Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Reguli noi pentru Slobozia

Reguli noi pentru Slobozia

Marți, 30 mai 2017, Consiliul Local Slobozia s-a întrunit în cadrul unei noi ședințe ordinare. Printre proiectele de hotărâre supuse aprobării plenului s-au numărat și cele privind «darea în administrare a serviciului de salubrizare în Municipiul Slobozia», o nouă variantă a Regulamentului de tăiere/toaletare a arborilor de pe domeniul public și privat al municipiului sau «Regulamentul referitor la condițiile de desfășurare a activităților comerciale». Proiectele supuse aprobării confirmă încercarea administrației Mocioniu de a reglementa o parte dintre problemele concrete cu care se confruntă comunitatea, precum și nevoia de a oferi reguli clare de desfășurare a activităților economice în spațiile publice.

Un șut în dos, un pas înainte
Intenția administrației Mocioniu de a încredința Direcției de Administrare a Domeniului Public activitatea de deszăpezire la nivelul orașului Slobozia obține suport legal. După o iarnă grea, în care a testat capacitatea angajaților DADP de a răspunde solicitărilor privind «transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț», Consiliul Local oferă acestei instituții suport legal de desfășurare a activității. La solicitarea Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, delegarea serviciilor de deszăpezire a fost aprobată legal în plenul Consiliului Local. Reamintim că DADP Slobozia face eforturi de aproape un an pentru licențierea în acest tip de activitate, la acest moment beneficiind de o licență de clasă 3...

Reguli noi pentru activitățile comerciale
Un alt proiect de hotărâre care ar putea suscita interesul opiniei publice este cel privind «aprobarea Regulamentului referitor la condițiile de desfășurare a activităților comerciale, promoționale și de agrement». Întins pe mai bine de 35 de pagini, Regulamentul stabilește toate situațiile posibile de desfășurare a activităților comerciale și prevede sancțiuni clare pentru încălcarea lui. Printre reglementările care ne-au atras atenția se numără cele privitoare la condițiile de amplasare a teraselor estivale. De exemplu, funcționarea acestor terase, este condiționată de «interzicerea preparării în aer liber a micilor, grătarelor și frigăruilor». Documentul supus aprobării este unul de maximă importanță pentru comercianți și întreprinzători, dar poate reprezenta o bună modalitate de control pentru cetățenii interesați de respectarea drepturilor legale pe care le au.

Un oraș verde. Și nu prea!
Noua formă a «Regulamentului de tăiere/toaletare a arborilor și arbuștilor de pe domeniul public și privat al municipiului Slobozia» își propune să prevină și să sancționeze abuzurile în acest domeniu sensibil. Concret, tăierile de copaci de pe teritoriul municipiului nu mai pot fi făcute fără avizul scris al Direcției Silvice. De asemenea, Regulamentul stabilește modalitatea de valorificare a masei lemnoase rezultate din tăiere, permițând «primarului sau viceprimarului» să decidă în acest sens. Reamintim că, în ultimii ani, tăierile abuzive de copaci de pe teritoriul municipiului Slobozia au generat numeroase scandaluri publice, angajații DADP și edilii locali fiind acuzați de tăieri ilegale de arbori și valorificarea materialului lemnos în scopuri... electorale. Cei interesați de consultarea acestui Regulament în noua formă îl pot găsi pe site-ul instituției.

13 Iunie 2017, 17:55 (6683 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare
Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare
Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate

Comentariile cititorilor:


precupet:
(21 Iunie 2017, 17:12)
primare, piata din 500 cand o umpli cu producatori? ca doar partidu' e in tot si in toate!?
@Banica:
(14 Iunie 2017, 21:56)
Am inteles mesajul, dar cu lb. romana ce-ai avut? Exprimarea este"dezastruasa"(scrisul "dezieastruos") fara punctuatie. Noroc de tine ca doar ai scris, nu ai vorbit, ca ramaneai fara aer..
Banica:
(14 Iunie 2017, 21:23)
Primarului Mocioniu i se va retrage sprijinul politic pana la toamna , raportul arata dezieastruos nici 80 la suta nu a indeplinit programul de guvernare pt care s-a angajat in campanie deci echipa Mocioniu va fu scos la tabla cat de curand partidul nu il mai sustine , pt ca si el a luat in ras simpli cetateni si membri care l-au sustinut au avut incredere dar am primit jmecherie si mandrie nu esti primar toata viata conteaza ce ramane duoa tine, evaluarea este dezastruasa chiar daca esti prieten cu Negoita sau altii dar aceea muncesc se vad rezultate in schimb la Slobozia este neputinta maxima angajam oameni care nu au rezultate si dam afara pe cei care muncesc ! Asteptam evaluarea si bineinteles raportul primarului ca tot cere el raport de activitate angajatilor !
vaca milka:
(14 Iunie 2017, 13:34)
bravo, bune proiecte si de importanta vitala....ce ne doare ii arde pe ei la basca!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 27 Oct 2026
409 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(2661 vizualizări - 11 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(951 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(959 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(1610 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(911 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(1145 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(919 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(1573 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(2656 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(3035 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(2212 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(2457 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(2690 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(2257 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1627 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2817 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(6482 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(6579 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(3194 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2943 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(2454 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(3334 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3874 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(3700 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(3195 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(3151 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(3547 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
clean tech e intangibila în Amenzi de peste 1,6 milioane de lei, aplicate de Garda de Mediu Ialomița principalilor poluatori din zona Slobozia-Ciulnița Director în Ialomița: Rezultate sub așteptări la prima probă a concursului pentru funcțiile de directori și directori adjuncți Dan în Amenzi de peste 1,6 milioane de lei, aplicate de Garda de Mediu Ialomița principalilor poluatori din zona Slobozia-Ciulnița Dinu C în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Andrei în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Messica în Un nou eșec Cetățean în Primăriile din Ialomița primesc sprijin instituțional pentru a beneficia de servicii de urbanism Oase în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cațavencu în Primăriile din Ialomița primesc sprijin instituțional pentru a beneficia de servicii de urbanism vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Aia e - aia e ! în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...