Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Țăndărei și Amara-PSD, Fierbinți-PNL

Alegeri locale parțiale-11 iunie 2017

Țăndărei și Amara-PSD, Fierbinți-PNL

bonus: Alegerile orgoliilor politice

Duminică, 11 iunie 2017, au avut loc alegeri locale în 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe. Campania electorală pentru acest scrutin a debutat pe 27 mai a.c., în Ialomița implicate în acest proces de vot fiind localitățile Țăndărei, Amara și Fierbinți-Târg. Cu o prezență la vot de aproximativ 40%, la alegerile locale parțiale desfășurate duminică, 11 iunie 2017, în Ialomița, PSD a reușit să-și adjudece 2 dintre cele 3 localități. Astfel, potrivit informațiilor din cadrul partidelor, Țăndăreiul este câștigat covârșitor de PSD, în timp ce la Amara s-a înregistrat un scor strâns. La Amara, PSD ar fi obținut aproximativ 1300 de voturi, PNL-1100, în timp ce PMP aproximativ 700 de voturi. PNL ar fi câștigat Primăria Fierbinți, liberalii depășind social-democrații cu doar 6 voturi. În concluzie, la Țăndărei va fi primar Nicoleta Toma (PSD), la Amara-Ion Măiță (PSD), iar la Fierbinți-Dobrică Pârvu.

UPDATE La Țăndărei, primele informații au dat drept câștigător detașat candidatul PSD, Nicoleta Toma. După numărătoare însă, s-a observat că Nicoleta Toma a câștigat la doar 89 de voturi în fața următorului clasat, Gheorghe Petrache-Partidul Ialomițenilor (Nicoleta Toma PSD-1108 voturi, Gheorghe Petrache PI-1019). Cel de-al treilea candidat în ierarhie a fost Traian Mitrea, repezentantul PNL, care a obținut 758 de voturi.

Alegerile orgoliilor politice
Alegerile parțiale din Ialomița au confirmat încă o dată supremația politică a PSD. Alegătorii din cele 3 orașe din Ialomița în care s-au desfășurat alegeri parțiale s-au prezentat la vot în proporție de 40,1%. Cel mai mare procent de prezență la vot a fost înregistrat la Fierbinți Târg (69,64%). În celelalte două orașe, prezența la vot a fost mai mică, Amara (47,53%) și Țăndărei (26,74%). Deși bazate pe calcule politice cinice, cele două victorii ale PSD, de la Amara și Tăndărei, confirmă supremația mașinii de vot social-democrate și incapacitatea Opoziției de a se coagula. Victoria de la Fierbinți, la numai 6 voturi diferență, rămâne doar o întâmplare, o victorie de palmares fără efecte politico-administrative pe termen scurt. Concluzia acestor alegeri? A fost un război al orgoliilor politice, marcat de calcule politice murdare, iar electoratul rămâne, ca de fiecare dată, doar o masă de manevră a cărei unică menire a fot de a legitima rezultatele.
Onel a câștigat Amara pentru Moraru Miza ialomițeană a alegerilor parțiale din 11 iunie 2017 a fost Amara. Pentru a-și adjudeca orașul pe care l-a administrat 16 ani, Victor Moraru a făcut eforturi consistente. Timp de o lună de zile el a participat la toate evenimentele electorale organizate pentru susținerea candidatului Ion Măiță, un «no name» fără anvergură sau pedigree politic. Principala sa preocupare pe parcursul campaniei a fost aceea de a cosmetiza moștenirea administrativă dezastruoasă lăsată locuitorilor din Amara. Însă toate aceste eforturi ar fi fost inutile în condițiile în care PMP și PNL, cele două partide de Dreapta, ar fi făcut front comun. Deși părerile analiștilor politici locali sunt divergente, lansarea în cursă a lui Ion Onel (PMP), care a obținut 741 de voturi, a dinamitat șansele candidatului PNL, Nicolae Țintă. Acesta a obținut un număr surprinzător de mare de voturi (1026), dar ele nu au fost suficiente pentru a schimba rezultatul final. Surse din cadrul PSD confirmă faptul că Ion Onel ar fi avut anterior debutului campaniei o întâlnire de câteva ore cu președintele Victor Moraru. Indiferent ce s-a negociat în cadrul acestei întâlniri, a fost de ajuns pentru ca PNL și PMP să devină fracțiuni rivale. Deloc surprinzător, oficialii PNL și cei ai PMP se învinovățesc reciproc de «lipsă  de colaborare». În realitate, eșecul înregistrat de Opoziție la Amara confirmă faptul că orgoliile electorale și calculele politice meschine primează în fața interesului public și dorinței de schimbare a majorității electoratului.
Fieful politic PSD de la Țăndărei Același tip de calcul electoral a fost folosit la Țăndărei, unde social-democrații au beneficiat de «susținerea» a nu mai puțin de 5 contracandidați. Nicoleta Toma, candidatul PSD, a câștigat greu, la o diferență mai mică de 100 de voturi, în fața următorului clasat Gheorghe Petrache (Partidul Ialomițenilor). Culmea ironiei, acesta este un fost membru PSD, viceprimar până nu demult și o figură publică extrem de cunoscută la nivelul orașului. Al treilea pe listă, cu 758 de voturi, a fost candidatul PNL, Traian Mitrea. Responsabilii de campanie ai PSD de la Țăndărei recunosc neoficial că «s-a câștigat greu, cu emoții», iar salvarea de la dezastru a reprezentat-o disiparea votului. Ca și la Amara, Opoziția a susținut la unison că nu a putut face front comun din cauza divergențelor de opinie. Scuza este una jalnică menită să mascheze o impotență politică cronică, cu efecte pe termen lung. În lipsa unei alternative coerente a Opoziției, votul alegătorilor din Ialomița va rămâne întotdeauna unul emoțional, ușor de manipulat și, prin urmare, inutil. PSD se bazează de peste 25 de ani pe această incapacitate a Opoziției de a se coagula într-un proiect politic coerent și va continua să folosească rețetarul de la Țăndărei și Amara. Dincolo de aceste considerente mai mult sau mai puțin justificate, alegerea unei femei în fruntea unui oraș este o performanță care merită salutată. Îi dorim succes!
Victoria învinșilor de la Fierbinți Singurul oraș în care PNL a câștigat este Fierbinți Târg. Acolo, la o diferență de numai 6 voturi, 1313 alegători au decis că marioneta PSD și a fostului primar Iusein Iuksel, Marius Câmpeanu, nu trebuie să fie primar. Surse din cadrul PNL ne-au declarat sub protecția anonimatului că pentru derularea în condiții normale a alegerilor de la Fierbinți a fost nevoie de echipaje de jandarmi și mascați, care au vegheat permanent la respectarea legii. Desfășurarea de forțe a fost una impresionantă, iar suspiciunile de fraudă electorală numeroase. Fostul primar Iusein Iuksel a fost acuzat că își continua campania electorală și în ziua alegerilor, iar Poliția a fost sesizată pentru că acesta a părăsit sediul Biroului Electoral în cadrul căruia era membru. Deși determinarea locuitorilor și efortul de campanie al PNL nu pot fi contestate, victoria rămâne una de palmares, fără efecte politico-administrative reale. După 3 mandate sub conducerea lui Iusein Iuksel, orașul Fierbinți Târg este în pragul falimentului administrativ, investițiile realizate de-a lungul anilor fiind ori inutile, ori exorbitante. Amintim, în acest context, doar piața de 500 mii de lei și campusul școlar părăsit pentru care administrația locală a făcut un împrumut public de 11,1 milioane lei. În aceste condiții, candidatul PNL Dobrică Pârvu primește o moștenire grea pe care nu o va putea fructifica curând în interesul locuitorilor. Există însă și o jumătate plină a paharului. Victoria in extremis a Opoziției la Fierbinți este dovada că schimbarea este posibilă. Dacă PNL va reuși să fructifice pozitiv acest exemplu, la alegerile din 2020 raportul de forțe de pe eșichierul politic s-ar putea modifica. Șansele ca această victorie să fie fructificată tind însă către 0... Și suntem optimiști când afirmăm acest lucru!

12 Iunie 2017, 01:15 (152838 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Moraru vs Ionașcu

Comentariile cititorilor:


Eu:
(13 Iunie 2017, 15:51)
Plangeti toți ca va stă bine Toma e la primărie Voi urlați cu toți la lună Toma este cea mai bună Zgariativa pe fată Primaria e a noastră Ar fi vrut cel de pe stâlp Să mai stea si el in fund Dar el se pricepe bine La întins fire mai bine Iar cel cei sindicalist Toată ziua este trist Că îsi plimbă -n disperare Cățelușa la plimbare. Si când te gândesti mai frate Că au cărat cu toți bai frate Cu primarul lor de mână Cu masina împreună Au sărit vechi activisti Să omoare PSD-isti Si la urma ce sa vezi Tot ei zbiara ca-s deștepți Nui nimic mai copilasi PSD-ul va e nas Lumânări si cu fundita Iar vau tras o sub bundita.
Amar :
(13 Iunie 2017, 12:59)
Candidati fara valoare la primaria Tandarei , regretatul Cristi Roman s-a stins speranta ; D-zeu sa-l ierte ; Primaria e in coma , orasul e mort , investitii 0,0 in oras . Consilierii primariei nu au vrut sa accepte macar un marchet la marginea orasului asa ca mergeti la shoping la Calin in continuate ,, prietenii stiu de ce ". pina si Harsova are un marchet ! sintem penibili ne meritam soarta .
Pusca:
(13 Iunie 2017, 12:12)
La Fierbinti la doar 6 voturi diferenta a castigat PNL ,sigur asta este mana frizerulul de la Dridu care ia transportat cu masina. A fost o gluma de la Dridu caci acolo in 2016 frizerul si sticlele de bere au facut diferenta  de 36 voturi  pentru  priamatul valentin a lui cofetarul care isi zice jr.
O sa va dea direct miere si conserve cum le da la aia din Dridu
Las Fierbinti de Tandarei:
(13 Iunie 2017, 09:20)
Chiar daca e zero barat, imi place de Toma Nicoleta.Seamana mult cu Dalida.O sa avem filmul nostru la Tandarei.
REZULTAT:
(13 Iunie 2017, 01:21)
La Tandarei a iesit un zero barat.
NAIV:
(12 Iunie 2017, 23:13)
AUZI TU- FELICITARI TOMA NICOLETA.
Pai bai esti un ageamiu daca crezi ca ea a castigat- pardon, banii psd ului. pai cristi RROMAN este obsedat sa castige cineva pe care manipulaeaza. ca ...ca...ihi,ihi,ihi. Seintelege, nu?
Ca daca veneau Mitrea, era  jale pe vale ptr. mafia RROMAN... 
stefy:
(12 Iunie 2017, 23:07)
Pentru EU: du-te urgent la Nicoleta Toma pentru meditatii! Tare sunt curios, oare chiar ai stiut sa votezi ? Saraca lb.romana ...
gogu:
(12 Iunie 2017, 22:23)
Faza de "cascadorii rasului" la fierbinti. PNL a castigat fiindca i-au cerut lui cretinel sa se tina deoparte la aceste alegeri fiindca trage partidul in jos...si? surpriza anuntata , fara asocierea cu compromisul Tinel Ghe, PNL a castigat urbea! 
Eu :
(12 Iunie 2017, 22:16)
Pentru toți frustrații care au pierdut pe 11iunie va spun doar atât: -Orasul a decis cine va fi primar pentru urmatorii 3 ani. Deci la culcare cu voi ofticatilor s-au la baie sa va aranjati mustata că tot spuneți ca ați fost la mustață. Urmatoare sansa pentru voi peste 3 ani. Deci plângeri ,vaitativa cât vreti dar pentru unii din voi a venit momentu-l plății, sa nu va zgariati pe fată cat veti da, doar voi ați promiso. Despre PSD numai de bine . FELICITĂRI NICOLETA TOMA.
fane:
(12 Iunie 2017, 19:08)
gata sa terminat domnia sultanului iuksel la fierbinti
CORADO:
(12 Iunie 2017, 17:25)
ptr.covarsitor@ :ai dreptate,sa stie toata lumea ce fac deghizatii astia .Mai mult .Pana nu-i sufla in gura "condamnatul"(ROMAN CUCERITORUL),nu poate sa vorbeasca in veci,trebuie sa ia lectii in particular(o mediteaza intens),este buna "furaciunea" lor ptr.locuitorii din Tandarei,asa mai aflam si vom vedea si noi teatrul de papusi care a luat fiinta,putem viziona cat mai multe spectacole....primul spectacol s-a consumat ieri avand drept protagonisti pe gagu,dinulescu, balea,panfir ,poroambe,bratian,in rolurile principale,avindu-l in frunte pe dirijorul ROMAN CUCERITORUL .Aveti grija .Ulciorul nu merge de multe ori la apa.Oare cei enumerati  vor face cu randul la vulcanizare ptr schimbarea cauciucurilor? Nu de alta ,dar le-au cam tocit ieri....
Covârșitor :
(12 Iunie 2017, 17:02)
La Tandarei era gata , gata sa piardă PSD cu femeia aia care nu zice nimic
ion:
(12 Iunie 2017, 16:44)
Tandareiul a schimbat un penal cu alt penal . Nicoleta Toma nu e anchetata in dosarul MITA LA BAC, unde fata ei e implicata in cumpararea diplomei de bac????
TUMOAREA - PSD:
(12 Iunie 2017, 15:59)
Unde naiba ati vazut ,Tandareiul castigat covarsitor de PSD??????
Gheorghe Petrache (Gigi) a fost la mustata de fotoliul de primar ,fara un partid de talia PSD(mamut),el a mers cu Partidul Ialomitenilor si masinaria PSD ,ALDE,PMP......la infrant in aceasta batalie,razboiul nu este pierdut.
Succes Gigi pe viitor 09.mai
Durmisi:
(12 Iunie 2017, 14:45)
Liniștiți-vă. Amara este oraș, nu fermă de vaci. Bine că nu a ieșit domnul Țintă. O fi muncitor, o fi umil, o fi șmecher,dar nu va avea niciodată făță de primar. Absolut niciodată. Să stea cuminte la fermă și să lase conducerea in mâna altor oameni, mult mai capabili decât dânsul.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Beți la volan

Vineri, 5 august a.c., polițiștii au depistat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab, din Slobozia, un tînăr feteștean, de 21 ani, care emana halenă alcoolică. Șoferul a fost testat alcoolscop, valoarea ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 07:33
(9635 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Alcool confiscat

Un bărbat de 36 ani, din Fetești, a fost oprit în trafic joi, 11 august, de polițiști, pentru un control de rutină. Verificările sumare în autovehiculul bărbatului au scos la iveală mai multe bidoane de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:41
(7706 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Hoț prins de polițiști

Un tînăr de 20 ani din comuna ialomițeană Valea Ciorii este cercetat de polițiști pentru furt. Tînărul este acuzat că în noaptea de 9 spre 10 august a furat mai multe panouri de lemn de la gardul unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:41
(7070 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Valea Ciorii furt


Fetești: Acțiune pentru legalitatea forței de muncă

Polițiștii feteșteni, în colaborare cu inspectori ITM, au desfășurat joi, 11 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților care se comit în domeniul forței de muncă. În acest sens au ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:40
(7272 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Comerț ilegal cu lemne de foc

În perioada 9-11 august, polițiștii ialomițeni au desfășurat pe raza mai multor comune o acțiune ce a vizat combaterea faptelor de comercializare ilegală de material lemnos. Pe parcursul întregii acțiuni ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:40
(10557 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prostituată de meserie

Deși a fost amendată în nenumărate rînduri pentru prostituție, o tînără de 23 ani, din Slobozia, nu s-a dezis de meserie și joi, 11 august, jandarmii slobozeni au amendat-o din nou pe prostituată. Mihaela ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 10:47
(8571 vizualizări - 1 comentariu)


Sărățeni: Arestată după ce și-a omorît bărbatul

O femeie de 36 ani din Sărățeni a fost arestată preventiv pentru 29 de zile pentru «omor». Femeia este acuzată că și-a ucis bărbatul cu un cuțit. Potrivit anchetatorilor, între victimă, un bărbat de 51 ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:59
(12277 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi de peste 450000 lei pentru muncă «la negru»

In baza Planului de acțiune privind reducerea incidenței muncii nedeclarate pentru perioada mai-iulie 2011, Inspectoratul Teritorial de Muncă, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:55
(11929 vizualizări - 2 comentarii)


Un tînăr de 26 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un tînăr de 26 ani și-a pierdut viața în această dimineață, joi, 11 august, într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut între Urziceni și Coșereni, cînd un autoturism s-a izbit frontal de un TIR. ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:17
(7927 vizualizări - 5 comentarii)


Căzănești: Colecta fier vechi fără autorizație

10 societăți comerciale de colectare a deșeurilor feroase de pe raza orașului Căzănești au fost verificate miercuri, 10 august, de către polițiști și comisari ai Gărzii Financiare Ialomița. În timpul verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:16
(9347 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Comerț ilegal cu cereale

Miercuri, 10 august, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit. În acest sens au fost verificați 6 agenți economici și 4 persoane fizice, aplicîndu ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:16
(8214 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Fructe și legume, vîndute ilegal

Miercuri, 10 august, la Movilița, polițiștii ialomițeni în colaborare cu reprezentanții Serviciului Județean de Metrologie au verificat legalitatea comerțului cu produse agroalimentare din localitate. ...[citește_toată_știrea]

11 August 2011, 16:15
(9851 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Polițiștii și pompierii, întîlnire cu localnicii pe tema «descoperirea unor elemente de muniție»

Avînd în vedere evenimentul produs în seara zilei de 8 august a.c., cînd un bărbat în vârstă de 39 ani și-a pierdut viața în urma deflagrației produsă de secționarea cu flexul a unui proiectil de artilerie ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 16:14
(9327 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil de 13 ani, hoț de biciclete

Fetești: Copil de 13 ani, hoț de biciclete

Alarmant! Un minor de doar 13 ani este autorul principal în șase furturi de biciclete. Copilul cu domiciliul în Cosîmbești este bănuit de furtul a 6 biciclete de pe raza municipiului Fetești, în perioada ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:59
(10039 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Înșelată cu 800 lei prin telefon

După ce a trimis 800 lei unui necunoscut printr-o agenție de transfer on-line, o tînără de 34 ani, din Reviga, a reclamat polițiștilor că a fost înșelată. S-a întîmplat marți, 9 august a.c., cînd femeia ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:56
(7832 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Circula cu o mașină furată din Italia

Polițiștii ialomițeni, specializați în trafic și furturi auto, au desfășurat marți, 9 august a.c., o acțiune pentru depistarea mașinilor urmărite internațional. Astfel, în cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:55
(8503 vizualizări - 2 comentarii)


6,42%, rata șomajului în Ialomița

La sfîrșitul lunii iulie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7048 persoane, din care 1811 șomeri indemnizați, respectiv 5237 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:12
(7248 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Patron cercetat pentru «fals intelectual»

Administratorul unei firme din Urziceni este cercetat penal pentru «fals intelectual». Pe numele individului polițiștii au reținut neînregistrarea în contabilitatea societății a peste 96,6 mii lei, sumă ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:10
(7414 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Recital Mirella Bunoaica

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», soprana Mirella Bunoaica va susține un recital extraordinar la Slobozia. Evenimentul va fi găzduit miercuri, ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 14:09
(7055 vizualizări - 0 comentarii)


BMW furat din Italia, găsit la Țăndărei

BMW furat din Italia, găsit la Țăndărei

Luni, 8 august, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului și furturilor de autovehicule. Astfel, în timpul verificărilor a fost găsită o mașină de lux ce ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:09
(8496 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferi băuți la volan

Marți, 9 august, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, în afara localității Movilița, o mașină ce circula pe direcția Urziceni-București. Pentru că mirosea a alcool, conducătorul auto, un bucureștean ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:08
(6263 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 16 august, termen limită pentru depunerea raportărilor contabile

16 august 2011 este data limită pentru depunerea raportărilor contabile pentru primul semestru ale agenților economici care au înregistrat o cifră de afaceri de peste 35000 euro în exercițiul financiar ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:07
(8143 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidente cu răniți grav și viteză de 147 km la oră!

La începutul săptămînii, luni, 8 august, un tînăr de 26 ani din Tîrgu Secuiesc a provocat un accident rutier între Buzău și Slobozia. Cauza principală a accidentului a constituit-o oboseala tînărului conducător ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:06
(5844 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 4,8 milioane lei, rambursări de TVA

În august 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița anunță rambursări de TVA în valoare totală de aproximativ 4,8 milioane lei. Banii vor fi rambursați pentru 49 de deconturi cu sume negative ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:05
(9625 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Hoț prins de polițiști

Un bărbat de 40 ani din Amara este cercetat de polițiști pentru furt calificat. Pe numele bărbatului a fost deschisă o anchetă penală pentru un furt comis la o societate comercială din Slobozia. Individul ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 13:01
(8884 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara furt hoț


DGFP Ialomița: Depunerea electronică a declarațiilor

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomita reamintește că, începînd cu obligațiile declarative aferente lunii iulie cu termen de declarare 25 august 2011, Formularul 112 «Declarația privind ...[citește_toată_știrea]

10 August 2011, 12:55
(7944 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: A încercat să taie un obuz cu flexul. Proiectilul a explodat și i-a produs răni grave!

Luni, 8 august a.c., în jurul orei 20.10, Poliția a fost sesizată prin 112, despre faptul că pe raza localității s-a produs o explozie. În urma verificărilor efectuate de către echipa complexă din cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 09:52
(7042 vizualizări - 2 comentarii)


Gheorghe Doja: La 16 ani, prins conducînd mașina prin comună

Polițiștii au depistat vineri, 5 august a.c., pe raza localității Gheorghe Doja, un autoturism condus de un minor în vîrstă de 16 ani, din comuna Gheorghe Lazăr. În urma verificărilor efectuate în bazele ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 08:20
(8512 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale și amenzi pentru prostituție

Efective din cadrul Biroului de Investigații Criminale și Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au acționat în perioada 1-5 august a.c. pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 08:04
(8892 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: A dat foc la miriște și a incendiat tarlaua vecinului

În seara zilei de vineri, 5 august a.c., în zona terenurilor agricole ale comunei Andrășești, un localnic de 44 ani a intenționat să curețe vegetația uscată de pe terenul proprietate, dînd foc tarlalei ...[citește_toată_știrea]

9 August 2011, 08:02
(9349 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...