«L'amour du théâtre» la Slobozia

În ianuarie 2016, la Suceava, dramaturgul Matei Vișniec anunța că scrie o piesă de teatru în limba franceză despre valul de imigranți musulmani, el exprimându-și îngrijorarea că «Europa se sinucide cultural». În luna mai 2016, la celălalt capăt al țării, la Slobozia, un grup de 8 elevi din cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul», coordonați de profesorul de Limba Franceză, Elena Mocanu, începeau neștiuți de nimeni repetițiile pentru aceeași piesă. La sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul unui concurs de teatru francofon desfășurat la Casa de Cultură Municipală din Slobozia, trupa «Les Francforts» performează pentru ultima dată...

Un spectacol de adio
Pentru Patricia Alexandra Nae, care joacă rolul capitanului bărcii în piesă, acesta este spectacolul ei de adio. A câștigat cu trupa, în anul și jumătate în care a jucat, tot ce se poate câștiga. La Festivalul Internațional «Teatru sub castani» de la Iași, de exemplu, desfășurat luna trecută, trupa «Les Francforts» a obținut premiul pentru cel mai bun spectacol în limba franceză, cea mai expresivă interpretare, a ei, și premiul pentru cel mai promițător actor, al colegului Alin Pahonțu. Dar nici ea, nici colegii ei, nu sunt aici pentru premiile pe care le obțin: «Suntem aici din pasiune pentru teatru... Pentru plăcerea de a fi pe scenă și pentru a-i face pe cei din sală să simtă ce simțim noi. Iubim teatrul și suferim pentru el... Iar eu sufăr cel mai mult pentru că voi pleca și nu voi mai fi aici! Timp de 3 ani am renunțat la atât de multe pentru teatru și pentru spectatorii care ne-au iubit și la rândul lor iubesc teatrul...». Încă de la primele repetiții, piesa lui Matei Vișniec a devenit blazonul trupei, iar acum liceenii Colegiului Național «Mihai Viteazul» susțin ultimul spectacol din cariera lor comună la Slobozia, în fața publicului de acasă... Fiind un festival de teatru pentru elevi, varianta pusă în scenă de profesorul Elena Mocanu are numai 40 de minute. Chiar și așa însă, spectacolul este unul impresionant, iar pe fundalul acestuia spectatorii sunt martori ai dramei care l-a determinat pe Matei Vișniec să scrie această piesă. Iat-o, așa cum a descris-o autorul: «Într-o ambarcațiune fragilă se aflau vreo 40 de musulmani și vreo 10 creștini. Toți veneau din Africa profundă. Creștinii erau jos, în cală, înghesuiți, și musulmanii erau deasupra. Creștinii, minoritari în țara respectivă, deci erau minoritari și pe ambarcațiune... La un moment dat, ambarcațiunea începuse să ia apă. Devenise clar că sunt prea mulți în barcă. Căpitanul și cel care era călăuza, de fapt, capul răutăților, le-a spus celor de sus: „Trebuiesc aruncați în apă vreo cinci oameni!“. Și atunci ei ce au spus? Pe cine să arunce?».

Drama refugiaților este drama noastră
Cei 8 liceeni din Slobozia și profesorul care i-a sprijinit să pună în scenă piesa de teatru inspirată din această întâmplare dramatică au devenit, cu ajutorul celor câtorva reprezentații susținute în decursul anului, portavocea unei comunități musulmane de care, de fapt, tuturor ne este frică. În luna martie, la Festivalul de la Pecs în Ungaria, țară care a ridicat garduri de sârmă ghimpată la graniță pentru a stopa exodul celor 1,2 milioane de musulmani care au luat cu asalt Europa, profesorul Elena Mocanu a înțeles încă o dată acest lucru: «A fost piesa de teatru care a închis Festivalul. În cadrul dezbaterii care a urmat, gazdele au recunoscut ca piesa i-a obligat să reflecteze. Un tânăr de 16 ani mi-a spus acolo: „până acum nu m-am gândit la migranți, am spus că nu sunt problema mea și că e normal să existe gardurile. Dar acum știu că ele există pentru că nouă ne e frică de ei!“. Am fost impresionată...» ne explică profesorul Elena Mocanu. Însă vocile cele mai clare, vocile care vor continua să vorbească despre această dramă comună, sunt vocile adolescenților. «Piesa prezintă o lume crudă. Eu și colegii mei suntem personaje cinice care prezintă dispozitive de omorât oameni. Aceste dispozitive există și sunt acceptate. E absurd ca europenii să cheltuiască miliarde de euro pentru detectoare de bătăi de inimă și garduri împotriva migranților!», Alin Pahonțu. «Mesajul nostru este unul clar. Nu ne ascundem în spatele spectacolului de teatru, încercăm să învățăm împreună cu publicul. Învățăm să nu facem lucruri în care nu credem. Să nu facem compromisuri. Să nu le facem rău altor oameni!», Denisa Câmpeanu. «Eu în piesă dansez. Nu am replici. Dar dansul e ceea ce mă definește și el vorbește pentru mine și pentru piesă...», Laura Grecu. «Migranții nu pot fi ținuți după un gard și ascunși. Toți suntem, practic, migranți. E un fenomen mondial! Și, așa cum spune autorul, noi trebuie să navigăm împreună pe marea diferențelor și contradicțiilor dintre noi. Pentru că la finalul zilei, toți suntem oameni!», Pavel Mușat.