Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț

Primăria Comunei Bărbulești, județul Ialomița, organizează concurs pentru ocuparea următorului post de mecanic utilaj (șofer buldoexcavator).
Condiții specifice:
-studii medii, atestat de competențe profesionale, fără vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului.
Condiții generale:
-concursul va consta într-o probă scrisă și una practică, iar persoanele care urmează să participe la concurs trebuie să îndeplinească, cumulativ următoarele condiții, stabilite conform art. 3 din HG nr. 286/2011:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
b) cunoaște limba română, scris și vorbit
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
d) are capacitate deplină de exercițiu
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea
Data și ora desfășurării concursului:
-proba scrisă: 15 iunie 2017, orele 10,00
-proba practică: 16 iunie 2017, orele 10,00
Locul de desfășurare a concursului:
-sediul Primăriei comunei Bărbulești, str. Principală, nr. 1146
Termen de depunere a dosarelor:
-10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, iar selecția dosarelor se face în termen de 3 zile lucrătoare, de la data expirării termenului de depunere al dosarelor
-Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată primarului comunei Bărbulești
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie
e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează
f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate
g) curriculum vitae
-Adeverința care atestă starea de sănătateconține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății
-În cazul documentului prevăzut la alin. (1), lit. e), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului
-Actele prevăzute la alin. 1, lit. b)-d), vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea, de către secretarul comunei Bărbulești
Relații suplimentare se obțin de la Secretariatul Primăriei comunei Bărbulești sau la telefon 0243/288.500.

17 Mai 2017, 10:20 (1845 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 20 Iun 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Produse contrafăcute, confiscate

Miercuri, 7 septembrie, polițiștii din Țăndărei au organizat și desfășurat o acțiune pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu, Săveni și Sudiți, scopul urmărit fiind combaterea evaziunii fiscale și a comerțului ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 16:20
(13020 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bicicliști sancționați de polițiști

Polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Stelnica și Biroului Rutier Fetești au organizat marți, 6 septembrie, o acțiune privind circulația pe drumurile publice a mopedelor, a atelajelor hipo și a biciliștilor ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:13
(10552 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune în piețele slobozene

Marți, 6 septembrie, polițiștii slobozeni în colaborare cu alte autorități locale au desfășurat, timp de 3 ore, o acțiune împotriva activităților ilicite în două piețe din municipiu. De asemenea, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:13
(8807 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

«În cadrul Programului de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, noaptea trecută, 6/7 septembrie, în intervalul 22,00-02,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, au desfășurat pe ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:12
(6273 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: La furat de floarea-soarelui

Trei tineri cu vîrste cuprinse între 19 și 34 ani sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei trei au fost prinși în seara zilei de 6 septembrie, la Borănești, după ce furaseră de pe un teren ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:03
(12936 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Penalități anulate sau reduse cu 50%

Potrivit unei informări media, pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011 penalitățile de întîrziere se anulează sau se reduc. Astfel, penalitățile de întîrziere se anulează dacă obligațiile ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:00
(7858 vizualizări - 0 comentarii)


Noul sediu al Primăriei orașului Amara, inaugurat

Noul sediu al Primăriei orașului Amara, inaugurat

Noul sediu al Primăriei Amara va fi inaugurat joi, 8 septembrie 2011. Potrivit unei informări a reprezentanților Primăriei, la eveniment sînt așteptați să participe locuitorii orașului, dar și mai mulți ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 10:15
(14911 vizualizări - 5 comentarii)


DGFP Ialomița: Ordinea de stingere a debitelor, modificată

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, potrivit OG nr. 29/2011, pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a fost modificată ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:38
(13320 vizualizări - 0 comentarii)


La Urziceni se fură bordurile

În cursul nopții de luni spre marți, 5/6 septembrie a.c., în jurul orei 1.00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Urziceni a oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Panduri ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(10545 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Beat mangă la volan

Luni, 5 septembrie a.c., în jurul orei 19.45, polițiștii rutieri au oprit pe raza comunei Maia un autoturism condus de un bărbat, de 44 ani, din orașul Fierbinți-Tîrg. Cu ocazia legitimării șoferului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(10745 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Tînăr la volan fără permis

În cursul dimineții de luni, 5 septembrie a.c., la Gimbășani, polițiștii au identificat un tînăr, de 22 ani, din localitate, care se deplasa la volanul unui autoturism. În urma verificărilor în bazele de ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(15202 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 08:43
(4924 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Societate Comercială angajează optometrist și reprezentant vânzări pentru cabinet în Slobozia.
Relații la telefon 0758/068.478 sau email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2011, 12:08
(6119 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi tineri, arestați după ce au tras pe stradă cu un pistol mitralieră și o pușcă de vînătoare!

Luni seara, 5 septembrie, în jurul orei 20.00, doi tineri de 21, respectiv 32 de ani, ambii din Fetești, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 23:06
(9411 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 48 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 5 septembrie 2011, sînt disponibile doar 48 locuri de muncă vacante. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 17:31
(8201 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pompierii donează sânge

Ialomița: Pompierii donează sînge

În perioada 1-30 septembrie 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează, în colaborare cu Centrele Județene de Transfuzii, Campania națională de solidaritate socială «Din inimă pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:49
(10285 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Descindere a Poliției în Cartierul Strachina

Efective din cadrul Poliției Țăndărei, în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și lucrători ai societății de distribuție a energiei electrice, au acționat vineri, 2 septembrie ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:44
(12412 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Confecționer» de țigarete, prins de polițiști

Polițiști din Urziceni au depistat în noaptea de vineri, 2 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, un autoturism condus de un bărbat, de 28 ani, din județul Ilfov, care transporta, în 3 saci, 39,5 kg tutun ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:41
(9993 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni țigare


Bordușani: Copil de 11 ani pe bicicletă, acroșat de mașină

Duminică, 4 septembrie a.c., Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe raza comunei Bordușani s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a unei persoane. În fapt, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:37
(8460 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Sîmbătă, 3 septembrie a.c., polițiștii au depistat în cadrul acțiunilor desfășurate pe raza județului, trei conducători auto care se deplasau la volanul unor autoturisme deși consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:32
(11743 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 21 de permise reținute și amenzi de peste 55000 lei

La sfîrșit de săptămînă, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ, fiind aplicate 291 sancțiuni contravenționale și reținute în vederea suspendării 21 permise ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:24
(13145 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Se poate opta pentru depunerea trimestrială a Declarației 112

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii mici (cu cel mult trei angajați și o cifră de afaceri de pînă la 100000 euro) că potrivit OG nr. 30/2011 pot opta pentru depunerea ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:19
(7235 vizualizări - 0 comentarii)


Antepenultimul loc pentru pompierii ialomițeni

Antepenultimul loc pentru pompierii ialomițeni

Vineri, 2 septembrie a.c., s-a desfășurat ultima probă din cadrul Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. În clasamentul general, podiumul a fost ocupat de lotul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:17
(9599 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie la volan fără permis

Vineri, 2 septembrie a.c., polițiști din Slobozia au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie, de 59 ani, domiciliată în județul Constanța. În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:15
(8727 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termene la plata obligațiilor fiscale pentru persoane fizice

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita avertizează că joi, 15 septembrie, este ultima zi pentru efectuarea plăților anticipate aferente trimestrului III 2011 de către contribuabilii persoane fizice ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2011, 11:14
(12526 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: BIBLIONET, la a III-a rundă

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița a participat și la Runda a III-a a programului BIBLIONET, program de implementare a serviciului de acces la internet în bibliotecile publice din Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:42
(10590 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Arestat după ce a încercat să fure dintr-o locuință

O tînără de 25 ani din Slobozia a alertat polițiștii slobozeni cu privire la faptul că joi, 1 septembrie, în jurul orei 2,00, prietenul ei a surprins în locuință o persoană care încerca să fure bunuri. ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:39
(9333 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fetiță de 11 ani, victimă a unui accident rutier

O fetiță de 11 ani din Slobozia a fost lovită de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure. S-a întîmplat la Slobozia, joi, 1 septembrie. Copila a fost acroșată ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:38
(5800 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ion Roată: Nu a acordat prioritate trenului

Joi, 1 septembrie, la Ion Roată s-a produs un accident rutier. Pe scurt, în timp ce o tînără de 20 ani, din Urziceni, conducea o mașină, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, semnalizată prin indicator ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:38
(7892 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

«În cadrul Programului de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, în ziua de 1 septembrie, ofițerii specialiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu efectivele ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:36
(10581 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! antonia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! de la ANAF în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...