Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț concurs

Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești organizează concurs

în conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr. 869/2015 actualizat, cu completările și modificările ulterioare, pentru ocuparea următoarelor posturi:
-un post vacant de medic în specialitatea microbiologie în cadrul Laboratorului de analize medicale, perioadă determinată
-un post vacant de medic în specialitatea O.R.L. în cadrul Cabinetului O.R.L. din Ambulatoriul spitalului, perioadă determinată

La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
-cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze
-copie xerox de pe diploma de medic și adeverința/certificatul de confirmare în gradul profesional
-copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs
-dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455, alin. (1), lit. e), sau f), la art. 541, alin. (1), lit. d), sau e), respectiv la art. 618, alin. (1), art. 628, lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul Sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare
-acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin
-cazierul judiciar
-certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează -chitanța de plată a taxei de concurs-150 lei
-copia actului de identitate în termen de valabilitate
Înscrierile se vor face la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești până la data de 15.06.2017, orele 13,00.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic de specialist și poate fi găsită pe site-ul M.S.
Alte relații suplimentare se pot obține de la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, telefon 0243/361.905, int. 121.

31 Mai 2017, 13:10 (1592 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alexeni: Doi minori, acuzați de furt

Poliția a fost sesizată joi, 17 noiembrie a.c., de către un bărbat de 60 ani, din comuna Alexeni, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale și i-au sustras dintr-o anexă ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:02
(11624 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt


Gheorghe Doja: Fără permis și băut, la volan

Un bărbat de 41 ani, din Gheorghe Doja, a fost prins vineri, 18 noiembrie, de polițiști în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Mai mult, pentru că mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:01
(13180 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru conducere fără permis

Vineri, 18 noiembrie, polițiștii au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore un bărbat de 41 ani, din Păltiniș, care a fost prins în trafic, în mod repetat, în timp ce conducea fără a poseda ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 13:58
(12408 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 66 mii lei, amenzi aplicate de Poliția Rutieră Ialomița

În perioada 18-20 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au derulat o serie de acțiuni preventive în traficul ialomițean. Încălcările normelor rutiere au fost sancționate cu 290 de amenzi, 5 certificate ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 13:51
(10693 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă vacante în Germania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează selecție pentru studenții și masteranzii care doresc să lucreze în Germania în perioada vacanței de vară, anul 2012. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 09:48
(13354 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Încercau să spargă mașinile dintr-o parcare

Trei tineri, cu vîrste cuprinse între 15 și 19 ani, au fost prinși de polițiști în timp ce încercau să deschidă mai multe autoturisme dintr-o parcare din Slobozia. Fapta a fost sesizată polițiștilor de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 09:38
(10837 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Bătrînă de 70 ani, lovită de mașină

O bătrînă de 70 ani a fost lovită de un autovehicul. Femeia a vrut să traverseze strada în localitatea Alexeni prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind lovită de o mașină ce circula regulamentar. ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 09:38
(7329 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Ialomița: Șoferi beți la volan și fără permis

Un tînăr de 22 ani, șofer al unui autoturism a fost oprit în trafic, pentru un control de rutină, la Ion Roată. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că individul nu avea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 09:37
(9084 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferul vinovat de producerea accidentului dintre Slobozia și Bucu, soldat cu doi morți, reținut de polițiști

Miercuri, 16 noiembrie a.c., polițiștii au reținut pentru o perioadă de 24 de ore pe bază de ordonanță de reținere pe șoferul vinovat de producerea accidentului dintre Slobozia și Bucu, din data de 7 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2011, 12:29
(12985 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Turc suprins la volan fără a avea permis

Polițiștii au depistat miercuri, 16 noiembrie a.c., pe strada A.I. Cuza din Urziceni, un cetățean turc, în vîrstă de 30 ani, care se afla la volanul unui autoturism, fără a poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2011, 12:25
(11229 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: A furat cablurile de cupru de la o instalație de irigat

O echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a depistat miercuri, 16 noiembrie a.c., un bărbat de 34 ani, din Bordușani, în timp ce transporta cu bicicleta, pe DN2A, cantitatea de 27 kg fire din ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2011, 12:20
(13691 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA a trecut la debranșări: Din cauza datoriilor, trei blocuri din Fetești au rămas fără apă!

RAJA a trecut la debranșări: Din cauza datoriilor, trei blocuri din Fetești au rămas fără apă!

Pentru recuperarea datoriilor de la abonații rău-platnici, SC RAJA SA Constanța este nevoită, în unele cazuri, să aplice măsura drastică de debranșare de la sistemul de alimentare cu apă, deși din punct ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2011, 08:35
(16296 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Autoturism radiat din circulație, identificat în trafic cu numere false

Polițiștii au oprit pentru control în trafic marți, 15 noiembrie a.c., pe strada Calea București din Urziceni, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 21 ani, domiciliat în localitate. În urma ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 13:58
(10612 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Găsit mort într-o parcare

Poliția Fetești a fost sesizată marți, 15 noiembrie a.c., asupra faptului că o persoană este căzută într-o parcare de pe strada Prelungirea Grîușor. Echipa SMURD care a intervenit la fața locului, a executat ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 13:57
(20234 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii au sancționat carențele sistemelor de pază

Începînd cu data de 7 noiembrie a.c., efective din cadrul Poliției Slobozia au acționat pe raza municipiului reședință de județ pentru constatarea și eliminarea unor carențe în domeniul sistemelor de pază ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 13:57
(13121 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 11:07
(6303 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a zugrăvit apartamentul și i-a furat bunurile

Un tînăr de 31 ani este cercetat penal după ce a furat mai multe bunuri dintr-o locuință. Polițiștii feteșteni au fost sesizați despre furt luni, 14 noiembrie, de către o femeie, de 41 ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 11:00
(15509 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Gheorghe Lazăr: Traficant de minori, încarcerat

Un tînăr din comuna Gheorghe Lazăr, condamnat la închisoare a fost prins luni, 14 noiembrie a.c., de polițiștii ialomițeni și dus în Penitenciarul Slobozia în vederea încarcerării. Tînărul de 26 ani a fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:59
(11335 vizualizări - 0 comentarii)


AJFOM Ialomița: Selecție pentru locuri de muncă în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați faptul că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a primit o ofertă de locuri de muncă pentru sectorul ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:55
(16302 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Recepția podețului peste rîul Sărata

Joi, 17 noiembrie a.c., podețul peste rîul Sărata va fi inaugurat. Investiția a fost asigurată din fondurile Consiliului Județean Ialomița, podețul fiind afectat la precedentele inundații înregistrate la ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:47
(11196 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la brutării

În baza unui plan comun de acțiune, inspectorii ITM Ialomița, alături de polițiști și jandarmi, au controlat mai multe firme în domeniul fabricării produselor de brutărie. Astfel, au fost controlați 12 ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:42
(14019 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident cu 6 victime!

Sinești: Accident cu 6 victime!

Șase persoane au fost rănite și două autoturisme avariate în urma unui accident rutier produs duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 16.15, în afara localității Sinești. Astfel, în timp ce un bucureștean ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:27
(16873 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Sinești accident


Malu: Accident cu trei victime după ce s-au ciocnit două autoturisme!

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Malu s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 23 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:22
(9970 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Fetești: Și beat, și fără permis la volan

Polițiștii au depistat în trafic, pe raza municipiului Fetești, un localnic în vîrstă de 40 ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:08
(13721 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 56000 lei aplicate de Poliția Rutieră

La sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au aplicat 295 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 9 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare. 104 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:07
(12302 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița spune NU tutunului!

Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ialomița demarează campania «Spune DA Vieții!Spune NU tutunului!», desfășurată în perioada 1-30 noiembrie2 ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 09:36
(19167 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Demonstrație cu mașina de descarcerare

Miercuri, 16 noiembrie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», pompierii vor face demonstrații practice cu noua mașină de descarcerare. Evenimentul demara începînd cu ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2011, 17:47
(9164 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Contrabandă cu 200 de cartușe de țigări

Ialomița: Contrabandă cu 200 de cartușe de țigări

Duminică, 13 noiembrie, în jurul orei 10.20, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Țăndărei, în timp ce acționau într-un filtru rutier la Chirana, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 14:28
(14773 vizualizări - 2 comentarii)


Amara: Le-au furat banii din casă

O femeia de 35 ani, din Amara, a alertat polițiștii cu privire la faptul că părinții săi au fost victimele unei infracțiuni de înșelăciune. Bătrînii au fost abordați de trei persoane care doreau să cumpere ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 13:40
(13359 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A comandat îmbrăcăminte pe internet și a fost înșelat

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 11 noiembrie, polițiștii slobozeni au fost sesizați de un tînăr, de 32 ani, domiciliat în localitate, despre faptul că a făcut o comandă pe internet pentru un ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 13:28
(9143 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...