Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au continuat în acest sfârșit de săptămână, 23-25 iunie a.c., acțiunile în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație, în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Pe timpul desfășurării activităților specifice, au fost legitimate 539 de persoane, 360 de autovehicule au fost controlate, totodată fiind verificate 34 de societăți comerciale. De asemenea, pe timpul desfășurării acțiunilor pe linie de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigații Criminale și Investigarea Fraudelor, s-a urmărit prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență în zona localurilor publice, depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii, precum și constatarea în flagrant a altor fapte penale. Astfel, polițiștii au intervenit și au aplicat 187 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, 154 ca urmare a încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, restul sancțiunilor fiind aplicate pentru alte abateri de la prevederile legale. Valoarea sancțiunilor aplicate a depășit valoarea de 46500 de lei. Totodată, pentru neregulile constatate, un certificat de înmatriculare a fost retras și 8 permise de conducere au fost reținute. Exemplificând, cinci persoane sunt cercetate de polițiștii rutieri pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii au fost testați alcoolscop, rezultatele indicate de aparatul etilotest fiind cuprinse între 0,53 și 1,3 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior aceștia fiind conduși la unități spitalicești, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Alți doi conducători auto, doi bărbați de 33 și 53 de ani, din  localitățile Făcăeni și Bordușani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau două autovehicule pe drumurile publice fără a respecta prevederile legale în vigoare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul de 33 de ani avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, iar cel de-al doilea, bărbatul de 53 de ani, conducea pe raza localității de domiciliu un tractor agricol ce tracta o remorcă neînmatriculată și neînregistrată. Totodată, polițiștii au stabilit că acesta din urmă nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

26 Iunie 2017, 17:45 (3959 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști
IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Luni, 7 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în zona lacului Iezer. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în urma impactului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:45
(4142 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la o societate de dezmembrări auto

Pompierii din Slobozia au intervenit luni, 7 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs în incinta unei societăți de dezmembrări auto de pe raza municipiului Slobozia. Flăcările au distrus două ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:30
(5156 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:05
(4618 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la Slobozia, reprezentanții locali ai USR, alături de parlamentarii Diana Buzoianu și Alin Apostol, au desfășurat o acțiune «Door 2 Door» pentru a afla de la cetățeni cele mai ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 11:30
(9012 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinare împotriva turbării la câini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de câini și pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorității Naționale Sanitare ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:50
(6116 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 7250 de persoane juridice, înrolate în Spațiul Privat Virtual-SPV

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor (persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică precum și persoane fizice care desfășoară o profesie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:20
(9095 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Luni, 7 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29756, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de duminică, 6 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 15:20
(2393 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Fetești

Vineri, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, în care a fost implicat un autoturism. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 13:40
(6311 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), reamintește beneficiarilor Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar», că se apropie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 12:20
(2875 vizualizări - 0 comentarii)


Șeful Serviciului Imigrări Galați, mort într-un accident rutier produs la Iazu

Șeful Serviciului Imigrări Galați, comisarul șef Ciprian Șimu, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de luni, 7 noiembrie a.c., în zona localității Iazu. Bărbatul se ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 11:15
(8603 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Fir cusut și țesut»

La Muzeul Județean Ialomița, sub genericul «Fir cusut și țesut», a fost vernisată expoziția-eveniment care cuprinde obiecte reprezentative din patrimoniul etnografic al instituției, toate ilustrând varietatea ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 17:40
(5274 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 6 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29755, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 5 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 15:45
(2617 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29755, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 4 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2022, 15:20
(4361 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 8-10 noiembrie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență vor fi prezente în Slobozia, în incinta Liceului Tehnologic ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:30
(2644 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 4 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29754, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de joi, 3 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:15
(2799 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia, parohiile din municipiu au organizat o procesiune joi, 3 noiembrie a.c., fiind adusă în oraș Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:45
(8694 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,43%, rata șomajului înregistrat în luna septembrie 2022

La sfârșitul lunii septembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3453 șomeri (din care 1645 femei), rata șomajului fiind de 4,43%, cu 0,13% ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:00
(11493 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Joi, 3 noiembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Coșereni. Din nefericire, incendiul s-a extins la un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:30
(3467 vizualizări - 0 comentarii)


AJPF Ialomița: Luni, 7 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:15
(21220 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Joi, 3 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29751, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de miercuri, 2 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2022, 15:15
(2681 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante, la 30 septembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală, la data de la data de 31 octombrie 2022 au fost publicate pe pagina proprie de internet ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2022, 12:45
(12729 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1 miliard de euro, sumă autorizată la plata în avans în cadrul Campaniei 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, de la startul Campaniei 2022 de plată în avans și până în prezent, a autorizat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 18:05
(6048 vizualizări - 0 comentarii)


USR Slobozia: «USR-Înapoi în stradă!»

Filiala USR Slobozia organizează sâmbătă, 5 noiembrie 2022, primul eveniment în urma alegerii noii structuri de conducere, un eveniment din cadrul campaniei «USR-Înapoi în stradă!». În cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 17:50
(8211 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici va fi publicată pe portalul ANAF

Administrția Județeană a Finațelor Publice Ialomița informează că ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabilor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 15:25
(8825 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 2 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29749, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de marți, 1 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 15:05
(1950 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie vaccinare antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, începând cu luna noiembrie a.c., în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivel național, campania ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 11:25
(6786 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 cazuri noi de COVID-19

Marți, 1 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29746, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de luni, 31 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 15:15
(2073 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile desfășurate de jandarmi în luna octombrie 2022

IJJ Ialomița: Misiunile desfășurate de jandarmi în luna octombrie 2022

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în cursul lunii octombrie a.c., 428 misiuni de ordine publică și 779 de misiuni pe linie de pază instituțională. În urma misiunilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 13:40
(10184 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Se deschide «Salonul de Toamnă 2022»

Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia organizează joi, 3 noiembrie 2022, expoziția de pictură denumită «Salonul de Toamnă 2022». Evenimentul se desfășoară în incinta Galeriilor de Artă «Arcadia» ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 11:15
(7840 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 837,91 milioane de lei, colectate în perioada ianuarie-septembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-septembrie 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 837,91 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2022, 17:50
(6705 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...