Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga III, Unirea Slobozia

Nelu Bucă, transfer pentru ofensivă

Mai sunt câteva zile până pe 5 iulie, dată la care Enache Costea va suna adunarea pentru pregătirea noului sezon competițional. Conducerea Unirii Slobozia lucrează intens la aceste zile la întărirea lotului. După mijlocașul Valentin Apostol și portarul Dragoș Dumitrescu, ofensiva galben-albastră a primit un important balon de oxigen. Golgheterul din stagiunea trecută a celor de la Înainte Modelu, Nelu Vasile Bucă, a semnat cu trupa slobozeană, unde va face echipă în atac cu un alt abonat la goluri, Marc Khalil. Nelu Bucă are 32 de ani și a început fotbalul la Dinamo. A mai evoluat la echipe precum CS Otopeni, CF Brăila sau Chindia, peste tot fiind în topul marcatorilor. În aceste zile va veni și un fundaș central, conducerea studiind mai multe variante, pentru acoperirea acestui post. Totodată, Costin Burecu, Alexandru Drezaliu, Bogdan Săvescu și Mădălin Marin au semnat contracte pe 3 ani, iar Mihăiță Năstase, care nu a terminat junioratul, pe un sezon.

28 Iunie 2017, 14:20 (5684 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


O parere:
(30 Iunie 2017, 01:22)
Faceți ceva pt fotbaliștii Ăstea ca D-asta vin din orașe sa joace pt unirea Slobozia creațiile condiții , dați-le prime , Luați-le echipament de antrenament , de joc teren de fotbal sa se antreneze nu ai mai pacăliți
ha-ha-ha:
(29 Iunie 2017, 03:00)
Cred ca o sa devina un idol local Buca asta . . . Cu siguranta numele il propune in capul listei . . . Hai sa fim seriosi cu transferurile astea care sunt egale cu zero si nu promit nimic!Savescu si alte ghiulele d'astea cunoastem si noi ca doar am fost acolo meci de meci in ultimii 5 ani si nu putem fi pacaliti asa usor ! Sa vedem obiectivul pt noul sezon si apoi mai vorbim !
...:
(28 Iunie 2017, 23:20)
Dați bani la jucatori dacă vreți sa promovați nu sa țineți echipa așa la liga 3 sa mai câștigați câte un ban după acești jucatori care au dus greu sezonul trecut și așa ca oferitile ca sa va ofere nu o mai faceți pe nervoși pe la club ca nu aveți de ce
Suporter Ii:
(28 Iunie 2017, 22:24)
Drezaliu si savescu vor juca in acest sezon fix 0 minute. Nu ne mai ametiti cu acesti tineri cand Enache un antrenor secund pe vecie aduce pe banda rulanta pensionari din liga 4 si ultimul loc liga 3. Faceti niste transferuri adevărate sau nu mai cheltuiti banii degeaba.
SLOBOZIA:
(28 Iunie 2017, 20:09)
Bravo aduceti din astia tineri, 32, 34 de ani. vai de capul vostru cu strategia voastra cu tot
Suporter:
(28 Iunie 2017, 17:04)
Voi ați înnebunit cu marc ziceți ca doar el este atacant la echipa de caramea de Raduca și de nastase atii uitat sau nu mai sunt la echipa ca văd ca vb de marc și buca ca vor face atacul puternic

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
311 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Spațiu Privat Virtual-SPV

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus la dispoziția persoanelor fizice o platformă on-line Spațiu Privat Virtual-SPV ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2015, 17:20
(3838 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița are 6 autospeciale noi

6 autoturisme Volkswagen Polo au fost repartizate polițiștilor ialomițeni,  pentru a fi folosite în misiunile rutiere, desfășurate pentru siguranța participanților la trafic. La nivelul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2015, 16:25
(7765 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au acționat pe raza comunei Giurgeni pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal cu pește, produse și subproduse din pește. Pe parcursul derulării activităților ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2015, 14:45
(4159 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe D102H, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Cocora. Întrucît conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat acestuia ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2015, 13:25
(4014 vizualizări - 0 comentarii)


Meciul Unirii Slobozia cu CSM Ploiești se joacă pe 5 noiembrie!

Federația Română de Handbal a decis, în cele din urmă, să schimbe data confruntării dintre CSM Unirea Slobozia și CSM Ploiești, joc ce era programat să desfășoare sîmbătă, 24 octombrie 2015. Reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2015, 17:40
(3510 vizualizări - 0 comentarii)


Crimă în Pădurea Groasa. A omorît un copil pentru că plîngea!

Un caz șocant petrecut în Pădurea Groasa din zona Urziceni iese la iveală o dată cu arestarea preventivă a unui inculpat. Bărbatul este principalul suspect în cazul morții unui copil de un 1 an și 9 luni ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2015, 20:00
(11510 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Persoane cercetate pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări față de un număr de șase persoane care se fac vinovate de comiterea infracțiunii de «furt calificat». Potrivit informațiilor, unii dintre hoți au sustras cereale ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2015, 19:45
(4373 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Anchetați de procurori pentru infracțiuni economice

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus măsura arestării preventive față de inculpații Ion Boraciu, Vasile Boboc și Anghel Opincaru, aceștia fiind urmăriți penal pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2015, 19:30
(6425 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni au descins în 12 locații din Ialomița, Giurgiu și București

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni. Oamenii legii efectuează 12 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Giurgiu, precum și a municipiului București. Vizate sînt 7 persoane care ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2015, 12:15
(6366 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru evaziune fiscală!

Potrivit unui comunicat de presă, «procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul VOINEA VASILE, sub ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2015, 22:15
(6253 vizualizări - 3 comentarii)


Accident între Urziceni și Movilița. Un bărbat a decedat!

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani a decedat noaptea trecută, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un autobuz, pe DN2, între localitățile Urziceni și Movilița. Un echipaj de descarcerare ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2015, 15:10
(8673 vizualizări - 1 comentariu)


Caravana «Filme pentru liceeni», la Slobozia

Caravana «Filme pentru liceeni» pornește prin țară și face primul popas în orașul Slobozia, în perioada 21-22 octombrie 2015, cu două filme în premieră. Evenimentele vor avea loc la Casa de Cultură Municipală ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2015, 14:20
(3743 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit la Tîrgul de Toamnă Fetești

Jandarmii din cadrul dispozitivului de asigurare a măsurilor de ordine publică la Tîrgul de Toamnă Fetești s-au sesizat despre faptul că la două tarabe  din incinta Tîrgului se comercializează mai ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2015, 13:15
(8556 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 octombrie-«Ziua Informării Preventive»

Marți, 13 octombrie 2015, s-a sărbătorit «Ziua Informării Preventive». Acest eveniment a fost marcat, la nivelul județului Ialomița, de activități de informare și educare preventivă a populației, pe care ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2015, 12:50
(3432 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare pentru cîini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de cîini și pisici că în perioada octombrie 2015-februarie 2016 se desfașoară campania de vaccinare ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2015, 11:15
(6204 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Microbuz școlar, implicat într-un accident rutier

Un microbuz școlar în care se aflau 17 copii a fost implicat luni, 12 octombrie a.c., la primele ore ale dimineții, într-un accident rutier. Două fetițe de 8 și, respectiv, 10 ani au fost transportate la ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2015, 15:25
(8776 vizualizări - 1 comentariu)


anunț angajare

Selectăm în vederea angajării
șoferi cu carnet C+E
pentru TIR-uri frigorifice pe Comunitate
Interviurile în Medgidia,
marți, 13 octombrie2015,
la Hotel Luxor, str. Republicii 77,
de la orele 8,00 la 14,00
Se oferă condiții excelente
Obligatoriu documentația valabilă
și fără antecedente penale și rutiere
CV și informații la [email protected]
telefon 0740/295.418

9 Octombrie 2015, 19:45


Perieți: Bărbat mort după ce a fost lovit de o mașină. Poliția încearcă să afle identitatea pietonului!

Polițiștii fac verificări pentru identificarea unui pieton care și-a pierdut viața într-un accident de circulație. Astfel, Poliția a fost sesizată miercuri, 7 octombrie a.c., în jurul orei 21,00, cu privire ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2015, 16:35
(6403 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți accident


Slobozia: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

Slobozia: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

Polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică au oprit pentru control, miercuri, 7 octombrie 2015, un autoturism condus de un ialomițean de 42 de ani. Autoturismul se deplasa pe bulevardul Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2015, 15:05
(4666 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Adîncata și Ion Roată. Bătrîn de 79 de ani, accidentat mortal!

Poliția a fost sesizată marți, 6 octombrie a.c., cu privire la faptul că pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente de circulație în care au fost implicați doi pietoni.
Primul dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2015, 18:30
(9731 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Peste 1600 de cartușe deținute ilegal, confiscate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat într-o magazie a unei societăți comerciale de pe raza municipiului Fetești 1613 cartușe de vînătoare cu alice, ambalate în ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2015, 16:15
(6570 vizualizări - 0 comentarii)


Octombrie, luna cărților la Slobozia. S-a redeschis «Salonul Anual de Carte»

Joi, 1 octombrie 2015, «Salonul Anual de Carte» și-a redeschis porțile. Organizatorii, respectiv Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Slobozia, pun la dispoziție iubitorilor de lectură o lună întreagă ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2015, 19:10
(6735 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, nouă răniți

Vineri, 2 octombrie a.c., în jurul orei 19,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 17:50
(6559 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Arestat pentru complicitate la furt

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Gîrbovi au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 16:25
(10266 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

La acest sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului trei bărbați, cu vîrstele cuprinse între 42 și 47 de ani, care conduceau autovehicule și un moped pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 16:10
(7724 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat decedat la Malu după ce mașina sa a izbit un autobuz

Un bărbat, în vîrstă de 36 de ani, a decedat după ce autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu un autobuz, pe DN2A, pe raza localității Malu. Evenimentul a fost anunțat prin 112 în această dimineață ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 15:55
(11186 vizualizări - 3 comentarii)


Un tren a intrat într-o cireadă de vaci la Urziceni

Un eveniment la care a fost solicitată intervenția pompierilor s-a produs luni dimineață, 5 octombrie 2015, în jurul orei 9,30, cînd un tren de călători ce se deplasa dinspre București către Urziceni a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 15:45
(7793 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul Național de Folclor «Doina Bărăganului», edița a II-a

În perioada 8-9 octombrie 2015, se va desfășura la Slobozia cea de a II-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Doina Bărăganului». Organizatorii acestui eveniment artistic sînt Consiliul Județean ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 11:05
(5694 vizualizări - 0 comentarii)


Cornel Vasile, fostul șef al Gărzii de Mediu Ialomița, trimis în judecată de DNA

Direcția Națională Anticorupție a finalizat cercetările în cazul fostului comisar șef al Gărzii de Mediu, Cornel Vasile, și a trimis dosarul în instanță. Procesul se va desfășura la Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 20:10
(12558 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoți din locuințe

14 persoane suînt cercetate de polițiști sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de furt și furt calificat, în funcție de participația fiecăruia la comiterea faptelor. Astfel, marți, 29 septembrie ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 18:20
(8432 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...