ULTIMA ORĂ
Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au continuat în acest sfârșit de săptămână, 23-25 iunie a.c., acțiunile în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație, în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Pe timpul desfășurării activităților specifice, au fost legitimate 539 de persoane, 360 de autovehicule au fost controlate, totodată fiind verificate 34 de societăți comerciale. De asemenea, pe timpul desfășurării acțiunilor pe linie de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigații Criminale și Investigarea Fraudelor, s-a urmărit prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență în zona localurilor publice, depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii, precum și constatarea în flagrant a altor fapte penale. Astfel, polițiștii au intervenit și au aplicat 187 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, 154 ca urmare a încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, restul sancțiunilor fiind aplicate pentru alte abateri de la prevederile legale. Valoarea sancțiunilor aplicate a depășit valoarea de 46500 de lei. Totodată, pentru neregulile constatate, un certificat de înmatriculare a fost retras și 8 permise de conducere au fost reținute. Exemplificând, cinci persoane sunt cercetate de polițiștii rutieri pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii au fost testați alcoolscop, rezultatele indicate de aparatul etilotest fiind cuprinse între 0,53 și 1,3 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior aceștia fiind conduși la unități spitalicești, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Alți doi conducători auto, doi bărbați de 33 și 53 de ani, din localitățile Făcăeni și Bordușani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau două autovehicule pe drumurile publice fără a respecta prevederile legale în vigoare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul de 33 de ani avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, iar cel de-al doilea, bărbatul de 53 de ani, conducea pe raza localității de domiciliu un tractor agricol ce tracta o remorcă neînmatriculată și neînregistrată. Totodată, polițiștii au stabilit că acesta din urmă nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
26 Iunie 2017, 17:45 (3998 vizualizări - 0 comentarii)
Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști
IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol





