Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Maestrul cifrelor

Maestrul cifrelor

Profesorul de Matematică Nicolae Papacu este unul dintre cei mai apreciați dascăli ai școlii ialomițene. Recent, Societatea de Științe Matematice l-a recompensat cu o distincție onorifică pentru întreaga carieră în domeniul Matematicii. Pentru el, drumul spre succes a început în urmă cu aproximativ 40 de ani, când a intrat pentru prima dată într-o sală de clasă...

Matematica profesorului Papacu «Lucrez din 1979 și am ales Matematica datorită profesorului meu de gimnaziu Iulian Chiriac... După primele ore cu dânsul am zis că în viață eu vreau să fiu profesor de Matematică!» ne mărturisește profesorul Nicolae Papacu. Se așează pe scaun, privește înainte și vorbește calculat, ca atunci când se află la catedră și le explică elevilor săi rezolvarea unei probleme dificile. «Nu știu de ce m-a atras Matematica. Eu cred că așa m-am născut... Mi-a plăcut mereu să fac exerciții și să gândesc logic. De fapt, acesta este motivul pentru care Matematica trebuie învățată, pentru că ne ajută să gândim logic!» adaugă dascălul. Anul acesta, pentru întreaga sa carieră didactică și științifică, Societatea de Științe Matematice i-a oferit profesorului din Slobozia o distincție. «Premiul acesta se oferă anual de către Societatea de Științe Matematice, însă nu toți profesorii îl primesc... Sunt cam câte 3-4 astfel de distincții acordate în întreaga țară. Mă bucur foarte mult de faptul că anul acesta am fost și eu selectat!» mai spune profesorul Nicolae Papacu. Anul trecut, Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație i-a oferit profesorului din Slobozia «Diploma de Excelență» pentru problemele propuse la Olimpiada Națională de Matematică.

Cum se nasc problemele matematice? Dincolo de viața la catedră, dascălul Nicolae Papacu și-a dedicat cariera și cercetărilor științifice în domeniul Matematicii. Este realizatorul a peste 600 de probleme de matematică, care au fost publicate în reviste de specialitate din țară și din străinătate sau transformate în subiecte pentru olimpiadele naționale sau concursurile de Matematică. Cum se nasc problemele ne spune chiar profesorul Nicolae Papacu: «Problemele de Matematică se nasc din alte probleme de Matematică... Încerci să găsești o rezolvare, iar apoi, plecând de la rezultat, analizezi situația și descoperi că poți să creezi o altă problemă!». De asemenea, profesorul din Slobozia a realizat articole pentru reviste matematice din țară și străinătate. Mai mult, el estre membru în comisiile de organizare a unor simpozioane interjudețene, naționale și internaționale de Matematică, expert evaluator de manuale și redactor șef al «Revistei de Matematică din Ialomița». «Această revistă am realizat-o împreună cu alți profesori din județ. Colaborăm foarte bine. Revista conține informații din domeniul Matematicii, probleme și exerciții, precum și o pagină dedicată elevilor care s-au remarcat în acest domeniu!» spune profesorul Papacu.

Elevii îi calcă pe urme Dincolo de satisfacțiile personale, mândria oricărui profesor sunt elevii pe care îi pregătește. Iar dascălul Nicolae Papacu a știut mereu să fie alături de elevii săi și să facă performanță împreună cu ei. De-a lungul carierei, a reușit să obțină două medalii de aur și una de argint la Concursul Internațional de Matematică «Mathematical Arhimede Contest». Elevii pregătiți de el au primit 35 premii I la fazele naționale ale Olimpiadei de Matematică. Dincolo de distincții, elevii pe care i-a pregătit sunt astăzi medici renumiți, ingineri angajați la firme renumite din străinătate sau colegi de catedră cu dascălul care i-a format. «În aproape 40 de ani de activitate am păstorit mulți elevi... Unii dintre ei mi-au călcat pe urme și au studiat Matematica, alegându-și meserii în domeniu. Alții sunt acum profesori și suntem colegi de catedră...» adaugă profesorul Nicolae Papacu.
(comentariile la acest articol sunt închise)

16 Mai 2017, 14:10 (14247 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13436 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:19
(12364 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:17
(12273 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 08:32
(52709 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:51
(10910 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:37
(11412 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:21
(12540 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 15:56
(13820 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 18:24
(17172 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:09
(13657 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:08
(12227 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:06
(14283 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:52
(11493 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11494 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12656 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15582 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(11985 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(12767 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10570 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(10897 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10667 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14137 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11540 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11791 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11573 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12742 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11066 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14244 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:12
(14122 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(12508 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...