Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Rămânem în Ligă!

Handbal, baraj pentru Liga Națională, CSM Unirea Slobozia-Dinamo București 19-17 (10-9)

Rămânem în Ligă!

În urmă cu doar câteva momente s-a încheiat la Sfântu Gheorghe cel mai mediatizat joc din barajul pentru menținere/promovare în Liga Națională, cel dintre CSM Unirea Slobozia și Dinamo București. Chiar dacă 80% din suflarea handbalistică românească se aștepta la victoria divizionarei secunde care, în prealabil, anunța încă din vară o revoluție pe piața transferurilor, CSM Unirea Slobozia a făcut un meci aproape perfect, iar după primele minute de tatonare s-a instalat la cârma jocului și a condus în permanență pe tabela de marcaj. Fetele lui Dumitru Muși au ignorat faptul că până și scaunele din sală erau alb-roșii și s-au agățat cu agresivitate sportivă de fiecare fază de joc. La pauză a fost 10-9 pentru Unirea, iar în partea a doua am trăit periculos la 13-12 și, apoi, la 16-14, când Dinamo părea să-și revină. Am gestionat însă cu luciditate finalul iar două șarje ofensive ale lui Horobeț au limpezit definitiv apele. CSM Unirea Slobozia a învins Dinamo cu 19-17 și, chiar dacă mâine o așteaptă meciul cu Reșița, având în vedere lipsa de experiență a adversarei, putem să ne pregătim încă de pe acum pentru al patrulea sezon consecutiv în Liga Națională. Felicitări, fetelor! Felicitări, Dumitru Muși!

25 Mai 2017, 21:05 (11132 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Revenire în forță și victorie de orgoliu
Victorie pentru Junioare 2, înfrângere pentru Junioare 3
Spectacol cu Rapid și eșec la limită în deplasarea de la Mioveni
Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin!

Comentariile cititorilor:


Vasily :
(1 Iunie 2017, 13:07)
In trei sezoane de liga nationala au castigat sase meciuri mari si late si toata lumea vad ca o arde cu "mandria orasului". Handbalul in Slobozia e un mare fsssssssssssss la cati bani se risipesc.
Suporter: :
(28 Mai 2017, 04:34)
Bravo fetelor! Meritati felicitarile noastre, meritati respectul nostru! Nu acelasi lucru pot spune si despre autoritatile locale, care, in campanie se bateau cu caramida in piept ca vor face o echipa care sa faca fata cu succes celorlalte competitoare. N.au fost capabili sa aduca 2-3 jucatoare sa intareasca lotul actual, n.au fost capabili sa rezolve cu sala sa nu mai ramana o multime de iubitori ai handbalului pe afara! Imi pare rau , dar trebuie sa spun sa le fie rusine si alta data sa se tina de promisiuni!
@Cristi@Dottore:
(28 Mai 2017, 00:18)
Felicitari ! sunteti viitorul perfect pentru nivelul intelectual din comunei Slobozia.  Grea gramatica, e mai grea si ca un mic la gratar savurat pe muzica de Salam. Ah am uitat sa va spun si un citat celebru, pe persoana fizica :                  "Am auzit aseara niste baieti simpatici pe la televizor....Si ii trimit sa se duca dreacu la munca sau sa citeasca cateva almanahe, sa se duca dracu la munca sa puna mana pe carte.."
Fost sportiv:
(27 Mai 2017, 16:32)
Bv.Fetelor!V-ati salvat de la retrogradare, dar cel mai important lucru este ca sunteti o echipa!
Semicerc:
(27 Mai 2017, 02:12)
Felicitări fetelor si pentru cea de-a doua victorie (41-16 cu Resita) și așteptăm investiția intr-o sală modernă, cum apar cam peste tot in țară. Decât parcarea din groapă pentru 100 de mașini, mai bine o sală de sport pentru mulții iubitori de sport care se înghesuie in cea mai urâtă sală din Liga Națională. Autorităților, se aude ?
iubitor sport:
(26 Mai 2017, 16:31)
FELICITARI FETELOR,ASTEPTAM DIN PARTEA AUTORITATILOR O SALA PE MASURA!
Optimist:
(26 Mai 2017, 12:37)
Felicitări! Orice realizare inseamna eforturi,trudă si dorinta.Fetele acestea au luptat si comentariile răutăcioase vin de regula de la oameni fara realizari care nu au decit pretenții.
RRR:
(26 Mai 2017, 12:36)
Bvo fetelor!!! Felicitari!!! Cu toate ca eu cred ca la valoarea care o aveti nu trebuia sa ajunge ti la baraj....succes pe mai departe.
pro si contra:
(26 Mai 2017, 12:05)
Ramanem în ligă doar ca să fim "circurile" ei ! Echipa nu are identitate si nici orizont ! Ne vedem la urmatorul baraj sau poate retrogradam direct . . . ar fi mai corect asa !
Cristi :
(26 Mai 2017, 09:46)
Felicitări! Un oraș mic cu ambiție mari.
Marius:
(26 Mai 2017, 01:55)
Felicitari.asteptam o sala pe masura.nu vreau sa stau ca sclavul poate imi da si mie bors vreo invitatie.
Baiat:
(26 Mai 2017, 01:24)
Ciudat. Mai bine retrogradau si faceau partie fotbalului
Pacient:
(26 Mai 2017, 01:17)
Unde sa ,,dea cu mingea", Gogule!
Dottore:
(25 Mai 2017, 23:41)
Asta se cheamă agonie. Daca erau asa bune nu mai ajungeau la baraj. Sa mai învețe să dea cu mingea si pe urma sa se dea mari.
Mișu:
(25 Mai 2017, 23:19)
Felicitări ! Hai și cu sala pe măsură .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
404 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 19:08
(11398 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 18:48
(11827 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8 tone de fier vechi, confiscate de polițiști

Peste 8 tone de fier vechi, confiscate de polițiști

Polițiștii feteșteni au confiscat peste 8 tone de fier vechi. Ancheta s-a desfășurat pentru un grup de șase indivizi suspecți pentru comiterea mai multor furturi de pe raza municipiului, infracțiuni săvîrșite ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 17:08
(24990 vizualizări - 1 comentariu)


Pompierii se luptă cu inundațiile

Ploiele abundente căzute la sfîrșitul săptămînii precedente au făcut ravagii la Fetești. Nu mai puțin de 12 gospodării au fost inundate, iar pompierii feteșteni se lupă din greu cu furia apelor. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 12:47
(23234 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de amploare a Poliției ialomițene

Aproximativ 215 polițiști au participat vineri și sîmbătă, respectiv 9 și 10 iulie, la o acțiune de amploare desfășurată pe raza orașelor Slobozia, Urziceni, Fetești și Țăndărei, precum și a comunelor aflate ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:59
(23732 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

În urma unui control în trafic, la stația de taxare pod Giurgeni-Vadu Oii, comisarii Gărzii Financiare au interceptat două camioane. Acestea aparțineau unei societăți comerciale din Constanța și transportau ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:55
(21220 vizualizări - 0 comentarii)


Încerca să-și aranjeze florile pe scaunul din dreapta și a intrat în pom

Sîmbătă, 10 iulie, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime.
Primul eveniment rutier s-a produs pe raza localității Movilița, în urma accidentului rezultînd rănirea ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:41
(19432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La furat în cancelaria școlii

La sfîrșitul săptămînii precedente, un tînăr de 19 ani a fost surprins în cancelaria unei școli din Slobozia încercînd să fure mai multe bunuri. Băiatul, fost elev al școlii, a fost surprins de femeia de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(17845 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu polițist-șofer

O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată, sîmbătă, 10 iunie, într-un accident rutier în apropierea localității Bucu. Accidentul s-a petrecut în condiții de poaie abundentă și carosabil umed ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(19970 vizualizări - 0 comentarii)


Beți și fără permise, la volan

Inconștiența continuă să ne surprindă zilnic. Numai în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv, 10 spre 11 iulie, polițiștii au depistat în trafic șoferi care ba nu aveau permis de conducere, ba se ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:38
(13328 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: 150 litri de motorină, «evaporată» din rezervor

Alarmată, o femeie, de 45 de ani, din localitatea Armășești, a sesizat polițiștii din localitate, sîmbătă 10 iulie, că în noaptea anterioară îi dispăruseră 150 litri de motorină din rezervorul unui autocamion ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:37
(16679 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Joi, 15 iulie 2010, ora 11.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, în parteneriat cu Fundația «Cartea călătoare» Focșani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:49
(18459 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Inundații și incendii

Ialomița: Inundații și incendii

Ploile abundente de la sfîrșitul acestei săptămâni au inundat mai multe gospodării din comuna Giurgeni și din cartierele Buliga, Fetești Gară și Fetești Sat ale municipiului Fetești. Vineri, 9 iulie și ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:40
(24317 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni la Slobozia și Urziceni

Peste 130 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, au acționat vineri, 10 iulie a.c., sub directa coordonare a inspectorului șef Viorel Ștefu, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:33
(11249 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Suspecții mai multor furturi, identificați

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți acuzați că, împreună sau individual, au săvîrșit 11 furturi din dependințe, garaje sau adăposturi de animale și păsări, fapte săvîrșite în perioada ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:32
(13989 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Fierbinți Tîrg: Tîlhari arestați

În cursul zilei de vineri, 10 iulie a.c., polițiștii au acționat pe raza orașului Fierbinți Tîrg, identificînd trei tineri, pe numele cărora Tribunalul București-Secția I Penală a emis, la data de 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:31
(14515 vizualizări - 0 comentarii)


În atenția angajatorilor (persoane juridice și fizice) care depun declarații la FNUASS: Raportarea electronică

Începînd cu raportările lunii iulie, efectuate în luna august, către CJAS Ialomița, listele de asigurați vor fi preluate în sistem electronic în baza aplicației furnizate de către CNAS-Siveco. Această aplicație ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 10:14
(19323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 arestări într-o singură săptămînă

În săptămîna 2-8 iulie a.c., pe parcursul instrumentării dosarelor penale, avînd în vedere probatoriul administrat pe numele unora dintre suspecți, polițiștii ialomițeni au dispus reținerea a 12 persoane ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:13
(20419 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Încă o persoană implicată în scandal, reținută de polițiști

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că în scandalul iscat marți seară în orașul Căzănești a fost implicat și un tînăr, de 28 de ani, din localitate, ce a fost identificat deja de polițiști. Față de acesta ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:04
(18072 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Casiera unei asociații de locatari, arestată

Delapidare, fals intelectual și uz de fals sînt infracțiunile pentru care este învinuită o femeie, de 61 de ani, domiciliată în Urziceni, casier al unei asociații de locatari din municipiu. În baza probatoriului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:41
(20850 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Polițiștii ialomițeni, în zonele afectate de inundații

Polițiștii ialomițeni continuă să acționeze în mai multe zone afectate de inundații, din municipiul Fetești și comunele Stelnica și Vlădeni. Misiunea polițiștilor se concentrează îndeosebi pe asigurarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:38
(16587 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, sub Cod Galben

Ialomița, sub Cod Galben

Începînd de vineri, 9 iulie, orele 08,00 și pînă sîmbătă, 10 iulie, orele 10,00, Ialomița se află sub Cod Galben. Meteorologii au emis avertizări de vînt puternic și vijelii. «În intervalul menționat în ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:19
(21996 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Piața Agroalimentară și Bazarul de Mărfuri Industriale, controlate de polițiști

Joi, 8 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, efective ale Birourilor de Ordine Publică pentru Mediul Urban și Rutier Slobozia, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:07
(23597 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Depistat la volan deși avea permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate

Joi seara, 8 iulie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Urziceni, în zona sensului giratoriu de la intersecția DN1D cu DN2, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:06
(13469 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea criminalității în mediul rural

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Cocora, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, au acționat pe raza comunelor anterior menționate ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:03
(20487 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM: 11%, rata șomajului în luna iunie 2010

La sfîrșitul lunii iunie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 11530 de persoane, din care 5272 șomeri indemnizați, respectiv 6258 șomeri neidemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 18:11
(12952 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sudiți: Proiectile neexplodate descoperite sub fundația unei case

Nu mai puțin de 7 proiectile de artilerie explozive, patru dintre acestea de calibru 100 mm, două de calibru 105 și unul de calibru 76 mm, au fost descoperite de cîțiva cetățeni care lucrau la scoaterea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 14:33
(24115 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei, raiul contrabandiștilor de țigări

Numai într-o singură seară polițiștii au confiscat peste 15 mii de pachete de țigări, în orașul Țăndărei. Țigările erau transportate în mașini, iar deținătorii nu au putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:23
(24443 vizualizări - 5 comentarii)


5,8 mii de lei, amenzi pentru nesiguranța alimentelor

Aproximativ 40 de unități de procesare sau comercializare a produselor alimentare au fost, în perioada recent încheiată, verificaTe de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:22
(22026 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

Miercuri, 7 iulie a.c., în jurul orei 14.35, echipajul de descarcerare și ambulanța SMURD de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat de urgență pe DN2, la ieșirea din localitatea Lilieci, unde s-a produs ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:15
(13955 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Ultimele comentarii
gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...