Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiune a polițiștilor ialomițeni

La acest sfârșit de săptămână, 16-18 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic prin nerespectarea regulilor de circulație. Pe timpul desfășurării activităților specifice au fost legitimate 556 de persoane și 442 de autovehicule au fost controlate, totodată, fiind verificate 33 de societăți comerciale. De asemenea, polițiștii au intervenit și au aplicat 210 sancțiuni contravenționale, dintre care 21 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, 186 ca urmare a încălcării normelor rutiere, restul sancțiunilor fiind aplicate pentru alte abateri de la prevederile legale. Valoarea sancțiunilor aplicate a depășit valoarea de 68000 de lei. Totodată, pentru neregulile constatate, 7 certificate de înmatriculare au fost retrase și 9 permise de conducere au fost reținute. Exemplificând, șase persoane sunt cercetate de polițiștii rutieri pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 39 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii au fost testați alcoolscop, rezultatele indicate de aparatul etilotest fiind cuprinse între 0,58 și 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, aceștia fiind conduși la unități spitalicești pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că doi dintre conducătorii auto depistați, doi bărbați de 35, respectiv 36 de ani, din localitățile Dridu și Mihail Kogălniceanu, nu posedau permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În același sens, alți doi conducători auto, doi bărbați de 47 și 55 de ani, din  localitățile Stelnica și Maia, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau două autoturisme pe drumurile publice fără a respecta prevederile legale în vigoare. Astfel, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul de 47 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar cel de-al doilea, bărbatul de 55 de ani, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu deși avea acest drept suspandat.

19 Iunie 2017, 18:35 (4531 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști
IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(7956 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(11768 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(7800 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(16211 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(8233 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10809 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9666 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10602 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10605 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6929 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8903 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4687 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6609 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8379 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1679 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1249 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10577 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4456 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(7093 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3715 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2926 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(2070 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1114 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1772 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4285 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(6133 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1605 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1200 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7911 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1407 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...