Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița are nevoie de Referendum

Ialomița are nevoie de Referendum

bonus: DECLARAȚIILE UNUI MITOMAN

Administrația Moraru adoptă decizii investiționale care afectează bugetul județului Ialomița pentru următorii 10 ani. Administrația Mocioniu continuă proiecte investiționale falimentare care afectează economic orașul pentru următorii 20 de ani. Iar administrațiile rurale sunt obligate, direct sau indirect, să facă parte din aceste aventuri economice ale administrației județene. Totul se întâmplă pentru și în numele cetățenilor județului Ialomița! Niciunul dintre oficialii ialomițeni, indiferent de nivel și de gradul de reprezentare, nu știe care este agenda publică a cetățeanului ialomițean. În aceste condiții, ziarul nostru pledează pentru o formă de manifestare permisă de lege, respectiv Referendumul...

Nimeni nu plătește pentru incompetență
Consiliul Județean Ialomița a cheltuit 8,9 milioane de lei pentru o sală de spectacole care rămâne închisă la 2 ani de la inaugurarea ei. Iar acum este la un pas de a achiziționa cu 7,8 milioane de lei un nou sediu administrativ. La această sumă se adaugă, potrivit estimărilor, alte 7 milioane de lei pentru renovarea clădirii... «Groapa lui Stoica» costă Slobozia 37 milioane de lei. Parcul Industrial IMM Slobozia alte 17,5 milioane de lei! Ambele investiții vor fi plătite într-un final din fonduri publice și credite bancare care vor fi stinse peste 20 de ani. În județ, șirul investițiilor falimentare este prea lung pentru a putea fi epuizat într-o pagină de ziar. Podul de la Dridu, investițiile în reabilitarea infrastructurii, reabilitarea Târgului de Floci, renovarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia sau, mai nou, investițiile în «cultura istorică» promovată de către președintele Victor Moraru sunt doar câteva exemple. Pentru deciziile legate de toate aceste investiții, aleșii de ieri sau de azi au invocat legitimitatea conferită prin vot. Și consultările publice obligatorii stipulate prin lege. Nimeni nu știe însă care este agenda publică a cetățeanului ialomițean. Nu există sondaje de opinie realizate profesional, studii sociologice sau orice altă formă reală de consultare a contribuabililor cu privire la prioritățile investiționale pe care aceștia le au. În aceste condiții, legitimați exclusiv prin vot, aleșii locali adoptă decizii absurde, arbitrare sau perdante financiar care afectează economia județului pentru zeci de ani.

Victor Moraru respinge consultarea prin Referendum
Singura formă legală de răspuns la această practică administrativă o reprezintă Referendumul. Administrația județeană are posibilitatea de a consulta populația în acest fel, prevalându-se de principiul autonomiei locale. Articolul 3 din Legea 215, privind administrația publică locală, precizează clar că «prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat». Alineatul 3 al aceluiași articol 3 din Legea 215 oferă posibilitatea autorităților susmenționate «de a recurge la consultarea locuitorilor prin Referendum sau prin orice altă formă de participare directă a cetățenilor la treburile publice, în condițiile legii». Altfel spus, președintele Victor Moraru își poate legitima deciziile majore pe care le adoptă și care, susține el, vor produce rezultate palpabile «abia peste 7-8 ani» prin Referendum. Această formă de manifestare a voinței publice ar putea legitima indubitabil viziunea administrativă a președintelui Victor Moraru, punând capăt speculațiilor. Victor Moraru respinge însă public această sugestie declarând: «Nu! Referendumul nu are acest rol și nu cred că se impune! Referendumul are un rol clar stabilit... Putem face consultări publice și o facem destul de des! Dar Referendumul se face pentru decizii majore, nu pentru investiții! N-am auzit să se întâmple asta nicăieri în Uniunea Europeană... Avem deja un Consiliu Județean în care sunt reprezentați cetățenii. Nu putem înlocui prin Referendumuri actul decizional!».

Declarațiile unui mitoman
La sfârșitul lunii mai 2016, cu numai câteva zile înainte de alegerile locale, alături de viitorul primar al Sloboziei, Victor Moraru declara că lucrările de reabilitare a Pieței Revoluției vor fi suportate integral din bugetul UE. La acest moment știm că aceste lucrări sunt executate din bani publici și împrumuturi bancare care vor greva bugetul Sloboziei pentru următorii 20 de ani!
Minciuna are picioare scurte Deși nu este singura minciună cu care a debutat Victor Moraru în administrația județeană, este emblematică pentru profilul moral și administrativ al acestuia. Iată textul integral al declarației făcute atunci: «PSD dovedește că este singura formațiune politică interesată de binele public și nu de cultivarea neîncrederii și a urii în rândurile alegătorilor. Avem dovada că demersurile pe care echipa Partidului Social Democrat le-a făcut la București și Bruxelles au contat, iar contractul de finanțare se va prelungi cu 2 ani și se va achita din bani europeni. Important este că am scăpat de presiunea foarte mare privind finanțarea acestui proiect din bugetul propriu. Vina este a constructorului și nu se putea să se impute administrației!». Declarația de la acel moment a lui Victor Moraru a fost dublată de cea a lui Adrian Mocioniu care a plusat, susținând că, în mandatul său, investiția va fi finalizată «înainte de noul termen». Realitatea dovedește contrariul, iar după un an de la momentul respectiv lucrările la «groapa lui Stoica» au avansat nesemnificativ...

Sediul BCR, o investiție megalomanică
Iar dacă declarațiile «la cald» din preajma alegerilor pot fi considerate unele electorale, cele privind achiziția fostului sediu BCR sunt... proaspete și atent orchestrate! Această investiție reprezintă decizia exclusivă a președintelui Victor Moraru și nu are nici o justificare legală.
Pohta ce-a pohtit Dornic să intre in istoria administrației județene, Victor Moraru a declarat public încă de la începutul anului că intenționează să achiziționeze fostul sediu al BCR. Dincolo de prețul discutabil al achiziției, de maniera în care a impus aprobarea proiectului de hotărâre în sedința Consiliului Județean din luna aprilie 2017 și justificările puerile oferite public, Victor Moraru continuă să mintă! Potrivit anunțului publicitar postat pe site-ul instituției pe care o conduce, imobilul care urmează să fie achiziționat este «parte a strategiei de dezvoltare, modernizare și optimizare a serviciilor oferite cetățenilor județului Ialomița». Prima minciună! Același anunț precizează faptul că imobilul trebuie să fie racordat la utilitățile standard, înclusiv telefonie și internet. A doua minciună! De asemenea, «spațiul trebuie să fie pardosit cu parchet, mochetă de trafic intens sau gresie, să aibă grupuri sanitare placate cu gresie și faianță, să aibă suprafața utilă necesară pentru birouri, spații pentru activități cu publicul și arhivă curentă»... Sunt tot atâtea minciuni în condițiile în care fostul sediu al BCR, potrivit declarațiilor lui Victor Moraru, trebuie recompartimentat și utilat pentru a răspunde cerințelor administrative pentru care va fi achiziționat. Și, în sfârșit, «imobilul trebuie să fie finalizat, să nu prezinte degradări structurale și să fie finisat atât la exterior, cât și la interior». Ori, în cazul în care această ultimă condiție ar fi îndeplinită a priori, de ce a estimat Victor Moraru că imobilul are nevoie de alte 7 milioane de lei pentru reabilitare și creșterea nivelului de eficiență termică? Însă bomboana de pe coliva acestei investiții nu este aceasta. Potrivit informațiilor oficiale solicitate de ziarul nostru, costurile de încălzire pe timp de iarnă pentru cei 2217,10 mp de clădire utilizați în acest moment de către instituție în Palatul Administrativ se ridică la aproximativ 40 mii de lei lunar. În condițiile în care fostul sediu al BCR are o suprafață utilă de 4373 de mp, costurile de încălzire sunt, firesc, duble! Adăugați la acest amănunt și faptul că majoritatea pereților exteriori ai clădirii sunt de sticlă și aveți o imagine apropiată de realitate a acestei fantezii invesționale în care Victor Moraru târăște contribuabilii ialomițeni în numele legitimității pe care aceștia au oferit-o Consiliului Județean (n. red.: nu lui, căci el nu a fost ales președinte prin vot direct!) la alegerile locale din vara anului 2016.

17 Mai 2017, 15:20 (10106 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


cetatean:
(22 Mai 2017, 20:38)
Ar trebui   sa fie consultati cetatenii daca sunt de  acord cu proiectele presedintelui CJ..cu achizitionarea sediului BCR..ci alte...cheltuieli inutile... Ati vazut la stiri ce se intampla la primaria orasului CLUJ NAPOCA ? Cetatenii au dreptul sa-si spuna parerea si sa depuna proiecte.... OARE CATE SUTE DE ANI trebuie sa  treaca sa se intample ceva similar si in Ialomita? Daca unii  au pus stampila pe..”trei trandafiri” fara sa se gandeasca....acum suportam consecintele un judet intreg!!!  VAI DE NOI !!!  Si abia a inceput. Unde  vom ajunge peste 4 ani??? Ialomita trezeste-te!!
Ioana:
(22 Mai 2017, 12:43)
  Buna idee vis-a-vis de referendum.
 
Inrebarile ar suna astfel:
 "Sunteti multumiti de cunducerea Primariei Municipiului Slobozia?"  DA - NU.
 "Sunteti multumiti de conducerea Consiliului Judetean Ialomita?"     DA  - NU.

   Eu votez NU. 
 
Voi ce ati vota? O puteti face acum, aici.
cetatean:
(18 Mai 2017, 18:55)
Adaugati si costurile cu aerul conditionat vara,costurile de curatenie....
Un colos financiar ca BCR nu isi permite sa mai tina o astfel de cladire si ce sa vezi? Se gaseste o mare personalitate in management din Amara,primar de comuna,ce se crede unsul lui Dumnezeu in Ialomita,sa o cumpere pe spatele nostru.Pacat ca nu exista opozitie politica.Ma intreb cat o sa tina acest delir politic?
alegator:
(18 Mai 2017, 18:35)
un gheorghe  tinel dar colorat rosu 
Ialomiteni:
(18 Mai 2017, 18:24)
Prosti tare prosti oamenii in judetul ialomita ! Mai oameni cum a ti votat un asa prost ma !!!!
DANA:
(18 Mai 2017, 15:45)
Da, corect fata lui arata dispret și chiar nu da doi banii pe nimeni adică un animal.Dar pina isi rupe coloana vertebrală, rupe el mai multe.
colhoz:
(18 Mai 2017, 15:32)
Da este nevoie de referendum si oameni curajosi sa iasa in strada.Acest animal numit Moraru nu face decit sa ne puna la zid pe toti ca de, la el sunt butoanele.Ciuperca nu a facut nimic pe linga acest tupeist ca Dragnea.Da face ca la Amara o primarie cu fast și multi functionari prosti, da ca prostimea nu a luat-o cu el.Da el este la butoane si ne face zop.Daca nu il ia DNA nu il face nimeni pe acest animal. BCR odata vindut ii umple conturile lui Moraru . Cine altul decit Cocornel Holdingul. meditati domnilor.
gogu:
(18 Mai 2017, 15:32)
Cand  ma indatoareaza pe 20 de ani , normal ca trebuie sa ma intrebe daca sunt de acord! Morarule , prevad ca-ti iei cadanele si va duceti dracu de unde ati venit...
DNA:
(18 Mai 2017, 14:00)
Primaria Clujului consulta cetatenii asupra modului de folosire a banilor publici.La Ialomita nu este nevoie.Moraru stie tot.
Victore,nu uita
Va veni si vremea ta!
cetatean:
(18 Mai 2017, 13:59)
Asa ne trebuie, ca de 27 de  ani in  jud Ialomita am votat numai PSD...acum...suportam. Mai ales pensionarii, care la  in ziua de vot sunt primii  la urne si voteaza numai cu rosii....iar tinerii, cei care ar putea macar inclina balanta, nu se duc la vot din ignoranta...UITATI-VA cu atentie la fata lui Moraru...arata dispret...omul acesta nu da doi bani pe nimeni...dar..cine poate sti???
 Daca Doamne fereste cazi dupa cal..poti sa-ti rupi coloana vertebrala....!!!
URGENT!:
(18 Mai 2017, 10:07)
Sa iesim in strada Cocora! Monstrul cu functie de primar, dupa ce a facut asfalt in camp cu bani publici(sa mearga familia la firma fara sa fie zdruncinata de gropi, sper sa fie zdruncinata de DNA, ANI, IGP...) hotaraste sa asfalteze si strada pe care locuieste el si strada secretarului si strada viceprimarului. Mai golanilor nesimtiti nu va este rusine, nu va este frica de mania cetatenilor, va trebuie asfalt pe strada? Restul strazilor nu va intereseaza? Ati furat o comuna ce vreti sa mai faceti? Primarul a luat tot terenul din CAP, secretarul terenul din parc.AJUNGE! Sa va fie RUSINE!
Suntem prosti:
(18 Mai 2017, 01:49)
S a iesim in strada !!!
marin:
(17 Mai 2017, 21:44)
am lucrat in acel spatiu.sunt spatii unde ploua ca afara.acesti conducatori colorati in rosu cred ca au acea boala descoperita la bovine in marea britanie.
Petru:
(17 Mai 2017, 18:31)
Vor face ceva idiotii astia si pt oras in acet mandat? Clar NU. Vor spune slobozenii ceva ? Sigur NU. Normal ca astia fac ce vor. Cum psd-ul a vrut legea gratierii pe sestache la ora 11 noaptea , asa va incerca si moraru sa cumpere BCR , tot prin mismasuri tipic psd-iste. De ce? Pt ca de halit nu mai are de unde ( vezi groapa lui stoica , parcul industrial di apa lu' ionascu). Altceva n-a mai ramas de mancat din acest oras cu care odata ma mandream ca fiind curat si frumos. @mary , si eu ma gandesc sa plec la fel ca tine.....pacat
Mary:
(17 Mai 2017, 16:09)
   Oricum fac ce vor. Viata a demonstrat ca tin cont de noi doar in ziua alegerilor si peurma isi bat joc de tot, cum vor ei. Eu demult nu mai merg sa-i aleg. Poate reusesc sa plec din acest oras condus numai de tampiti.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița, sub Cod Galben

Ialomița, sub Cod Galben

Începînd de vineri, 9 iulie, orele 08,00 și pînă sîmbătă, 10 iulie, orele 10,00, Ialomița se află sub Cod Galben. Meteorologii au emis avertizări de vînt puternic și vijelii. «În intervalul menționat în ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:19
(21948 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Piața Agroalimentară și Bazarul de Mărfuri Industriale, controlate de polițiști

Joi, 8 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, efective ale Birourilor de Ordine Publică pentru Mediul Urban și Rutier Slobozia, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:07
(23532 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Depistat la volan deși avea permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate

Joi seara, 8 iulie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Urziceni, în zona sensului giratoriu de la intersecția DN1D cu DN2, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:06
(13060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea criminalității în mediul rural

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Cocora, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, au acționat pe raza comunelor anterior menționate ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:03
(20460 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM: 11%, rata șomajului în luna iunie 2010

La sfîrșitul lunii iunie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 11530 de persoane, din care 5272 șomeri indemnizați, respectiv 6258 șomeri neidemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 18:11
(12893 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sudiți: Proiectile neexplodate descoperite sub fundația unei case

Nu mai puțin de 7 proiectile de artilerie explozive, patru dintre acestea de calibru 100 mm, două de calibru 105 și unul de calibru 76 mm, au fost descoperite de cîțiva cetățeni care lucrau la scoaterea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 14:33
(24045 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei, raiul contrabandiștilor de țigări

Numai într-o singură seară polițiștii au confiscat peste 15 mii de pachete de țigări, în orașul Țăndărei. Țigările erau transportate în mașini, iar deținătorii nu au putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:23
(24423 vizualizări - 5 comentarii)


5,8 mii de lei, amenzi pentru nesiguranța alimentelor

Aproximativ 40 de unități de procesare sau comercializare a produselor alimentare au fost, în perioada recent încheiată, verificaTe de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:22
(21977 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

Miercuri, 7 iulie a.c., în jurul orei 14.35, echipajul de descarcerare și ambulanța SMURD de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat de urgență pe DN2, la ieșirea din localitatea Lilieci, unde s-a produs ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:15
(13894 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Acțiune a Poliției

O acțiune de amploare s-a desfășurat marți, 6 iulie a.c., la Urziceni, în intervalul orar 18.00-21.00, polițiștii acționînd pe multiple planuri. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 173 de persoane, iar ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:11
(11028 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, după gratii

Marți, 6 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tînăr, de 20 de ani, din localitate, învinuit de săvârșirea a trei furturi din auto, fapte săvîrșite împreună cu un minor de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:31
(14778 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, cu permisul suspendat

Un bucureștean de 29 de ani este cercetat penal de polițiști după ce a fost depistat conducînd un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat din luna ianuarie 2010. Autoturismul condus ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:20
(15156 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Țiganii din Căzănești s-au încăierat din nou. 5 persoane, reținute de polițiști

Scandalul s-a produs seara trecută, marți, 6 iulie, cînd mai multe persoane de etnie rromă, bărbați, femei și copii se aflau în fața unei locuințe unde aruncau cu diverse obiecte. Pentru calmarea spiritelor ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:04
(13666 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Aproape 2000 de pachete cu țigări de contrabandă, expediate printr-o firmă de curierat

Polițiștii din Slobozia au interceptat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, un autoturism asupra căruia aveau bănuieli că transportă țigări de contrabandă. La volan se afla un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 07:10
(20206 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:19
(11092 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:18
(13451 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La 14 ani, tîlhari cu acte-n regulă

Duminică, 4 iulie, la miezul nopții telefonul de urgență al polițiștilor din Țăndărei a sunat pentru a anunța o tîlhărie în strada mare. Victima a declarat polițiștilor că în timp ce se afla în zona pasarelei ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(13408 vizualizări - 3 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: În căutarea vițelului (ne)pierdut

Fiindcă nu și-a mai găsit vițelul în locul unde îl priponise, o femeie din Sfîntu Gheorghe a apelat numărul de urgență 112 pentru a alerta polițiștii. Femeia a susținut că vițelul îi fusese furat din spatele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(14644 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A fugit de acasă la cerșit

Un copil din Fetești a pus pe jar polițiștii din localitate după ce bunica sa, o bătrînă de 61 de ani, a anunțat dispariția de la domiciliu a acestuia. Copilul, de 12 ani, plecase de la domiciliu în urmă ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:54
(11944 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Prins în trafic cu mașina neînmatriculată

Un cetățean din Urziceni s-a ales zilele tecute cu dosar penal pentru conducerea unei mașini neînmatriculate și cu numere false. Asta după ce în dimineața zilei de luni, 5 iulie, a fost depistat de polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:52
(13839 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandalagiul de pe Calea București, arestat

Scandalagiul de la Urziceni care a reușit performanța de a «trezi» un întreg cartier din municipiu și de a-și speria vecinii prin comportamentul său a fost reținut de polițiști. Individul a fost arestat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(13610 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Tînăr de 16 ani, arestat

În cadrul unei acțiuni ce a vizat depistarea persoanelor care se sustrag executării mandatelor de arestare preventivă sau mandatelor de executare a pedepsei, polițiștii ialomițeni au prins și arestat un ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(12045 vizualizări - 0 comentarii)


A pătruns pe constrasens și s-a izbit de o autoutilitară

Un bătrîn, de 65 ani, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost implicat într-un accident rutier. Pe scurt, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Ploiești către Urziceni, în ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:50
(14872 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


APIA: Sprijin financiar pentru culturile calamitate

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură fac apel către fermierii care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:47
(13633 vizualizări - 0 comentarii)


Vindea o drujbă contrafăcută

Vindea o drujbă contrafăcută

Jandarmii slobozeni au fost sesizați la începutul săptămînii, luni, 5 iulie despre faptul că un bărbat oferea spre vînzare pe o stradă din municipiu o drujbă, mult mai ieftină decît prețul de pe piață. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:46
(22906 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia drujba


APIA: Peste 2 milioane de euro, sprijin pentru apicultori

«Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acțiunile realizate în acest an este de 16 august 2010» informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură apicultorii județului. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:44
(13414 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii militari fac eforturi pentru întărirea digului din zona cartierului Buliga-Fetești

Din cauza creșterilor de debite și cote ale Brațului Borcea al Dunării, încă de miercuri, 30 iunie, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița acționează ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:16
(27702 vizualizări - 0 comentarii)


Trei accidente în două zile

În ultimele 48 de ore, pe drumurile județului s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu rănirea a 9 persoane și avarierea a 7 autoturisme.
Primul eveniment s-a produs în dimineața zilei de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:11
(24829 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: 16 șoferi, fără permise

Polițiștii rutieri ialomițeni au monitorizat și în acest week-end traficul rutier pe principalele artere ale județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Polițiștii au aplicat 246 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:04
(22954 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Slobozia, Albești, Ciochina, Munteni Buzău și comunele limitrofe Țăndăreiului

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în acest sfîrșit de săptămînă, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. Astfel, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:34
(22935 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...