Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Campioanele

Campioanele

Dacă vreți să le atașați o etichetă, fac «dans și gimnastică sportivă». Dacă însă sunteți interesați de pasiunea aceasta căreia îi dedică tot timpul liber, efort și bani din buzunarele părinților, atunci eticheta e inutilă. Pentru că sunt mult mai mult de-atât. Sunt o echipă care s-a închegat în ani de muncă și sacrificii, sunt campioanele unei ramuri sportive pe care toată lumea o ignoră și, mai ales, sunt reprezentantele Sloboziei pe podiumurile concursurilor naționale și internaționale de profil.

Antrenor de campioane Liceul de Arte din Slobozia se află de ani buni în topul concursurilor de dans sportiv organizate în România. Performanța se dovedește posibilă grație pasiunii profesorului Cristina Boboc. În cei 7 ani de la înființarea trupelor de dans, elevele coordonate de ea au reușit să spulbere concurența acerbă din acest domeniu și să se instaleze confortabil pe podiumurile celor 6-7 concursuri naționale și internaționale desfășurate anual în România. «Ne bucurăm, evident, dar nu aceasta a fost intenția noastră... În 2010-2011, cand am înființat trupele, nu ne-am dorit decât să ne simțim bine pe scenă. Și acest obiectiv va rămâne prioritar pentru noi, atâta timp cât vom participa la concursuri. Mă supăr, nu spun nu, dacă fetele greșesc... Dar se întâmplă rar și fetele se mobilizează de fiecare dată exemplar!» ne mărturisește profesorul Cristina Boboc. Imaginea oferită este idilică, aveam să aflăm ulterior de la campioanele intervievate de noi. La concursurile de dans sportiv la care participă trupele vin între 100 și 150 de trupe, toate decise să câștige. Contează fiecare gest, fiecare ezitare... Până și modul în care sunt pieptănate, ne explică aparte una dintre eleve. Cristina Boboc zâmbește însă relaxată: «Sunt foarte bune și asta e tot ce contează. Sigur, competițiile astea sunt exclusiviste, am pătruns greu în lumea campionatelor de profil... Dar o dată acceptați, am știut că ne luptăm de la egal la egal cu școli care au tradiție și au făcut performanță. Sigur, fenomenul este puțin mediatizat. Dar majoritatea sporturilor în România nu beneficiază de mediatizare... Luați gimnastica, spre exemplu. Ni s-a părut normal ca România să ocupe un loc pe podium... Și abia când acest lucru nu s-a mai întâmplat, gimnastica românească a ajuns un subiect de presă. Așa că nu ne plângem. Iar satisfacțiile noastre, ale tuturor, vin din bucuria de a concura, indiferent de locul ocupat pe podium!».

Profil de campioane În spatele doamnei profesor fetele râd aprobator. Au și de ce pentru că, în cei 7 ani de când concurează, n-au coborât niciodadă de pe podium. Și rareori au ocupat locul II. Andreea Dinu are 10 ani și genunchi juliți. Face parte din trupa «Veverițele» și luptă să fie avansată în grupa următoare, la «Chic Girls». A luat premiul I, la Bârlad, în urmă cu două luni și ne povestește fericită despre medalia ei: «E frumoasă și mă bucur că am primit-o. Am muncit mult pentru ea. Dar m-am și distrat. Fac ceva care nu mă plictisește și mai iau și medalii!». Mihaela Iovănescu are 16 ani și este o veterană. Face parte din cea de-a treia echipă «All Stars» și nu regretă nicio secundă timpul petrecut aici: «Fac asta din clasa a II-a... Iar în aștia 8 ani am obținut atât de multe premii că nu le mai pot ține minte pe toate! Cel mai mult însă, l-am iubit pe cel de la Onești, de acum 2 ani... Când am coborât de pe scenă, eram epuizate de emoție. Când ne-au anunțat că am câștigat premiul I, am plâns toate...». Poveștile fetelor devin incredibile pe măsură ce vârsta lor crește. Ștefania Damian este clasa a IX-a și a rămas aici pentru că vrea să fie campioană: «Am descoperit că îmi place să excelez în ceea ce fac. Iar aici se întâmplă asta. Cu muncă, evident, pentru că nimic nu poate fi făcut altfel. În timp ce colegii de vârsta mea aleg să se distreze, eu am ales să excelez într-un domeniu!». Sânziana Hogaș a intrat în trupă la 15 ani și crede că experiența de aici a învățat-o ce înseamnă lucrul în echipă: «Vrem de fiecare dată locul I pentru că știm că suntem cele mai bune! Dar asta decide juriul... Iar pentru ca el să decidă asta, noi trebuie să lucrăm în echipă. Și să tindem către perfecțiune. Asta am învățat aici și eu sunt recunoscătoare echipei pentru această lecție...». Însă cea mai frumoasă mărturisire aparține Biancăi Incă. Este vârful de lance al echipei, fata care ajunge în vârful piramidei în timpul spectacolelor și de evoluția căreia depinde, într-un final, succesul tuturor: «Aici este un loc unde mă relaxez și am parte de multă iubire și căldură. Ca acasă, lângă mama și tata...».

Eforturi de părinte
Cei 8 ani de victorii ale trupelor «Veverițele», «Chic Girls» și «All Stars» nu ar putea fi posibile fără eforturile părinților. Galerie devotată la fiecare competiție sportivă, aceștia fac eforturi pentru a completa sau suplini puținele stipendii financiare obținute din partea liceului sau a autorităților locale. Iovănescu Daniela este un astfel de părinte. «Pentru copiii noștri facem orice! Iar emoțiile noastre sunt mai mari decât ale lor. Ar trebui să veniți o dată să ne urmăriți cum plecăm... Câte eforturi facem, cât costă fiecare deplasare, câte sacrificii facem. Nu ne plângem, dar ne-am dori mai mult ajutor financiar. În ultimă instanță, aceste fete reprezintă Slobozia. Și e păcat de munca lor, de zecile de premii pe care le-au obținut... Peste tot, la toate concursurile, fetele sunt aplaudate minute în șir, la scenă deschisă. Pentru că sunt cele mai bune. Dar aici, acasă, sunt atât de puțini cei cărora le pasă. E nedrept!» ne spune doamna Iovănescu. Și are dreptate. Pentru că lipsa banilor a obligat campioanele celor 3 trupe să decline invitația primită anul acesta pentru concursul internațional de la Budapesta, din Ungaria. Cristina Boboc rămâne însă încrezătoare: «Vom fi acolo anul viitor. Ne vom pregăti la fel de bine, vom căuta sponsori, vom cere sprijinul Consiliului Județean... Și ne vom întoarce cu premii!».

Un vis împlinit pentru Palatul Copiilor Slobozia
Ceea ce nu au reușit campioanele profesorului Cristina Boboc, au reușit cele ale profesorului de dans Mihai Timofte de la Palatul Copiilor Slobozia. Acesta a participat în perioada 28-29 iunie 2017 la Campionatul European de Dans și Cântec desfășurat la Budapesta și s-a întors de acolo cu o medalie de argint și una de aur. «Pe data de 28 iunie am dansat un mix latino de la genul de dans respectiv, iar pe data de 29 iunie am dansat folclor popular stilizat, conform genurilor de dans prezentate în concurs. Formația „Dance Vogue“ de la Palatul Copiilor Slobozia, pe care o pregătesc din anul 2012, a avut o evoluție foarte bună, aș putea spune că a fost cea mai bună evoluție din toate participările avute până acum la diverse concursuri din țara, iar copiii s-au mobilizat extraordinar de bine și au avut o motivație excelentă! Consider că pentru genul acesta de concursuri, la acest nivel, merită să participi măcar o dată pe an... Satisfacțiile sunt uriașe atât pentru copii, ca un impuls în pregătirea lor continuă, cât și pentru părinți, care îi susțin permanent!» spune profesorul Timofte. Participarea trupei «Dance Vogue» la concursul internațional de la Budapesta nu ar fi fost posibilă fără sprijinul părinților și ajutorul unor firme locale care au susținut financiar consturile uriașe ale deplasării. La Budapesta, au concurat peste 400 de copii din 5 țări europene, recunoscute pentru susținerea pe care o acordă dansului sportiv...

8 Iulie 2017, 13:40 (6003 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


super:
(11 Iulie 2017, 00:49)
Disciplina care presupune efort fizic repetitiv.
bravo:
(10 Iulie 2017, 17:42)
Frumos, felicitări!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Hoț identificat de polițiști la scurt timp după ce a furat un telefon mobil

Poliția Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că unei femei de 48 ani i-a fost sustras telefonul mobil din interiorul firmei unde este gestionară. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:56
(11062 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița avertizează asupra gripei aviare din Ungaria

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță toți crescătorii de păsări din exploatațiile nonprofesionale că, în conformitate cu mesajul transmis de Comisia Europeană, a ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:54
(11959 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori arestați

Doi bărbați, unul din Slobozia, iar celălalt din Coșereni, pe numele cărora instanța a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost încarcerați în Penitenciarul Slobozia. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:52
(12611 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției pe raza localităților Urziceni și Țăndărei

Efective sporite de polițiști au acționat pe raza localităților Urziceni și Țăndărei pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență și asigurarea climatului de siguranță și disciplină în traficul ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:50
(18873 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat mangă la volan la primele ore ale dimineții

O patrulă din cadrul Biroului Rutier a identificat în dimineața zilei de joi, 24 noiembrie a.c., pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia un autoturism la volanul căruia se afla un localnic, de 33 ani, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 13:00
(10075 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Copil de 9 ani, acroșat de un autoturism

Miercuri, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 17,00, pe DN2A, în afara localității Ograda, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 41 ani, din ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:57
(9086 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Țăndărei: Doi tineri hoți furau din curțile localnicilor

Doi tineri de 21, respectiv 23 ani, ambii din Țăndărei au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, cei în cauză, în perioada ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:53
(11379 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


AJOFM Ialomița: 59 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 23 noiembrie 2011, sînt disponibile doar 59 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:47
(15183 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Surprinși în timp ce săpau șanțul pentru a scoate o conductă de irigații

Un feteștean de 45 ani a alertat Poliția cu privire la faptul că pe terenul său, situat în extravilanul Feteștiului, a surprins doi bărbați care sapă pe aliniamentul unei instalații de irigații cu scopul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:41
(7429 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Recepție organizată de președintele Consiliului Județean Ialomița

Miercuri, 30 noiembrie a.c., președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă va organiza o recepție oficială. Evenimentul va marca sărbătorirea Zilei Naționale a României și va fi organizat ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:39
(12464 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Flăcările au mistuit o rulotă fast-food

Un incendiu a izbucnit în cursul nopții la o rulotă în care se produceau și se comercializau preparate de tip fast-food din Fetești. Flăcările au fost observate și anunțate prin 112, în jurul orei 3,00 ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:07
(10890 vizualizări - 0 comentarii)


Explozie urmată de un incendiu la o stație de gaze din zona Urziceni

Explozie urmată de un incendiu la o stație de gaze din zona Urziceni

Evenimentul s-a produs miercuri, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, la o stație de preîncălzire a gazelor a Romgaz SA Mediaș, situată pe un teren viran de pe DN1D Urziceni-Bărbulești. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:02
(14385 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși în flagrant de polițiști în timp ce transbordau biodiesel furat într-o parcare

Marți, 22 noiembrie a.c., o patrulă de siguranță publică a surprins într-o parcare de pe DN2A, în afara localității Țăndărei, două persoane care încărcau dintr-o autocisternă într-un autoturism mai multe ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:54
(9027 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întîlnire între pompieri și reprezentanți ai asociațiilor de proprietari

«Un parteneriat pentru siguranța dumneavoastră!»-sub acest slogan s-a desfășurat o întîlnire între reprezentanții asociațiilor de proprietari de la nivelul municipiului Slobozia și cei ai Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:50
(19058 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La 17 ani a furat din magazin

A fost depistat un minor, în vîrstă de 17 ani, din Urziceni, care a profitat de neatenția unei vînzătoare și a sustras dintr-o firmă de pe raza localității suma de 72 lei. Acesta a fost urmărit și prins ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:48
(12814 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Incendiu de la o țigare la o fabrică de confecții

Un incendiu s-a produs la o fabrică de confecții din comuna Dridu, miercuri, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, iar pentru localizarea și lichidarea acestuia au intervenit pompierii de la Secția Urziceni ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:42
(13805 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: Arestat pentru furt

Agenți din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Roată au depistat marți, 22 noiembrie a.c., pe raza comunei Sfântu Gheorghe, un tînăr localnic, de 22 ani, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis mandat ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:38
(17275 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat cu mașina prin oraș

Pe raza municipiului Urziceni a fost depistat un bărbat, de 44 ani, domiciliat în comuna Alexeni, care a condus un autoturism avînd o alcoolemie peste limita legală. Șoferul a fost testat alcoolscop, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:26
(11177 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură a unui deținut

Vineri, 25 noiembrie a.c., o persoană privată de libertate din Penitenciarul Slobozia, Victor Săvilă, va inaugura o expoziție de pictură. Evenimentul, intitulat «Dincolo de prejudecăți», se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:22
(12936 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Transporta cu tractorul lemne fără documente

Marți, 22 noiembrie a.c., Formațiunea de Investigare a Fraudelor Țăndărei a organizat și executat o acțiune pe linia identificării transporturilor ilegale de mărfuri. Astfel, au fost legitimate 44 de persoane ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:20
(13257 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prins de jandarmi încercînd să vîndă o cameră video și un mobil

Jandarmii au surprins un prahovean care încerca să facă speculă în Slobozia. Marți, 22 noiembrie.a.c., în jurul orei 14,15, jandarmii l-au surprins Z. FILON, de 33 ani, din comuna Vărbilău-Prahova, în timp ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:02
(12703 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2011, 16:38
(4853 vizualizări - 0 comentarii)


Braconaj pe fondul de vînătoare Săveni

Luni, 21 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pe linia prevenirii și combaterii braconajului cinegetic pe fondul cinegetic Săveni. Astfel, pe o solă cultivată ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2011, 14:47
(17125 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Săveni braconaj


Ialomița: Șoferi băuți și fără permis, la volan

Doi bărbați de 40, respectiv 57 ani, sînt cercetați de polițiști pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul de 40 ani, din Dridu, a fost prins luni, 21 noiembrie a.c., conducînd un autoturism ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2011, 14:44
(11096 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni pentru siguranța publică

Polițiștii slobozeni au derulat, în perioada 18-20 noiembrie a.c., o serie de acțiuni ce au vizat siguranța publică. Rezumatul activităților reține că, pe parcursul celor trei zile, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2011, 14:41
(11012 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Furau curent electric

În urma unei acțiuni desfășurată în dimineața zilei de vineri, 18 noiembrie a.c. în orașul Țăndărei, 12 gospodării au fost depistate racordate ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Așadar ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:59
(19638 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Deși mirosea a alcool, a refuzat testarea alcooltest

Polițiștii slobozeni au oprit, vineri, 18 noiembrie, pentru un control de rutină, o mașină condusă de un bărbat, de 34 ani, din localitate. Potrivit polițiștilor, tînărul emana halenă puternică de alcool ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:05
(13631 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Au furat dintr-un bar suc și alcool

Polițiștii cercetează trei tineri, cu vîrste cuprinse între 17 și 24 ani, toți domiciliați pe raza orașului Căzănești, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. În fapt, aceștia, în ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:03
(13866 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șoferi băuți, la volan

86 km/h este o viteză surprinsă de aparatul radar, sîmbătă, 19 noiembrie, pe raza muncipiului Slobozia. După ce au oprit mașina, polițiștii au stabilit că era condusă de un slobozean, de53 ani, care, în ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:02
(15780 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: S-a lovit frontal de o mașină

Sîmbătă, 19 noiembrie, un constănțean de 62 ani a produs un accident de circulație pe DJ212, în apropierea localității Platonești. Cauza principală a nefericitului incident a fost viteza de deplasare neadaptată ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:02
(15149 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...