Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

Anunț

Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești organizează concurs pentru ocuparea următoarei funcții din comitetul director:
-în data de 28.06.2017, orele 10,00-concurs pentru ocuparea funcției de director financiar-contabil
Concursul se va desfășura la sediul Spitalului Municipal Fetești din str. Călărași, nr. 549, jud. Ialomița, și constă în patru etape, după cum urmează:
a) etapa I-selecția dosarelor depuse de candidat;
b) etapa a II-a-testul-grilă, lucrarea scrisă de verificare a cunoștintelor din legislația specifică postului;
c) etapa a III-a-susținerea lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului;
d) etapa a IV-a-interviul de selecție.
Pentru a fi declarați «ADMIȘI», candidații trebuie să obțină în cadrul concursului/examenului media finală cel puțin 7,00, iar la fiecare probă minimum nota 6,00.
La concurs/examen se pot înscrie candidații care îndeplinesc cumulativ criteriile generale și specifice.
Criterii generale:
a) să aibă domiciliul stabil în România;
b) să nu fie condamnați penal sau în curs de urmărire penală;
c) să fie apți din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic);
d) să nu aibă vârsta de pensionare, conform Legii nr. 283/2010.
Criterii specifice pentru postul de director financiar-contabil:
a) să fie absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic;
b) să aibă cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor;
c) dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de conturi, precum și de cunoaștere a reglementărilor europene în domeniu.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină următoarele documente:
a) cererea de înscriere;
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie legalizată de pe diploma de licență sau de absolvire, după caz;
d) curriculum vitae;
e) adeverința care atestă vechimea în gradul profesional sau specialitatea postului, după caz;
f) cazierul judiciar;
g) copii de pe diplomele de studii și alte acte care atestă efectuarea unor specializări, cursuri, stagii, competențe/atestate, etc., în funcție de postul pentru care concurează;
h) declarație pe proprie răspundere privind colaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;
i) adeverința din care să rezulte că este apt medical, fizic și neuropsihic;
j) proiectul/lucrarea de specialitate;
k) aprobarea managerului;
l) avizul consiliului de administrație al spitalului.
Dacă este cazul, la documentele de mai sus, se mai adaugă copia legalizată a actelor prin care candidații și-au schimbat numele.
Legalizarea actelor conform cu originalul se face la biroul RUNOS al Spitalului Municipal Fetești, în prezența actelor originale.
Tema proiectului/lucrării de specialitate vizează Spitalul Municipal Fetești.
Informațiile necesare pentru realizarea proiectului vor fi libere la publicare și obținute în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Candidații își pot alege tema pentru proiectul/lucrarea de specialitate din domeniul de activitate al postului și îl depun o dată cu înscrierea la concurs.
Informațiile necesare elaborării proiectelor de management se pot obține de la sediul Spitalului Municipal Fetești în maximum 3 zile de la data solicitării și vizează:
-copii ale bugetului de venituri și cheltuieli aprobat;
-structura organizatorică aprobată;
-structura de personal a unității, aflate în vigoare la data solicitării.
Dosarele de înscriere se depun la sediul Spitalului Municipal Fetești, str. Călărași, nr. 549, jud. Ialomița, biroul RUNOS, în perioada 08.06.2017-14.06.2017.

8 Iunie 2017, 14:35 (1800 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 18 Iun 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciochina: Locuința unui bătrân de 69 de ani, călcată de mascați

Ciochina: Locuința unui bătrîn de 69 de ani, călcată de mascați

Percheziții la Ciochina în ograda unui bătrîn de 69 de ani, de cetățenie greacă. Polițiștii și procurorii specializați în combaterea criminalității organizate au descins în curtea omului și au ridicat mai ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 10:10
(7157 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Termen limită pentru depunerea cererilor de ajutor privind bunăstarea animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că termenul limită de depunere a Cererilor de ajutor pentru Măsura 215-Plăți privind bunăstarea animalelor, pachet ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 09:50
(7087 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate normele anuale de venit agricol

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița anunță aprobarea normelor anuale de venit agricol pentru anul 2014. Aceste norme sînt utilizate la impunerea veniturilor obținute din exploatarea terenurilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 09:35
(5887 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Copil de 14 ani pe bicicletă, acroșat de un vehicul

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată luni, 23 iunie, cu privire la faptul că pe raza comunei Ion Roată s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 09:20
(4521 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița serbează «Ziua Dunării»

Consiliul Județean Ialomița marchează duminică, 29 iunie, «Ziua Dunării». Manifestarea, una de tradiție la nivel județean, își propune să atragă atenția asupra oportunităților turistice pe care le oferă ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 09:10
(5789 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Luni, 23 iunie 2014, polițiștii rutieri și de Ordine Publică au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv, combaterea infracțiunilor rutiere. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 08:50
(5274 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bacalaureatul, păzit de jandarmi

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura, în perioada 30 iunie-11 iulie 2014, cu ocazia susținerii examenelor scrise de Bacalaureat, paza a 7 centre de examinare, 2 ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 07:20
(6364 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC BUILDING ASTROM SRL Pitești
angajează pentru punctul de lucru
CENTRU DE AFACERI HAMILTON

(lîngă Combinatul Chimic)
-Dulgheri
-Fierar-betoniști
-Macaragiu
-Agent de pază
Relații la punctul de lucru
din Slobozia, jud. Ialomița
(lîngă Combinatul Chimic) sau
la tel. 0740/003.338, dl Dogaru Florin

24 Iunie 2014, 11:30


anunț angajare

SC Trota România SRL Cluj
selecționează
ȘOFERI PROFESIONIȘTI
categoriile C+E,
atît cu experiență pe TIR,
cît și tineri fără experiență,
pentru transporturi frigorifice
în Comunitatea Europeană
În curînd se vor ține interviuri
în zona dumneavoastră

Informații la tel. 0740/295.418,
între orele 9,00-14,00, 16,00-20,00,
doar după ce se trimite un CV
și copii după actele de mai jos la
[email protected]

-Buletin
-Pașaport
-Permis de conducere
-Cartelă tahograf
-Atestat de marfă
-Caziere judiciar și auto
A se abține toți cei ce nu întrunesc condițiile mai sus arătate

23 Iunie 2014, 07:20


Slobozia: Percheziții la suspecți de «evaziune fiscală» și «spălare de bani»

La primele ore ale dimineții de miercuri, 18 iunie 2014, polițiștii de Investigare a Fraudelor au efectuat 15 percheziții la sedii și puncte de lucru de societăți comerciale și la persoane bănuite de «evaziune ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2014, 08:10
(10587 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ultex Țăndărei

ncendiu la fabrica de ulei din Țăndărei la sfîrșitul săptămînii precedente. Totul s-a petrecut din cauza unei instalații, care a cedat. Din fericire, în urma evenimentului, nu au existat victime.
...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 15:45
(5086 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Minor reținut pentru furt

Un minor, de 16 ani, a fost reținut de polițiști sub acuzația de furt. El a fost prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Minorul în cauză este bănuit că ar fi sustras portofelul unei turiste ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 13:25
(6311 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara furt


Ialomița: Alcoolul le-a adus dosare penale

În ultimele zile, polițiștii Serviciului Rutier au continuat activitățile de prevenire a accidentelor rutiere. Nouă conducători auto au fost depistați de oamenii legii pe șoselele din Ialomița în stare ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 12:05
(7630 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Sancționați după ce au încercat să vîndă ilegal fier vechi

Polițiștii au identificat pe raza comunei ialomițene Mihail Kogălniceanu doi tineri, din Fetești, în vîrstă de 15 și 25 de ani, care transportau ilegal o cantitate importantă de fier vechi. Ei au fost trași ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 11:05
(7087 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Sezon estival în siguranță

Pe toată durata sezonului estival 2014 stațiunea Amara va fi împînzită de jandarmi. Oamenii în uniformă vor demara acțiuni prin care vor încerca să asigure un climat de ordine și liniște publică. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 09:30
(5481 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Conducea cu permis fals

Un bărbat de 38 de ani este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de «de fals material în înscrisuri oficiale», «uz de fals» și «conducerea unui vehicul fără permis de conducere». Oprit de oamenii ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 08:20
(6135 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Finalizarea campaniei pentru depunerea cererilor de plată pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita a finalizat marți, 10 iunie 2014, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2014, 15:40
(9735 vizualizări - 0 comentarii)


Uziceni: Patron reținut pentru evaziune fiscală

Polițiștii de Investigare a Fraudelor au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani, din Urziceni, pentru săvîrșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2014, 10:30
(7704 vizualizări - 1 comentariu)


Marsilieni: Copilul de 13 ani a incendiat o anexă!

Acoperișul unei anexe gospodărești a unui cetățean din localitatea Marsilieni a fost cuprinsă de flăcări, după ce fiul proprietarului, în vîrstă de 13 ani, lăsat nesupravegheat, s-a jucat cu focul generînd ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2014, 08:40
(6566 vizualizări - 1 comentariu)


Doi chinezi, depistați ilegal în Ialomița

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări-Biroul  pentru Imigrări Ialomița, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și cadre ale Inspectoratului de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 16:10
(5180 vizualizări - 1 comentariu)


Festivalul județean de folclor «Zărzărică, zărzărea», la Munteni Buzău

Festivalul județean de folclor «Zărzărică, zărzărea», la Munteni Buzău

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează vineri, 13 iunie 2014, orele 16,00, la Căminul Cultural Munteni Buzău, faza finală a celei de-a XXII-a ediții ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 13:20
(10274 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Un șofer beat a acroșat un căruțaș băut!

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2A a avut loc un eveniment rutier. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă de 64 de ani, din București, conducea un autoturism din direcția Slobozia ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 11:05
(5523 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Ialomița: Tineri băuți și fără permise, la volan

Polițiștii au depistat un tînăr, în vîrstă 24 de ani, din județul Călărași, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe raza municipiului Urziceni, deși nu poseda permis de conducere pentru vreo categorie ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 09:40
(5983 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bacalaureatul, în atenția polițiștilor

Zilnic, aproximativ 50 de polițiști asigură ordinea și liniștea publică în unitățile de învățămînt din județul Ialomița în care au loc probele din cadrul examenului de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 08:50
(4763 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Razie pentru depistarea de vin contrafăcut!

Peste 200 de polițiști au efectuat 44 de percheziții, pe raza județelor Constanța, Tulcea, Ialomița, Dolj, Olt, Maramureș, Iași și Vrancea și a municipiului București, într-o cauză penală în care sînt efectuate cercetări sub aspectul săvîrșirii de infracțiuni economico-financiare. Prejudiciul creat depășește 50000 lei. ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2014, 17:05
(6302 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Ghicitoare» specializată în furt de bijuterii

Miercuri, 4 iunie 2014, o tînără din Slobozia a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Fata a fost abordată de o femeie care a spus că îi poate «ghici» viitorul. Victima a relatat ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 16:00
(7404 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Miercuri, 4 iunie 2014, polițiștii au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv, combaterea infracțiunilor rutiere. Polițiștii au constatat 135 contravenții ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 14:25
(7796 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț prins de polițiști

Polițiștii Secției Ion Roată au reținut miercuri, 4 iunie 2014, un tînăr în vîrstă de 18 ani, domiciliat în comuna Alexeni. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 13:45
(7809 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ion Roată hoț


AJFP Ialomița: Instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin creearea de locuri de muncă

În temeiul Deciziei Comisiei Europene C(2014)2240 final, al art. 108 din Constituția României și al dispozițiilor art. 3 alin. (3) din OUG 117/2006, privind procedurile naționale în domeniul ajutorului ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 11:40
(8991 vizualizări - 0 comentarii)


Dispariții la Coșereni și Amara

Dispariții la Coșereni și Amara

În cursul zilei de 31 mai a.c., Postul de Poliție Coșereni a fost sesizat despre faptul că POȘIRCĂ MARIUS, de 33 de ani, a plecat de la o stînă de animale de pe raza comunei, unde lucra ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 10:50
(8499 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! antonia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! de la ANAF în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Lelia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! @alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Marian în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Soso în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Ionica în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Adevărule în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Xmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Iuksel în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Ion în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! #pasajladrajna în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...