Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«SUPERLICEENII»

«SUPERLICEENII»

Statisticile arată că la nivelul județului Ialomița rata abandonului școlar este într-o permanentă creștere. Cu mai bine de 5 ani în urmă, Educația ialomițeană făcea eforturi pentru reintegrarea în Învățământul public a persoanelor care au renunțat să mai frecventeze cursurile. Astăzi, doar o singură școală din județ se preocupă să implementeze astfel de programe educative. Este vorba despre Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia, care a înființat clase de liceu cu frecvență redusă. Dincolo de hibele sistemului, programul are un real succes în rândul celor care vor să revină la școală. Iar cei care au reușit să se înscrie, deși acum sunt adulți cu familii și responsabilități, recunosc deschis că se simt emoționați de fiecare dată când clopoțelul sună de intrare.

«Veteranii» clasei a X-a
Majoritatea elevilor înscriși în programul de Frecvență Redusă al Liceului Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia sunt oameni mari, trecuți de prima tinerețe, pe chipul cărora se citește uimirea că sunt din nou elevi. Totuși ei sunt recunoscători pentru că le-a fost oferită șansa să se reîntoarcă la școală. Mulți dintre ei au fost nevoiți să renunțe la cursuri din cauza sărăciei sau a diverselor probleme cu care s-au confruntat. Dumitra Stancu are 42 de ani și a abandonat școala în urmă cu mai bine de 20 de ani, pentru a purta de grijă fraților mai mici pe care îi avea acasă... Era în clasa a X-a când a luat decizia de a se transforma dintr-un elev silitor în adult cu responsabilități. Acum repetă din nou clasa a X-a și va termina cursurile peste 3 ani. Deși motivul care a determinat-o să abandoneze școala a fost unul nobil, recunoaște că i-a părut rău să ia această decizie. «Eu locuiesc în Andrășești și am renunțat la școală pentru a avea grijă de frații mai mici pe care îi aveam acasă.  Mi-a părut rău să renunț la școală, dar trebuia ca cineva să aibă grija lor. Acum toți sunt mari, au liceul și facultățile terminate, doar eu am rămas fără școală... Așa că m-am ambiționat și am zis să mă apuc de învățat ca să am și eu o diplomă de 12 clase!» povestește femeia. La 53 de ani, Vasile Mihalea, din Slobozia, este cel mai vârstnic elev din clasa a X-a FR. La 16 ani a renunțat definitiv la cursuri și a plecat să muncească. Acum este paznic la un alt liceu din Slobozia și a luat decizia să se reîntoarcă la școală după ce a ratat șansa de a obține un serviciu mai bun, pentru că nu avea diploma de 12 clase. «A fost un complex de-al meu care m-a urmărit mereu... Simt că sunt ultimul pentru că nu am avut acea diplomă pe care să scrie că am terminat cele 12 clase. Îți pierzi curajul când vezi că oamenii te resping pentru că nu ai studii...» povestește elevul «veteran». Acomodarea cu profesorii, noii colegi și, în general, cu atmosfera de la școală i-a fost destul de dificilă, însă, în cele din urmă, a reușit să se integreze în colectivul clasei. «La început am avut emoții... M-am gândit că voi fi marginalizat pentru că toți erau mai tineri decât mine, eu fiind cel mai în vârstă din toată clasa. Am reușit totuși să mă acomodez cu colegii și ne înțelegem bine. Unii dintre ei chiar vin și îmi cer sfaturi despre viață...» ne declară elevul Vasile Mihalea.

În focurile Bacalaureatului
Elena Nicolescu are aproape 30 de ani, este mama unui băiețel de 9 ani, și anul acesta va absolvi liceul cu ajutorul programului de studii cu Frecvență Redusă, inițiat de Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia. Tânăra a abandonat cursurile în clasa a XI-a pentru că familia nu și-a mai permis să o trimită la școală. După ce a renunțat la ore, Elena a muncit pe brânci. A spălat mașini într-o spălătorie auto, a trebăluit prin depozite en-gros, a fost croitoreasă. «Am vrut să mă întorc la școală pentru că eu am rămas cu un regret în suflet pentru că nu mi-am putut continua atunci școala. Mi-a fost greu, am plâns mult. Când mă angajasem la spălătorie, colegii de liceu treceau pe lângă mine și nici măcar nu mă salutau. Aveau impresia că eu am ales să ajung într-un loc atât de jos...» susține Elena Nicolescu. Reîntoarcerea la școală a fost încărcată de emoții și spune că nu simte nicio diferență între orele de la zi și cele de la FR. «Profesorii sunt de treabă și ne înțeleg. Nu văd prea multe diferențe!» mai spune Elena.

Singura salvare
În timp ce rata abandonului școlar crește exponențial, interesul pentru programe de reintegrare în sistemul de Educație a elevilor care renunță la cursuri scade dramatic. Deși Ialomița a avut demult o tradiție în realizarea unor astfel de programe educative, Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia a rămas astăzi singura unitate de învățământ din județ care oferă astfel de programe educative. Reprezentanții școlii se bucură de faptul că solicitările venite din partea persoanelor care vor să se reîntoarcă la școală pentru a-și finaliza cursurile sunt numeroase, însă înființarea acestor clase implică un proces anevoios și multe, foarte multe avize sau aprobări oficiale. «Noi oferim această formă de învățământ. În acest an școlar suntem singurul liceu căruia i-a fost aprobat o clasă de frecvență redusă! Noi am vrea mai multe astfel de clase, pentru că solicitări sunt... Vin oameni la noi și ne întreabă dacă putem să-i reintegrăm în școală. Este însă destul de complicat să înființezi astfel de clase și este nevoie de multe aprobări. Dar, cu toate acestea, ne bucurăm că putem să redăm șansa la Educație a unor oameni care vor să învețe!» ne-a declarat profesorul Mihaela Ionescu, directorul Liceului Tehnologic «Mihai Eminescu» Slobozia.

30 Mai 2017, 17:20 (6069 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Comasarea Liceelor Tehnologice «Mihai Eminescu» și «Al.I. Cuza» a primit validarea Ministerului Educației
Slobozia: Comasarea Liceelor Tehnologice «Mihai Eminescu» și «Al.I. Cuza», contestată în instanță
Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare

Comentariile cititorilor:


Denisa:
(31 Mai 2017, 23:14)
Eu n-am probleme cu câinele, dacă mai trăiește! Problema mea e una de principiu: cum ajung așa elemente incompetente, lidere în licee (adevărat, ,,tehnologice", adică vax!). Chiar nu se mai bagă nimeni cu cap? MIHALACHE * CUZA. IONESCU * EMINESCU!! Dar câinele, câinele ce mai face?
Ion:
(31 Mai 2017, 19:07)
Anul acesta se mai fac înscrieri pentru liceu cu FR cind si in ce fel ,,,,,de exemplu eu am absolvit clasa a 10 a la liceu profil mecanica ,dupa aceea mi am continuat studiile la scoala profesională ,profil electrician  ,dar as vrea sa imi continui studiile ptr liceu ,adica clasa 11 a si a 12a mentionez ca tot la Mihai Eminescu  sau liceu de chimie ,cum se numea pe vremea aceea!,,,,
LILUSKA:
(31 Mai 2017, 18:08)
Exista un proverb care zice astfel,,Denisa,,,,,,,Vulpea daca nu ajunge la struguri spune ca-s acrii,,,,,,,asa ca sa ne fie cu iertare draga,sau dragule ,,Denisa,,a judeca fara sa fii implicat ,sau invidia roade sentimentul de nereusita altora ,sunt subiectele TABU ale zilelor de astazi,Mai bine intarziati decat actualii sa ocupe bancile doar de fudulie,nu vreau sa generalizez.Personal doresc succes d-nei IONESCU,ma inclin,respect deosebit tuturor cadrelor didactice din Liceul Tehnologic ,,Mihai Eminescu,, si va doresc viata indelungata.UN ELEV INTARZIAT.
Don Corleone:
(31 Mai 2017, 17:58)
Denisa, cu cine ai tu de fapt probleme? Cu Mihalache, cu directoarea, cu elevii ,,intarziati'' sau poate cu ... cainele?
Denisa:
(30 Mai 2017, 23:59)
Mihaela Ionescu directoare? Vai de noi! A trecut și pe la isj. Au retrogradat-o. Așa liceu, așa director! Avea și un câine, atât. Elevilor întârziați le doresc succes. Mai bine mai târziu....Auzi, Mihaela Ionescu, directoare! Șocant! MIHALACHE și IONESCU, ambele amândouă superdirectoare!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
12 Iul 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Miloșești: Hoț arestat de polițiști

Polițiștii din Miloșești au prins sîmbătă, 7 mai, un tînăr de 20 ani din localitate, pe numele căruia Judecătoria Slobozia emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Individul era condamnat ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2011, 12:21
(11111 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au plecat de-acasă

Urziceni: Au plecat de-acasă

În cursul zilei de 6 mai a.c., Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că Pârvu Mihăiță Alin (foto stînga), de 12 ani, a plecat de la domiciliu în data de 3 mai 2011 și nu s-a mai întors pînă în ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2011, 12:20
(8748 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Intrarea liberă de «Ziua Europei»

Luni, 9 mai, de «Ziua Europei», vizitarea expozițiilor de la sediul Muzeului Județean Ialomița este liberă. De asemenea, tot liber se va intra și la Așezămîntul de Artă și Cultură Religioasă Maia-Catargi ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2011, 10:30
(9582 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Acțiune în zona discotecilor

Peste 20 de polițiști au desfășurat sîmbătă, 7 mai, între orele 23.00 și 3.00, o acțiune în orașul Țăndărei și pe raza comunelor arondate. Polițiștii au urmărit în principal ordinea și siguranța publică ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2011, 09:40
(9539 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: 80%, procentul de depunere a cererilor pentru plata pe suprafață

«Fermierii depun o singură cerere unică de plată pe suprafață chiar dacă dețin suprafețe de teren în diferite localități sau județe» informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2011, 09:09
(8729 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Mafia terenurilor atacă din nou. 11 persoane, cercetate pentru tranzacții ilegale cu pămînt!

Polițiștii ialomițeni cercetează 11 persoane cu vîrste cuprinse între 24 și 42 ani pentru vînzările multiple ale unor suprafețe de teren arabil. Concret, potrivit unui comunicat de presă, un bărbat și o ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2011, 16:18
(7572 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Muncă «la negru»

Polițiștii feteșteni au organizat în colaborare cu inspectori ITM o acțiune al cărei scop principal l-a constituit prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul forței de muncă. Potrivit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2011, 16:12
(8609 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se fură telefoane și biciclete

Un tînăr de 18 ani a reclamat polițiștilor din Manasia, prin 112, faptul că în timp ce se afla la o sală de tenis din localitate i-a fost sustras telefonl mobil. Totodată, un cetățean sirian a sesizat polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2011, 16:10
(11747 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia Alexeni furt


Ialomița: Acțiune a Poliției Rutiere

Joi, 5 mai, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru fluidizarea traficului rutier. În cadrul activităților au fost verificate 37 de autovehicule și legitimate 52 de persoane, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2011, 16:02
(9701 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Agentul Daniel Nițoaie de la Poliția Rutieră, arestat pentru corupție

Un agent de la Poliția Rutieră a fost arestat pentru corupție, polițistul fiind reținut pentru faptul că a pretins suma de 500 lei de la un șofer.
Joi, 5 mai, ofițerii Direcției Generală Anticorupție ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 16:36
(13804 vizualizări - 5 comentarii)


Slobozia: Violatori arestați

Doi tineri, de 21, respectiv 23 ani, ambii din Slobozia au fost prinși miercuri, 4 mai, în cadrul unei acțiuni a Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul urmăriri. Pe numele celor doi, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 13:02
(12860 vizualizări - 6 comentarii)


Urziceni: Intervenție SMURD în zadar, un bătrîn de 82 ani a decedat

Paramedicii de la Detașamentul Urziceni au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de joi, 5 mai a.c., pentru a acorda primul ajutor medical unei persoane în vîrstă de 82 ani, din Urziceni. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 12:28
(9658 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni SMURD


Ialomița: Acțiuni preventive la Urziceni și Țăndărei

Miercuri, 4 mai, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni în zona localităților Urziceni, Țăndărei și a comunelor arondate. Astfel, potrivit polițiștilor, în zona Țăndărei acțiunea s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 12:25
(10327 vizualizări - 0 comentarii)


Etapa națională fotbal gimnaziu-urban, la Slobozia

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița organizează etapa națională fotbal gimnaziu-urban în perioada 5-8 mai 2011, la Slobozia, pe terenurile sintetice din cadrul complexului sportiv al Clubului Sportiv ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 12:22
(10808 vizualizări - 0 comentarii)


Colelia: Prins la volan fără permis

Un tînăr de 26 ani, aflat la volanul unei mașini, a fost prins miercuri, 4 mai, de polițiștii din Colelia conducînd fără permis. Autoturismul condus de acesta se deplasa pe direcția Cocora către Grindu ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 12:10
(11409 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: «2% din impozit», aproape de final

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita reamintește persoanelor fizice, care în anul 2010 au obținut venituri din salarii și asimilate salariilor și celor care au obținut venituri: comerciale, ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 12:00
(8036 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Vînzător ambulant, prins și sancționat de polițiști

Un vînzător ambulant a fost prins și sancționat miercuri, 4 mai, de polițiștii feteșteni. Bărbatul de 32 ani a încercat să vîndă obiecte de uz casnic pe raza comunei Făcăeni. Pentru că nu deținea documente ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 11:58
(9691 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Oferta de locuri de muncă, diversificată

Piața de muncă ialomițenă tinde spre revenire. Oferta locurilor de muncă devine din ce în ce mai diversificată, iar numărul posturilor vacante din ce în ce mai multe. Cel puțin așa reliefează ultima situație ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2011, 11:57
(9295 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița a sărbătorit ecologic «1 Mai»

Duminică, 1 mai 2011, Organizația județeană a PSD Ialomița și Tineretul Social Democrat din Ialomița au organizat, cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, acțiuni de ecologizare în mai multe localități ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 15:46
(9722 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: «Zărzărică, Zărzărea», la a XIX-a ediție

Ialomița: «Zărzărică, Zărzărea», la a XIX-a ediție

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează vineri, 6 mai 2011, faza locală a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului județean de folclor «Zărzărică, Zărzărea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 15:19
(8702 vizualizări - 2 comentarii)


APIA: Cereri pe suprafață pentru peste 4,5 milioane de hectare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, în perioada 1 martie-30 aprilie 2011, au fost depuse un număr de 779453 cereri de plată. Majoritatea fermierilor, respectiv 768733, au completat ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 15:17
(7575 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 74 locuri de muncă vacante

Potrivit AJOFM Ialomița, la nivelul județului sînt vacante 74 locuri de muncă. Astfel, 3 dintre acestea sînt pentru absolvenți de studii superioare, 11 pentru cei cu studii medii, 57 pentru muncitori calificați ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 14:30
(9593 vizualizări - 1 comentariu)


Spitalul «Anghel Saligny» din Fetești, inaugurare festivă

Vineri, 6 mai 2011, Spitalul «Anghel Saligny» din Fetești va fi inaugurat. Alături de personalul medical și reprezentanții comunității locale, la inaugurarea festivă sînt așteptați să participe și oficialități ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 11:46
(9989 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: S-a externat din Spitalul Slobozia și a dispărut

Ialomița: S-a externat din Spitalul Slobozia și a dispărut

În cursul zilei de 3 mai a.c., Postul de Poliție Săveni a fost sesizat despre faptul că Rădulescu Cristea, de 56 ani, a fost externat în seara zilei de 2 mai 2011, din Spitalul Județean de Urgență Slobozia ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 11:37
(10838 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O sabie și mai multe bâte, găsite de polițiști în mașina unor tineri din Dragalina

Slobozia: O sabie și mai multe bîte, găsite de polițiști în mașina unor tineri din Dragalina

Trei tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 24 ani sînt cercetați de polițiști pentru deținerea unei săbii artizanale și a unor bîte. Acestea au fost găsite în habitaclul unui autoturism, mașina fiind depistată ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 11:22
(10380 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 3000 lei și au confiscat 5 mc material lemnos transportat fără documente de proveniență. O patrulă mixtă polițiști-jandarmi a depistat marți, 3 mai a.c., în jurul ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 11:17
(9186 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Au furat îngrășămintele de la firma unde lucrau

Polițiștii cercetează trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 45 și 56 ani, pentru furt calificat în dauna unei firme la care erau angajați.Marți, 3 mai a.c., Poliția a fost sesizată de agentul de pază al ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2011, 11:15
(7238 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni furt


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2011, 18:58
(5261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru accesarea de credite

Fermierii beneficiari ai ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor și bunăstării și protecției porcinelor pot solicita Agenției de Plăți și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2011, 15:35
(9408 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Transportatorii, verificați

Începînd de luni, 2 mai și pînă pe data de 25 mai, inspectorii ITM Ialomița vor desfășura prima etapă a Campaniei Naționale inițiate de Inspecția Muncii în domeniul transporturilor care are drept scop ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2011, 15:27
(12929 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...