Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Procesomanii», spaima judecătorilor ialomițeni

«Procesomanii», spaima judecătorilor ialomițeni

Sufocate de numărul mare de dosare, instanțele trebuie să țină piept «procesomanilor». Obsedați de lege, acești oameni vin la tribunal sau judecătorie ca la serviciu și sunt un adevărat coșmar pentru judecători, procurori și chiar grefieri... Ialomița are la rândul său procesomanii ei. O statistică a Tribunalului Ialomița arată că în această categorie intră 4 ialomițeni. În ultimii 3 ani, toți aceștia au înregistrat pe rolul instanțelor 100 de procese! Mai grav este faptul că deși «abuzul de drept» se pedepsește cu amendă, procesomanii contestă sancțiunile pe care le primesc și întemeiază noi procese.

Procese la infinit
Judecătorii Tribunalului Ialomița explică faptul că 4 ialomițeni și-au câștigat pe deplin statutul de «procesomani». Din 2014 și până în prezent, aceștia au înregistrat pe rolul celei mai mari instanțe din județ 100 de procese. Cele mai multe dintre acțiunile pe care le-au întemeiat au avut la bază încălcarea unor drepturi civile de către instituții publice sau terțe persoane ori contestații ale hotărârilor judecătorești pronunțate de magistrați în dosarele pe care le-au judecat. «Multe dintre acțiunile pe care acești oameni le-au intentat vizează mai mult cauze civile, care intră în domeniul fondului funciar sau al contenciosului administrativ... Se reclamă abuzuri ale terțelor persoane, ale funcționarilor din instituțiile publice... De asemenea, se atacă și sentințele judecătorești definitive!» a explicat situația Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița. Mai mult decât atât, oficialii instanței din Slobozia explică faptul că nu puține au fost ocaziile când procesomanii i-au reclamat pe magistrați la Inspecția Judiciară. Din fericire, vizitele de lucru ale reprezentanților Inspecției Judiciare nu au scos la iveală abuzurile de care au fost acuzați magistrații ialomițeni...

Nu există soluții La momentul de față, în legislația din România nu există stipulate prevederi clare cu privire la stoparea acțiunilor procesomanilor. Aceștia ar putea fi amendați pentru «abuz de drept», însă astfel de măsuri iscă la rândul lor alte procese. Persoanele sancționate contestă amenzile pe care le primesc, considerând faptul că au fost trase la răspundere în mod abuziv. «Este destul de complicat să adopți măsuri împotriva persoanelor care comit „abuz de drept“. Orice decizie luată se poate transforma într-un nou proces!» mai spune Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița.

28 Iunie 2017, 12:10 (6556 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Pe rolul instanțelor din Ialomița s-au înregistrat 29000 de dosare
Schimbări la conducerea instanțelor ialomițene
Instanțele ialomițene au aprobat efectuarea a 1857 de interceptări

Comentariile cititorilor:


Rambo 3:
(19 Aprilie 2018, 18:04)
Cocoșatul din Sălcioara ,o sa mai aibă procese,anul acesta,cât de curând.Securistul primarului cu nume de cod Jean.Toată lumea știe cine a fost comunistu ăsta,care îi prostește pe oameni,care face numai rele în Rași și în Sălcioara,păcat că avem un primar de nota 10,dar cocoșatul cu un salariu de de 4000 lei numai rele a făcut
IPU:
(22 Februarie 2018, 19:44)
Astia sunt inventivi! La ce i-a dus capu! Cind un om isi cauta dreptatea sesizind coruptia si abuzul,e nebun,e procesoman!Nu va e rusine ba! Judecati corect si nu ii bagati pe o parte vinovati si ii scoate pe cealalta curati! Bravo lor! Mii de procese  sa deschida poate asa dati si voi o hotarire dreapta!
cetatean:
(3 Iulie 2017, 23:00)
PUTE DE RUPE PAMANTUL A CORUPTIE MAI ALES IN PARCHETELE DIN VESTUL JUDETULUI IALOMITA. PORTOCALELE CARE SAU BORSIT LA SLOBOZIA AU FOST TRIMISE INAPOI SA CONTAMINEZE PE CELE NEATINSE. JUDECATORII DAU COPY PESTE DUPA CE SCRIU PROCURORII PORTOCALA ! CUM SA NU DEVII PROCESOMAN IN IALOMITA CAND NIMIC DAR NIMIC NU A RAMAS NEATINS DE CORUPTIE. NU EXISTA IN ROMANIA UN JUDET PLIN NUMA DE CAPETE LUMINATE SI PORTOCALE. CA SA NU MAI EXISYE PROCESOMANI IN IALOMITA ESTE NECESAR ARESTAREA A 85% DINTRE PROCURORI SI 15% JUDECATORI
Petre și Pavel:
(29 Iunie 2017, 20:09)
Adevărul, dreptatea, sănătatea, educația sunt necunoscute în acest județ al capetelor pătrate! Vor rămâne nerezolvate! N-ai cui să le ceri.
Ion:
(29 Iunie 2017, 19:55)
Dacă aveți procese pe rol și se poate, judecați-vă la București! E ca și bolile: spitalul din Slobozia este slab total. Tot așa Judecătoria. ,,Justiția" din Il se bucură că scapă de dosare. Sunt slabi....
Toma Ion:
(29 Iunie 2017, 15:09)
Domnule Toma, va spune ceva numele primarului de la Cocora? De ce a început sa-și strămute dosarele penale ? Nu mai vrea la Judecătoria Slobozia? Prefera Judecătoria sectorului 4 București ? Oare de ce?
@sulică cu....:
(28 Iunie 2017, 20:41)
..,@sulică. Reclami când ți se încalcă un drept! Așa-i în Germania! Și se fac reclamații, nu le frică oamenilor că știu că se iau măsuri. Dacă nu ești Martor al lui Iehova, milițian în blocul tău, prost din naștere, tolerant idiot, reclami! Și nu se rezolvă nimic, în schimb îți găsești mașina vandalizată că ai reclamat pe x, y, z....
ADRIANA:
(28 Iunie 2017, 20:15)
Domnilor, eu cred că nu recurge nimeni la justiție de nebun! Ai nevoie de dreptate! Sunt prea mulți români care mor cu dreptatea-n brațe, asta-i altceva! Dar nu cred că-i convine cuiva, de nebun, să plătească taxele, timbru, avocat, să se târască prin sălile acelea murdare, ani de zile, dacă nu și -ar cere dreptatea!! Că iese cu degetu-n gură, asta e altă poveste. Povestea justiției și a legilor românești. Nu există procesomani, cum îi numește Toma Ion! Sunt oameni care insistă, cu speranțe, că se va face dreptate! ,,Abuz de drept"! Nu ne cunoaștem drepturile, noi proștii! Pedepse pentru ,,abuz de drepturi"! E fix legea care ne lipsea, de pus cu botul pe labe! Oricum ne prostesc cum știu ei mai bine. Cine merge la Apel la București, mai are șanse de reușită. Aici aștepți după o Hotărâre inițială 6 luni de zile, parcă vine de pe Marte! Termene puse la 3 luni....amânări peste amânări...sunt înglotați, săracii!
luluta:
(28 Iunie 2017, 18:25)
Foarte bine punctat exact mai rau hotiei angajat cu state vechi in parchet. Angajat care a mai fost un pic deranjat de CSM prin anii 2014-2015. Sa denunti magaria,hotia si abuzurile inseamna sa fii procesoman. Insista Vasile poate odata si odata îi aduna ca pe sefuu H.
Andrei Marius:
(28 Iunie 2017, 18:19)
Unul dintre ei oare nu e Cocoșatul? Anghel Nicolae din Salcioara? Ca lui ii place prin tribunale
Adi:
(28 Iunie 2017, 18:01)
Reclamangii in mare parte spun si arata hotia din sistemul judiciar ialomitean. Nu spun si nu afirm ca toti sunt banditi hoti si corupti. Un anumit procent din ei sunt exagerat de bonlavi in a acoperii hotia care incepe de multe ori din primarii unde sa furat si se fura cu acceptul si sub aripa protectoare a unor procurori. Care la ora 9 trebuie sa fie la serviciu dar el la orele 9;45-10;00 de abia ajunge in localitatea unde este procuror. Cum sa nu devii reclamangiu cand stii ca ai fost si esti furat de un parlit ales local in functie de niste capete goale. Cum da nu fii revoltat si reclamangiu cand dai acte oficiale emise de autoritatile romane in anii 1985-1990 in acte sa scrie 1550 + 2,5 = 1800. Dar procurorul aparator al hotiei sa scrie ca 1550+2,5 = 5000. Vreti hotii din ialomita ? E din aceasta cauza mai ziarule indelendent sun reclamangii. Ma astept la cenzura din partea ziarului ! Dar voi incerca sa dau pe facebook
Dreptate, procese false!:
(28 Iunie 2017, 16:52)
Nu primesc salarii pe măsură? Dau în brânci de cât muncesc? O cauză simplă, în 3-4 ani, dacă ai noroc! Melci blegi cu judecăți care trec apoi și pe la CEDO. Nu că acolo ar fi mai operativi, dar nu ai încredere în ce hotărâri se iau în Slobozia! Procesomani?! Caută omu dreptatea! Încă sunt destui blegi care se tem să intre în instanță că știu cum merg treburile pe-aici!
...:
(28 Iunie 2017, 16:33)
Pe langa procesomani mai sunt si altii....
Reclamagii...
Daca mergeti la politia locala, anaf, politia municipala, isu, etc. sigur va dau numarul de persoane care sunt reglamagii de profesie..
vai, vai:
(28 Iunie 2017, 14:43)
Oamenii disperati isi cauta dreptatea! Unde sa o faca? Ii sufoca pe magistrati? Sa ne explice acestia unde putem sa "reclamam" abuzurie. Este ultimul for la care mai putem apela, ca in rest nu ne asculta nimeni, jucam fara voie intr-o drama, in care actorii principali se cam sufoca...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12844 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(13776 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12544 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10788 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(11979 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:32
(11110 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(12888 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11485 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11395 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(14044 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(9354 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(11193 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(9925 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(10810 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(11763 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:13
(11735 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:12
(10846 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 16:02
(9865 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 15:57
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 16:02
(14636 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 12:15
(10965 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:13
(10130 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 15:05
(11785 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 14:20
(11280 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:55
(12359 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:25
(11036 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 09:00
(13782 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 08:00
(14339 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(11710 vizualizări - 2 comentarii)


Soluții pentru deșeurile menajere

Miercuri, 28 octombrie, la Căzănești, se va desfășura o dezbatere publică pe tema «Salubritatea în orașul Căzănești». Acțiunea are loc în cadrul unui proiect aministrativ mai larg, desfășurat sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:48
(12045 vizualizări - 4 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...