Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Baliverne administrative de 21 milioane de euro

Administrație slobozeană a la Adrian Mocioniu

Baliverne administrative de 21 milioane de euro

Un proiect de hotărâre din precedenta ședință a Consiliului Local Slobozia, aprobat cu unanimitate de voturi, a fost cel privind aprobarea «Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2014-2023». Documentația aprobată corectează valoarea investițiilor incluse în această Strategie, precum și numărul acestora.

Ambiții mai mici, după buget Inițial, investițiile din «Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2014-2023» se ridicau la 60 milioane de euro, bani pe care primarul Adrian Mocioniu i-a garantat încă din campania electorală de anul trecut. În cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia de joi, 29 iunie a.c., acesta și-a revizuit afirmațiile: «S-au schimbat regulile. Prima oară banii se împărțeau unitar, pentru fiecare reședință de județ... Acum s-au alocat 14 milioane de euro pentru fiecare reședință de județ, iar restul sumelor rămase s-au redistribuit în funcție de numărul de locuitori!». În noile condiții, valoarea finanțărilor europene s-a redus de 3 ori, suma maximă pe care Slobozia o poate accesa fiind de 21 milioane de euro. Reamintim că Strategia este un document obligatoriu, fără de care administrația locală nu poate spera să acceseze fonduri europene.

De ce baliverne? Accesarea fondurilor rămâne însă ultima dintre grijile administrației. Potrivit Strategiei, Adrian Mocioniu nu renunță la fanteziile administrative care l-au făcut celebru. Astfel, pe lista de proiecte care urmează să fie cofinanțate din bani europeni se numără podul peste râul Ialomița (5,4 milioane de euro), o centură ocolitoare a orașului în zona Nord (7,6 milioane euro), un pasaj suprateran pe bulevardul Matei Basarab (6 milioane de euro), piste pentru biciclete între Slobozia și Amara (1,2 milioane euro), etc. Evident, nu toate investițiile propuse de administrația Mocioniu pot fi considerate drept «baliverne administrative». Unele dintre propuneri sunt perfect justificate, necesare și așteptate de comunitate...

5 Iulie 2017, 18:35 (4776 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia
Consiliul Local a aprobat bugetul Sloboziei pentru 2020

Comentariile cititorilor:


cineva:
(12 Iulie 2017, 21:57)
Dar in cartierul de tineri, a mai intrat cineva de la primarie pe-acolo? Este ca dupa bombardament. Balarii, serpi, soparle, caini fara stapan, pisici aruncate. Drumurile, care ar trebui sa fie strazi, sunt precum araturile de pe camp. Nu ai ce sa ocolesti, sa gasesti o dunga de pamant mai neted sa poti circula. Vai de ea de primarie!.... Rusine!
Marcu, cel cu arcu':
(10 Iulie 2017, 12:48)
Pietroi pa varza. De asa ceva este bun actualul primar. Voi cei din psd, nu vedeti cat de catastrofal este acest om?! Nu se pricepe la nimic. O mamaie de om. Unde dracu' l-ati gasit?! 
proprietar de rate:
(7 Iulie 2017, 22:45)
fa-ne ba drumuri!
iiii:
(7 Iulie 2017, 16:23)
Parca ar fi la carciuma si mai sta si c u ngura deschisa!

fonduri europene??:
(7 Iulie 2017, 13:34)
cineva scria mai jos:
"Au sa piarda fondurile si lucrarea nu se va finaliza nici in 2020,tocmai pentru ca sunt prea infumurati sa mai vada solutii reale, sau sa asculte cetateni"

Fondurile oricum sunt pierdute, deoarece proiectul parcare "supt terana" (de la supt bani din buget) si parcul industrial (neocupat) au fost luate la pachet; daca unul din proiecte nu indeplineste conditiile, nu se mai finanteaza niciunul din bani europeni. Avand in vedere faptul ca parcul industrial trebuia sa aiba 56 de loturi concesionate (insa are numai unul) a devenit neeligibil si fondurile sunt pierdute ireversibil...deci si pentru groapa inutila.
...cat despre infumurare...nu as fi asa iertator, mai repede e vorba despre INTENTIE pentru ca banii din buget produc si comisioane intru-cat nu prea verifica nimeni, pe cand fondurile europene...
Provoc public consilierii si ex primarul sTOICA sa tina sedintele de consiliu local in aer liber, in piata revolutiei, pe betonul gol, fara umbra, la 40 grade C, deoarece ei au aprobat proiectul si au taiat pomii si toata vegetatia si asa putina, insuficienta pentru un oras arid de baragan.
vai denoi:
(7 Iulie 2017, 12:08)
Un referendum de demitere a primarelului, cum ar suna?
Oare este imposibil de realizat?
OBIECTIV:
(6 Iulie 2017, 22:38)
Orasul arata jlnic. Oameni buni mergeti sa vedeti o nebunie mare care exista in spatele pietei mari, intre scoala 6 si blocuri. E jaeee-suntem invadati de...tintari , nu-i mare lucru...serpi si rozatoare. E cumplit. Fundatii neterminate de ani de zile, mormane de pamant peste care au crscut plante, si copaci. O micapadurice in spatele pietei mari, in loc de o sala de sport care a inceput acum doar zece ani. Cred ca sunt angajati in primaria ast care nu stiu nimic despre situatiune. 
Ai dreptate ca pe vremuri erau trsi la raspundere. Acum cine dle sa-i mai traga la raspundere? ca e o mafie in toata regula. Cine???
Cetatean:
(6 Iulie 2017, 21:26)
Primarul ca primarul , dar Puia ce face ca "city manager" ?  Nu stia ca parcarea subterana nu are hidro-izolatie ?
Ca city manager are obligatia directa de a administra situatia lucrariilor si demersul acestora, daca primarul nostru ,nu poate.
Au sa piarda fondurile si lucrarea nu se va finaliza nici in 2020,tocmai pentru ca sunt prea infumurati sa mai vada solutii reale, sau sa asculte cetateni. 
Ca si al mai mare de la consiliul judetean ii trebuie cladirea bcr-ului cand strazile sunt rupte de gropi, si platim taxe peste taxe. Dar masinile ni le repara primaria sau consiliul judetean ?

Andrei:
(6 Iulie 2017, 16:36)
 Si "alesii" inainte de '89 faceau prostii dar erau trasi la raspundere. Nu aveai voie sa gresesti pentru ca erai pregatit in domeniul in care iti desfasurai activitatea. Scoala de ingineri era recunoscuta lafel ca facultatea de medicina in ziua de azi. Nu mai avem specialisti si ne costa prostia unora, cum bine vedem in orasul nostru. Toti isi dau cu parerea, aproba fel de fel de cheltuieli aiurea, sunt pusi pe furat si atat, noi platim prostia. In concluzie, toata conducerea primariei in frunte cu primarul, sunt incapabili. Cine este de vina?! Tot noi!! Parca i-a fatat masa in primarie si au drepturi cu putere de zei. Aroganti si apretati, cocotati pe scaune inalte, inumara zile, lunile si anii ramasi pana la finele mandatului cu frica in san de "a se realiza" astfel sa nu mai duca grija vietii de dupa mandat. La asa ceva se pricep cel mai bine. Sunt niste paraziti ai societatii pe care ii suportam de ani de zile. Eu unul m-am saturat de atatea lepre care nu fac nimic. Toti sunt niste idioti. Orasul este plin de carciumi, jocuri mecanice, agentii de pariuri, magazine de pise auto, etc. Nu ai unde sa-ti petreci timpul liber decat intr-un parc plin de tantari. Nu mai exista o discoteca. Se pare ca ai uitat dom primar sa treci in programul de guvernare local. Hai sictir!


Rotaru:
(6 Iulie 2017, 16:34)
Nu cereți nimic de la Primarul actual. E surd, mut, paiață. Ce-a făcut el de când e primar? Eu vreau apă. Unde este apa de băut? La bidoane contra cost. De câte ori plătesc eu apa? Apa potabilă!
aiurea in tramvai...:
(6 Iulie 2017, 13:02)
pana una-alta, tot clocitorile alea infecte circula pe post de transport in comun si tot alea vor ramane si daca mor oameni din cauza lor...ce sf-uri....tramvai in slobozia, autobuze electrice...politia nu intervine daca dubele sunt supraincarcate ca inca n a murit nimeni....nesimtire pe fata, rosie ca focul ciumei psd iste.deocamdata, sa se plateasca niste studii de trafic, niste studii, studii, studii, sa si traga unii banul, iar apoi se anunta ca nu se poate, dupa ce se incaseaza grosul...impuscati-va, cartonatilor!
abonat la parcare:
(6 Iulie 2017, 11:56)
Anonymus ai pretentii prea mari. Ei nu sunt in stare sa achizitioneze niste amarate de placute pentru rezervarea locurilor de parcare. Mai este putin si se face un an (UN AN) de cand au fost adjudecate, contractate si platite locurile de parcare si nu putem folosi corespunzator (raspunsul pe care-l dau cei care ocupa acele locuri dupa ora 17.00 este unde este placuta) aceste locuri din cauza ca este foarte greu sa intri pe SEAP si sa achizitionezi niste rahaturi de placute care costa in jur de 10 lei bucata. Sau poate chiar din cauza asta este greu. eu stiu? Ce ziceti domnule primar ca doar pastoriti si DADP-ul.
anonymus:
(6 Iulie 2017, 01:41)
Scrieti domnilor despre putoarea oribila pe care o mirosim aproape in fiecare seara, an de an, de la nenorocitii aia de Clean Tech. Chiar nu-i pasa nimanui de treaba asta, chiar trebuie sa mearga cineva si sa le puna foc? Nu avem nicio pretentie de la incapabilul asta de Mocioniu, e doar o marioneta fara pic de reactie. Dupa ce ne-au luat apa, ne iau si aerul...nenorocitii.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(14968 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18382 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17559 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14711 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(15903 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17039 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22554 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17081 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17717 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17199 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18637 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17095 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17970 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16863 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18248 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(16954 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17189 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17480 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18768 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(16757 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17111 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16022 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18827 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(19883 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(17841 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20033 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19646 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19107 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18434 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17452 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...