decuplată de producție, pentru suprafața cultivată cu tutun ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:11
(11772 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A intrat într-o căruță nesemnalizată

Poliția Fetești a fost sesizată vineri, 29 iulie a.c., cu privire la faptul că pe DN3B s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 38 ani, din ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:09
(9222 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de aproape 90000 lei în două zile

În cadrul acțiunilor desfășurate la sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au aplicat 276 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 14 permise de conducere și au retras 10 certificate ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:31
(8031 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Declarația 112, depusă doar on-line cu certificat digital

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabilor că «Declarația 112-privind plata contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și evidența angajaților asigurați» se va depune ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:28
(10745 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: O hoață din buzunare, identificată de polițiști

Un bărbat de 52 ani, din Pogoanele-Buzău a sesizat Poliția Urziceni, prin 112, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Poștei din localitate, persoane necunoscute i-au sustras din buzunar suma ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:27
(5764 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți efectuate către fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că a plătit, în perioada 27.07.2011-28.07.2011, suma de 187,9 milioane euro pentru măsuri delegate din Programul Național de Dezvoltare Rurală ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:22
(10449 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: A furat 16 capace de canalizare

Polițiștii cercetează un bărbat de 47 ani pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. În urma investigațiilor desfășurate de către agenții Postului de Poliție Maia, privind furtul din data de 12 iulie a.c. ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:20
(7926 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 148 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 2 august 2011, sînt disponibile 148 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:02
(7862 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Fără permise, la volan

Vineri seara, 29 iulie a.c., agenții Postului de Poliție Sălcioara au depistat în trafic, pe raza comunei, un localnic în vîrstă de 44 ani, care conducea un autoturism, deși figura în bazele de date ale ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:59
(5867 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Faza zonală a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență

În perioada 1-3 august 2011, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița este gazda fazei zonale a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:58
(8026 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Beat la volan

Polițiștii au identificat în trafic un bărbat de 46 ani, din comuna Dridu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Întrucît șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:43
(8632 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...